Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 2204/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2204/2009
Ședința publică din 28 septembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRAREA LOCAL ȘI UTILITĂȚI, împotriva deciziei civile nr. 1184 din 30.03.2009, pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj, în contradictoriu cu intimata SC " DE " SA, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru intimată, avocat, lipsă fiind contestatoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația este timbrat cu 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul intimatei a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, pe care a susținut-o oral și a arătat că, nu are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantului intimatei în dezbateri judiciare asupra recursului promovat în cauză.
Reprezentantul intimatei a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată în sumă de 19040 lei pentru fond și 6000 lei pentru recurs, reprezentând onorariu avocațial.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.3894 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamanta Serviciul Public "Administrarea Local și Utilități" B M în contradictoriu cu pârâta " Aliment" B M și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 19.040 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, aflată în rejudecare, după casarea cu trimitere a Deciziei civile nr.1/A din 14.03.2008 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Maramureș, dispusă prin Decizia Civilă nr.1540/25.06.2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal, reclamantul Serviciul Public "Administrarea Local și Utilități" BMa chemat în judecată pe pârâta " Aliment" solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 94964,16 lei din care 52507,2 lei reprezintă chirie restantă pentru perioada aprilie 2006-mai 2007 și 12811,98 lei reprezintă penalități de întârziere înregistrate până la 21.05.2007 precum și în continuare, la plata penalităților de întârziere, până la achitarea integrală a debitului principal.
S-a arătat că la data de 15.02.2002 s-a încheiat contractul de închiriere nr.426 prin care pârâta a obținut dreptul de folosință asupra terenurilor aferente piețelor agroalimentare și situate în B M și expres enumerate în contract.
Termenul de închiriere a fost stabilit pentru 4 ani, iar chiria a fost stabilită la 1500 Euro/lună fără TVA.
S-a arătat că deși termenul a expirat pârâta a continuat să folosească bunurile menționate, situație în care operează tacita relocațiune potrivit art.1437 Cod civil.
Întrucât pârâta nu și-a respectat obligația principală de plată a chiriei și a penalităților contractuale reclamantul s-a văzut nevoit să promoveze prezenta acțiune.
În drept s-au invocat dispozițiile art.969 alin.1 Cod civil, art.1429 pct.2, art.1437 Cod civil.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii, obligarea reclamantului la plata unei amenzi judiciare potrivit art.108 Cod procedură civilă și obligarea la cheltuieli de judecată.
S-a arătat că în prezent între părți nu mai există raport contractual, iar tacita relocațiune nu poate opera întrucât prin nr.522/19.12.2005 Consiliul Local BMa dispus sistarea derulării acestui contract, pârâtei fiindu-i notificat concediul.
Pentru termenul de judecată din 6.10.2008 reclamantul Serviciul Public "Administrarea Local și Utilități" și a precizat acțiunea în sensul majorării câtimii obiectului la nivelul sumei de -,00 RON din care -,95 RON reprezintă chirie restantă pentru perioada aprilie 2006-septembrie 2008, iar suma de -,05 RON reprezintă penalități de întârziere calculate până la data de 30.09.2008.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Între reclamantul Serviciul Public "Administrarea Local și Utilități" B M, în calitate de locator și pârâta " Aliment", în calitate de locatar a intervenit contractul administrativ nr.426/2002 având ca obiect închirierea terenurilor aferente piețelor agroalimentare și a din municipiul B M, expres enumerate în art.II contract.
Durata închirierii prevăzută în contract a fost de 4 ani cu începere de la 1 noiembrie 2001 până la 1 noiembrie 2005, contractul ajungând la termen la data de 1.XI.2005.
La data de 19.12.2005 Consiliul Local al Municipiului BMa emis nr.522/2005 privind respingerea solicitării pârâtei de prelungire a contractului de închiriere nr.426/2002.
