Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 77/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 77/R-CONT
Ședința publică din 20 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător
JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță
JUDECĂTOR 3: Ingrid
Grefier: -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în Rm.V, Str.G-ral nr.17, jud.V, în numele subunității ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, împotriva sentinței nr.1391 din 3 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimată fiind SRL, cu sediul în H, str.G-ral nr.75,.B,.1, jud.V.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentele prin consilier juridic și intimata prin avocat.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Constatându-se recursul în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul recurentelor solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii formulată de intimată.
Apărătorul intimatei depune concluzii scrise, pe care le susține și oral, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului, eliberând:
Constată că la data de 1.10.2009, s-a înregistrat la nr-, pe rolul Tribunalului Vâlcea, cererea formulată de reclamanta -. SRL H, în contradictoriu cu pârâtele DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE -V și ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RM. V, prin care a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 12.090 lei, reprezentând taxă încasată nelegal, ce urmează a fi actualizată cu rata dobânzii legale la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în anul 2007 achiziționat din Spania o basculantă second hand marca Mercedez Benz, an de fabricație 2000, cu nr. de identificare - K -, pentru a cărei înmatriculare în România a fost obligată să achite în contul bugetului consolidat al statului suma de 12.090 lei, reprezentând "taxă specială auto la primă înmatriculare". A arătat în continuare reclamanta, că la data de 19 martie 2009 solicitat.a Municipiului Rm. restituirea sumei respective și plata dobânzii legale aferente, invocând dispozițiile art.90 paragraf 1 din Tratatul CE, precum și jurisprudența relevantă a Curții de Justiție Europeană, iar prin adresa nr. 22667 din 22 mai 2009 cea de-a doua pârâtă a respins solicitarea sa.
La cerere s-au anexat: chitanța de la fila 4 dosar, care face dovada achitării taxei de primă înmatriculare la. Rm.V, certificatul de înmatriculare al autobasculantei.
Pârâta V, în nume propriu și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Municipiului Rm.V, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării cererii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de restituire a taxei de primă înmatriculare ca neîntemeiată.
Referitor la excepția tardivității, pârâtele au arătat că reclamanta nu a solicitat autorității emitente revocarea în tot sau în parte actului administrativ fiscal și, neprocedând astfel, nu mai este în termenul de contesta acest act. Referitor la temeinicia cererii de chemare în judecată, cele două pârâte au susținut că disp.art.90 alin.1 din. nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a se plăti de toți proprietarii unor autovehicule indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România. Mai mult, această taxă este datorată bugetului de stat în temeiul art.2141din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, dispoziții în vigoare la data efectuării plății de către reclamantă, invocând și disp.nr.OUG50/21.04.2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008.
Prin sentința nr.1391 din 3 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, s-a respins excepția tardivității invocată de intimate prin reprezentant; s-a admis cererea formulată de petenta H, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RÂMNICU-
A fost obligată intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Râmnicu-V să-i restituie reclamantei suma de 12090 lei plus majorări de 0,1 %/zi întârziere, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă și integrală. A fost respinsă cererea formulată împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că excepția tardivității ridicată de cele două pârâte este neîntemeiată, deoarece chitanța de plată de la fila 4 dosar cu care reclamantul achitat taxa de primă înmatriculare la data de 26.07.2007, în sumă de 12.090 lei, nu poate fi apreciat ca fiind act administrativ tipic sau asimilat acestuia, în raport de care să se formuleze plângere prealabilă.
Reclamantul, apreciind că taxa solicitată de către pârâte este nelegală, în raport de legislația europeană, a formulat o cerere der estituire a sumei plătite, cu titlu de taxă primă înmatriculare, care însă i-a fost respinsă. Refuzul de restituire a fost apreciat ca un refuz nejustificat de a soluționa cererea, un refuz dat cu încălcarea dreptului reclamantului de a nu suporta o taxă exclusă de legislația comunitară, în privința căruia nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, conform art.7 alin.5 din Legea nr.554/2004.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că solicitarea reclamantului este întemeiată, deoarece dispozițiile art. 2141- 2143Cod fiscal, în temeiul cărora a fost achitată taxa de primă înmatriculare de către reclamant, contravin dispozițiilor art.90 paragraf l din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, în măsura în care impun plata taxei în România și pentru autoturismele importate din alte state membre ale și care au fost deja înmatriculate în respectivele state.
Reclamantul achiziționat basculanta second hand marca Mercedes Benz, an de fabricație 2001, din Spania, stat membru al și în care autovehiculul a fost deja înmatriculat, după cum rezultă din actul de la fila 7 dosar, tradus în limba română.
Instanța nu a reținut nici argumentul invocat de cele două pârâte ce vizează noua reglementare a taxei prin nr.OUG50/2008, din care rezultă că se restituie reclamantului diferența dintre taxa plătită sub incidența Codului fiscal și cea stabilită conform ordonanței de urgență, deoarece această prevedere nu este de natură să confere taxei - îndeosebi, în mod retroactiv - legalitate în raport de disp.art.25 și 90 paragraf l din La această sumă, s-au calculat majorări de 0,1 % / zi întârziere începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective și integrale.
Instanța a respins cererea față de pârâta V, deoarece nu acestui organ fiscal s-a achitat taxa de primă înmatriculare de către reclamant.
