Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1863/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1863
Ședința publică din 2 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Galan Marius
JUDECĂTOR 2: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 3: Artene Doina
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în S,-, jud. S, împotrivasentinței nr. 827 din 30.04.2009pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
La apelul nominal au lipsit recurentul, pârâta intimată DGFP S și chemata în garanție intimată Administrația Fondului pentru Mediu
Procedura este legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei, învederându-se că, recurentul a depus la dosar prin serviciul arhivă chitanța nr.- din 29.10.2009 în sumă de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar mobil de 0,15 lei cu care a timbrat legal recursul.
Instanța luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul legal timbrat și în stare de judecată și în conformitate cu disp. art.150 Cod proc. civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administativ și fiscal, înregistrată sub nr.1203/86 din 11.02.2009, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, obligarea acesteia la restituirea taxei de poluare achitată la data de 8.12.2008 în sumă de 2602 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat următoarele:
La data de 01.09.2008, numitul a achiziționat din Germania un autoturism marca VOLVO, iar ulterior reclamantul a achiziționat de la numitul acest autoturism, pentru a cărei înmatriculare în România a achitat taxa de poluare în sumă de 2602 lei, conform chitanței seria - nr.- din 12.12.2008.
Taxa de poluare auto achitată pentru reînmatricularea autoturismului a fost încasată în contul bugetului statului cu încălcarea art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, inclusiv a tratatului de aderare a României și Bulgariei, ratificat de România prin Legea nr.157/2005 care prevede că, de la data aderării dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin tratate și prin actul de aderare.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție Europene, dispozițiile art. 90 au în sistemul Tratatului un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre. (hotărârile în cauzele Air, C - 393/04 și C- 41/05;, C -313/05).
A mai arătat reclamantul că un sistem de impozitare este compatibil cu art. 90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici o situație, efecte discriminatorii.
Așadar, este incidentă încălcarea art.90 alin.1 atunci când impozitul produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
În cauza de față rezultă din interpretarea art.214 Cod fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
Se realizează astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare din care reiese că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90
În această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
În dovedire a depus la dosar copie după chitanța nr.- nr.- din 12.12.2008, copie contract pentru un vehicul folosit și cartea de identitate a autoturismului.
Pârâta S prin întâmpinare a invocat excepția lipsei procedurii prealabile față de dispozițiile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A arătat că, taxa a fost achitată în temeiul disp. OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ în vigoare începând cu data de 1.07.2008 ce a abrogat prevederile art.214^1-214^3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
După cum rezultă din preambulului actului normativ, OUG nr.50/2008 a fost adoptată în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținându-se cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Potrivit art.1 alin.1 din același act normativ, OUG nr.50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al.1, în funcții de criterii obiective.
Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu dreptul comunitar cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente.
A mai precizat că nu există incompatibilitate între normele comunitare și disp. OUG nr.50/2008, taxa pe poluare instituită prin actul normativ anterior menționat respectând exigențele art.90
Pârâta Sac hemat în garanție Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând ca în situația în care acțiunea formulată de reclamanta va fi admisă să se dispună obligarea chematei în garanției la restituirea către reclamantă a sumei de 2.602 lei reprezentând taxa de poluare.
În motivarea cererii a arătat că taxa a fost achitată în temeiul disp. OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ în vigoare începând cu data de 1.07.2008 ce a abrogat prevederile art. 214^1 - 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
A mai susținut că doar calculul și încasarea taxei se efectuează de către autoritatea fiscală competentă, taxa constituind în fapt venit la bugetul Fondului pentru Mediu, iar nu la bugetul de stat, fiind gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu.
Chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu prin întâmpinare a arătat următoarele:
În primul rând a invocat excepția de inadmisibilitate, motivată de faptul că Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la art. 9(1), prevede că "persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță."
În cazul de față, reclamanta a făcut în principal critica dispozițiilor prevăzute de OUG nr. 50/2008 privind taxa pe poluare pentru autovehicule, și, motivat pe această critică, solicită restituirea sumei achitate cu titlul de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule. În fapt, a apreciat că acțiunea sa este doar o critică de neconstituționalitate a textului normativ menționat anterior, neexistând alte argumente.
