Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 4945/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4945
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Laura Mariana Chimoiu
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D în numele și pentru împotriva sentinței numărul 1167 din 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL, având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâtă D în numele și pentru C, lipsind intimatul reclamant - SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
CURTEA
Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele:
Prin sentința nr. 1167 din 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
A fost obligată pârâta C să restituie reclamantului suma de 6986,45 lei reprezentând diferența taxă de înmatriculare auto, cu dobânda legală la nivelul prevăzut de art. 124 alin. 2 Cod procedură fiscală, începând cu data de 30.05.2009.
S-a respins cererea privind reactualizarea sumei potrivit indicelui de inflație.
S-a reținut că reclamantul a achiziționat un autovehicul folosit marca MERCEDES-BENZ 108 CDI CABINĂ, iar la data de 07.04.2008, în vederea înmatriculării autoturismului și ținând seama de prevederile art.2141Cod fiscal, reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare, așa cum rezultă din chitanțele fiscale aflate la dosar.
Ulterior, ca urmare a adoptării OUG50/2008, în temeiul art. 11 din acest act normativ potrivit cărora " taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență", față de cererea de restituire integrală a taxei, formulată la data de 15.04.2009, reclamantului i-a fost restituită cu nota de restituire nr. 59675/08.09.2008 numai suma de 2.299 lei.
Instanța a reținut că acțiunea este întemeiată în parte și a fost admisă ca atare.
Legat de cererea de restituire a diferenței dintre taxa de înmatriculare auto achitată de reclamant și suma restituită de pârâtă prin dispoziția de plată amintită, instanța a reținut că taxa percepută de autoritatea fiscală a fost reglementată în cuprinsul art.2141și următoarele Cod fiscal, act normativ modificat prin Legea 343/2006, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după data aderării României la Tratatul Uniunii Europene.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art.90(86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru, impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Tribunalul a apreciat că prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art.2141Cod fiscal, România, ca stat membru al Uniunii Europene, a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În acest sens, se impune observația că în cazul autoturismelor second hand, care erau înmatriculate în România, nu se percepea, în cazul vânzării pe piața națională, o taxă de primă înmatriculare pe numele noului cumpărător.
Prin introducerea taxei de primă înmatriculare, statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, situație care se constituie în mod evident ca o încălcare a prevederilor art.90 din Tratat, circumscriindu-se tocmai interdicțiilor impuse prin textul menționat.
Ne aflăm în situația unei discriminări indirecte, prin măsuri fiscale noi, față de cele existente până la data aderării, impuse produselor de origine străină, fără a se face distincție între proveniența acestora din spațiul Comunității europene și o altă piață care nu are legătură cu comunitatea.
De asemenea se pune în discuție interdicția constând în impunere internă indirectă, printr-o măsură fiscală, deoarece, așa cum s-a arătat anterior, pentru autoturismele second hand aflate pe piața românească, nu se percepea taxă de primă înmatriculare, în cazul schimbării proprietarului.
În baza art.148 din Constituția României prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actelor de aderare.
În același timp, autoritatea judecătorească este investită de legiuitorul constituant prin aliniatul 4 al art.148 din Constituția României să garanteze aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2, între acestea regăsindu-se și dispozițiile art. 90 din Tratatul Uniunii Europene, al căror caracter obligatoriu între statele membre impune înlăturarea dispozițiile legale interne care încalcă dispozițiile actului de aderare.
Or, în condițiile în care, așa cum s-a reținut anterior, dispozițiile art. 241/1 din Codul fiscal sunt contrare dispozițiilor comunitare referitoare la libera circulație a mărfurilor, este neîndoielnic că, dispunând reținerea chiar și în parte a unei taxe percepute contrar Tratatului Uniunii Europene, dispozițiile sunt OUG contrare pentru aceleași considerente reglementărilor internaționale.
Susținerea pârâtei potrivit căreia legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte, este lipsită de relevanță în speța de față. Este adevărat ca statele membre au libertatea de a alege formele și mijloacele pentru a se ajunge la un anume rezultat, adică au libertatea de a reglementa procedurile juridice, dar niciodată rezultatul nu poate să fie contrar Tratatului, insă dispozițiile legale naționale care prevăd reținerea unei taxe percepute în temeiul art.2141Cod fiscal, text abrogat prin OUG50/2008 nu reprezintă o formă și un mijloc pentru a se ajunge la un rezultat în sensul aplicării tratatului, ci o normă care înfrânge prevederile tratatului.
