Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 2183/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 2183
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
XXX
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DGFP D, în nume propriu, precum și în numele și pentru MCî mpotriva sentinței nr.2209 din data de 13 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj.
La apelul nominal s-a prezentat avocat, pentru intimata reclamantă, lipsind recurentele pârâte DGFP D și M
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen.
Avocat, pentru intimata reclamantă, depune împuternicirea avocațială, chitanța reprezentând dovada achitării onorariului de avocat și întâmpinare.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părții prezente.
Avocat, pentru intimata reclamantă, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală. Arată că în speță nu pot i aplicabile dispozițiile OUG 50/2008, deoarece data introducerii acțiunii este 27.06.2008, iar această ordonanță a intrat în vigoare la 01.07.2008. Referitor la susținerea pârâtelor că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă arată că intimatul reclamant a îndeplinit această procedură, existând la dosar cererea înregistrată și răspunsul primit. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 2209 din 13.11.2008 Tribunalul Doljaa dmis în parte acțiunea precizată de reclamanta -, în contradictoriu cu pârâții P D și
A respins cererea privind anularea actului administrativ.
A obligat pârâtele să restituie reclamantei suma de 1106,77 lei reprezentând diferența taxă de primă înmatriculare, actualizată cu indicele de inflație la data plății.
În considerentele sentinței s-au reținut următoarele:
În ce privește fondul cauzei s-a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism folosit marca OPEL ASTRA conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 07.11.2007 cu nr. de identificare -, la înmatricularea căruia achitat suma de 30,97,77 lei taxă de primă înmatriculare,conform chitanței seria - 3 nr. -.
Asupra legalității perceperii taxei de prima înmatriculare instanța reține că art. 2141din Codul Fiscal reglementează nivelul taxei speciale și plata acesteia către bugetul de stat, reglementare ce a intrat în vigoare la data de 01.01.2007, o dată cu aderarea României la Uniunea Europeană.
Prin introducerea taxei de prima înmatriculare s-au adus atingeri prevederilor art. 90 (86) din Tratatul Uniunii Europene privind neutralitatea taxelor.
Astfel, in baza art. 90 din Tratat nici un stat membru nu poate stabili direct sau indirect, pentru produsele altui stat membru, impuneri interne de orice natura superioare celor stabilite, direct sau indirect, pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natura sa protejeze indirect alte produse naționale.
Adoptarea măsurii taxei de prima înmatriculare a adus atingere liberei concurente in interiorul pieței, creând o situație împovărătoare pentru importatorii de autoturisme second-hand produse in alte state decât statul Este evident că dispozițiile legale fiscale privind taxa de primă înmatriculare sunt de natură a conduce la discriminare intre produsele aflate deja pe piața din România si cele importate din statele membre.
În acest context, autoturismele second-hand care au mai fost înmatriculate in România nu se supun taxei de prima înmatriculare, situație in care se ajunge la încălcarea neutralității impozitării interne privind competiția intre autoturismele aflate deja pe piața naționala si cele similare importate dintr-un alt stat membru.
Atâta vreme cat pentru produsele naționale similare, respectiv autovehicule second hand, nu este prevăzuta o taxa de înmatriculare similara ca valoare, impunerea taxei de prima înmatriculare pentru autoturismele provenind din alte state membre, fără distincție intre autoturismele care nu au mai fost niciodată înmatriculate și cele care au fost deja înmatriculate intr-un alt stat membru, constituie o încălcare a dispozițiilor Tratatului.
Prin impunerea unei sarcini fiscale suplimentare, Statul Rap rotejat produsele naționale, împovărând cumpărătorii de autoturisme second hand dintr-un stat membru prin instituirea taxei menționate și creând o discriminare între aceștia și cumpărătorii de autoturisme second hand înmatriculate deja pe teritoriul național.
Din moment ce taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule nu este revăzutap. si pentru înmatricularea pe numele unui alt proprietar a unui autoturism folosit deja in teritoriul național, obligativitatea plății taxei speciale la prima înmatriculare in România constituie in mod cert încălcare a prevederilor legislației comunitare.
In conformitate cu art. 148 alin.2 din Constituția României, ca urmare a aderării României, prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, având prioritate față de dispozițiile contrare cuprinse in legile interne, cu respectarea prevederilor actelor de aderare.
De asemenea, in baza art. 148 alin.4 din Constituția României, autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și a prevederilor alin. 2 al aceluiași text, motiv pentru care judecătorul național trebuie sa aplice cu prioritate, in cauzele deduse judecații, normele dreptului comunitar.
