Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1663/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1663
Ședința publică din 15 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Turculeț Ana Maria
JUDECĂTOR 2: Sas Remus
JUDECĂTOR 3: Nechifor
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în S,-, județul - Administrația Finanțelor Publice F,împotriva sentinței nr.863 din 30 aprilie 2009 Tribunalului Suceava - Secția comercială,contencios administrativ și fiscal(dosar nr-) în contradictoriu cu reclamantul intimat - domiciliat în localitatea F, str. -, bloc 82,. C,.10, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S și reclamantul intimat.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, luând act că s- solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, instanța, In temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă rămâne în pronunțare asupra recursului ce constituie obiectul prezentului dosar.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția Comercială, de contencios administrativ și fiscal sub nr- la data de 18 martie 2009, reclamantul a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, pentru restituirea taxei pentru autoturisme/autovehicule la prima înmatriculare, în cuantum de 3.195 lei achitată cu chitanța nr. nr. -/11.02.2008.-.
În motivare reclamanta a arătat că la data de 11 februarie 2008 a cumpărat un autovehicul marca Opel cu număr de înmatriculare - iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească taxa de 5749 lei - taxă ce a fost solicitată fără emiterea unei decizii de impunere, discriminatorie și contrară legislației comunitare.
A precizat reclamantul că fără a ține cont de faptul că prevederile art. 2141- 2143- ce au ca efect perceperea de către statul român a unei taxe cu efect echivalent taxelor vamale, încălcându-se astfel nu mai puțin de trei articole ale Tratatului, respectiv art. 25, 28 și 90.
A mai arătat că din suma de 5749 lei i s-a restituit suma de 2554 lei conform înștiințării de restituire nr. 14340/18.09.2008, diferența de 3195 lei făcând obiectul prezentei cereri.
Arată că această taxă, introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006, reprezintă un nou impozit, cu aplicabilitate de la 01.01.2007, iar conform art. 214 ind.1 din Codul Fiscal, taxa se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, însă pentru autovehiculele second - hand achiziționate din România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, nu se percepe o atare taxă cu ocazia înmatriculării de către noul proprietar, ci doar pentru cele achiziționate din alte țări comunitare.
Întrucât a fost lipsit în mod nelegal de folosința sumei de 3195 lei de la data plății 11.02.2008, pârâta îi datorează și dobânzile legale aferente, calculate de la data plății până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat numai în acest fel putând a fi reparat integral, așa cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
Pârâta legal citată nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare.
Prin sentința nr.863 din 30 aprilie 2009, Tribunalul Suceavaa admis acțiunea reclamantului, obligând pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului - Administrația Finanțelor Publice F să plătească reclamantului suma de 3195 lei achitată cu chitanța nr. seria - 4 A nr. - din 11.02.2008 reprezentând contravaloare taxă specială pentru autoturisme, cu plata dobânzii legale, calculate de la data achitării acesteia până la data restituirii efective. Totodată a obligat pârâții să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 539 lei.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Întrucât se aplică numai cu ocazia primei înmatriculări, taxa discriminează proprietarii mașinilor second-hand din import, generând un regim protecționist pentru autovehiculele cu aceeași vechime (și aceeași capacitate de a produce poluare), existente deja pe teritoriul României.
A mai susținut reclamantul că norma din dreptul național (art. 214 ind.1 Cod fiscal) este contrară prevederilor dreptului comunitar (art. 9, Tratatul Comunității Europene) și cum dreptul comunitar are supremație asupra dreptului național, rezultă că prevederea din dreptul național nu se aplică.
Cum legiuitorul a creat o situație discriminatorie prin neacordarea scutirilor de la plata taxei speciale și celor care au achitat taxele (accize, ) la bugetul statului cu ocazia efectuării importului în cursul anului 2005 și cum anterior datei de 1 ianuarie 2007, atât în anul 2005, cât și în anul 2006, modalitatea de calcul a accizelor pentru autoturismele second-hand provenind din import era aceeași, se impune admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.