Ca atare, acțiunea ar trebui respinsă ca inadmisibilă, pentru că nu poate avea ca obiect principal constatarea neconstituționalității unei ordonanțe a Guvernului.
Problema inadmisibilității acțiunii se poate pune și sub aspectul că reclamanta nu atacă un act administrativ sau un act administrativ fiscal, nici un răspuns la o plângere prealabilă/contestație administrativă sau un refuz nejustificat.
Practic, obiectul acțiunii este restituirea unei sume achitate în prealabil în temeiul legii, iar acesta nu poate fi soluționat de instanța de contencios administrativ care, esențialmente, este chemată să cenzureze acte administrative emise de autorități publice.
Potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. 1 lit. h, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului său legitim".
Din economia textului de lege sus menționat, reiese că, în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ, reclamantul are trei posibilități de formulare a obiectului acțiunii: de anulare, în tot sau în parte, a actului; de anulare a actului și de obligare la plata unor despăgubiri; de obligare la plata unor despăgubiri.
Față de cele de mai sus, a solicitat să se constate că obiectul acțiunii formulate de reclamant, nu se încadrează în niciuna dintre situațiile menționate anterior.
Practic, reclamantul nu invocă și nu solicită anularea niciunui act administrativ emis de subscrisa pârâtă, acțiunea sa având ca obiect constatarea inexistenței unei obligații de plată, constatarea faptului că pretinderea plății este nelegală, dispunerea restituirii sumei de 2.602 lei.
Introducerea acțiunii de contencios administrativ este rezervată acelei persoane "care, printr-un act administrativ, se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim", public sau privat. Această prescripție legală este una ce ține de dreptul procesual, fiind o manifestare a principiului "unde nu există interes nu există acțiune".
Or, întrucât interesul de a acționa în justiție, pe calea contenciosului administrativ, este legitimat de vătămarea unui drept subiectiv sau interes legitim născut din existenta unui act administrativ a cărui anulare trebuie solicitată de cel ce se consideră păgubit, și, totodată, având în vedere obiectul cererii formulate de reclamant, consideră prezenta acțiune ca fiind inadmisibilă.
Pe fondul cauzei a arătat următoarele:
Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor a demarat în februarie 2006 o serie de acțiuni pentru introducerea unei taxe ecologice, un mecanism economico-financiar bazat pe principiul "poluatorul plătește", care urma să fie aplicată cu ocazia primei înmatriculări a tuturor vehiculelor cu motor în România, atât în cazul celor noi cât și în cazul celor rulate, achiziționate din afara țării, dar și celor produse în România. o politică de armonizare cu legislația și directivele Uniunii Europene în materie de protecție a mediului, Guvernul României a susținut un act normativ care reglementa introducerea unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Parlamentul României, la propunerea Guvernului, a decis instituirea unei taxe speciale pentru autovehicule care, in conformitate cu prevederile art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completări le ulterioare, era plătită de orice persoană fizică sau juridică, care înmatricula pentru prima dată în România un autoturism sau autovehicul.
Față de sistemul de calcul al taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, reglementat la Titlul VII din Codul fiscal, Comisia Europeană, prin avizul motivat din data de 28.11.2007, a considerat că se încalcă principiile Tratatului de instituire a Comunității Europene, în sensul că se aplica un regim discriminatoriu pentru autovehiculele second hand achiziționate din alte state membre, invitând țara noastră să adopte măsurile necesare pentru a se conforma avizului menționat anterior în termen de 2 luni de la primirea acestuia.
Pentru respectarea principiilor comunitare de impozitare și pentru stoparea continuării procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, s-a propus abrogarea articolelor din Codul fiscal care reglementau regimul de taxare a autovehiculelor, Guvernul României menținându-și poziția că trebuie evidențiată diferența dintre mașinile high și low poluatoare și a propus un proiect de ordonanță de urgentă a Guvernului.
Menționează că, neadoptarea în regim de urgență a OUG nr. 50/2008, în conformitate cu cerințele din avizul motivat (document care marchează cea de-a 2-a și ultima etapă a fazei precontencioase a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru) putea conduce la sesizarea Curții de Justiție a Comunității. Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană.
Față de această observație a Comisiei Europene, menționează că, potrivit reglementărilor naționale, taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare.
Problema care a apărut în cazul țării noastre s-a datorat nivelului ridicat de taxare a autovehiculelor second hand provenite din achiziții din alte state membre, considerându-se că reprezintă o barieră privind libera circulație a mărfurilor. În acest caz, prima recomandare a Comisiei a fost ca taxa să se reducă pe măsură ce valoarea autoturismului scade.
Ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru ca România să se conformeze avizului motivat adresat de Comisia Comunităților Europene în temeiul art. 226 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, prin care s-a declanșat cea de-a doua etapă a procedurii de contestare a nerespectării obligațiilor de stat membru în cazul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, a fost aprobată OUG nr. 50/2008, act normativ acceptat de Comisia Europeană ca fiind perfect compatibil cu aquis-ul comunitar.
În forma publicată în aprilie 2008, OUG nr. 50/2008 stabilește, prin prevederile sale, măsuri care corespund pe deplin prevederilor art.90 din Tratatul de institui re a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal. Comisia Europeana a acceptat principiile ultimei formule de calcul a taxei auto propusă de Guvern, în care emisiile sunt luate in considerare la taxarea mașinilor Euro 4 si Euro 3, iar pentru autovehicule noi, cu o durata lungă de folosire, sunt calculați coeficienți mai mari decât pentru mașinile vechi, criteriul principal de calcul fiind însă emisiile poluante.
Or, câtă vreme chiar Comisia Europeana a recunoscut că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 corespunde normelor comunitare, apreciem că nu pot fi reținute susținerile reclamantei potrivit cărora prin instituirea acestei taxe "se constituie o discriminare a regimului fiscal și că aceasta taxă contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene".
Procedura demarată de comisia Europeană împotriva României a fost ridicată în 29.01.2009, urmare a faptului că noua reglementare era compatibilă cu art.90 din Tratatul
Practic, nici Curtea Europeană de Justitie a CE, nici Comisia Europeană nu au considerat vreodată că taxa pe poluare este nelegală, că încalcă tratatele comunitare sau nu ar trebui plătită, ci doar au solicitat modificarea modului de calcul și criteriile la care se raportează nivelul taxării. Curtea Europeană de Justiție () a afirmat în repetate rânduri că statele membre pot impune taxe de înmatriculare asupra autovehiculelor second-hand importate, cu condiția ca respectivele taxe să respecte dispozițiile articolului 90 din Tratatul CE. Astfel, niciun stat membru nu trebuie să aplice produselor originare din alte state membre taxe mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.
De asemenea, Curtea a hotărât că taxa de înmatriculare plătită pentru un vehicul nou face parte din valoarea de piață a acestuia, statele membre având astfel obligația de a ține seama de deprecierea reală a vehiculului atunci când calculează respectiva taxă (a se vedea cauzele, C-345/93, Comisia/Danemarca, C-47/88 și Comisia/Republica, C-375/95).
Taxa în vigoare până la aprobarea OUG nI. 50/2008, aplicată autovehiculelor uzate, nu era redusă proporțional cu valoarea deprecieii reale a unor autovehicule similare înmatriculate deja pe piața internă.
Dimpotrivă, valoarea taxei creștea numai pe baza vechimii autovehiculului. Având în vedere că taxa de înmatriculare a autovehiculelor din România era percepută o singură dată, autovehiculele cele mai impozitate erau, implicit, autovehiculele second-hand importate. În opinia Comisiei, asemenea modalități de aplicare a taxei contraveneau dispozițiilor articolului 90 din Tratatul CE, astfel cum a fost interpretat de CE. Tocmai pentru a înlătura aceste neajunsuri a fost modificată taxa.
Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că articolul 90 primul paragraf CE este încălcat atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite. care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import (a se vedea în special Hotărârea Comisia/, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001,. C-393/98,. p. 1-1327, punctul 21, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, și, C-l 01/00,. p. 1-7487, punctul 53).
Astfel, Curtea a considerat ca fiind contrară articolului 90 CE perceperea de către un stat membru a unei taxe pe vehiculele de ocazie provenite dintr-un alt stat membru atunci când valoarea acestei taxe, calculată fără luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculului, depășește valoarea taxei reziduale încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja inmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, C-345/93,. p. 1-479, punctul 20, și Hotărârea, punctul 23).
Pentru aplicarea articolului 90 CE și în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe loc, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale si produselor importate, ci și baza de impozitare si modalitățile de percepere a impozitului în cauză (Hotărârea din 22 martie 1977, 1annelli &, 74/76,. p. 557, punctul 21, Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C-47/88,. p. 1-4509, punctul 18. precum și Hotărârea, punctul 12). Reclamanta ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte fără dubiu că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamanta și-a achiziționat autoturismul.
În această privință, Curtea a considerat că luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculelor nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecăruia dintre acestea. Într-adevăr, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, kilometrajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârile citate anterior, punctul 24, și, punctul 73). Dintr-o jurisprudență constantă a Curții rezultă că, pentru ca un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil cu articolul 90 CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip (Hotărârea, punctul 26, Comisia/, punctul 29, și.
Pe de altă parte, compatibilitatea cu articolul 90 CE a unui sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale presupune ca proprietarul unui astfel de vehicul să aibă posibilitatea de a contesta aplicarea unui astfel de mod de calcul forfetar în cazul acestui vehicul cu scopul de a demonstra că aceasta are ca rezultat o impozitare superioară valorii taxei reziduale incorporate in valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Prin sentința nr. 827 din 30 aprilie 2009 Tribunalul Suceavaa respins ca nefondată excepția inadmisibilității invocată de chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu și a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant.
Totodată a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii, aceasta nu este dată, atât timp cât, în conformitate cu disp. art.1 din Legea nr.554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".
taxei de poluare se face pe baza unei decizii de calcul a taxei de poluare care reprezintă titlu de creanță și astfel acțiunea este admisibilă, urmând a se respinge excepția inadmisibilității invocată de chemata în garanție.
Potrivit OUG nr.50/2008, taxa de poluare pentru autovehicule se achită la prima înmatriculare a autoturismului în România și la stabilirea ei se au în vedere mai multe elemente de clacul și anume: valoarea combinată a emisiilor de, taxa specifică exprimată în Euro/1 g, capacitatea cilindrică, taxa specifică pe cilindri și cota de reducere a taxei care are în vedere vechimea autoturismului exprimată în ani, de rulajul mediu anual, de starea tehnică și nivelul de dotare al autovehiculului și se achită înainte de prima înmatriculare a autoturismelor noi și a autoturismelor second-hand cumpărate din UE.
În conformitate cu disp.art.28 din, în statele membre sunt interzise restricțiile, cantitățile la import, precum și orice alte măsuri cu caracter echivalent, art.90 din același tratat stabilind că niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Curtea Europeană de Justiției a interpretat în sens foarte larg noțiunea de taxe cu efect echivalent, apreciind că acestea sunt orice taxe de ordin financiar, indiferent de cât de mică este suma, indiferent de nume și metode percepute în mod unilateral, pentru mărfuri de proveniență internă sau externă, ca urmare a faptului că acestea traversează granița, chiar dacă aceste taxe nu sunt colectate în beneficiul statului, nu au natură discriminatorie sau protecționistă, iar produsele taxate nu se află în competiție cu produsele fabricate pe plan intern.
Curtea Europeană de Justiție a admis însă că statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele care circulă pe drumurile lor publice dacă acest sistem de taxare nu intră sub incidența art.90 din, adică respectă condiția de a nu fi discriminatorie.
Curtea a lăsat o largă marjă de apreciere statelor membre în ceea ce privește măsurile necesare pentru protecția mediului.
Taxa de poluare este obligatorie la prima înmatriculare în România a autoturismelor noi sau second-hand, fiind aplicată atât autoturismelor achiziționate din România (indiferent de producător), cât și celor achiziționate din spațiul european, taxa de poluare nu are caracterul unei taxe echivalente la import, astfel că nu încalcă disp. art.28 și 90 din Tratatul
Pornind de la faptul că această taxă se achită numai la prima înmatriculare pe teritoriul României, că nu se mai percepe ulterior în cazul transmiterii proprietății autovehiculului și că se restituie valoarea reziduală a taxei dacă autovehiculul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național, se poate considera că această taxă privește autoturismele din momentul în care acestea devin surse de poluare. In acest context, taxa de poluare nu este decât aplicarea principiului "poluatorul plătește", principiu reținut de dreptul comunitar.