În această situație reclamantul putea să solicite pârâtei restituirea lucrului închiriat și daune interese, întrucât aceasta a continuat să folosească, fără vreun titlu, bunurile ce au făcut obiectul contractului.
Este nejustificată atitudinea reclamantei de a continua să permită folosința bunurilor sale și de a pretinde chiria stabilită în contract, în condițiile în care contractul a ajuns la termen din 1.XI.2005 și locatorul și-a manifestat expres voința de a nu reînnoi acest contract.
Pe de altă parte, reclamantul nu a propus probe în susținerea acțiunii, nu a depus procesele verbale de predare-preluare a spațiilor limitându-se la a actualiza cuantumul chiriei și al penalităților contractuale pentru a căror solicitare nu are vreun titlu.
Față de temeiul juridic indicat de reclamant, de actele de la dosar instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată conform dispozitivului.
Apreciind că nu poate fi reținută reaua-credință a reclamantului cu promovarea acțiunii, ci mai degrabă o lipsă de diligență în administrarea bunurilor proprietare publică, tribunalul a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantului la amenda judiciară.
Raportat la dispozițiile art.274 Cod procedură civilă a fost obligată reclamanta la cheltuieli de judecată justificate de avocat cu nr.238/7.11.2008.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Serviciul Public Administrația patrimoniului Local și Utilități prin care a solicitatadmiterea recursului modificarea in tot a hotărârii atacate si rejudecand cauza admiterea actiunii.
În motivare se arată că prin Sentinta civila recurata a fost respinsa actiunea formulata si precizata de catre reclamantă in contradictoriu cu parata " PlATA " SA, avand ca obiect pretentii, in sensul obligarii societatii parate la plata sumelor restante in cuantum de -,00 RON din care suma de -,95 RON reprezinta contravaloarea folosintei terenurilor apartinand domeniului public al Municipiului B M pe perioada aprilie 2006 - septembrie 2008 si suma de -,05 RON reprezinta penalitati de intarziere aferente inregistrate pana la data 30.09.2008 si in continuare pana la achitare. Critica pe care o sufera sentinta civila pronuntata de Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal al Tribunalul M consta in aceea ca in mod eronat, a respins actiunea promovata de catre reclamantă ca neintemeiată, fiind obligati si la plata cheltuielilor de judecata in suma de 19040 RON. Astfel, eroarea instantei este evidenta pentru urmatoarele considerente:
In principiu, aprecieează ca sentinta civila pronuntata de Tribunalului Maramureș mentine o stare de ilegalitate intrucat nici o persoana fizica sau juridica nu are dreptul legal sa ocupe domeniul public si sa încasesze zi de zi taxe fara sa platească la bugetului local chiria sau redeventa datorata pentru folosinta terenului proprietate publica a Municipiului B
Cu privire la sustinerea instantei potrivit careia nu s-au propus probe in sustinerea actiunii, mentionează ca a fost depus la dosarul cauzei atat Contractul de inchiriere nr. 426/2002 cat si Procesul-verbal de predare-primire al terenuriloI, nefiind vorba de Procese-verbale de predare -primire al spatiilor, asa cum eronat este mentionat in cuprinsul dispozitivului sentinței civile.
De asemenea, in sustinere actiunii a fost depusa si fisa de calcul al sumelor restante si al penalitatilor de intarziere aferente, inclusiv fisa cu sumele actualizate.
Referitor la sustinerea instantei potrivit careia,"este nejustificata atitudinea reclamantei de a permite folosinta bunurilor sale si de a pretinde chiria stabiilita in contract, in conditiile in care contractul a ajuns la termen din 01.11.2005 si locatorul si-a manifestat expres vointa de a nu reînnoi acest contract",este total neintemeiata si nu justifica respingerea actiunii promovate de catre reclamantă.
