Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 775/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 775/CA/2009
Ședința publică de la 03 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 3: Gabriela Costinaș
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtele DGFP A și A împotriva sentinței nr. 170/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul a fost motivat; este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Întrucât nu s-au formulat alte cereri, față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 170/CAF/13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr- s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Administrația Finanțelor Publice A, obligând pârâtele să-i restituie reclamantului suma de 6.612 lei achitată de acesta cu titlu de taxă auto pentru primă înmatriculare cu chitanțele - nr. - și - nr. - - ambele din 25.04.2007 precum și să-i plătească dobânda legală aferentă acestei sume, calculată conform art. 120 alin. 2 Cod procedură fiscală, calculată începând cu 25.04.2007 și până la data efectuării plății.
Prin aceeași sentință pârâtele au fost obligate și la plata sumei de 1039 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței prima instanță a reținut că reclamantul a cumpărat din Olanda un automobil marca, iar pentru reînmatricularea lui în România a fost nevoit să achite o taxă în sumă de 6.612 lei, conform art. 2141- 2143Cod fiscal, însă această reglementare încalcă prevederile art. 90 din Tratatul Comunității Europene, iar actul normativ OUG nr. 50/2008 invocat de pârâte prin întâmpinare nu este aplicabil în cauză, deoarece nu era în vigoare la data când reclamantul a plătit taxa și nici nu retroactivează, conform prevederilor art. 15(2) din Constituție.
În ce privește dobânda aferentă sumei de 6.612 lei, prima instanță a reținut că de la data achitării acelei sume a trecut mai mult timp, astfel că potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului, reclamantul este îndreptățit să primească și dobânda legală aferentă, dar întrucât reclamantul nu a specificat în acțiune actul normativ în baza căruia înțelege să solicite dobânda, se impune a fi stabilită de către instanță și ca urmare Codul d e procedură fiscală fiind o lege specială în raport cu Codul civil, prevederile sale trebuie aplicate cu prioritate, astfel că în cauză, instanța a făcut aplicarea art. 120 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A - în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice A, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentința este nelegală și netemeinică, întrucât prima instanță nu a reținut aplicarea în speță a prevederilor art. 11 din OUG nr. 50/2008 și a reținut o discriminare a regimului fiscal, precum și faptul că taxa nu era datorată conform legislației comunitare, deși legislația europeană nu interzice instituirea taxei.
Pârâta a mai criticat sentința și sub aspectul momentului de la care se calculează dobânda legală acordată, mai exact instanța de fond a acordat dobânda aferentă taxei de la data încasării până la restituirea integrală, deși problema acordării dobânzii legale depinde de restituirea taxei, cu mențiunea că eventual momentul de la care trebuia să curgă termenul este momentul pronunțării sau formulării cererii și nu momentul din care taxa a fost achitată, deoarece acest moment depinde exclusiv de reclamant.
În final pârâta concluzionează că diferența dintre cele două taxe - de primă înmatriculare și de poluare - este restituită la cerere de către trezorerie, în temeiul ordonanței, fără a mai fi necesară o hotărâre judecătorească în acest sens.
În drept invocă prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304/1 Cod procedură civilă, precum și OUG nr. 50/2008.
Recursul de față nu este supus timbrajului, potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Reclamantul intimat nu a depus la dosar întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței de recurs.
Examinând recursul pârâtei în raport cu motivele invocate și actele dosarului, Curtea constată că este nefondat și ca urmare va fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat un automobil second-hand, marca, fabricat în anul 2003 și înmatriculat anterior în Olanda - țară membră în Uniunea Europeană.
Pentru reînmatricularea acestui automobil în România reclamantul a achitat la Trezoreria mun. A cu chitanța seria - nr. -/25.04.2007 suma de 6.024 lei - cu titlu taxă specială auto de primă înmatriculare.
Această taxă a fost percepută în temeiul art. 2141- 2142din Codul fiscal sub forma taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule. Astfel, legea prevede căintră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu. Pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 1 ianuarie 2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează.Intră sub incidența taxei speciale și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un număr de peste 8 locuri pe scaune în afara conducătorului auto, cu excepția autovehiculelor speciale destinate lucrărilor de drumuri, de salubrizare, pentru industria petrolului, a macaralelor, precum și a autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, poliție, jandarmerie, poliție de frontieră, de serviciile de ambulanță și medicină. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4.1 care face parte integrantă din prezentul titlu.
Din punctul de vedere al exigibilității, taxa specială se plătește la momentul primei înmatriculări în România (art. 214^2 din Cod).
