Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 67/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 67
Ședința publică din22 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Galan Marius
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela- - -
JUDECĂTOR 3: Artene
Grefier
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județuluiîmpotriva sentinței nr.1409 din 25 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată la dosar concluzii scrise, formulate de reclamanta intimată - "" -
Instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, trece la soluționarea acestuia.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr- din 24.04.2008,reclamantaa solicitat, în contradictoriu cupârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S,recunoașterea prin hotărâre judecătorească a aplicabilității art.28 din Tratatul Comunității Europene și obligarea pârâtei la restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 23520 lei, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective pentru 4 autoutilitare achiziționate prin B, origine Lituania (țară membră a UE).
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a achiziționat la data de 26.10.2007, respectiv 05.11.2007, patru autoutilitare marca GAZ 3302-094, respectiv GAZ 2705-094, prin SRL, origine Lituania, pentru care au fost obligați să achite suma de 23520 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare.
Reclamanta arată că prin adresa nr. 1206/28.03.2008 s-a adresat pârâtei solicitând restituirea acestor taxe în baza art. 28 din Tratatul Comunității Europene, dar prin adresa nr. -/2008 pârâta S i-a fost refuzată cererea.
A mai arătat reclamanta că, potrivit reglementării legale în vigoare la data importului autoturismului, taxa specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, conform art.214 ind.1 - 214 ind.3 Cod fiscal, formula de calcul fiind cea prevăzută de art.214 ind.1 al.3 din același act normativ, taxă ce este contrară reglementărilor internaționale în materie și, în mod expres, dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene care prevăd că " nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membrei impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."
În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosar înscrisuri, cu care dovedește inclusiv îndeplinirea procedurii prealabile.
Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S - Administrația Finanțelor Publice Comunale Fas olicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivat de faptul că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90, fiind o taxă distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
De asemenea atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene nu interzic perceperea unei taxe precum cea de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acesteia, astfel cum art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene prevede că dispozițiile directivei, fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri.
Prinsentința nr. 1409 din 25 iunie 2008, Tribunalul Suceavaa admis acțiunea, a obligat pârâta să restituie reclamantei contravaloarea taxelor de primă înmatriculare de suma de 23520 lei, achitate cu OP nr. 1106 din 23.11.2007, OP nr. 1114 din 27.11.2007, OP nr. 1123 din 03.12.2007, OP nr. 1138 din 06.12.2007, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Legea nr. 343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art. 2141și 2142, ce instituie obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România.
taxei speciale cu ocazia primei înmatriculări în România se efectuează fără a se proceda la emiterea unui titlu de creanță, fiind utilizată aplicația informatică prevăzută de Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 418/2007 pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Instanța a apreciat că această operațiune echivalează cu un act administrativ fiscal ce poate face obiectul contestării, chiar în condițiile în care nu este materializat printr-un înscris care să constituie titlu de creanță, interpretarea contrară fiind de natură a aduce atingere dreptului reclamantului de acces la o instanță reglementat de art.6 par.1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale.
Reclamanta a invocat în cauză incidența art.90 al.1 (ex-art.95) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care stipulează că nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect, produselor menționate similare.
Pârâta a înțeles să se apere invocând faptul că taxa specială de primă înmatriculare nu face parte din categoria impozitelor la care trimite textul art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Prima instanță a mai reținut că potrivit jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
De remarcat însă că noțiunea de impozit intern are accepțiunea diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența Curții Europene de Justiție (hotărârile date în cauzele, C-90/94, C-387/01) un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Este evident că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România în temeiul art. 2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.
După cum în mod corect a arătat pârâta, se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al. l, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, C-213/96, cauza Nadasdi și C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (cauzele Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995).
Așadar, este incidență încălcarea art.90 al. l atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
In cauza de față rezultă din interpretarea art.2142din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja în România.
Se realizează astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Astfel, s-a arătat în hotărârea dată în cauza Simmenthal, C-106/77, că dreptul comunitar constituind parte integrantă, cu de prioritate, din ordinea juridică aplicabilă pe teritoriul statelor membre, judecătorul național este ținut să aplice în limitele competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, lăsând, în caz de nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrară din legislația națională, chiar posterioară, fără a fi necesar să ceară sau să aștepte eliminarea în prealabil a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional.
Principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în art.148 al.2, care dispune că, în urma aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, în al.4 din același articol stipulându-se că Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse".
Doctrina definește impozitul ca fiind acea contribuție bănească, obligatorie si cu titlu nerambursabil, care este datorată la buget de către persoanele fizice si juridice pentru veniturile care le obțin, pentru bunurile pe care le produc si distribuie sau pentru serviciile și lucrările pe care le prestează. Așadar, ca regula generală, impozitul este o contribuție obligatorie, necondiționată, în sensul că, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de către autoritatea publica.
Spre deosebire de impozite, taxele sunt plăți efectuate bugetului de către contribuabilii, persoane fizice si juridice, cu ocazia și în legătură cu prestarea unui serviciu public.
au un caracter ante-factum, fiind datorate si achitate in momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi efectuate de către serviciile publice.
Așadar, intre impozite si taxe exista unele deosebiri, printre care:
- în cazul impozitului lipsește total obligația prestării unui serviciu direct și imediat din partea statului, situația fiind inversă în ce privește taxele;
- cuantumul lor se determină diferit;
- termenele de plată sunt stabilite la date fixe pentru impozite, iar la taxe în momentul solicitării sau după prestarea serviciilor.
Ca atare, față de aspectele anterior expuse, taxa de prima înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
De altfel, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât si alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe.
A mai învederat recurenta că prin nr.OUG 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, act normativ ce a intrat în vigoare la data 1 iulie 2008, prin art. 11 din acest act normativ fiind instituit temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Analizând actele și lucrările dosarului,curteaconstată că ecursul este întemeiat si va fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 90 alin 1 din Tratatul,"Nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare".
Așadar, dispozițiile art. 90 alin.1, interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, prin urmare si o discriminare determinată de o diferență între impoziteleaplicate "produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
In ce privește autoturismele noi, niciodată înmatriculate in România sau in alt stat al Uniunii Europene,taxa specială este calculata in mod identic, indiferent de tara in care sunt produse, respectiv raportat la capacitatea cilindrica a autovehiculului.Cu alte cuvinte, taxa de prima înmatriculare va fi stabilita in același cuantum pentru un autoturism nou produs în România si un autoturism nou având aceeași capacitate cilindrica, produs în Lituania, cum este cazul in prezenta cauza.
Ca urmare, cum Tratatul, prin art. 90 alin. 1, urmărește asigurarea unei egalității de tratament intre produse similare si nu interzice aplicarea de taxe sau impozite de către Statele Membre, Curtea constata ca art. 214 ind. 1 din Codul fiscal nu încalcă dispozițiile Tratatului, decât în ceea ce privește autoturismele rulate deja înmatriculate în alt stat membru al Uniunii Europene și nu în ceea ce privește autoturismele noi niciodată înmatriculate.
În consecință, constatând că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea, va admite recursul si va modifica sentința atacata in sensul respingerii cererii ca nefondata, in temeiul art. 312 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele învederate, în temeiul art.304 pct.9, 306 al.2, 312 al.1, 2, 3 din Codul d e procedură civilă, Curtea,
DECIDE:
Admite recursul declarat depârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județuluiîmpotriva sentinței nr. 1409 din 25 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cureclamanta-intimată.
Modifică sentința nr. 1409/2008 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Respinge ca nefondată acțiunea reclamantei
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2/28.01.2009
Președinte:Galan MariusJudecători:Galan Marius, Mitrea Muntean Daniela, Artene