Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 59/2010. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Legea nr.544/2001 -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.59

Ședința publică din15 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Hîncu Cezar

JUDECĂTOR 2: Ududec Elena

JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat dereclamantul, fiul lui și al, născut la 23 iunie 1975, în prezent deținut în Spitalul Penitenciar Colibașiîmpotriva sentinței nr.981 din 7.10.2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul-intimat Primarul orașului, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, față de lipsa părților și constatând că cererea de recurs nu a fost motivată, invocă incidența excepției nemotivării recursului, rămânând în pronunțarea asupra acestuia prin prisma excepției.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Secției Comerciale și Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Botoșani la data de 28.05.2009, reclamantul, aflat în regim de detenție la Penitenciarul Botoșani, a chemat în judecată în calitate de pârât Primarul orașului, în baza art. 8 aliniat 1 din Legea 554/2004, solicitând obligarea acestuia să răspundă cererii pe care i-a adresat-o în scris, cu obligarea la plata de daune morale în sumă de 1.000 euro.

Pârâtul, legal citat, a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, justificat de faptul că în evidențele sale nu există înregistrată nici o cerere formulată de către reclamant.

În ce privește drepturile procedurale ale reclamantului, acestea au fost respectate, întrucât: înmânarea citației s-a făcut potrivit disp. art. 90 aliniat 6 și art. 153 aliniat 2 punct 4 Cod procedură civilă, prin administrația închisorii, la termenul de judecată, iar judecătorul a trecut la soluționarea cauzei în baza disp. art. 85 Cod procedură civilă, în urma citării acestuia.

Prinsentința nr.981 din 7.10.2009, Tribunalul Botoșani- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul Legii nr. 554/2004, a respins cererea, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant vizează refuzul soluționării cererii înregistrată la Primăria orașului, având ca temei disp. art. 8 aliniat 1 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 12 din aceeași lege, reclamantul are obligația de a anexa la acțiune o copie a cererii adresată pârâtei, certificată prin numărul și data înregistrării la autoritatea publică - obligație care a fost menționată pe citația comunicată reclamantului.

Reclamantul însă nu a depus o astfel de copie la dosar, iar pârâtul a arătat prin întâmpinare că o astfel de cerere nu a fost înregistrată, motiv pentru care instanța a respins ca nefondată acțiunea, reclamantul nefăcând dovada vătămării într-un drept sau interes legitim de către o autoritate publică, și nici măcar dovada existenței unei cereri adresate acesteia.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, arătând textual că motivele recursului le va arăta în fața instanței.

Constatând la termenul de astăzi că reclamantul-recurent nu și-a îndeplinit obligația legală asumată de altfel în conținutul declarației de recurs (fila 3 dosar recurs), Curtea apreciază că în cauză este incidentă excepția nemotivării recursului, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.303 alin.1 și 2 din Codul d e procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea "de recurs sau înăuntrul termenului de recurs", termenul pentru depunerea motivelor socotindu-se de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte, pe zile libere, conform art.101 alin.1 din Codul d e procedură civilă, iar potrivit art.306 alin.1 din Codul d e procedură civilă, "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal -".

Textele legale citate prevăd norme procedurale imperative, de strictă interpretare și aplicare, care consacră obligația recurentului de a motiva calea de atac în termenul legal.

Ori, deși recurentul a declarat calea de atac înăuntrul termenului legal, după cum se poate observa fără echivoc din analiza declarației de recurs (fila 3 dosar recurs), acesta nu a procedat și la motivarea recursului, în conformitate cu prevederile art.3021alin.1 litera "c" din Codul d e procedură civilă, știut fiind că pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept (art.304, 3041din Codul d e procedură civilă), precum și indicarea probelor pe care se bazează.

Din această perspectivă, în cauză devin incidente prevederile art.103 alin.1 din Codul d e procedură civilă referitoare la decădere.

Față de cele ce preced, Curtea, reținând legalitatea și temeinicia excepției invocate, împrejurare față de care, potrivit art.137 alin.1 din Codul d e procedură civilă, cercetarea altor aspecte nu se mai impune, în temeiul art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă va anula recursul ca nemotivat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Anulează, ca nemotivat, recursul declarat dereclamantul, fiul lui și al, născut la 23 iunie 1975, în prezent deținut în Spitalul Penitenciar Colibașiîmpotriva sentinței nr.981 din 7.10.2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul-intimat Primarul orașului, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2010.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

2.ex./20.01.2010

Președinte:Hîncu Cezar
Judecători:Hîncu Cezar, Ududec Elena, Nastasi Dorina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 59/2010. Curtea de Apel Suceava