Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 327/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.327
Ședința publică din 28 februarie 2008
PREȘEDINTE: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 2: Ududec Elena
JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Municipiul S - prin primar, cu sediul în municipiul S, împotriva sentinței nr.3149 din 19.11.2007 Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal ( dosar nr-).
La apelul nominal a răspuns consilier juridic pentru reclamanta intimată - "" - S, lipsă fiind recurentul și pârâta intimată Școala cu Clasele I-VIII nr.3
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la dosar a fost depusă de către recurent, prin serviciul arhivă, Ordinul de plată nr. 71 din 14.02.2008 pe care este consemnată suma de 24,06 RON și timbru judiciar mobil de 0,3 RON, cu care face dovada timbrării recursului, precum și întâmpinare, în dublu exemplar, din care unul pentru comunicare.
Instanța constatând recursul legal timbrat și în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul reclamantei intimate - "" - a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, conform motivelor expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față,constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava la data de 29 septembrie 2007 și înregistrată sub nr-, reclamanta - - S i-a chemat în judecată pe pârâții Școala cu clasele I-VIII nr. 3 S și Municipiul S - prin primar, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 526,91 lei reprezentând majorări de întârziere, conform facturilor nr. 80176/30.09.2006 și nr. 50011 din 31.01.2007, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Suceava prin sentința nr. 3149 din 19 noiembrie 2007, admis acțiunea și a obligat pârâtele să plătească, în solidar, sumele de 526,91 lei majorări de întârziere și 49,61 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență, că în temeiul celor două contracte, reclamanta a prestat în favoarea prim-pârâtei servicii de alimentare cu apă și canalizare, fără ca aceasta să achite la termen prețul serviciilor furnizate, ceea ce atras dobânzi și penalități, fapt imputabil și secund-pârâtului, conform art. 13 alin. 1 din OG nr. 32/2001, coroborat cu art. 25 din Legea nr. 326/2001.
Împotriva sentinței tribunalului, a declarat recurs pârâtul Municipiul S, reiterând în motivare, că nu a semnat nici un contract cu reclamanta, astfel încât nu poate fi obligată la plata penalităților, că s-au aplicat greșit și disp. art. 13 din OG nr. 32/2001, în conformitate cu care pârâtul are obligația de a finanța doar unitățile bugetare și nu terțe persoane și că, în sfârșit, nu este dată nici răspunderea civilă delictuală, nefiind întrunite condițiile prev. de art. 998 și urm. Cod civil.
Recursul este nefondat.
Criticile recurentei sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că aceasta nu a îndeplinit o obligație legală, având drept consecință cauzarea unui prejudiciu reclamantei-intimate, respectiv obligația prevăzută de către art. 167 al Legii nr.84/1995 a învățământului, dar și de art. XIII al nr.OG 32/2001 privind reglementarea unor probleme financiare. Aceste norme legale prevăd în sarcina secund pârâtei obligația de a asigura finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat. Este adevărat că așa cum menționează secund pârâta, aceasta nu conține mențiuni despre dobânzi sau penalități în caz de neîndeplinire a acestei obligații, însă - "" - Sas olicitat obligarea secund pârâtei la plata prejudiciului cauzat reclamantei intimate pentru neîndeplinirea unei obligații legale.
Fapta ilicită a secund pârâtei de a nu îndeplini obligația legală menționate mai sus a condus la achitarea cu întârziere de către prima pârâtă a facturilor emise de către reclamanta intimată, reprezentând c/v serviciilor prestate acesteia. Școala cu clasele I-VIII nr.3 nu a primit de la secund pârâtă sumele de bani necesare achitării c/v serviciului de alimentare cu apă și de canalizare asigurat, iar - "" - nu s-a putut folosi la timp de sumele reprezentând c/ serviciilor prestate fiindu-i creat în acest mod un prejudiciu. Evaluarea acestui prejudiciu a fost făcută în mod legal, de către art. 25 al Legii nr.326/2001 privind serviciile publice de gospodărire comunală, care prevede că " Persoanele fizice și juridice, beneficiare ale serviciilor publice de gospodărire comunală . sunt obligate să achite c/ facturilor reprezentând serviciile prestate, respectiv utilitățile furnizate în termen de 30 de zile de la data emiterii facturilor. Întârzierea în achitarea sumelor datorate, după expirarea termenului prevăzut la alin. 1, trage majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat". Aceste mențiuni sunt conținute și de contractul încheiat cu prim pârâta. În caz de evaluare legală, creditorul nu este obligat să facă dovada că prin întârzierea la executare i s-a cauzat un prejudiciu, legea pornind de la ideea că lipsa de folosință a unei sume de bani provoacă societății un prejudiciu în cuantumul penalităților și majorărilor de întârziere echivalente cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, datorate pe perioada întârzierii la executare.
De remarcat este faptul că potrivit dispozițiilor Legii nr.84/1995 Primăria municipiului S are obligația de a asigura finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat. Dacă sumele necesare achitării contravalorii serviciilor prestate de către reclamanta intimată ar fi fost virate la timp pârâtei, facturile ar fi fost achitate la scadență, evitându-se astfel calculul penalităților și majorărilor de întârziere.
Față de afirmația recurentei potrivit căreia de fapt legislația referitoare la execuția bugetară nu reglementează un anumit termen până la care ar fi trebuit să vireze centrului bugetar școlar banii necesari achitării facturilor emise de reclamanta intimată în temeiul contractului de prestare a serviciului public de alimentare cu apă și canalizare, instanța constată că într-adevăr, legislația bugetară nu prevede acest termen, însă calitatea sa de ordonator principal de credite conferită de Legea nr. 84/1995 a învățământului dar și de nr.OG 32/2001 privind reglementarea unor probleme financiare, Primăria municipiului S trebuia să cunoască faptul că, potrivit art. 25 al.1 al Legii nr.326/2001 a serviciilor publice de gospodărire comunală, plata facturilor emise se efectuează " în 30 de zile de la data emiterii facturii", în caz contrar procedându-se la calcularea penalităților și dobânzilor de întârziere.
Așadar, în mod corect prima instanță a reținut secund-pârâtul avea obligația, în calitatea sa de ordonator principal de credite, de a aloca sumele necesare prim-pârâtei în vederea achitării obligațiilor contractuale față de reclamantă, așa cum prevăd disp. art. 13 din OUG nr. 32/2001.
Într-adevăr, fapta recurentului de a nu vira sumele necesare unității școlare pentru plata facturilor emise de furnizor, ceea ce l-a determinat pe beneficiar să nu-și îndeplinească obligațiile contractuale, constituie o faptă ilicită ce atrage răspunderea delictuală față de creditorul respectivei obligații, în speță reclamanta.
Așa fiind și cum nici motive de ordine publică nu pot fi reținute, instanța în baza art. 312 al. 1 cod pr. civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE,
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul pârâtul Municipiul S - prin primar, cu sediul în municipiul S, împotriva sentinței nr.3149 din 19.11.2007 Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. .
Tehnored.
Ex. 2/11.03.2008
Președinte:Nastasi DorinaJudecători:Nastasi Dorina, Ududec Elena, Grapini Carmen