Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 3839/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3839
Ședința publică de la 07 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
xxxxxxxxxxxxxxx
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D în numele și pentru C împotriva sentinței nr. 907 din 28 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă -.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentele pârâte D, C și intimata reclamantă -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termenul legal, este scutit de la plata taxei de timbru iar intimata reclamantă a depus întâmpinare.
S-a arătata că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 (2)
Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.907 din 28.04.2009, Tribunalul Dolja respins excepția inadmisibilității acțiunii.
A admis acțiunea formulată de reclamanta -, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice C să restituie reclamantei suma de 5.772,22, reprezentând contravaloarea taxei de primă înmatriculare.
A respins cererea privind plata de dobânda legală și privind plata cheltuielilor de judecată.
La pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a reținut referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, că actul prin care s-a respins cererea de restituire adresata în procedura prealabila administrativă îndeplinește condițiile de act administrativ fiscal, chiar daca răspunsul apare sub forma unei simple adrese, actul este emis de organul fiscal competent, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale conform art. 41 Cod procedură fiscala
Pe de altă parte, în baza art. 113 lit. d Cod procedură fiscală, se restituie la cerere sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ori, adresa pe care reclamantul a depus-o la dosar se constituie într-un act administrativ fiscal prin care intimata exprima în mod expres refuzul de restituire a sumelor.
În acest context, în care atitudinea intimatei este mai mult decât previzibila, a obliga petenta sa reia o noua procedura prealabila administrativa de contestare a răspunsului si sa aștepte emiterea unei decizii în conformitate cu dispozițiilor art. 177 si urmat. C pr. Fiscala, ar reprezenta impunerea unei sarcini mult prea oneroase ce ar echivala chiar cu o îngrădire a dreptului de acces la justiție. Mai mult, intimata C nu se poate prevala de propria culpa în emiterea unui răspuns intr-o forma atipica, neconforma cu dispozițiilor art. 85 și 86 pr. Fiscala, pentru a invoca apoi nerespectarea procedurii prealabile prevăzuta pentru deciziile administrative.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism folosit.
După introducerea autovehiculului în țară, în vederea înmatriculării acestuia și ținând seama de prevederile art.2141Cod fiscal, reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare, așa cum rezultă din chitanța fiscala aflată la dosar.
Ulterior, a solicitat Administrației Financiare a Municipiului C să i se restituie contravaloarea acestei taxe, apreciind ca in mod nelegal fost obligat la plata taxei.
Prin adresa nr. 18997/2008, aflată la fila 5 din dosar, organul fiscal teritorial a respins cererea reclamantului, cu motivarea că taxa este prevăzută de Codul fiscal român.
Într-adevăr, taxa percepută de autoritatea fiscală este reglementată în cuprinsul art.2141și următoarele Cod fiscal, act normativ modificat prin Legea 343/2006, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după data aderării României la Tratatul Uniunii Europene.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art.90(86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru, impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Tribunalul a apreciat că prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art.2141Cod fiscal, România, ca stat membru al Uniunii Europene, a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În acest sens, se impune observația că în cazul autoturismelor second hand, care sunt înmatriculate în România, nu se percepe, în cazul vânzării pe piața națională, o taxă de primă înmatriculare pe numele noului cumpărător.
Prin introducerea taxei de primă înmatriculare, statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, situație care se constituie în mod evident ca o încălcare a prevederilor art.90 din Tratat, circumscriindu-se tocmai interdicțiilor impuse prin textul menționat.
S-a reținut că în speța de față, suntem în situația unei discriminări indirecte, prin măsuri fiscale noi, față de cele existente până la data aderării, impuse produselor de origine străină, fără a se face distincție între proveniența acestora din spațiul Comunității europene și o altă piață care nu are legătură cu comunitatea.
Instanța a apreciat că în speță se pune în discuție interdicția constând în impunere internă indirectă, printr-o măsură fiscală, deoarece, așa cum s-a mai arătat în precedent, pentru autoturismele second hand aflate pe piața românească, nu se percepe taxă de primă înmatriculare, în cazul schimbării proprietarului.
Tribunalul a constatat că în baza art.148 din Constituția României prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actelor de aderare.
În același timp, autoritatea judecătorească este investită de legiuitorul constituant prin aliniatul 4 al art.148 din Constituția României să garanteze aducerea la îndeplinire la obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.
În continuarea raționamentului rezultat din Constituția României, Tribunalul a dat eficiență prevederilor art.90 din Tratatul Uniunii Europene, care are caracter obligatoriu între statele membre și a înlăturat prevederile art.2141Cod fiscal, deoarece acest ultim text încalcă dispozițiile actului de aderare.
Susținerea pârâtei potrivit căreia legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte, a fost apreciată ca fiind lipsită de relevanță în speța de față. Este adevărat ca statele membre au libertatea de a alege formele și mijloacele pentru a se ajunge la un anume rezultat, adică au libertatea de a reglementa procedurile juridice, dar niciodată rezultatul nu poate să fie contrar Tratatului.
Ori, legislația națională, respectiv art.2141Cod fiscal, nu reprezintă o formă și un mijloc pentru a se ajunge la un rezultat în sensul aplicării tratatului, ci o normă care înfrânge prevederile tratatului.
