Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1726/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1726
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ududec Elena
JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta MFP - Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, jud. împotriva sentinței nr. 1342 din 1 iulie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit recurenta și reclamantul intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și în considerarea disp. art. 150 Cod proc. civ. rămâne în pronunțare.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, înregistrată sub nr. 3787/86 din 3 iunie 2009, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta S - Administrația Finanțelor Publice S, obligarea acesteia la restituirea sumei de 3191 lei, reprezentând diferență taxă specială pentru înmatriculare autoturism, achitată prin chitanța seria - nr. -/12.09.2007, acordarea dobânzii legale pentru cei 5752 lei (întreaga sumă achitată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare), calculată de la data efectuării plății și până la restituirea efectivă și integrală a sumei, precum și cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în cursul anului 2007 cumpărat un autoturism second -hand, marca Volkswagen Passat, fabricat în anul 2001, iar pentru a-l înmatricula în România a fost nevoit să plătească suma de 5752 lei, cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare. Plata a efectuat-o în contul Trezoreriei S prin chitanța seria - nr. -/12.09.29007.
A precizat reclamantul că autoturismul fost cumpărat dintr-un stat comunitar, respectiv Germania și că a solicitat DGFP S - Administrația Finanțelor Publice S, restituirea taxei speciale de primă înmatriculare, primind de la Trezoreria S, doar suma de 2561 lei.
Pentru restituirea întregii sume s-a adresat din nou pârâtei, dar a primit răspuns negativ.
A apreciat reclamantul că, plata acestei taxe este o obligație legală derivată din dispozițiile Codului fiscal, reglementare în vigoare de la 01.01.2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene, art. 90, în conformitate cu care nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite de orice natură mai mare decât, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Potrivit legislației românești, taxa de primă înmatriculare a fost introdusă prin Legea nr. 343/2006 și se datorează statului român cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul, însă pentru autovehiculele second-hand achiziționate din România, stat comunitar de la 01.01.2007 nu se percepe o atare taxă cu ocazia înmatriculării de către noul proprietar, ci doar pentru cele achiziționate din alte țări comunitare.
În raport de dispozițiile art. 141 al. 2 și 4 din Constituția României, dispoziția din Codul fiscal privitoare la introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule încalcă dispozițiile Tratatului Comunității Europene și nu pot fi aplicabile.
Reclamantul a învederat instanței că diferența de aplicare a taxei demonstrează un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxe nu se mai percepe.
In dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta S, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art.90 al CEE, fiind o taxă distinctă de aceasta, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate ( introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
Prin sentința nr. 1342 din 1 iulie 2009 Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea reclamantului și obligat pârâta DGFP S - prin Administrația Finanțelor Publice S să plătească acestuia suma de 3191 lei reprezentând diferența de restituit din contravaloarea taxei speciale pentru autoturisme achitată prin chitanța seria - nr. - din 12.09.2007 și dobânzile legale calculate de la data achitării acesteia și până la data restituirii efective.
Totodată, fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 639,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Legea nr. 343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art. 2141și 2142, ce instituie obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România. Urmare a modificării textului art. 2141din Codul fiscal prin OUG110/2006, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale, ceea ce ar exclude așadar obligația de plată a necomercianților, în practică însă, nefăcându-se distincție între comercianți și necomercianți, ca subiecte în raportul de drept material fiscal.
Prima instanță a mai reținut că potrivit jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art. 90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența un sistem de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Tribunalul a reținut că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, în temeiul art. 2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.
S-a mai arătat că în cauza de față rezultă din interpretarea art. 2142din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second - hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second - hand înmatriculate deja în România, realizându-se astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare în care există o incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90.
Față de această situație s-a considerat aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 Cod civil, instanța a obligat pârâta să îi plătească reclamantului beneficiul nerealizat, constând în dobânda legală aferentă sumei achitate cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, calculată potrivit disp. art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000, de la data plății până la data restituirii.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de aceasta, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
A mai susținut recurenta că prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
De altfel, arată recurenta, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe, invocând prev. art. 33 din această Directivă.
Analizând actele dosarului,Curteaconstată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul extern, desemnând în jurisprudența un sistem de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Așadar, taxa specială cu prilejul primei înmatriculări a unui autoturism în România, percepută în temeiul art. 2141Cod Fiscal, are caracterul unei taxe în sensul avut în vedere de art. 90 din.
Dispozițiile art. 90 alin.1, interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Astfel, se aplică autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare, autoturismele second hand înmatriculate deja în România, realizându-se în mod indirect o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România. În această situație apare o contradicție între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 din.
Nu poate fi reținută apărarea că taxa de primă înmatriculare ar urmări stoparea importului de autovehicule uzate, atâta timp cât, pentru autovehiculele existente deja în România și care fac obiectul unor tranzacții, nu se percepe o astfel de taxă.
Prin urmare, în mod legal și temeinic a reținut tribunalul că reclamantul nu trebuia să plătească taxa de primă înmatriculare, iar dacă a plătit-o este îndreptățit să-i fie restituită.
Așa fiind, și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute,Curtea, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta MFP - Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, jud. împotriva sentinței nr. 1342 din 1 iulie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond.
Tehnored.
Ex. 2/27.10.2009
Președinte:Ududec ElenaJudecători:Ududec Elena, Nastasi Dorina, Grapini Carmen