Astfel fiind, textul tratatului comunitar, respectiv prevederile art. 90 din Tratat urmează sa fie aplicate cu precădere, dispoziția legala din dreptul național fiind contrara textului tratatului.
In sensul celor susținute in prezenta acțiune este și decizia pronunțata de Curtea de Justiție a Comunităților Europene, respectiv Hotărârea din 18.01.2007, cauza 313/05.
În acest context, instanța reține că perceperea taxei de primă înmatriculare este nelegală, urmând ca în conformitate cu art. 117 al. 1 lit. din Codul d procedură Fiscală să oblige pârâtele să restituie reclamantei diferența neachitată din taxa de primă înmatriculare, respectiv suma de 1106,77 lei actualizată cu indicele de inflație la data plății.
În ce privește cererea având ca obiect anularea adresei nr. 22619/19.02.2008 că înscrisul contestat nu este un act administrativ în sensul definit de art. 2 al. 1 lit. c din Legea 554/2004, respectiv un act unilateral emis de autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau executării în concret legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Adresa menționată, fiind un simplu înscris prin care intimata aduce la cunoștință reclamantei dispozițiile legale naționale privind taxa de primă înmatriculare, legalitatea acesteia nu poate fi analizată în contextul art. 1 din Legea 544/2004, motiv pentru care cererea având acest obiect va fi respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP D, în nume propriu, precum și în numele și pentru M C, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepției lipsei calității procesuale pasive a DGFP D și că nu s-au avut în vedere prevederile art.2 din nr.1899/2004 privind procedura de restituire și rambursare a sumelor de la buget, potrivit căreia organul fiscal competent în soluționarea cererilor este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare potrivit art.33 din OG nr.92/2003
S-a mai arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită, invocându-se inadmisibilitatea acțiunii, apreciind că în urma formulării unei asemenea cereri de restituire s-a născut un raport juridic fiscal și, în consecință toate drepturile și obligațiile părților referitoare la sumele datorate de la bugetul de stat vor fi reglementate de actele normative specifice dreptului procedural fiscal, în speță este vorba de Codul d e procedură fiscală, ce reglementează în mod clar procedura de restituire, fiind instituite în acest sens norme exprese și imperative în această materie, norme eludate de către instanța de fond, inclusiv posibilitatea de acordare a dobânzilor reglementate de art.124 din același cod.
S-a precizat că nu s-a emis actul administrativ fiscal în forma reglementată de art.88 alin.1 lit. a și c din Codul d e procedură fiscală republicat și că nu s-a respectat procedura prevăzută de art. 205 Cod pr.fiscală, ceea ce conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În sensul inadmisibilității acțiunii, s-a arătat că reclamanta nu a urmat întreaga procedură specială de restituire prin contestarea răspunsului Administrația Finanțelor Publice, asociat măsurilor de impunere, potrivit prevederilor art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că art.2141Cod fiscal se aplică fără nici o discriminare tuturor autoturismelor importate, atât din statele membre cât și cele nemembre ale Comunității Europene.
S-a mai arătat că în temeiul art.13 din Codul d e procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, iar taxa de primă înmatriculare prevăzută de art.2141Cod fiscal este reglementată în lege așa încât judecătorul nu poate să înlăture obligativitatea plății acesteia.
A precizat recurenta că era necesară instituirea unei astfel de taxe pentru evitarea importării în România a unor autoturisme cu grad ridicat de poluare.
În același timp, recurenta a considerat că legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebui obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența de a alege forma și mijloacele.
Recurenta a mai susținut că taxa de primă înmatriculare se aplică tuturor autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența acestora.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 1106,77 lei, cu chitanța seria - nr.- din data de 1.10.2008.
Reclamanta s-a adresat Administrației Finanțelor Publice solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Cu adresa nr. - din data de 19.02. 2008 Administrația Finanțelor Publice a răspuns reclamantei, în sensul că cererea nu poate fi soluționată favorabil întrucât 571/2003 privind codul fiscal nu prevede restituirea taxei de primă înmatriculare.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamant a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamanta a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr.fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a DGFP D, de asemenea s-a reținut în mod legal că, pentru administrarea impozitelor, taxelor și altor contribuții, competența revine, atât organelor fiscale județene, cât și celor locale, pe raza cărora se află domiciliul contribuabilului.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului. Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.
Văzând și dispoz. art. 274 Cod pr. civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DGFP D, în nume propriu, precum și în numele și pentru MCî mpotriva sentinței nr.2209 din data de 13 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj.
Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu | JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță | JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu |
Grefier, |
Red. Jud. T
Ex.2//6.05.2009
Jud. fond C
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu
