Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 283/2010. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - pretenții -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 283

Ședința publică din 19 februarie 2010

PREȘEDINTE: Surdu Oana

JUDECĂTOR 2: Grosu Cristinel

JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela

Grefier - -

Pe rol, rejudecarea recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul în mun. S,-,. 52,. A,. 2, jud. împotriva sentinței nr. 1236 din 18 iunie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu pârâții intimați MFP- prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului, chemat în garanție - intimat fiind Administrația Fondului pentru Mediu

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța având în vedere că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul, a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice -prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului S, solicitând obligarea pârâtei la plata taxei de poluare în sumă de 1.098 lei, achitată pentru autoturismul marca Volkswagen Golf.

În motivare, arătat că la data de 26.02.2009 a achitat pentru autoturismul marca Volkswagen Golf pentru a-l înmatricula în România taxa de poluare în cuantum de 1.098 lei și că această taxa este ilegală, ea fiind percepută în temeiul unor texte legale inaplicabile în dreptul intern.

Potrivit art.148 al.2 și 4 din Constituție, României îi revine obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, în speță art.90 din Tratatul CE. Prevederile art.2141-2143cod fiscal sunt contrare prevederilor de la art.148 din Constituție.

În dovedirea susținerilor sale, reclamantul a depus la dosar, în copie, înscrisuri.

Pârâta, legal citată, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

În motivare a arătat că taxa a fost achitată în temeiul dispozițiilor OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, act normativ în vigoare începând cu data de 01.07.2008, ce a abrogat prevederile art.2141-2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal și care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, aceasta constituindu-se venit la bugetul Fondului pentru Mediu, fiind gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

A precizat pârâta că nu există incompatibilitate între normele comunitare și dispozițiile G nr. 50/2008, taxa de poluare instituită prin acest act normativ respectând exigențele art. 90.

Totodată, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, pentru ca în situația în care acțiunea reclamatului va fi admisă să se dispună obligarea chematului în garanție la restituirea către acesta a sumei de 1098 lei reprezentând taxă de poluare, cu motivarea că doar calculul și încasarea taxei se efectuează de către autoritatea fiscală competentă, taxa constituind în fapt venit la bugetul fondului pentru mediu, iar nu la bugetul de stat, fiind gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu și invocând în acest sens dispozițiile art. 3 alin. 5,6, 7, 8 din Hotărârea nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008.

Chematul în garanție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că potrivit reglementărilor naționale, taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare.

Prin sentința nr. 1236 din 18 iunie 2009, Tribunalul Suceava a respins cererea de chemare în garanție și acțiunea reclamantului ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).

De remarcat însă că noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența (hotărârea Haar, C-90/94, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.

S-a reținut de Curtea de Justiție a Comunităților Europene prin hotărârea pronunțată în cauza, C-313/05, că o acciză care se aplică tuturor autoturismelor în temeiul primei lor înmatriculări pe teritoriul unui stat membru, iar nu în temeiul faptului că trec frontiera, nu constituie o taxă vamală la import și nici o taxă cu efect echivalent în înțelesul art. 25, ci intră în sfera regimului general intern de impozitare a mărfurilor și trebuie, ca urmare, analizată în raport cu art. 90.

Față de aceste aspecte, instanța de fond a reținut că este lipsită de relevanță analizarea încălcărilor invocate ale art. 25, deoarece dispozițiile cuprinse în aceste articole nu sunt incidente în cauză, urmând a se examina dacă taxa de poluare este incompatibilă cu prevederile art. 90 alin. 1.

Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al.1, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și C-290/05).

Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995).

Așadar, este incidentă încălcarea art.90 al.1 atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.

În cauza de față, rezultă din interpretarea nr.OUG 50/2008 că taxa de poluare se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja în România.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice instanța de fond a reținut că în condițiile în care cererea principală a fost respinsă ca nefondată, pârâta nu a căzut în pretenții și ca urmare se impune a fi respinsă de asemenea cererea de chemare în garanție.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, care prin decizia 1916 din 5 noiembrie 2009 a Curții de APEL SUCEAVA fost anulat ca netimbrat.

Împotriva acestei decizii formulat contestație în anulare reclamantul, care a arătat că în mod greșit s-a anulat ca netimbrat recursul declarat, întrucât achitat taxa judiciară de timbru și a depus dovada de achitare a acesteia prin serviciul arhivă.

Prin decizia nr. 2173/17 decembrie 2009, Curtea de APEL SUCEAVA admis contestația în anulare formulată de, a anulat decizia nr. 1916/5.11.2009 Curții de APEL SUCEAVA și a trimis cauza în vederea repartizării aleatorie a recursului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL SUCEAVA sub nr-.

