Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 761/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 761/R/CA/2009

Ședința publică de la 02 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marieta Florea

JUDECĂTOR 2: Marius Ionel Ionescu

JUDECĂTOR 3: Ștefan

Grefier:

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A ÎN NUME ȘI PENTRU și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGFP A împotriva sentinței civile nr. 256/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba, în contradictoriu cu intimat, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă mandatarul intimatului reclamant, domnul, cu procură de reprezentare în dosarul instanței de fond, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat și intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare.

Mandatarul intimatului reclamant, domnul, arată că este fratele reclamantului și are studii juridic.

Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Fondului de Mediu raportat la prevederile OUG nr. 50/2008.

Mandatarul intimatului reclamant, asupra excepției invocate, arată că DGFP este pârâta în cauză și că, în conformitate cu OUG nr. 50/2008, finanțele sunt instituția de la care se restituie taxa achitată. În concluzie, consideră că numai DGFP A are calitate procesuală pasivă.

Instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul mandatarului intimatului reclamant.

Mandatarul intimatului reclamant, având cuvântul pe fond, solicită instanței respingerea recursului de față, menținerea sentinței prin care s-a admis acțiunea principală și obligarea pârâtelor la restituirea taxei. Depune note scrise.

Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse de către mandatarul intimatului reclamant, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului în contencios de față,

Reclamantul solicitat în dosarul Tribunalului Alba nr- în contradictoriu cu Direcția Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice Cugir restituirea sumei de9565 lei încasată cu titlu de taxă de poluare și a dobânzii legale calculată până la restituirea efectivă, precum și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că taxa de poluare achitată și a cărui restituire se solicită, constituie un impozit indirect în sensul art.90 din Tratatul Comunității Europene, prin care se creează discriminare fiscală între bunurile importate din spațiul comunitar și cele indigene. Se invocă preeminența dispozițiilor art. 90 alin.1 din Tratatul Uniunii Europene față de dispozițiile din legislația internă.

Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Alba prin sentința civilă nr.256/CAF/ 2009 admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant împotriva pârâtelor pe care le-a obligat la restituirea sumei de 9565 lei încasată cu titlu de taxă de poluare și a dobânzii legale calculată până la restituirea efectivă, precum și la 41 lei cheltuieli de judecată.

Instanța a reținut în esență prin considerente că taxa de poluare reglementată de nr.OUG50/2008 reprezintă un impozit intern direct dar care este discriminatoriu în sensul art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene deoarece se aplică doar autoturismelor folosite achiziționate din alte state membre ale UE,dar nu se aplică pentru autoturismele deja aflate în circulație în România,realizându-se protecția produselor interne în detrimentul celor achiziționate din celelalte state membre.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Finanțelor Publice A în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Cugir, prin care solicită modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ așa cum a fost formulată,pârâtele susținând că nu au calitate procesuală pasivă întrucât taxa se constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și este gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu aceasta având calitate procesuală. Pe fondul cauzei se arată că taxa de poluare reprezintă un impozit permis în jurisprudența CJCE în sensul art. 90 din Tratatul Comunității Europene, atâta timp cât nu se încalcă principiul egalității de tratament fiscal a bunurilor indigene cu cele importate și în consecință perceperea ei este legală.

În drept se invocă art. 304 pct. 9, 299 Cod procedură civilă, 90 din Tratatul Comunității Europene, art. 148 alin. 2 - 4 din Constituția României.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu se constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 1 din OUG50/2008 taxa de poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, fiind instituită în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Întrucât prin cererea de chemare în judecată se solicită restituirea taxei de poluare încasată și a se analiza implicit, ceea ce instanța de fond a și făcut, inexistența unui drept de creanță fiscală, decurgând din neconformitatea dreptului intern cu cel comunitar, legal, din litisconsorțiul pasiv ce alcătuia cadrul procesual, trebuia să facă parte și Administrația Fondului pentru Mediu, administratorul acestor venituri încasate în baza OG50/1998.

În temeiul art. 129 alin. 4 și 5 Cod procedură civilă spre pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale judecătorul fondului avea obligația, în virtutea rolului său activ, să supună discuției părților oportunitatea precizării ori completării cererii de chemare în judecată în raport de dispozițiile art. 1 din OG50/1998.

Procedând la soluționarea în fond a cauzei fără citarea Administrației Fondului pentru Mediu, titularul dreptului de creanță contestat și discutarea existenței acestuia fără a-i oferi posibilitatea de a formula apărări, a propune probe și a depune concluzii, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, aflându-se așa cum s-a arătat în situația unui caz de coparticipare procesuală necesară ori obligatorie, hotărârea fiind dată cu încălcarea principiului contradictorialității.

Așa fiind, soluția preconizată se impune conform art.304 pct.5 și 312 alin.5 pr.civ.urmând a se admite recursul,a fi casată hotărârea și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru ca să se supună discuției părților necesitatea stabilirii cadrului procesual în raport de cele arătate mai sus.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta A în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Cugir împotriva sentinței 256/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar - pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.06.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Tehnored. /2 ex/19.06.2009; jud. fond:

Președinte:Marieta Florea
Judecători:Marieta Florea, Marius Ionel Ionescu, Ștefan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 761/2009. Curtea de Apel Alba Iulia