Dispozițiile art.90 paragraf I CE sunt încălcate atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import.
Pe de altă parte, este de remarcat că taxa de primă înmatriculare sub denumiri diferite se percepe în aproape toate statele Uniunii Europene și se calculează în funcție de valoarea reală a autovehiculului (Polonia), prețul facturat (Austria), procent din prețul mașinii (Finlanda) sau taxă fixă (în Spania).
Din acest punct de vedere taxa astfel percepută nu este discriminatorie întrucât privește numai prima înmatriculare, indiferent de proveniență, numărul de eventuale revânzări pe teritoriul României.
În procedura hotărârilor preliminarii, Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat că taxele percepute la prima înmatriculare pe teritoriul unei țări nu au efectul unei taxe echivalente la import, atâta vreme cât privesc, atât autoturismele noi, cât și cele cumpărate din spațiul european, și când taxa aplicată produsului de import și ce aplicată produsului național similar sunt calculate după aceleași metode și nu conduc, chiar în cazuri limitate, la un impozit mai mare produsului de import (ex: cauza C-313/05). Aceste hotărâri pot fi luate în considerare la soluționarea prezentei cauze deoarece Curtea a interpretat deja problema în litigiu, indiferent de procedura în care a fost adoptată. Comparând textele propuse de C în analiza unei taxe echivalente la import cu modalitatea de calcul a taxei de poluare, stabilită de OUG nr.50/2008, se constată că aceasta respectă exigențele propuse și prin aplicarea criteriilor de calcul, taxa aplicată produsului de import, nou sau second-hand, și ce a aplicată produsului național similar nu conduc la un impozit mai mare produsului de import.
Astfel, taxa de poluare achitată de reclamant la prima înmatriculare a unui autoturism second-hand pe teritoriul României nu constituie o taxă echivalentă la import, ci o măsură dispusă pentru protecția mediului, cu atât mai mult cu cât taxele încasate sunt gestionate de Administrația Fondului pentru Mediu, pentru mediul din România.
De altfel, reclamantul nu a produs nicio probă din care să rezulte, fără dubiu, că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care acesta și-a achiziționat autoturismul și astfel taxa de poluare este mai mare decât taxa inclusă în valoarea reziduală a unui vehicul similar înmatriculat în anul 2001 în Germania.
Față de cele ce preced, instanța a constatat că nu există un refuz nejustificat din partea pârâtei, atât timp cât reclamantul nu a prezentat dovada achitării taxei de poluare calculată conform OUG nr.50/2008 și care nu încalcă art.90 din
Privitor la cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, instanța a constatat că această cerere nu este fondată având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.60 Cod procedură civilă, neexistând niciun temei în baza căruia aceasta ar avea obligația de a garanta sau despăgubi Direcția Generală a Finanțelor Publice
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului, s-au învederat următoarele:
OUG nr. 50/2008 nu a intrat în vigoare în ceea ce privește modificarea Codului fiscal (abrogarea art. 2141- 2143Cod fiscal). Potrivit art. 14 din OUG nr. 50/2008, la data intrării în vigoare a acestui act normativ (1 iulie 2008) se abrogă art. 2141- 2143Cod fiscal, texte ce reglementează taxa specială pentru autoturisme și autovehicule. Conform art. 4 alin. 1 din Codul fiscal, orice modificare sau completare a Codului se face numai prin lege, iar în sensul art. 4 alin. 2 din același act normativ, modificările sau completările intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege.
Din analiza acestor texte, rezultă cu certitudine că nici o ordonanță de urgență nu poate modifica Codul fiscal, pentru că acesta se modifică numai prin lege, în sensul strict al termenului. În plus, efecte juridice produc, eventual, doar ordonanțele de urgență aprobate prin lege. Din moment ce OUG nr. 50/2008 nu a fost încă aprobată prin lege, acest act normativ nu produce nici un fel de efecte juridice de la 1 iulie 2008.