De asemenea, s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței, în termen legal a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, în numele subunității sale Administrația Finanțelor Publice a Județului
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a susținut că excepția tardivității era întemeiată, avându-se în vedere dispozițiile art. 41 și 207 Cod pr.fiscală, chitanța nr.12/26.07.2007 reprezentând un act administrativ, iar împotriva acesteia trebuia să se solicite revocarea, conform art.7 din Legea nr.554/2004.
S-a mai susținut că nici fondul cauzei nu a fost rezolvat în mod întemeiat, deoarece prevederile art.90 alin.1 din nu sunt incidente în cauză, taxa de primă înmatriculare urmând a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România, ea fiind reglementată de art.2141și art.2142din Codul fiscal, dispoziții legale care au fost în vigoare la data efectuării plății, 26.07.2007. Și prin modificările aduse prin OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare, intrată în vigoare la data de 1.07.2008, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabili în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008, cu titlul de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul taxei de poluare, se restituie pe baza procedurii stabilite în Normele Metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgențe, respectiv HG nr.686/2008.
Intimata - reclamantă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât nu se poate pune problema îndeplinirii procedurii prealabile, pentru că trebuia doar să fie formulată cererea de restituire în termenul de prescripție prevăzut de lege, iar taxa instituită contravine dispozițiilor art.90 alin.1 din.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează în disp.art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă, cât și sub toate aspectele, în temeiul art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:
În mod legal a fost respinsă excepția tardivității acțiunii, cât timp restituirea către contribuabili a sumelor pe care aceștia nu le datorau ca obligații fiscale se face cu respectarea unei proceduri la care trimit disp.art.117 alin.9 Cod pr.fiscală, procedură reglementată prin nr.1899/2004. Soluționarea cererii de restituire are valoarea unui act administrativ, cât timp el se încadrează în definiția prev. de art.41 Cod pr. fiscală, cu consecințele posibilității atacării răspunsului în condițiile art.174 și urm. Din același act normativ rezultă că restituirea efectivă se poate face numai după parcurgerea procedurii reglementate de nr.1899/2004. Drept urmare, avându-se în vedere disp.Cap.I pct.3 alin.1 din ordinul sus amintit, ererea de restituire trebuie să fie depusă în cadrul termenului legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea, respectiv în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire.
Ca o concluzie firească, restituirea trebuie să se raporteze la dispozițiile speciale și nicidecum la prevederea cu caracter de generalitate din Legea nr.554/2004. De altfel, pentru ipoteza refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri, nu este nevoie de formularea unei plângeri prealabile, concluzie care se desprinde din interpretarea art.1 coroborat cu art. 8 alin.1 teza a II-a din legea nr.554/2004, sens în care s- pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție B ( spre exemplu decizia 4260/2006 a secției de contencios administrativ).
În ce privește fondul cauzei, în mod corect a apreciat prima instanță ca fiind nelegală măsura impunerii plății taxei de primă înmatriculare cu consecința restituirii către reclamantă a taxei de primă înmatriculare, întrucât dispozițiile art.2141-2143Cod fiscal contravin dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, în măsura în care impun plata taxei de primă înmatriculare în România și pentru autoturismele importate din alte state membre ale UE, care au fost deja înmatriculate în respectivele state. Cum ntimata - reclamantă a cumpărat un autoturism care a fost înmatriculat inițial în Spania, stat membru UE - dovadă făcută cu înscrisurile depuse la dosar și necontestate -, măsura impunerii la plata unei taxe de primă înmatriculare în România este împovărătoare prin raportare la autoturismele înmatriculate deja în România și revândute în această țară și care, la reînmatricularea ulterioară revânzării, nu sunt taxate. Taxa respectivă produce astfel un efect echivalent unei taxe vamale de import, fapt interzis de dispoziția comunitară sus expusă.
Judecătorului național îi revine obligația de a da efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat și să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate, în temeiul dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Faptul că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat a fost reținut în cauza conexată și, unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării, fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului, excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Prima instanță nu a făcut altceva decât să aplice ispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. Procedând conform celor de mai sus, instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Nu poate fi reținut niciunul din argumentele invocate de recurentă în ce privește caracterul de maximă generalitate al taxei de primă înmatriculare în România și, respectiv, caracterul special al acesteia pentru prima înmatriculare în România, iar nu pentru fiecare înmatriculare sau pentru reînmatriculare în România, nefiind de natură și forță a înlătura argumentele reținute de instanță anterior.
De asemenea, nu poate fi reținut argumentul ce vizează noua reglementare a taxei și faptul că diferența plătită în plus, sub incidența Codului fiscal, se restituie contribuabilului, acesta nefiind de natură să confere taxei - îndeosebi în mod retroactiv - legalitate în raport de dispozițiile art. 25 și 90 paragraful 1 din Tratatul CE.
u referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, Curtea reține că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat. Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Pentru asemenea ipoteze, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Se va mai observa că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, având alt mod de calcul și altă destinație.
În consecință, întregul recurs va fi respins ca nefondat, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă.
Văzând și disp.art.274 Cod pr.civilă, se impune obligarea la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum, de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în Rm.V, Str.G-ral nr.17, jud.V, în numele subunității ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, împotriva sentinței nr.1391 din 3 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimată - reclamantă fiind SRL, cu sediul în H, str.G-ral nr.75,.B,.1, jud.V.
Obligă pe recurenta în numele căreia s-a formulat recursul să plătească intimatei - reclamante suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
-
Red.
TC/5 ex.
25.01.2010
Jud fond.
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Ingrid
