Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2205/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2205/2009
Ședința publică din 28 septembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE Z, împotriva sentinței civile nr. 775 din 24.04.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimata SC AUTOMOBILE SRL, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se reține că, recurenta prin memoriul de recurs a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.775 din 24 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea reclamantei AUTOMOBILE și s-a dispus anularea Deciziei nr. 17613/11.03.2009 Direcției Generale a Finanțelor Publice S - Administrația Finanțelor Publice
A fost obligată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S - Administrația Finanțelor Publice Z la restituirea către reclamantă a sumei de 3357 lei achitată de către aceasta cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă de la data plății taxei - 27.02.2007 și până la achitarea debitului.
A fost respinsă cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că reclamanta a achitat în contul Trezoreriei municipiului Z suma de 3357 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr. -/27.02.2007.
Prin cererea înregistrată sub nr. 16830/10.03.2009, reclamanta a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor, iar că prin Decizia nr.17613/11.03.2009 Z, s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art. 2141- 2143din Codul fiscal.
Potrivit art.2141- 2143din Codul fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică s-au juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art.90 par.1 din tratatul Constitutiv al Uniunii Europenenici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141- 2143din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din, în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente:
1.Constituția României: de la 1 ianuarie 2007, România este un stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148,ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin.4).
De altfel, prin Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al Comunității, dinainte de aderare.
2. Jurisprudența Curții de Justiție Europene: Prin Decizia în cazul/ Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o rodine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr.343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea în cauza Simmenthal ( 1976), a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale.
Chiar dacă hotărârile Curții nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile Curții susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecte identice, pe toată suprafața Comunității Europene, fără ca statele membre să-i poată opune obstacole.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Întrucât tribunalul constată că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, DGFP emițând o decizie în acest sens, aceasta va fi anulată.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta va fi obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 alin. 3 din OG 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective.
Invocarea faptului că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă îndeplinită de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 nu este fondată întrucât la data de 10 martie 2009 reclamanta s-a adresat Administrației Finanțelor Publice Z solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 3357 lei, iar cu decizia nr. 17613/11.03.2009 pârâta, invocând art. 117 din Codul d e procedură fiscală a refuzat restituirea acesteia.
Raportat la art. 205 alin.1 al aceluiași act normativ, contestarea amintitei decizii se constituie într-o cale administrativă de atac, neîmpiedecând pe reclamant să-și exercite dreptul la o acțiune în justiție, ceea ce acesta a și făcut.
Nu mai puțin, adresându-se pârâtei cu o cerere de restituire, reclamanta a înțeles să urmeze procedura prealabilă instituită prin art.7 alin.1 din Legea 554/2004, intentând acțiunea după comunicarea refuzului acesteia de a - i restitui suma pretinsă.
Cu aceste argumente, instanța a respins excepția invocată subliniind că instituirea unor proceduri prealabile acțiunii în instanță are drept scop și finalitate valorificarea posibilității de rezolvare pe cale amiabilă a unui diferend, nicidecum obstrucționarea ori îngrădirea liberului acces la justiție, ca principiu fundamental al dreptului național și european
Cererea privind plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă întrucât sumele pretinse de reclamantă au fost încasate în temeiul legii naționale, în îndeplinirea obligațiilor de serviciu ale pârâtei și ca atare nu se poate vorbi de o culpă procesuală a pârâtei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a sentinței recurate și pe cale de consecință respingerea acțiunii formulate de reclamant ca nefondată.
Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâta a susținut că suma solicitată nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabililor, invocarea Tratatului Comunității Europene și a unor hotărâri ale Curții Europene de Justiție sunt fără relevanță, deoarece nu sunt acte normative și în consecință nu produc efecte juridice.
De asemenea, s-a arătat că Tratatul de aderare a României la Comunitatea Europeană permite tării noastre să aleagă forma și mijlocele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii în fiecare stat membru.
În susținerea pretențiilor s-a susținut că disp. art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa urmează să fie plătită de către toți proprietarii de autovehicule, la momentul primei înmatriculări în România, și, prin urmare, art. 90 are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
De asemenea, pârâta a considerat că soluționarea cauzei pe fond ar constitui o încălcare esențială a legii, cu ignorarea lipsei actului administrativ - jurisdicțional, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 2141-3Cod fiscal care prevăd obligativitatea taxei speciale de primă înmatriculare, iar raportat la acestea, suma solicitată de reclamant nu se încadrează în sumele care se restituie contribuabilului.
Recurenta a invocat și disp. art. 11 din nr.OUG 50/2008, arătând că în baza acestui act normativ persoanele care au plătit taxa de primă înmatriculare beneficiază doar de o restituire parțială a acestei taxe, prin compensare cu taxa de poluare.
Astfel, pârâta a arătat că odată cu intrarea în vigoare a nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, precum și a nr.HG 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a acesteia, acțiunea reclamantei nu este admisibilă, în condițiile în care aceste acte normative reglementează modalitatea în care taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor acestor noi acte normative se restituie de bună voie de către organul fiscal competent din subordinea ANAF.
În final, recurenta-pârâtă a arătat că, acordarea dobânzilor aferente sumei încasate de la reclamantă se face în baza dispozițiilor pr.fiscală coroborate cu cele ale Ordinului nr. 1.899/2004, în cauză fiind incidente dispozițiile nr.OG 92/2003, reclamanta nesolicitând organului fiscal acordarea dobânzii aferente sumei solicitate la restituire conform art. 124 alin. 1 din actul normativ menționat.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul privind instituirea comunităților europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nici o influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Așa fiind, cum motivele de recurs invocate nu au fost găsite întemeiate, sentința pronunțată în cauză fiind legală și temeinică în totalitate, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. în referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, prezentul recurs urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, împotriva sentinței civile nr. 775 din 24.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 septembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
6 ex./30.09.2009
Jud.fond.
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu, Augusta Chichișan