In acest sens se arată că reclamanta a promovat prezenta actiune intrucat nu avea cum sa elibereze terenurile ocupate de catre parata decat desfiintand supraediflcatele, acestea fiind constructii cucaracter definitiv ( cladiri, standuri de vanzare din beton cu copertina si alte asemenea) proprietatea societatii intimate, care este o societate cu capital integral privat.
In aceste imprejurari, reclamanta nu avea posibilitatea sa eliberez, aceste terenuri si sa întrerupa activitatea celei mai mari piete agroalimentare din localitate acest fapt fiind in detrimentul populatiei municipiului B M, avand in vedere ca toate constructiile edificate pe aceste terenuri sunt proprietate a paratei.
Mai mult, ca urmare a unei oferte de colaborare adresata de parata " SA, Consiliul Local al Municipiului B M, prin HCL nr.364/2006 privind concesionarea terenurilor aferente pietelor ce urmeaza sa fie administrate de catre se SA, a aprobat concesionarea ( terenurilor aferente a trei piete: P-ta, P-ta si P-ta, insa ulterior parata a refuzat incheierea contractelor de concesiune, solicitand anularea nr. 364/2006 prin promovarea unei actiuni in instanta in dosar nr- al Tribunalului
Ca urmare, instanta de recurs Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civila nr. 484/2007, a respins actiunea paratei in anularea 364/2006, pe exceptie de inadmisibilitate.
De asemenea, parata a promovat si o actiune in instanta in dosar nr- al Tribunalului M, avand ca obiect oblligatia de a face si prin care a solicitat incheierea contractelor de concesiune pentru cele 9 piețe din Contractul de inchiriere nr. 426/2002, aspect care dovedeste o inconsecventa si incertitudine in deciziile si hotararile acestei societati.
Sub aspectul fondului, mentionează ca își mentin in continuare pozitia referitor la faptul ca Hotararea Consiliului Local al Municipiului B M nr.322/2005 privind respingerea solicitarii privind prelungirea Contractului de inchiriere nr. 426/2002 nu are valoarea notificarii concediului in sensul art. 1438 Cod civil, raportat la imprejurarea ca parata nu a eliberat terenurile inchiriate si nu a fost tulburata in folosinta, in speta fiind aplicabile prevederile art. 1437 si art. 1452 Cod civ.
Mai mult, aceasta a continuat sa achite in continuare contravaloarea chiriei lunare datorate in temeiul contractului de inchiriere nr. 426/2002 si după ce contractul a ajuns la termen, mai exact si dupa data de 01.11.2005 si pana in luna martie 2006, inclusiv, aspect care sustine aplicabilitatea prevederilor art. 1437. civil in speta.
Cu privire la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 19040 RON, aceasta constituie un abuz si dovedeste reaua-credinta a instantei din BMc are a facut abstractie de situatia pe care o constata zi de zi in pietele baimarene si favorizeaza inadmisibil societatea privata SC SA, care prin toate actiunile si-a dovedit permanent reaua-credinta in detrimentul bugetului local al Municipiului B
Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr.1134/30 martie 2009 anulat ca netimbrat recursul declarat de Serviciul Public Administrarea și Utilități împotriva sentinței civile nr.3894/17.11.2008 pronunțată în dosar nr- iar prin decizia civilă nr.1996 din 15 iunie 2009 Curții de Apel Cluja fost admisă contestația în anulare formulată de contestatorul Serviciul Public Administrarea și Utilități și s-a dispus anularea deciziei civile nr.1184 din 30 martie 2009.
Analizând recursul promovat Curtea reține următoarele:
Reclamantul Serviciul Public Administrarea și Utilități prin acțiunea introductivă de instanță a solicitat pârâtei Piata Aliment A cu sediul în B M să oblige pârâta la plata sumei de 94964,16 Ron reprezentând chirie restantă pentru perioada aprilie 2006 - mai 2007 și penalități de întârziere înregistrate până la 21 mai 2007 precum și cele ce se vor acumula.