Pe fondul cauzei, a arătat că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin a cărei plată se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementarilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe). Este o taxă cu un regim de reglementare diferit, fiind datorată și achitată în momentul solicitării serviciului de înmatriculare a autovehiculului.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
In ceea ce privește situația discriminatorie invocata de reclamantă în sensul ca legiuitorul a prevăzut scutirea de plata taxei de prima înmatriculare pentru autoturismele a căror prima înmatriculare în România se realizează după 1 ianuarie 2007 si pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața interna în cursul anului 2006,a arătat că, norma prevăzută de art. 214 ind.1 alin.1 Cod fiscal este de stricta interpretare, iar potrivit principiului " ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus", unde legea nu distinge, nici cei care aplica legea nu pot distinge.
Modificarea Codului fiscal prin introducerea plății taxei de primă înmatriculare, cu scutire pentru cei care înmatriculează autoturismele după 1 ianuarie 2007 si care au plătit accizele cu ocazia importului sau achiziției de pe piața internă în cursul anului 2006, nu poate fi extinsă si asupra altor situații.
Faptul ca reclamantul nu a putut înmatricula autoturismul în cauza la nivelul anului 2007, datorită nivelului ridicat de emisii de noxe, nu poate fi imputabil legiuitorului prin intervenția discriminării.
Teza finala a art. 214 ind.1 din Codul fiscal reprezintă o normă care reglementează o situație tranzitorie, care nu poate fi extinsă si asupra anilor anteriori. Soluția legislativa oferită de această teză finală a art. 214 ind 1 Cod fiscal poate fi criticată de reclamant prin ridicarea unei excepții de neconstituționalitate.
Pe fondul cauzei, prima instanță constatat că, prin Legea nr.343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art.2141și 2412, ce instituie obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România. De remarcat că, urmare a modificării textului art.2141din Codul fiscal prin OUG nr.110/2006, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale, ceea ce ar exclude așadar obligația de plată a necomercianților.
In practică însă nu s-a făcut distincție între comercianți și necomercianți ca subiecte în raportul de dreptul material fiscal.
taxei speciale cu ocazia primei înmatriculări în România se efectuează fără a se proceda la emiterea unui titlu de creanță, fiind utilizată aplicația informatică prevăzută de Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr.418/2007 pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Instanța apreciază că această operațiune echivalează cu un act administrativ fiscal ce poate face obiectul contestării, chiar în condițiile în care nu este materializat printr-un înscris care să constituie titlu de creanță, interpretarea contrară fiind de natură a aduce atingere dreptului reclamantului de acces la o instanță reglementat de art.6 par.1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale.
Reclamanta a invocat în cauză incidența art.90 al.1 (ex-art.95) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care stipulează că nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect, produselor menționate similare.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
De remarcat însă că noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența Curții Europene de Justiție (hotărârile date în cauzele, C-90/94, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Este evident că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România în temeiul art.2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.
Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, C-213/96, cauza Nadasdi și C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (cauzele Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art.90 al.1 atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
In cauza de față rezultă din interpretarea art.2142din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja în România.
Se realizează astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Astfel, s-a arătat în hotărârea dată în cauza Simmenthal, C-106/77, că dreptul comunitar constituind parte integrantă, cu de prioritate, din ordinea juridică aplicabilă pe teritoriul statelor membre, judecătorul național este ținut să aplice în limitele competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, lăsând, în caz de nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrară din legislația națională, chiar posterioară, fără a fi necesar să ceară sau să aștepte eliminarea în prealabil a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional.
Principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în art.148 al.2, care dispune că, în urma aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, în al.4 din același articol stipulându-se că Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Instanța de fond a apreciat că cererea cu care a fost investită și care are ca obiect scutirea reclamantei de la plata taxei speciale în cuantum de 3195 lei cu privire la autoturismul achiziționat, ce contravine prevederilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, este întemeiată, a admis-o și a obligat pârâta să restituie reclamantului contravaloarea taxei speciale pentru autoturisme la prima înmatriculare în sumă de 3195 lei, achitată prin chitanța nr. A, nr.- din 11 februarie 2008 reprezentând contravaloare taxă specială pentru autoturisme, cu plata dobânzii legale, calculate de la data achitării acesteia până la data restituirii efective. Totodată a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 539 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului
În motivarea recursului a arătat că spre deosebire de impozite, taxele sunt plăți efectuate bugetului de către contribuabilii, persoane fizice si juridice, cu ocazia și în legătură cu prestarea unui serviciu public.
au un caracter ante-factum, fiind datorate si achitate in momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi efectuate de către serviciile publice.
Taxa de prima înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
De altfel, Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene nu interzic perceperea unei taxe precum cea de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acesteia, astfel cum art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene prevede că dispozițiile directivei, fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri.
A mai arătat că prin OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. La art.11 din acest act normativ se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Recursul este nefondat.
Cu privire la fondul litigiului, dreptul comunitar este incident in speță, mai exact dispozițiile art. 90 alin.1, care interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Curteaconsideră că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză, considerentele expuse de Curtea Europeana de Justiție în hotărârea din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, . Nâdasdi - Regionalis, respectiv -es - Regionalis fiind relevante in acest sens:
Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent.Scopul acestuia este acela dea asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normalede concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din altestate membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries.
În ceea ce privește importarea autoturismelor second-handimportate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite,art. 90 par. 1 este încălcatatunci când taxaaplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferitpe baza unor criterii care conduc, chiardacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate(a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată).Totuși,hiar daca nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența uneiasemenea discriminări,impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect,datorită efectelor pe care le produce.
O taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
Deși scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.
Rezultă din considerațiile de mai sus că răspunsul la întrebările adresate Curții în cauza C-290/05, respectiv în prima parte a întrebării a treia și întrebarea a patra din cauza C-333/05 trebuie să fie acela că art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicând otaxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timpcât:
- taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru;
- valoarea taxei,determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării,este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, desemenemanieră încât, atunci când se aplicăautoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă."
Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, Curtea nu observă nici o diferență între taxa instituită de legislația maghiară - care a făcut obiectul examinării Curții Europene de Justiție în cauza citată mai sus - și art. 2141din Codul fiscal român.
Ca și în cazul legislației maghiare - constatată a fi neconformă cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - și în cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor uzate puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor uzate importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme uzate similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Nu sunt întemeiate nici susținerile întemeiate pe dispozițiile OUG nr.50/2008 întrucât potrivit art.1 din Codul civil și art.15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale OUG nr.50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr.68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises precum și cauza conexată nr.C-290/05 și C-333/05 Nadasdi și parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Mai mult, CEDO, în jurisprudența sa ( hot. Rafinaries greques & Statis Andreadis/ c / din 9 decembrie 1994, dec. Antonakopoulos /c/ din 23 februarie 1999; Zielinscki /c/Polonia din 28 octombrie 1999) a stabilit că are caracter de ingerință în dreptul oricărei persoane la un tribunal independent față de legislativ faptul că autoritatea legiuitoare a unei țări emite o lege cu aplicarea retroactivă care influențează soluționarea litigiilor la care statul este parte, impunând judecătorului, prin lege, promovarea unei soluții în favoarea statului.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în S,-, județul - Administrația Finanțelor Publice F,împotriva sentinței nr.863 din 30 aprilie 2009 Tribunalului Suceava - Secția comercială,contencios administrativ și fiscal(dosar nr-) în contradictoriu cu reclamantul intimat - domiciliat în localitatea F, str. -, bloc 82,. C,.10, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. -
Jud. fond:
Tehnored.
2ex/02.nov. 2009
Președinte:Turculeț Ana MariaJudecători:Turculeț Ana Maria, Sas Remus, Nechifor
