Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1668/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1668
Ședința publică din 15 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Turculeț Ana Maria
JUDECĂTOR 2: Sas Remus
JUDECĂTOR 3: Nechifor
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în S,-, județul - Administrația Finanțelor Publice F,împotriva sentinței nr. 1001 din 21 mai 2009 Tribunalului Suceava - Secția comercială,contencios administrativ și fiscal(dosar nr-) în contradictoriu cu reclamanta intimată - ".Com", cu sediul în localitatea, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns delegat pentru reclamanta intimată, lipsă fiind pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța verifică actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra recursului ce constituie obiectul prezentului doar.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr- din data de 16 aprilie 2009, reclamanta " Com" a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare în cuantum de 5521 lei, cât și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că, în primul rând, la data de 01.02.2008 a achitat taxa de 5521 lei pentru autoturismul marca Ford pentru a-l înmatricula în România
În al doilea rând, prin obligarea la plata acestei taxe, la acea dată, au fost încălcate dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul de înființare a Comunității Europene, deoarece în prezent România este membră cu drepturi depline a acestei comunități, iar între statele comunitare nu se poate percepe o astfel de taxă la înmatricularea unui autoturism ce provine dintr-un stat membru, ci numai dacă acesta a fost achiziționat din afara Comunității Europene.
Deoarece supremația dreptului comunitar este statuată și garantată în România la nivel constituțional - art. 148 al.2 și 4 din Constituția României - rezultă faptul că dispozițiile Codului fiscal în vigoare la data efectuării plății, privitoare la introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, respectiv cele cuprinse în art. 2141și 2142încalcă dispozițiile tratatului și deci nu pot fi aplicabile în speță.
În al treilea rând, a solicitat pârâtei, restituirea integrală a acestei taxe, iar răspunsul pârâtei s-a concretizat refuzul acesteia privind restituirea taxei de primă înmatriculare.
A considerat reclamanta că și acest răspuns încalcă legislația comunitară, dar și pe cea internă.
În drept au fost invocate dispozițiile art.11 și art.148 din Constituție,art.90, 25 și 28 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, art.112 și art. 274 Cod procedură civilă.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu motivarea că, în primul rând, art. 90 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă în susținerea acțiunii, prevede că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare și nici impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
În al doilea rând, între impozite și taxe există unele deosebiri ( în cazul impozitului lipsește total obligația prestării unui serviciu direct și imediat din partea statului, situația fiind inversă în ce privește taxele; stabilirea diferită a cuantumul; stabilirea termenelor de plată la date fixe pentru impozite și în momentul solicitării sau după prestarea serviciilor la taxe ), fată de care taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90, având un regim de reglementare diferit.
În al treilea rând, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene nu interzic perceperea unei taxe precum cea de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acesteia, astfel cum art. 33 din Directiva a șasea
(77/388/CEE ) a Consiliului Comunităților Europene prevede că dispozițiile directivei, fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri.
Prin sentința nr. 1001 din 21 mai 2009, Tribunalul Suceavaa admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5521 lei reprezentând taxă specială cu ocazia primei înmatriculări a autoturismului marca Ford cu număr de identificare actualizată în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății. De asemenea a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Prin Legea nr.343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art.214 ind. 1 și 241 ind. 2, ce instituie obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România. De remarcat că, urmare a modificării textului art.214 ind. 1 din Codul fiscal prin OUG nr.110/2006, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale, ceea ce ar exclude așadar obligația de plată a necomercianților.
taxei speciale cu ocazia primei înmatriculări în România se efectuează fără a se proceda la emiterea unui titlu de creanță, fiind utilizată aplicația informatică prevăzută de Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr.418/2007 pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Instanța a apreciat că această operațiune echivalează cu un act administrativ fiscal ce poate face obiectul contestării, chiar în condițiile în care nu este materializat printr-un înscris care să constituie titlu de creanță, interpretarea contrară fiind de natură a aduce atingere dreptului reclamantului de acces la o instanță reglementat de art.6 par.1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale.
Reclamanta a invocat în cauză incidența art. 90 al.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care stipulează că nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect, produselor menționate similare.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
De remarcat însă că noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența (hotărârea Haar, C-90/94, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Este evident că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România în temeiul art.214 ind. 1 Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.
După cum în mod corect a arătat pârâta, se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al.1, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici
o situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art. 90 al.1 atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
In cauza de față rezultă din interpretarea art.214 ind. 2 din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja în România.
Se realizează astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second-hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Astfel, s-a arătat în hotărârea dată în Cauza Simmenthal, C-106/77, că dreptul comunitar constituind parte integrantă, cu de prioritate, din ordinea juridică-aplicabilă pe teritoriul statelor membre, judecătorul național este ținut să aplice în limitele competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, lăsând, în caz de nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrară din legislația națională, chiar posterioară, fără a fi necesară să ceară sau să aștepte eliminarea în prealabil a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional.
Principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în dispozițiile art. 148 al. 2, conform cărora: "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare", în al.4 din același act stipulându-se că "Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)".
Instanța a apreciat că cererea cu care a fost investită este întemeiată în ceea ce privește pretenția reclamantei de restituire a contravalorii taxei speciale, ce a fost percepută cu încălcarea disp. art. 90 al.1 din Tr.E și a obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 5521 lei achitată în temeiul art. 2411Cod fiscal.
Potrivit dispozițiilor art.994 Cod civil, când cel care a primit plata a fost de rea credință, este dator a restitui atât capitalul, cât și dobânzile din ziua efectuării plății. Tribunalul a apreciat apreciază că pârâta a fost de rea credință în perceperea taxei pe considerentul că nu a acordat prioritate prevederilor și supremației dreptului comunitar,primind practic, o plată care nu era datorată, motiv pentru care pârâta va fi obligată la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente debitului,începând cu data achitării taxei-13.05.2008-și până la data restituirii efective.
Totodată a apreciat că pârâta a fost de rea credință în perceperea taxei pe considerentul că nu a acordat prioritate prevederilor și supremației dreptului comunitar, primind practic o plată care nu era datorată, urmând să oblige pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5521 lei.
A admis prima instanță și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului
În motivarea recursului a arătat că spre deosebire de impozite, taxele sunt plăți efectuate bugetului de către contribuabilii, persoane fizice si juridice, cu ocazia și în legătură cu prestarea unui serviciu public.
au un caracter ante - factum, fiind datorate si achitate in momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi efectuate de către serviciile publice.
Taxa de prima înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
De altfel, Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene nu interzic perceperea unei taxe precum cea de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acesteia, astfel cum art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene prevede că dispozițiile directivei, fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri.
A mai arătat că prin OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. La art.11 din acest act normativ se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Recursul este nefondat.
Cu privire la fondul litigiului, dreptul comunitar este incident in speță, mai exact dispozițiile art. 90 alin.1, care interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Curteaconsideră că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză, considerentele expuse de Curtea Europeana de Justiție în hotărârea din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, . Nâdasdi - Regionalis, respectiv -es - Regionalis fiind relevante in acest sens:
Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent.Scopul acestuia este acela dea asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normalede concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din altestate membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries.
În ceea ce privește importarea autoturismelor second-handimportate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite,art. 90 par. 1 este încălcatatunci când taxaaplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferitpe baza unor criterii care conduc, chiardacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate(a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată).Totuși,hiar daca nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența uneiasemenea discriminări,impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect,datorită efectelor pe care le produce.
O taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
Deși scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.
Rezultă din considerațiile de mai sus că răspunsul la întrebările adresate Curții în cauza C-290/05, respectiv în prima parte a întrebării a treia și întrebarea a patra din cauza C-333/05 trebuie să fie acela că art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicând otaxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timpcât:
- taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru;
- valoarea taxei,determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării,este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, desemenemanieră încât, atunci când se aplicăautoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă."
Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, Curtea nu observă nici o diferență între taxa instituită de legislația maghiară - care a făcut obiectul examinării Curții Europene de Justiție în cauza citată mai sus - și art. 2141din Codul fiscal român.
Ca și în cazul legislației maghiare - constatată a fi neconformă cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - și în cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor uzate puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor uzate importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme uzate similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Nu sunt întemeiate nici susținerile întemeiate pe dispozițiile OUG nr.50/2008 întrucât potrivit art.1 din Codul civil și art.15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale OUG nr.50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr.68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises precum și cauza conexată nr.C-290/05 și C-333/05 Nadasdi și parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Mai mult, CEDO, în jurisprudența sa ( hot. Rafinaries greques & Statis Andreadis/ c / din 9 decembrie 1994, dec. Antonakopoulos /c/ din 23 februarie 1999; Zielinscki /c/Polonia din 28 octombrie 1999) a stabilit că are caracter de ingerință în dreptul oricărei persoane la un tribunal independent față de legislativ faptul că autoritatea legiuitoare a unei țări emite o lege cu aplicarea retroactivă care influențează soluționarea litigiilor la care statul este parte, impunând judecătorului, prin lege, promovarea unei soluții în favoarea statului.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în S,-, județul - Administrația Finanțelor Publice F,împotriva sentinței nr. 1001 din 21 mai 2009 Tribunalului Suceava - Secția comercială,contencios administrativ și fiscal(dosar nr-) în contradictoriu cu reclamanta intimată - ".Com", cu sediul în localitatea, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. - -
Jud. fond:
Tehnored.
2ex/ 03.nov. 2009
Președinte:Turculeț Ana MariaJudecători:Turculeț Ana Maria, Sas Remus, Nechifor