Norma internă încalcă prevederile Tratatul Comisiei Europene care prin art. 90 al. 1 stabilește cănici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, nici un stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.
Potrivit art. 148 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării. Prevederea constituțională consacră supremația dreptului comunitar și aplicarea directă a acestuia. Potrivit caracteristicilor dreptului comunitar, orice normă comunitară are forța juridică superioară nomelor naționale, chiar și în situația în care acestea sunt adoptate ulterior normei comunitare. În caz de conflict au prioritate nomele comunitare, chiar și împotriva normelor naționale. Normele dreptului comunitar au aplicabilitate imediată, directă și prioritară, iar judecătorul național areobligațiasă aplice aceste norme, chiar cu refuzul aplicării legislației naționale neconforme cu acestea. Acest principiu a fost consacrat și de jurisprudența Curtea de Justiție a Comunității Europene.
În acest context se apreciază că potrivit legislației fiscale naționale se ajunge la situația în care se percepe taxa specială doar pentru autoturismele și autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia înmatriculării în România, dar nu se percepe această taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fapt ce determină situația impunerii în plus, în sensul dreptului comunitar, a produselor altor state membre comparativ cu produsele interne similare. În această situație se ajunge la protecția indirectă a anumitor produse, fapt interzis de prevederile Tratatului. Scopul normei comunitare a fost acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea practicilor protecționiste rezultate din aplicarea unor impozite interne de orice natură prin care se discriminează produsele provenite din alte state. Invocăm în acest sens Hotărârile din 5 12 2006 -C-290/2005 si c-333-2005, și alții (Ungaria),c-387/2001 Weigel contra Austriei cât și Comisia Danemarca C-47/88, prin care Curtea a constatat că stabilirea unei taxe de primă înmatriculare pentru autoturismele importate folosite dintr-un stat membru care este mult mai mare decât cea aplicată produselor autohtone cu caracteristici tehnice similare are efect discriminatoriu și este interzisă de prevederile art.90 al.1. Curtea Europeană de Justiție a stabilit prin aceleași hotărâri că nu se aplică prevederile art.33 din Directiva 6 nefiind în cauză discuții în legătură cu cifra de afaceri și nici de schimburi comerciale la frontieră.
În consecință, ca efect al aplicării directe a normei comunitare cuprinsă în art. 90 din Tratat, urmare a faptului că dispozițiile legii fiscale naționale, art. 214^1 și 214^2 din Codul fiscal sunt contrare dreptului comunitar,se constată că prevederile dreptului intern nu au aplicabilitate, urmând a fi înlăturate, iar taxa achitată de reclamant urmează a fi restituită.
Aplicarea în speță a dispozițiilor OUG nr. 50/2008 privind taxa de poluare contravine principiilor privind neretroactivitatea legii și stabilitatea raporturilor juridice. OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în <LLNK 32008 3270 45> OF. nr. 327 din 25 aprilie 2008, intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14). taxei intervine, la fel ca în reglementarea precedentă, în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4). Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare ordonanței de urgență (art.11). La data intrării în vigoare ordonanței de urgență se abrogă <LLNK 12003 571 10 202 214 39>art. 214^1-214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art.14)
În conformitate cu art. 15 (2) din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Față de acest principiu, raportat la momentul exigibilității taxelor, cel al primei înmatriculări în România, nu se poate aplica retroactiv o dispoziție a legii care nu era în vigoare la data primei înmatriculări în România pentru produsele importate. In același sens, este afectată și stabilitatea raporturilor juridice, deoarece la data efectuării importului și achiziționării autoturismului, reclamantul a efectuat operațiunea juridică cunoscând legislația aplicabilă la acea dată, astfel că nu se poate aplica o prevedere legală ce nu era în vigoare la data importului.
Reclamantul este îndreptățit și la plata dobânzii legale de la data achitării sumei către bugetul statului și până la data restituirii, având în vedere că de la această data reclamantul a fost privat de folosința bunului său, în sensul Primului Protocol adițional al CEDO.
În consecință, recursul pârâtei DGFP A, formulat în nume propriu și în calitate de reprezentant al A, este nefondat, nefiind incidente prevederile art.304 pct.9 și 304 /1 Cod procedură civilă și urmează a fi respins conform art. 312 al.1 Cod procedură civilă.
Reclamantul intimat nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele DGFP A și A împotriva sentinței nr. 170/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. / 2 ex./6.07.2009
Jud. fond
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Iosif Morcan, Gabriela Costinaș