Oricum, având însă în vedere textul art. 4 alin. 2 din Codul fiscal, modificările aduse Codului fiscal (abrogarea art. 2141- 2143) nu pot produce efecte juridice mai devreme de 1 ianuarie 2009.
A mai arătat că taxa de poluare pe care o aplică statul român este mai mare decât taxa inclusă în valoarea reziduală a unui vehicul similar înmatriculat în anul 2001 în Germania.
Recursul formulat este neîntemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:
În ce privește critica potrivit căreia nu se poate opera modificarea Codului fiscal printr-o ordonanță de urgență și că oricum, o modificare operată printr-un ordonanță de urgență nu produce efecte decât după aprobarea ei, Curtea observă că ordonanța în discuție nu modifică Codul fiscal ci doar abrogă câteva articole și că, dacă abrogarea nu a produs efecte aceasta ar însemna, nu că OUG nr.50/2008 nu ar fi în vigoare, ci că prevederile art.2141- 2143din Codul fiscal sunt aplicabile și după intrarea în vigoare a ordonanței, soluție care este evident în defavoarea recurentului și care nu poate fi primită. Aceasta pentru că OUG nr.50/2008, nefiind un act normativ în corelație cu Codul fiscal, are o existență juridică de sine stătătoare și conferă autorităților dreptul de a percepe taxa pe care textul în discuție o instituie.
Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Fără îndoială, atât prin cererea introductivă de instanță cât și prin recursul ce face obiectul prezentei cauze, recurentul a reclamat incompatibilitatea dreptului național, OUG nr. 50/2008 cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1, sub acest aspect instanța fondului răspunzând criticilor petentului, răspuns pe care instanța de recurs urmează a-l detalia în prezenta hotărâre.
Se cuvine pentru început să stabilim locul pe care disp. art. 90 alin. 1 îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat. Iar acesta este, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Așadar, dacă art. 23 stabilește faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și a oricăror taxe cu efect echivalent, art. 90 alin. 1 interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Industries, par.55 "art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre".
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin disp. OUG nr. 50/2008 reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, și C-333/2005, " o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente". Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
Prin urmare, eventualul caracter discriminatoriu al disp. OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare, iar nu cu privire la autovehiculele înmatriculate în România înainte de 01.01.2007 și nici cu privire la autovehiculele înmatriculate în perioada 01.01.2007 - 01.07.2008, supuse taxei de primă înmatriculare.
Acestea fiind premisele, Curtea va trebui să analizeze în fapt, dacă taxa de poluare impusă autovehiculelor second-hand importate dintr-un stat membru, depășește sau nu cuantumul valorii reziduale a taxei de primă înmatriculare deja încorporată în valoarea autovehiculelor similare deja înmatriculate în România. Din această perspectivă, comparația poate fi făcută "exempli gratia" între un autoturism înmatriculat în România după 01.07.2008, cu plata taxei de poluare introdusă prin OUG nr. 50/2008 și un alt autoturism second-hand importat din statele membre și înmatriculat în România la data de 01.11.2008. (De asemenea, în baza aceluiași raționament al Curții după modificarea OUG nr. 50/2008, comparația poate privi două autoturisme înmatriculate sub același regim fiscal, astfel încât dublarea sau triplarea taxei de poluare nu încalcă norme comunitare decât dacă este însoțită de o exceptare a anumitor autovehicule de la plata acestei taxe sau de impunerea unor categorii de autovehicule la o taxă mai mică sau mai mare, după caz). Iar analiza, potrivit raționamentului Curții Europene de Justiție din cauza C-47/1988, Comisia Danemarca, trebuie să pornească de la premisa că valoarea autovehiculului nou este compusă din prețul acestuia, la care se adaugă taxa de primă înmatriculare. Raportul dintre cele două componente se păstrează constant pe toată durata de funcționare a autovehiculului. Spre exemplu, la momentul la care valoarea autovehiculului a scăzut cu 50%, atât valoarea reziduală a prețului plătit cât și valoarea reziduală a taxei de primă înmatriculare plătită, se vor diminua cu același procent, respectiv cu 50%. În consecință, o taxă de primă înmatriculare nediscriminatorie pentru un autovehicul similar (ca vechime, motorizare), dar importat dintr-un stat membru trebuie să aibă un cuantum de cel mult 50% din valoarea taxei de primă înmatriculare plătită pentru același autovehicul în stare nouă.