În ceea ce privește invocarea de către pârâtă a prevederilor art.13 din Codul d e procedură fiscală, în sensul că interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, tribunalul a apreciat că textul se referă la situația când nu se pune în discuție conformitatea legii cu Tratatul de aderare sau mai precis încălcarea de către legea națională a Tratatului de aderare.
Așa cum s-a precizat mai sus, în situația instituirii taxei de primă înmatriculare, legiuitorul român s- aflat în situația de a emite o normă legală, care este contrară Tratatului de aderare, motiv pentru care instanța judecătorească a dat eficiență, în baza dispozițiilor constituționale reglementării din Tratat.
În ce privește cererea privind plata dobânzii legale și reactualizarea sumei achitate cu titlul de taxă de înmatriculare auto, instanța a reținut că procedura de restituire a sumelor achitate de contribuabil ca urmare a achitării eronate a prevederilor legale este reglementată de disp. art. 117 alin 1 lit. d din Codul d e procedură fiscală, precum și de Ordinul 1889/22.12.2004, potrivit cărora se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 Cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau art. 70, care reglementează termenul de 45 de zile de la înregistrarea cererii.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin 1 și art. 70 din Codul fiscal rezultă că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze contestația.
Același termen de 45 de zile este reglementat și în capitolul I, pct. 1 din Ordinul nr. 1899/22.12.2004, iar potrivit art. 2 pct. 2 din același ordin dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zile, până în ziua înregistrării operațiunii de compensare sau de restituire, prin înmulțirea numărului de zile determinate în modul arătat cu nivelul dobânzii prevăzute de art. 119 Cod procedură fiscală.
În speța de față, cum potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, reclamantul a formulat cererea de restituire a taxei de înmatriculare la data de 15.04.2009, acesta are dreptul la dobândă stabilită la nivelul prevăzut de art. 124 alin 2 din Codul d e procedură fiscală începând cu data de 30.05.2009 și, având în vedere că prejudiciul încercat de acesta ca urmare a încasării eronate a acestei taxe este acoperit prin acordarea dobânzii potrivit textelor legale mai sus amintite, nu poate obține și reactualizarea sumei potrivit indicelui de inflație.
Împotriva sentinței Tribunalului Doljs -a declarat recurs de către pârâta D în numele și pentru, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de soluționând excepțiile invocate de pârâtă a interpretat eronat raportul juridic dedus judecății.
S-a mai arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită, invocându-se inadmisibilitatea acțiunii, apreciind că în urma formulării unei asemenea cereri de restituire s-a născut un raport juridic fiscal și, în consecință toate drepturile și obligațiile părților referitoare la sumele datorate de la bugetul de stat vor fi reglementate de actele normative specifice dreptului procedural fiscal, în speță este vorba de Codul d e procedură fiscală, ce reglementează în mod clar procedura de restituire, fiind instituite în acest sens norme exprese și imperative în această materie, norme eludate de către instanța de fond, inclusiv posibilitatea de acordare a dobânzilor reglementate de art.124 din același cod.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că art.2141Cod fiscal se aplică fără nici o discriminare tuturor autoturismelor importate, atât din statele membre cât și cele nemembre ale Comunității Europene.
S-a mai arătat că în temeiul art.13 din Codul d e procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, iar taxa de primă înmatriculare prevăzută de art.2141Cod fiscal este reglementată în lege așa încât judecătorul nu poate să înlăture obligativitatea plății acesteia.
A precizat recurenta că era necesară instituirea unei astfel de taxe pentru evitarea importării în România a unor autoturisme cu grad ridicat de poluare.
În același timp, recurenta a considerat că legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebui obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența de a alege forma și mijloacele.
Recurenta a mai susținut că taxa de primă înmatriculare se aplică tuturor autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența acestora.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 alin. 9 și 3041.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, acesta a achitat taxa de primă înmatriculare inițială în sumă de 9.285,45 lei, cu chitanța seria - nr.- din data de 19.07.2007, din care i s-a restituit suma de 2.299 lei cu nota de restituire nr. 59675/08.09.2008.
Reclamanta s-a adresat Administrației Finanțelor Publice Dr.Tr., solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamanta a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamanta a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr.fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamanta a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art. 2 alin. 2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art. 2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art. 90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Or, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului. Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul va fi respins ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta D în numele și pentru împotriva sentinței numărul 1167 din 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.DV
CB/2 ex./
Jud.fond
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Laura Mariana Chimoiu, Gabriela