Judecătoria Baia Mare prin sentința civilă nr.5157 din 30.10.2007 a respins acțiunea promovată reținând că raportat la prevederile art.1437 și art.1452 civ. nu a operat tacita relocațiune fiind notificat concediul, astfel că aceasta nu se mai poate prevala de existența unor obligații izvorâte din contractul de locațiune.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Serviciul Public Administrarea și Utilități iar prin decizia comercială nr.1/A din 14 martie 2008 fost respins ca nefundat apelul declarat iar urmarea promovării recursului de către reclamantul Serviciul Public Administrarea și Utilități a fost admis recursul s-a casat decizia civilă nr.1/14 martie 2008 și a fost admis apelul împotriva sentinței civile nr.5157/31.10.2007 și s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță Tribunalului Maramureș.
În rejudecare Tribunalul Maramureș prin sentința civilă nr.3894 din 17 noiembrie 2008 respins acțiunea precizată formulată de reclamantul Serviciul Public Administrarea și Utilități reținând în esență că fără a prezenta dovezile existenței unor raporturi contractuale reclamanta se prevalează de existența acestora invocând în drept prevederile art.969 alin.1 civ. și art.1429 pct.2 civ. în ciuda atitudinii pe care a afișat-o, acțiunea apare ca fiind neîntemeiată sursa existenței prejudiciului în patrimoniul reclamantului fiind în fapt lipsa de diligență în administrarea patrimoniului.
Critica recurentei vizând greșita interpretare a dispozițiilor legale de către prima instanță prin care menține o stare de ilegalitate întrucât nicio persoană fizică sau juridică nu are dreptul legal să ocupe domeniul public fără să plătească bugetului local chiria sau redevența datorată nu poate fi primită în raport de acțiunea promovată de reclamantă, și temeiul juridic la care aceasta a înțeles să se raporteze, și pe care l-a menținut în tot cursul celor două cicluri procesuale pe care cauza le-a parcurs deși în exercitarea atribuțiilor instituite de art.129 pr.civ. instanțele au pus în vedere reclamantului să indice temeiul de drept care poate fi subsumat în raport de pretențiile deduse judecării iar aceasta s-a mărginit să procedeze la o nouă cuantificare a pretențiilor.
Prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile legale invocate reținând că nu poate fi invocată tacita relocațiune atâta timp cât printr-o manifestare de voință expresă materializată în Hotărârea Consiliului Local B M nr.322/2005 solicitarea privind continuarea locațiunii a fost respinsă iar măsurile ce pot fi luate împotriva pârâtei trebuie să le determine reclamantul în exercitarea managementului la care este abilitată.
Continuarea achitării unor sume de bani ulterior încetării ofertelor contractului de închiriere nu poate extinde obligațiile izvorând din convenție pentru perioada subsecventă încetării efectelor acestora în ipoteza notificării concediului și încetării efectelor tacitei relocațiuni.
Referitor la cheltuielile de judecată acestea au fost acordate în conformitate cu prevederile art.274 pr.civ. fiind obligată la acestea partea care a căzut în pretenții respectiv reclamantul.
Considerentele evidențiate au relevat că recursul promovat este neîntemeiat, prima instanță realizând o corectă determinare a stării de fapt și o judicioasă interpretare a prevederilor legale astfel că nu este prezent motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. și nici un alt motiv de recurs de ordine publică astfel că Curtea va respinge declarat de reclamanta Serviciul Public "Administrația Local și Utilități" împotriva sentinței civile nr. 3894 din 17.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Serviciul Public "Administrația Local și Utilități" împotriva sentinței civile nr. 3894 din 17.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Obligă reclamanta să plătească pârâtei Aliment SA cheltuieli de judecată parțiale în recurs în sumă de 300 lei.
Respinge restul pretențiilor privind acordarea sumelor cu acest titlu.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 septembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
4 ex./30.09.2009
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu, Augusta Chichișan