Sigur, evaluarea deprecierii unui autoturism poate fi extrem de dificilă, ceea ce a condus legiuitorul român la utilizarea unei grile de calcul, care însă nu este incompatibilă cu dreptul comunitar. Aceasta pentru că, așa cum a reținut Curtea Europeană de Justiție în cauza C-393/1998, Publica, deprecierea exactă a unui autovehicul nu poate fi calculată decât printr-o expertiză individuală. Cu toate acestea, datorită faptului că un astfel de sistem este prea împovărător pentru statul membru ce impune o astfel de taxă, Curtea a admis totuși și posibilitatea impunerii taxei de primă înmatriculare, potrivit unei grile fixe de impozitare, ce ar putea să aibă în vedere diverse criterii în baza cărora să se poată realiza un calcul al deprecierii autovehiculului cât mai apropiată de realitate (vechimea autovehiculului, numărul de kilometri parcurși, tipul de motor, starea autovehiculului, modelul autovehiculului, etc.). Curtea a apreciat că și un astfel de sistem va fi compatibil cu art. 90 CE doar dacă garantează în absolut toate cazurile (fără nici o excepție) că taxa aplicată nu depășește cuantumul valorii reziduale deja încorporate în valoarea autovehiculelor similare deja înmatriculate în statul membru respectiv. Curtea a mai precizat că un astfel de sistem poate garanta neutralitatea absolută a taxei, dacă respectă trei cerințe:
să nu creeze o discriminare între bunurile importate și cele autohtone;
sistemul să fie suficient de precis, astfel încât în baza acestuia să se poată realiza un calcul al deprecierii autovehiculului cât mai aproape de realitate;
cel căruia i se impune taxa să aibă la dispoziție o cale de atac în fața instanțelor naționale în ipoteza în care consideră că valoarea deprecierii calculate în baza grilei fixe de impozitare nu corespunde realității. Pentru exercitarea eficientă a dreptului la acțiune, cel interesat ar trebui să cunoască factorii în funcție de care au fost stabilite procentele de depreciere.
Analizând din această perspectivă OUG nr. 50/2008, Curtea observă că actul normativ în discuție respectă cerințele impuse de raționamentul instanței comunitare și în consecință nu contravine Tratatului.
Astfel, așa cum rezultă din disp. art. 3 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, toate autovehiculele sunt supuse taxei de poluare, exceptările prev. de art. 3 alin. 2 din ordonanță vizând nu proveniența ci destinația autovehiculelor.
Sistemul este suficient de precis, acesta conținând elemente legate de norma de poluare, emisa de, capacitatea cilindrică dar și o grilă de reducere a taxei, extrem de vastă prin categorii de "vârstă" a autovehiculelor, aptă să producă un calcul al deprecierii autoturismului foarte aproape de rezultatul pe care o expertiză individuală l-ar putea revela. Iar aceste criterii au fost deja recunoscute de ca fiind criterii obiective care pot fi folosite într-un sistem de taxare bazat pe o grilă de impozitare (Cauza C-290/2005, par.52).
În fine, cel care consideră că valoarea deprecierii calculată pe baza grilei fixe de impozitare nu corespunde realității, are în disp. art. 10 din ordonanță, o cale eficace de a contesta măsura deprecierii, respectiv o procedură judiciară în cadrul căreia poate obține expertizarea tehnică a caracteristicilor autovehiculului rulat.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod proc. civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat, menținând soluția primei instanțe, cu completarea motivării în sensul celor arătate anterior.
Pentru aceste motive,
În numele LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul declarat de reclamantul, domiciliat în S,-, jud. S, împotrivasentinței nr. 827 din 30.04.2009pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2ex/12.11.2009
Președinte:Galan MariusJudecători:Galan Marius, Grapini Carmen, Artene Doina