În motivarea recursului, reclamantul arătat că OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România unor autoturisme second- hand deja înmatriculate într-un stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu ( Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

Se mai remarcă și un alt tip de discriminare, între persoanele care au înmatriculat autoturisme anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior: doar acestea din urmă plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează și autoturismele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, ca și pentru alți poluatori, potrivit principiului " poluatorul plătește".

Analizând actele și lucrările dosarului,Curteareține că recursul este întemeiat.

Cu privire la fondul litigiului, dreptul comunitar este incident in speță, mai exact dispozițiile art. 90 alin.1, care interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.

Curtea consideră că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză, considerentele expuse de Curtea Europeana de Justiție în hotărârea din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, . Nâdasdi - Regionalis, respectiv -es - Regionalis fiind relevante in acest sens:

Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituindComunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela dea asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normalede concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din altestate membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries.

Conform unei jurisprudențe bine stabilite,art. 90 par. 1 este încălcatatunci când taxaaplicată produselor importate și taxa aplicată produselornaționale similare sunt calculate diferitpe baza unor criterii care conduc, chiardacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselorimportate(a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolocitată).Totuși,hiar daca nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența uneiasemenea discriminări,impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect,datorită efectelor pe care le produce.

Potrivit art. III din nr.OUG 218/2008, autovehiculele M 1 cu norma de poluare EURO 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000, precum și toate vehiculele N 1 cu norma de poluare EURO 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15.12.2008 - 31.12.2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare.

Rezultă așadar că în prezent, a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi EURO 4, ce au capacitatea cilindrică mai mică de 2000 mc. Or, este de notorietate că în România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici. Astfel, consumatorii sunt direcționați spre un autoturism nou fabricat în România, fapt dovedit tot de împrejurarea de notorietate că prețul la care sunt achiziționate autoturismele second hand dintr-o altă țară este preț apropriat de prețul autoturismului nou fabricat în România.

Aspectul esențial ce trebuie reținut e acela că autoturismele fabricate în România sunt scutite de plata taxei de poluare, fapt ce contravine art. 90 întrucât achiziționarea unui autoturism cu o capacitate mai mare de 2000 (care nu este fabricat în România) impune achitarea taxei de poluare.

Este locul a fi amintită cauza Humblot (112/84) soluționată de În respectiva cauză, autoturismele clasificate până la 16 cai putere fiscali ( - chevaux vapeur) erau supuse unei taxări graduale de până la 1100 franci iar cele peste 16 erau taxate cu o singură sumă de 5000 franci. La acea dată nu se fabricau în Franța autoturisme de peste 16 și de aceea toate autoturismele pentru care se percepea taxarea mai mare de 5000 franci erau importate. Curtea a reținut că taxa de 5000 franci a fost fixată la un asemenea nivel încât numai autovehiculele importate pot fi subiectul acesteia. În mod similar, în actuala reglementare a nr.OUG50/2008 modificată prin nr.OUG 218/2008 și nr. 7/2009, un autoturism nou fabricat în România, cu o capacitate de sub 2000 m este scutit de plata taxei de poluare iar achiziționarea unui autoturism nou cu o capacitate mai mare de 2000 (ce nu sunt fabricate în România ci doar în străinătate) impune achitarea taxei de poluare. Art. 90 din este încălcat și în situația achiziționării din altă țară a unui autoturism second - hand cu o capacitate sub 2000 întrucât majoritatea acestor autoturisme achiziționate nu au norma de poluare EURO 4 pentru a fi scutite de la plata taxei.

După aderarea României la nu este admisibilă favorizarea vânzării autoturismelor noi fabricate în România și nici favorizarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România ( ce pot fi considerate autoturisme naționale) atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate influențând astfel alegerea consumatorilor (E, nr. Hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85 CO - ADMINISTRAZIONE Finanze STATO).

Pentru considerentele învederate urmează a fi admisă acțiunea formulată de reclamant. Pe cale de consecință urmează a fi admisă și cererea de chemare în garanție. Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 304 pct.9; 312 alin. 1,2,3 Cod procedură civilă; văzând și disp. art. 274 pct. 1 cod pr. civilă,

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul în mun. S,-,. 52,. A,. 2, jud. împotriva sentinței nr. 1236 din 18 iunie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu pârâții intimați MFP- prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului, chemat în garanție - intimat fiind Administrația Fondului pentru Mediu

Modifică sentința sus menționată și în consecință:

Admite acțiunea formulată de reclamantul.

Admite cererea de chemare în garanție.

Obligă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Finanțelor Publice să restituie reclamantului suma de 1098 lei contravaloarea taxei de primă înmatriculare.

Obligă Administrația Fondului pentru Mediu să pună la dispoziție suma încasată.

Obligă pârâții să plătească reclamantului suma de 41,75 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2010.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.fond:

Tehnoredact.

2 ex/ 24.02.2010.

Președinte:Surdu Oana
Judecători:Surdu Oana, Grosu Cristinel, Rață Gabriela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 283/2010. Curtea de Apel Suceava