Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 54/2010. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - pretenții -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.54

Ședința publică din15 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Hîncu Cezar

JUDECĂTOR 2: Ududec Elena

JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat dereclamantulîmpotriva sentinței nr.1661 din 15.10.2009,pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele-intimate Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S și Administrația Fondului pentru Mediu

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru reclamantul-recurent, lipsă fiind acesta și reprezentanții pârâtelor-intimate.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care avocatul recurentului a depus la dosar chitanța nr.- din 8.01.2010, cu care face dovada plății taxei judiciare de timbru în sumă de 20,00 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei, precizând că nu înțelege să formuleze alte cereri de probe sau să invoce alte chestiuni prejudiciale, astfel încât, în opinia lui, dosarul este în stare de judecată.

Instanța, constatând că recursul este legal timbrat și în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru reclamantul-recurent, a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de restituire a sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, cu motivarea succintă că normele OUG nr.50/2008 sunt contradictorii celor prevăzute la art.90 din Tratatul Comunității Europene, urmărindu-se protejarea producției interne de autovehicule; solicită, de asemenea, doar cheltuielile privind taxa judiciară de timbru, respectiv contravaloarea timbrelor judiciare mobile.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

URTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 01 septembrie 2009 cu numărul de dosar -, reclamantul a solicitat instanței obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în valoare de 4869 lei, ce a fost achitată cu ocazia înmatriculării autoturismului marca BMW, achiziționat din Uniunea Europeană, plata dobânzii aferentă sumei solicitate și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că a achitat taxa de poluare impusă de OUG nr.50/2008; că prin obligarea la plata acestei taxe, la acea dată, au fost încălcate o serie de principii, printre care principiul priorității dreptului comunitar față de cel național, principiul aplicării directe a dreptului comunitar, principiul nediscriminării și principiul restituirii in integrum și ab origine a sumelor încasate în baza textelor de lege cu efect echivalent și că a solicitat restituirea taxei de poluare, solicitarea sa fiind respinsă de pârâtă.

În drept au fost invocate disp. art.10 din Legea 554/2004 și art.28, art.90 al.1, art.220 din tratatul CE, art.11, art.148 al.2,4 Constituția României.

Prim pârâta, legal citată, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

În motivare a arătat că taxa a fost achitată în temeiul dispozițiilor OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, act normativ în vigoare începând cu data de 01.07.2008, ce a abrogat prevederile art.2141-2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal și care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, aceasta constituindu-se venit la bugetul de Fondului pentru Mediu, fiind gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

A precizat pârâta că nu există incompatibilitate între normele comunitare și dispozițiile G nr. 50/2008, taxa de poluare instituită prin acest act normativ respectând exigențele art. 90.

Totodată, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, pentru ca în situația în care acțiunea reclamatului va fi admisă să se dispună obligarea chematului în garanție la restituirea către acesta a sumei de 6046 lei reprezentând taxă de poluare, cu motivarea că doar calculul și încasarea taxei se efectuează de către autoritatea fiscală competentă, taxa constituind în fapt venit la bugetul fondului pentru mediu, iar nu la bugetul de stat, fiind gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu și invocând în acest sens dispozițiile art. 3 alin. 5,6, 7, 8 din Hotărârea nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008.

Chematul în garanție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că potrivit reglementărilor naționale, taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare.

Prin sentința nr.1661 din 15.10.2009, Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în garanție, ca nefondată, respingând și acțiunea, ca nefondată, reținând că, prin Legea nr.343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art.214 ind. 1 și 241 ind. 2, ce instituie obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România. De remarcat că, urmare a modificării textului art.214 ind. 1 din Codul fiscal prin OUG nr.110/2006, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale, ceea ce ar exclude așadar obligația de plată a necomercianților.

taxei speciale cu ocazia primei înmatriculări în România se efectuează fără a se proceda la emiterea unui titlu de creanță, fiind utilizată aplicația informatică prevăzută de Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr.418/2007 pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.

Instanța de fond a apreciat că această operațiune echivalează cu un act administrativ fiscal ce poate face obiectul contestării, chiar în condițiile în care nu este materializat printr-un înscris care să constituie titlu de creanță, interpretarea contrară fiind de natură a aduce atingere dreptului reclamantului de acces la o instanță reglementat de art.6 par.1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale.

Reclamantul a invocat în cauză incidența art. 90 al.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care stipulează că nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect, produselor menționate similare.

Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).

De remarcat însă că noțiunea de "impozit intern" are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența (hotărârea Haar, C-90/94, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.

Este evident că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România în temeiul art.214 ind. 1 Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.

După cum în mod corect a arătat pârâta, se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al.1, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și C-290/05).

Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995).

Așadar, este incidentă încălcarea art. 90 al.1 atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.

In cauza de față, a apreciat tribunalul, rezultă din interpretarea art.214 ind. 2 din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja în România, realizându-se, indirect, o discriminare între autoturismele second-hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90, situație în care este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.

Astfel, s-a arătat în hotărârea dată în Cauza Simmenthal, C-106/77, că dreptul comunitar constituind parte integrantă, cu de prioritate, din ordinea juridică-aplicabilă pe teritoriul statelor membre, judecătorul național este ținut să aplice în limitele competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, lăsând, în caz de nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrară din legislația națională, chiar posterioară, fără a fi necesară să ceară sau să aștepte eliminarea în prealabil a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional.

Principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în dispozițiile art. 148 al. 2, conform cărora: "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare", în al.4 din același act stipulându-se că "Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)".

Prima instanță a apreciat că cererea reclamantei nu intră sub incidența dispozițiilor art.90 al.1 din Tratatul CE. Textul de lege mai sus menționat are în vedere impozitele interne, de orice natură care se aplică produselor provenind din alte state, impozite care sunt superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.

Față de cele expuse mai sus, tribunalul a respins cererea principală ca nefondată, iar în ceea ce privește cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a reținut că, în condițiile în care cererea principală a fost respinsă ca nefondată, pârâta nu a căzut în pretenții și ca urmare se impune a fi respinsă de asemenea cererea de chemare în garanție.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, criticând sentința ca fiind nelegală și netemeinică.

În motivare a arătat - în esență - că taxa instituită prin OG nr.50/2008 este o taxă de primă înmatriculare și nu o taxă de mediu, care încalcă principiul nediscriminării, așa cum este acesta prevăzut de art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene.

Prin întâmpinare, Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

În susținere s-a menționat că taxa de poluare reglementată de OUG nr.50/2008 nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art.90 paragraful 1 din Tratatul CE iar, în ceea ce privește dispozițiile art.28 din același tratat, în mod eronat instanța de fond a reținut că acestea sunt aplicabile în speță, în condițiile, în care au în vedere taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent.

În forma publicată în aprilie 2008, OUG nr.50/2008 stabilește prin prevederile sale, măsuri care corespund pe deplin prevederilor art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal, Comisia Europeană a acceptat principiile ultimei formulate, de calcul a taxei auto propusă de Guvern, în care emisiile sunt luate în considerare la taxarea mașinilor Euro4 și Euro3, iar pentru autovehiculele noi, cu o durată lungă de folosire sunt calculați coeficienți mai mari decât pentru mașinile vechi, criteriul principal de calcul fiind însă emisiile poluante.

Or, câtă vreme chiar Comisia Europeană a recunoscut că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 corespunde normelor comunitare, nu se poate reține că prin instituirea acestei taxe se constituie o discriminare a regimului fiscal și că această taxă contravine dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene.

Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second - hand.

Recursul este nefondatși va fi respins pentru următoarele considerente:

În speță, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare de la fila 7 dosar fond, reclamantul (recurent) a achiziționat autoturismul marca BMW din România, de la; cum nu are calitatea de importator, nu i se pot aplica prevederile Tratatului Comunității Europene.

Fără îndoială, atât prin cererea introductivă de instanță cât și prin recursul ce face obiectul prezentei cauze, recurentul a reclamat incompatibilitatea dreptului național, OUG nr. 50/2008 cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1, sub acest aspect instanța fondului răspunzând criticilor petentului, răspuns pe care instanța de recurs urmează a-l detalia în prezenta hotărâre.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 a fost adoptată în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținându-se cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Prin dispozițiile art.1 alin.1 din OUG nr.50/2008 legiuitorul a stabilit cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, ținându-se cont de norma de poluare, emisiile de dioxid de carbon și vechimea autoturismului.

Astfel, în conformitate cu art.1 alin.2 din OUG nr.50/2008, din sumele colectate potrivit ordonanței se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului, respectiv:

a) Programul de stimulare a înnoirii parcului auto național.

b) Programul național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități.

c) Proiecte de nlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilează energie solară, energie geotermală și energie eoliană.

d) Proiecte privind producerea energiei din surse regenerabile, eoliană, geotermal, solară, biomasă, microhidrocentrale;

e) Proiecte privind împădurirea terenurilor degradate sau defrișate;

f) Proiecte de renaturare a terenurilor scoase din patrimoniul;

g) Proiecte de realizare a pistelor pentru bicicliști.

Principiul" poluatorul plătește ", este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, 16 state membre practicând o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( între care Ungaria, Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru, ).

Din dispozițiile nr.OUG50/2008, rezultă că taxa de poluare se aplică în cazul autoturismelor noi, autoutilitare și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a actului normativ autoturismele second-hand înmatriculate deja în România.

Nu se realizează însă o discriminare între autoturismele second-hand importate din statele comunitare și autoturismele second-hand înmatriculate deja în România, în condițiile în care valoarea taxei de poluare nu depășește valoarea taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor similare deja înmatriculate (hotărârea, C- 313/05 )

Taxa de poluare se percepe și în cazul autoturismelor noi care se înmatriculează pentru prima dată în România deoarece în Anexa nr.4 din OUG nr.50/2008, ( privind cotele de reducere a taxei ) cota de reducere pentru un autovehicul nou este zero.

Formula de calcul a taxei de poluare este reglementată de textul legal anterior menționat, iar cota de reducere a taxei prevăzută în anexa 4, reprezintă doar unul din criteriile ce urmează a fi avute în vedere la stabilirea cuantumului taxei. Pe cale de consecință, faptul că pentru autovehicule noi cota de reducere aplicată este " zero " nu presupune ca în cazul acestei categorii de autovehicule nu se datorează taxă de poluare.

Astfel, se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 alin.1 din în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă există orice formă de discriminare directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din statele membre sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hotărârea Outokumpu c-213/96, hotărârea Nadasdi și c-290/05).

Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 din dacă este conceput de maniera a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici o situație, efecte discriminatorii (hotărârea Comisia/Luxemburg, c-152/89, Comisia/, c-375/1995 ).

În fine nu există incompatibilitate între normele comunitare și dispozițiile nr.OUG50/2008, taxa pe poluare instituită prin actul normativ menționat respectând art.90 din.

În consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă,Curteava respinge recursul ca nefondat, menținând soluția primei instanțe.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat dereclamantulîmpotriva sentinței nr.1661 din 15.10.2009,pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele-intimate Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S și Administrația Fondului pentru Mediu

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 15 ianuarie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.fond:

Tehnored.

2 ex/21.01.2010

Președinte:Hîncu Cezar
Judecători:Hîncu Cezar, Ududec Elena, Nastasi Dorina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 54/2010. Curtea de Apel Suceava