Anulare act administrativ . Decizia 2610/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2610
Ședința publică de la 26 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE DR. TR. S împotriva sentinței nr.34 din 19 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentele pârâte DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE DR. TR. S și intimata reclamantă - SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a arătat că recurentele pârâte au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2 Cod pr. civilă.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 34 din 19.01.2009 Tribunalul Mehedințiaa dmis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta - SRL cu nr. de înregistrare în registrul comerțului J/-, RO -, prin administrator, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice DTS.
A obligat pârâtele să dispună restituirea către reclamantă, de la bugetul de stat, a sumei de 12102,006,00 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, achitată cu chitanța seria - nr. - din 18 octombrie 2007, și să plătească reclamantului dobânda reglementată de art.124 pr.fiscală.
A obligat pârâtele să plătească reclamantei cheltuielile de judecată în sumă de 300,00 lei.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanta solicită restituirea contravalorii taxei speciale reglementată de art.2411Cod Fiscal, introdusă prin Legea nr.343/17 iulie 2006, modificată prin OUG nr.110/2006 aprobată cu modificări prin Legea nr.372/2007, și pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice DTS cu chitanța seria chitanța seria - nr. - din 18 octombrie 2007.
La 1 ianuarie 2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene.
Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, ca urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
4 din același articol prevede că Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2.
A rezultat, așadar, că dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene face parte din dreptul intern al României, și în consecință reclamantul se poate adresa instanțelor judecătorești în scopul de a i se restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național, contrare Tratatului.
Potrivit art.2141- 2143din Codul Fiscal astfel cum a fost modificat prin Legea 343/2006, cu modificările ulterioare, și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import din statele comunitare ori din alte state.
Conform art.90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Obiectivul acestei reglementări comunitare îl constituie asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare, în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre ( cauza Weigel - 2004).
A rezultat, așadar, că scopul acestei reglementări este acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
Or, în România nu se percepe taxă pentru autovehiculele produse și înmatriculate în țară.
Față de cele expuse, s-a constat că în speță sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, acestea având prioritate față de dreptul național potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României. În consecință, taxa specială achitată de reclamantă pentru înmatricularea în România a unei autoutilitare provenită din Olanda a fost încasată în contul bugetului statului cu încălcarea prevederilor art.90 paragraf I din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene și a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, potrivit căruia de la data aderării dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratat și prin actul de aderare.
S-a constat că reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie reglementată de art. 7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepției lipsei calității procesuale a DGFP M și că nu s-au avut în vedere prevederile art.2 din nr.1899/2004 privind procedura de restituire și rambursare a sumelor de la buget, potrivit căreia organul fiscal competent în soluționarea cererilor este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare potrivit art.33 din OG nr.92/2003
S-a mai arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită, invocându-se inadmisibilitatea acțiunii, apreciind că în urma formulării unei asemenea cereri de restituire s-a născut un raport juridic fiscal și, în consecință toate drepturile și obligațiile părților referitoare la sumele datorate de la bugetul de stat vor fi reglementate de actele normative specifice dreptului procedural fiscal, în speță este vorba de Codul d e procedură fiscală, ce reglementează în mod clar procedura de restituire, fiind instituite în acest sens norme exprese și imperative în această materie, norme eludate de către instanța de fond, inclusiv posibilitatea de acordare a dobânzilor reglementate de art.124 din același cod.
S-a precizat că nu s-a emis actul administrativ fiscal în forma reglementată de art.88 alin.1 lit. a și c din Codul d e procedură fiscală republicat și că nu s-a respectat procedura prevăzută de art. 205 Cod pr.fiscală, ceea ce conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În sensul inadmisibilității acțiunii, s-a arătat că reclamanta nu a urmat întreaga procedură specială de restituire prin contestarea răspunsului Administrația Finanțelor Publice, asociat măsurilor de impunere, potrivit prevederilor art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că art.2141Cod fiscal se aplică fără nici o discriminare tuturor autoturismelor importate, atât din statele membre cât și cele nemembre ale Comunității Europene.
S-a mai arătat că în temeiul art.13 din Codul d e procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, iar taxa de primă înmatriculare prevăzută de art.2141Cod fiscal este reglementată în lege așa încât judecătorul nu poate să înlăture obligativitatea plății acesteia.
A precizat recurenta că era necesară instituirea unei astfel de taxe pentru evitarea importării în România a unor autoturisme cu grad ridicat de poluare.
În același timp, recurenta a considerat că legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebui obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența de a alege forma și mijloacele.
Recurenta a mai susținut că taxa de primă înmatriculare se aplică tuturor autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența acestora.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 12102,006,00 lei, cu chitanța seria - nr.- din data de 18.10.2007.
Reclamanta s-a adresat Administrației Finanțelor Publice Dr. Tr. solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Cu adresa nr. 19908 din data de 7.10.2008 Administrația Finanțelor Publice Dr. Tr. a răspuns reclamantei, în sensul că cererea nu poate fi soluționată favorabil întrucât 571/2003 privind codul fiscal nu prevede restituirea taxei de primă înmatriculare.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamant a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamanta a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr.fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a DGFP D, de asemenea s-a reținut în mod legal că, pentru administrarea impozitelor, taxelor și altor contribuții, competența revine, atât organelor fiscale județene, cât și celor locale, pe raza cărora se află domiciliul contribuabilului.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului. Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE DR. TR. S împotriva sentinței nr.34 din 19 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. C
Ex.2//3.06.2009
Jud. fond V
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi
