Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 672/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 672/CA
Ședința publică de la 30 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 2: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 3: Aurelia
Grefier:
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul în contradictoriu cu intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, având ca obiect pretenții - restituire taxă auto - recurs împotriva sentinței civile nr. 520/CA din 26.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat, pentru recurent, lipsă fiind reprezentanții intimaților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază obiectul litigiului, părțile, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual al dosarului, care se află la al doilea termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul la concluzii pe fondul cauzei.
Avocat, pentru recurent, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței atacate ca fiind netemeinică și admiterea acțiunii promovate.
Precizează că, a cumpărat un autovehicul marca Volkswagen din Germania, iar la data de 25.02.2009, potrivit deciziei de calcul și a chitanței anexate, a achitat trezoreriei suma de 3740 ron pentru respectivul autovehicul.
Arată că, a contestat, în cadrul unei proceduri prealabile, decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, emisă prin - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, primind adresa nr. 12719/16.03.2009, prin care s-a respins solicitarea de restituire a taxei de primă înmatriculare, taxă de o consideră nelegală.
Consideră că prevederile OUG50/2008 și ale Codului Fiscal încalcă grav dispozițiile art. 148 al.2 din Constituție, Integrarea în Uniunea Europeană.
Instanța de fond a motivat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, motivat de faptul că această taxă ar fi legală, putând fi plătită de fiecare dată când un autoturism este înmatriculat în alt stat.
Consideră această motivare ca fiind lipsită de temeinicie, deoarece taxa de poluare a fost plătită pe teritoriul Uniunii Europene, considerând că taxa de poluare impusă de Guvernul României, încalcă două tratate europene: tratatul comunității europene și tratatul de aderare al României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea 157/2005.
În concluzie, consideră că sentința atacată este netemeinică, deoarece nu se bazează pe o motivare temeinică, ci doar face o analiză superficială speței de față, respingând acțiunea în mod nefondat.
Solicită instanței a se avea în vedere ultimele modificări de lege ferenda, prin care se propune introducerea acestei taxe în taxa de drum, astfel încât recurentul va fi obligat să plătească de două ori aceeași taxă.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond, ca fiind netemeinică și admiterea acțiunii introductive cu obligarea pârâtei la returnarea sumei de 3740 ron achitați la data de 25.02.2009, actualizați la data plății, cu cheltuieli de judecată.
Instanța constatând încheiate dezbaterile, rămâne în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 520/CA/26.06.2009 Tribunalul Iașia respins excepția inadmisibilității acțiunii.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu sediul în B,-, sector 5 și respinge acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în I,-,. 922 ,. B,. 2,. 8 în contradictoriu cu acești pârâți.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. I cu sediul în I, str. -, nr. 26.
A respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. I.
În motivarea sentinței reține instanța că reclamantul a contestat decizia de calcul a taxei pe poluare nr. 21007/25.02.2009, solicitând restituirea sumei de 3740 lei plătită cu acest titlu la data de 25.02.2009, conform chitanței aflată la fila 18 dosar.
Reclamantul a parcurs procedura de contestare a actului administrativ fiscal sus menționat (fila 12 dosar), însă organul fiscal a reținut că cererea sa de restituire a taxei pe poluare este neîntemeiată prin adresa nr. 12719/6.03.2009, fără însă a emite o decizie în sensul art. 218 din OG 92/2003, aspect care însă nu este imputabil reclamantului, acesta, după primirea adresei, având deschisă calea acțiunii la instanța de contencios administrativ pentru a se verifica legalitatea actului prin care i s-a calculat taxa în discuție.
Pentru acest motiv, văzând și prevederile art. 6 par. 1 din CEDO care garantează dreptul fiecărei persoane de acces la instanță, va fi respinsă excepția inadmisibilității acțiunii.
Instanța mai constată că în cauză pârâții Statul Român și Agenția Națională de Administrare Fiscală nu are calitate procesuală pasivă.
Astfel, din interpretarea dispozițiilor art. 52 alin. 1 Constituție, art. 1 alin. 1, 2 alin. 1 lit. b, e, k din Legea 554/2004, art. 25 alin. 1 Decret 31/1954 rezultă că Statul Român, deși are calitatea de persoană juridică, în reglementarea actuală nu este inclus în sfera subiectelor raportului juridic căruia i se aplică legea contenciosului administrativ, neputând fi acționat direct în judecată, acțiunea în contencios administrativ urmând fi exercitată doar față de orice organ al său ce acționează în regim de putere publică.
Cazurile în care Statul Român prin Ministerul Finanțelor poate fi chemat în judecată sunt expres și limitativ prevăzute de lege, între acestea nefiind menționate și cererile de natura celei promovate de reclamant decurgând din raporturi juridice la care Statul nu a participat nemijlocit.
De asemenea, ANAF nu este emitentul deciziei de calcul a taxei pe poluare, nu este nici organul abilitat legal a soluționa contestația administrativă sau a interveni în alt mod în procedura de calcul sau restituire a taxei respective.
Prin urmare va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului și a ANAF și va fi respinsă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu acești pârâți.
Instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice a mun. I, având în vedere că această instituție este cea care, în cazul reclamantului, stabilește, calculează și încasează taxa pe poluare, conform art. 5 alin. 1, 4 art. 7 din OG50/2008.
Pe fond, instanța constată că acțiunea reclamantului este neîntemeiată.
Astfel, în sarcina sa există obligația legală de achitare a taxei pe poluare pentru autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului în România, potrivit art. 4 lit. a din OG50/2008, rațiunea introducerii acestei taxe fiind strâns legată de măsurile necesare protecției mediului și determinate de emisia de gaze produsă de autovehicule.
Jurisprudența a statuat în mod constant că art. 90 pct. 1 din TCE nu este încălcat prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu în care statele membre sunt suverane.
De altfel, la nivelul UE principiul "poluatorul plătește" este unanim acceptat, punându-se problema încălcării art. 90 par. 1 din TCE numai atunci când cuantumul taxei pe poluare este calculat fără luarea în calcul a deprecierii reale vehiculului și excede cuantumului taxei reziduale incorporate în valoarea vehiculelor de ocazie deja înmatriculate pe teritoriul național (cauza Brzezinschi C -313/2005, cauza Comisia/ C - 74106).
În cauză, taxa a fost stabilită în baza unor criterii obiective, ținându-se seama și de vechimea autovehiculului, vechime în raport de care reclamantului i s-a aplicat cota de aducere de 84 % prevăzută de anexa 4 OG50/2008.
Nu pot fi reținute apărările reclamantului întemeiate pe existența unei discriminări comparativ cu autoturismele înmatriculate anterior datei de 01.07.2008. Astfel, în privința acestor din urmă autoturisme a fost percepută o taxă de primă înmatriculare, nelegală însă sub alte aspecte de fapt și de drept decât cele incidente în cauză.
Împrejurarea că de la data de 01.07.2008 a fost introdusă taxa pe poluare trebuie corelată cu principiile și scopul care au determinat instituirea acestei taxe, precum și cu principiile de drept privind aplicarea în timp a legii civile.
S-a mai susținut că pentru autoturismul achiziționat de reclamant a fost plătită taxa pe poluare în Germania, însă nici acest aspect nu este relevant din moment ce autoturismul a fost introdus într-un alt stat unde, urmare a utilizării, proprietarul va trebui să se supună măsurilor adecvate pentru protecția mediului.
Împotriva sentinței nr. 520/CA/26.06.2009 a Tribunalului Iașia declarat recurs reclamantul.
Susține recurentul că taxa de poluare pentru autovehicule, prev. de art. 2-7 din OUG50/2008 modificată prin nr.OUG 9/2009 și Cod fiscal art. 214 ind. 1 -. 214 ind. 3, este una nelegală, prev. de OUG50/2008 încălcând grav dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituție, ce prevăd caracterul obligatoriu al reglementărilor comunitare.
Odată ce taxa de poluare a fost plătită pe teritoriu, dubla taxare nu este legală.
Principiul "poluatorul plătește" nu acoperă situația în care un cetățean român cumpără un autoturism înmatriculat în România și nu plătește taxa de poluare, deși el va polua în continuare.
Întrucât taxa trebuie plătită la prima înmatriculare în România a unui autoturism se păstrează conceptul de "taxă de primă înmatriculare, instituit inițial de art. 2141-2143Cod fiscal, declarate de către instanțele românești ca fiind neconforme cu dispozițiile art. 90 din Tratatul
Taxa de poluare pentru autovehicule a fost încasată în contul bugetului de stat, cu încălcarea art. 90(1) al tratatului comunităților europene. Taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la data de 01.01.2007, fiind percepută numai pentru autovehiculele înmatriculate în celelalte state europene comunitare, și reînmatriculate ulterior în România, după cumpărarea lor și aducerea în țară.
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Practic, se introduce o dublă discriminare a autoturismelor uzate importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene, prin faptul că taxa pe poluare nu este plătită de cei ce cumpără autoturisme deja înmatriculate în România, stat membru al Uniunii Europene. De asemenea arată faptul că această taxă de poluare a fost deja plătită la înmatricularea autovehiculului în Germania, stat membru al Uniunii Europene, deci consideră că se plătește de două ori aceeași taxă pentru același autovehicul.
Taxa de poluare pentru autovehicule introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din spațiul Comunității Europene, în scopul înmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara lor de proveniență, în timp ce pentru autovehiculele înmatriculate deja în România taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării lor ulterioare.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești, rămân prevăzute de art. 148 alin. 2-4 din Constituție, face referire la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 paragraful 1 din Tratat, și subliniază faptul că, prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei de poluare pentru autoturisme, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate expres de tratat.
De la 01 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art. 148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin. 4). De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
OUG nr. 50/2008 și nr.OUG 9/2009 sunt contrare art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât sunt destinate să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Asupra încălcării art.90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, bv der en (discriminare între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 07 mai 1987, cauza 184/85, Comisia Italia (bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia).
Prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - ori, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă abia în anul 2008.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Mai arată recurentul că nelegalitatea taxei de poluare rezultă și din atitudinea actuală a Guvernului, care a înțeles să o declare în favoarea ecologizării mediului înconjurător, transferând-o la Ministerul Mediului, dar fiind tot venit la bugetul de stat.
Prin întâmpinare, intimata că taxa de poluare pentru autovehicule a fost instituită prin nr.OUG 50/2008 cu aplicabilitate din 01.07.2008 și a înlocuit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule intrată în vigoare începând cu data de 01 ianuarie 2007.
Prin nr.OUG 7/2009 privind modificarea nr.OUG 50/2008, s-a statuat prin art. II alin. 2 ca "pentru autovehiculele achiziționate în vederea înmatriculării în România înainte de data de 15 decembrie 2008 și care nu au fost înmatriculate în România până la data de 15 decembrie 2008 și care nu au fost înmatriculate în România până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se aplică nivelul taxei pe poluare pentru autovehicule prevăzut în nr.OUG 50/2008, cu modificările ulterioare, în vigoare până la data publicării nr.OUG 208/2008) pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule".
În consecință, invocarea de către recurent a prevederilor art. 214^1-214^3 Cod fiscal nu poate fi reținută de către instanța de recurs, deoarece la data achitării taxei pe poluare -aceste dispoziții legale erau abrogate, aplicabilitatea lor încetând odată cu intrarea în vigoare a nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare.
Actul normativ menționat a fost emis tocmai în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont și de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile.
Cum recurentul-reclamant nu se află în situațiile de excepție prevăzute de art. 9 din nr.OUG 50/2008, rezultă faptul că acesta datorează taxa de poluare.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene invocate de către în susținerea recursului, precizează:
Incidența în cauză a prevederilor art. 90 din Tratat o apreciază că este inexistentă,întrucât taxa pe poluare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același sens s-a pronunțat și instanța de fond, hotărând, în mod corect, faptul că prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui sat membru al, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu în care statele membre sunt suverane.
De asemenea, precizează faptul că procedura demarată de Comisia Europeană împotriva României a fost ridicată în data de 29.01.2009, urmare faptului că noua reglementare era compatibilă cu art. 90 din Tratatul
Principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei pe poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, 16 state membre practicând o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
În această situație, se poate observa, fără echivoc, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei plăți nedatorate, neexistând obligația de restituire a sumei de 3740 lei, această taxă fiind în concordanță cu dispozițiile comunitare.
În ceea ce privește acordarea dobânzilor legale, consideră că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ori, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a)-h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport, etc.).
Însă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile stabilite pentru restituirea sumelor, dispozițiile legale privind acordarea dobânzilor nu își găsesc aplicabilitatea în speță.
Referitor la plata cheltuielilor de judecată, învederează faptul că, potrivit prev. art. 274 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă prin aceasta trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli. În cazul instituției nu este îndeplinită nici una din aceste condiții, actele atacate de către recurent fiind temeinic și legal întocmite.
Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor formulate și în lumina dispozițiilor legale aplicabile Curtea apreciază că recursul este fondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Recurentul-reclamant a cumpărat un autovehicul marca Volkswagen din Germania, stat al, iar la data de 25.02.2009, conform deciziei de calcul și chitanței depuse, a achitat la trezorerie suma de 3740 Ron cu titlu de taxă de poluare impusă prin dispozițiile art. 2-7 din nr.OUG 50/2008 modificată prin OUG9/2009 și pt. art. 2141-3din Codul fiscal.
Ceea ce a contestat reclamantul prin acțiune nu sunt întinderea și condițiile de stabilire ale taxei de poluare, ci faptul că legislația națională încalcă prevederile Tratatului Comunității Europene, tratat care, conform art. 148 alin. 2 din Constituția României, are caracter obligatoriu și primează în raport cu dispozițiile contrare din legile interne.
În atare situație, judecătorul național este în drept să verifice dacă norma internă contravine Tratatului CE, urmând să aprecieze cu privire la prioritatea acesteia, la concordanța și compatibilitatea normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitară, îndreptând sau interpretând, după caz, un act normativ național, cu condiția ca interesul CE să fie deplin luat în considerare.
Ca membru al, de la 01.01.2007, conform Legii nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la. statul român și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Potrivit jurisprudenței, legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu poate duce la anularea lui, dată fiindu-i natura originară și specială, lipsindu-l de caracterul de lege comunitară, independentă față de dreptul național.
Tot a stabilit că judecătorul național este în drept să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau printr-o altă procedură constituțională.
Prin prisma acestor aspecte generale, instanța constată că, pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre ale nu se percepe taxa de poluare la o nouă înmatriculare, dacă acesta a fost înmatriculat tot în România, dar se percepe pentru autoturismul produs în țară sau în alt stat membru, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Această reglementare este menită să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate în alt stat membru, orientând cumpărătorii, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Din preambulul nr.OUG 50/2008 și 218/2008 rezultă în mod explicit că măsurile luate au vizat "susținerea sectorului de autovehicule" și "asigurarea păstrării locurilor de muncă în economia românească", în condițiile în care aplicarea principiului "poluatorul plătește" ar fi presupus stabilirea unor reguli cu caracter general în acest domeniu, care să fie aplicate în mod uniform tuturor celor care, prin activitatea lor, produc pagube mediului înconjurător, pentru a se asigura inducerea unui comportament responsabil.
Prin OUG50/2008 se stabilește că taxa de poluare trebuie plătită doar de persoanele care înmatriculează pentru prima dată un autoturism în România, după data de 01.07.2008, nu și de toate celelalte persoane care, prin folosirea de autoturisme și autovehicule, produc aceleași efecte nocive asupra mediului. Ca atare, prin legarea taxei de poluare de faptul înmatriculării, legiuitorul a instituit un regim discriminatoriu, atât timp cât nu există altă explicație pentru care nu s-a impus plata taxei de poluare tuturor participanților la trafic, dacă s-a vizat colectarea unor fonduri mai mari pentru finanțarea măsurilor de protecție a mediului.
Efectul imediat și evident al reglementărilor din OUG50/2008 îl constituie, în primul rând, restrângerea numărului de autoturisme second-hand achiziționate din alte țări membre și încurajarea potențialilor consumatori să cumpere mașini noi sau deja înmatriculate în România, discriminare ce se continuă în ceea ce privește cuantumul taxei de poluare, din moment ce persoanele care au achiziționat autoturisme înainte de 15.12.2008 plătesc o taxă mai mică decât celelalte categorii de persoane.
Concluzia logică este aceea că taxa instituită prin OUG50/2008 reprezintă o taxă deghizată cu efect echivalent, care nu poate fi încadrată în nici una dintre excepțiile de la regula stabilită prin art. 90 din Tratatul și nu intră nici sub incidența "regulii rațiunii" reglementată de art. 30 din Tratat. Scopul real urmărit este favorizarea vânzării de autoturisme noi, produse în România, sau de autoturisme deja înmatriculate în România, ceea ce apare ca inadmisibil după aderarea României la acest lucru nu este admisibil pentru produsele importate din țări membre ale Comunității, atât timp cât norma fiscală națională nu poate contribui la diminuarea, chiar și potențial, a consumului de produse importate, influențând alegerea consumatorului.
Asupra încălcării art. 90 din Tratatul, prin crearea unui tip similar de diferență de tratament, s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11.08.1995, în cauzele reunite C-367/93 la 377/93, BV der en (discriminare între vinurile din Luxemburg și cele din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotărârea din 07.05.1987, cauza 184/85, Comisia Italia (bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia).
Tipul de discriminare sesizat de instanță în prezenta cauză se discută în raport de art. 16 din, pct. 26 din Pactul Internațional din 16.12.1966 cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin 212/1974 și art. 1 și 2 din OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Raportat la ansamblul aspectelor reținute, în temeiul dispozițiilor art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată și va admite acțiunea, dispunând restituirea sumei de 3.740 lei achitată de recurentul-reclamant cu titlu de taxă de poluare.
Conform art. 274 Cod procedură civilă intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond și în recurs, în considerarea calității sale de parte căzută în pretenții.
Vor fi menținute dispozițiile sentinței cu privire la modul de soluționare a excepțiilor invocate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantul, contra 520/CA/26.06.2009 a Tribunalului Iași, pe care o modifică în parte.
Admite acțiunea reclamantului în contradictor cu pârâta Administrația Finanțelor Publice I, pe care o obligă să-i restituie suma de 3.740 lei cu titlu de taxă de poluare autovehicule și 339,3 lei cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimata I să plătească recurentului suma de 20,15 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - --- G -
Grefier,
-
Red. -
Tehnored.
Tribunalul Iași:
29.12.2009
2 ex.
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț, Violeta Elena Pinte, Aurelia