În ceea ce privește invocarea de către pârâtă a prevederilor art.13 din Codul d e procedură fiscală, în sensul că interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, Tribunalul a precizat că textul se referă la situația când nu se pune în discuție conformitatea legii cu Tratatul de aderare sau mai precis încălcarea de către lege a Tratatului de aderare.
Așa cum s-a precizat mai sus, în situația instituirii taxei de primă înmatriculare, legiuitorul român s- aflat în situația de a emite o normă legală, care este contrară Tratatului de aderare, motiv pentru care autoritatea judecătorească procedează, pe baza atribuțiilor constituționale pe care le are, la acordarea priorității reglementării din Tratat.
Împrejurarea că taxa ar fi având o componentă de mediu pentru a se evita importul în România a unor autoturisme cu grad ridicat de poluare este nereala,deoarece textul art.2141Cod fiscal nu conturează în nici un fel taxa respectivă ca fiind o taxă de mediu.
Chiar denumirea respectivei taxe conduce la ideea încălcării Tratatului, pentru că, dacă ar fi avut caracter de taxă de mediu, această taxă s-ar fi aplicat unitar tuturor vehiculelor, indiferent de țara de origine din care s-a efectuat vânzarea.
Instanța a apreciat că regimul fiscal este discriminator între produsul second hand aflat pe piața românească și produsul second hand provenind dintr-o piață a Uniunii Europene și tocmai aceasta constituie încălcarea prevederilor art.90 din Tratatul Uniunii Europene.
S-a reținut că nu poate fi împărtășită nici opinia potrivit căreia discriminarea ar fi înlăturata prin faptul ca taxa de prima înmatriculare pentru mașinile second hand achiziționate din tara s-ar regăsi, s-ar include în prețul de cumpărare. In continuarea aceluiași raționament si taxa de prima înmatriculare pentru mașinile second hand achiziționate din afara tarii, din spațiul european ar trebui sa se regăsească în aceiași măsura în prețul de cumpărare, nefiind prin urmare necesara impunerea unei taxe suplimentare, împovărătoare.
De asemenea, s-a apreciat că nu este justificată solicitarea intimatei de admitere în parte a acțiunii având în vedere faptul ca prin OG nr. 50 /2008 se reglementează posibilitatea restituirii în parte a taxei auto de prima înmatriculare. Restituirea vizează diferența între cuantumul taxei de prima înmatriculare perceputa contrar dispozițiilor comunitare si cuantumul taxei de poluare așa cum se calculează prin noul act normativ OG nr.50 /2008. Pe de o parte aceasta restituire este doar o posibilitate prevăzuta de lege, iar intimata nu a făcut dovada ca reclamantului în speța i s-a restituit o parte din suma, iar pe de alta parte se impune repararea integrala a prejudiciului cert încercat si dovedit la acest moment de câtre reclamant.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale instanța a reținut că, otrivit p. dispozițiilor art. 120.pr.fiscală acordarea dobânzilor astfel acumulate se face la cererea contribuabililor. În aceste condiții reclamantul nu poate solicita direct în instanță plata respectivelor dobânzi fiind necesară formularea anterioară a unei cereri adresată organului fiscal, urmând ca în justiție sa fie contestat răspunsul comunicat reclamantului.
Referitor la cererea privind plata cheltuielilor de judecată, instanța a reținut că reclamantul nu a probat existența efectuării în proces a cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței Tribunalului Doljs -a declarat recurs de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului D în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice a Municipiului, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât prin nr.OUG50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art.2141-2146din Codul Fiscal, prin art.11 din nr.OUG50/2008 fiind instituit temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Recurenta a susținut că instanța de fond în mod netemeinic a respins excepția inadmisibilității, arătând că răspunsul dat de către poate fi asimilat unui act administrativ fiscal cum este decizia de impunere și trebuie contestat potrivit procedurii reglementată de art.205-208 din Codul d e procedură fiscală, însă reclamantul s-a adresat direct instanței judecătorești pentru restituirea taxei de primă înmatriculare, fără a definitiva procedura specială de restituire prin contestarea răspunsului
Pe fond, s-a susținut că dispozițiile art.2141din Codul d e procedură fiscală au fost abrogate prin nr.OUG50/2008, iar dispozițiile acestei ordonanțe se aplică, fără nicio discriminare, și autoturismelor second hand importate din state nemembre ale Comunității europene.
S-a arătat că prin dispozițiile art.90 din Tratat nu se interzice instituirea unei taxe, ci doar se stipulează că nivelul acesteia nu trebuie să fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 5770,22 lei, cu chitanța seria - nr.- din data de 14.09.2007.
Reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice C solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Cu adresa nr.1852 din data de 16.01.2009, Administrația Finanțelor Publice a răspuns reclamantului, în sensul că cererea nu poate fi soluționată favorabil întrucât 571/2003 privind codul fiscal nu prevede restituirea taxei de primă înmatriculare.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr. fiscală, în prezent art.117 Cod pr. fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului. Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art.312 Cod pr. civilă, recursul se va respinge
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta D în numele și pentru C împotriva sentinței nr. 907 din 28 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă -.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Judecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Costinel Moțîrlichie
