Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 10/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR Nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 10/2008

Ședința publică din 9 ianuarie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Simona Szabo

JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș

GREFIER: - -

-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 - Hotărârea nr. 22067/23.07.2007 emisă de către pârâtă.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă martora, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul a fost amânat în vederea administrării probei testimoniale și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Se constată că la data de 05.12.2007 s-au depus procesele verbale pentru executarea mandatelor de aducere. La data de 08.01.2008 pârâta a depus declarațiile martorilor date cu privire la refugiul altor persoane. La data de 09.01.2008 reclamanta a depus o cerere de înlocuire a martorului G iar martorul Gad epus o cerere prin care arată că se află în imposibilitatea de a se prezenta în instanță din motive medicale, anexând și adeverință medicală.

În conformitate cu prevederile art.193 pct.1 Cod pr.civ. sub prestare de jurământ, Curtea a procedat la audierea martorei prezente, chiar și în lipsa reclamantei, declarația acesteia fiind consemnată conform procesului - verbal anexat la dosar la fila 57.

Curtea, având în vedere că martorul Gaf ost citat cu mențiunea de a se prezenta la acest termen de judecată în vederea audierii, sub sancțiunea aplicării unei amenzi prevăzută de art. 1081pct. 2. proc. civ., în caz de neprezentare, în valoare de 500 lei, mandatul de aducere fiind îndeplinit și apreciind că absența acestui martor nu este justificată, adeverința medicală fiind emisă la data de 29.11.2007, dispune aplicarea amenzii în cuantum de 500 RON, în conformitate cu dispozițiile art. art. 1081pct. 2 lit. a proc. civ, pentru martorul G, dispoziție dată cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării. Dispune, totodată, și decăderea reclamantei din această probă.

Curtea de apel, după deliberare, apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza aflându-se în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 20.09.2007 sub nr-, reclamanta, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, a solicitat instanței anularea hotărârii nr. 22.067 emisă la data de 23.07.2007 de pârâtă, obligarea acesteia la recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor prev. de art. 2 lit. c din Legea nr. 189/2000, fundamentat pe aceea că a fost refugiată.

În motivarea acțiunii, reclamanta susține că în perioada 1940 - martie 1945, împreună cu familia sa au fost nevoiți să se refugieze din satul Popești, com. în localitatea T, jud C deoarece în urma de la Viena, frontul de război s-a stabilit în satul Popești, acesta fiind ocupat de trupele hortiste care un exercitat persecuții etnice, existând pericolul de a-și pierde viețile.

Răspunzând celor invocate, pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii, fundamentat pe aceea că declarațiile martorilor nu pot fi credibile întrucât martorii s-au aflat concomitent în mai multe locuri.

Preluând susținerile părților, în raport cu probele administrate, cu normele juridice incidente, Curtea reține că doar susținerile pârâtei sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea nr. 22.067 emisă la data de 23.07.2007 de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta, reținându-se că actele depuse conțin date contradictorii în dovedirea calității de refugiat.

Potrivit prev. art. 1 din nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 suferit persecuții, aflându-se în una din cele șase situații expres prevăzute de lege.

Din norma enunțată rezultă că pentru a beneficia de prevederile actului normativ evocat, persoana în cauză trebuie să facă dovada refugierii (proprii sau a părinților în cazul copiilor) materializate în părăsirea domiciliului și a faptului că această părăsire este rezultatul persecuției etnice în perioada arătată.

Cu alte cuvinte, dovada persecuției, ca urmare a părăsirii domiciliului, este o condiție esențială pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, dovadă ce poate fi făcută, în contextul normelor metodologice, prin acte oficiale și respectiv prin declarații de martori.

Probele existente la dosarul cauzei nu au aptitudini de a dovedi că reclamanta se încadrează în situațiile prev. de art. 1 din nr.OG 105/1999.

S-a relevat în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei că martorul s-a refugiat din - T, iar martora se afla în refugiu la 15.02.1943 în T, fiind plecată din în 15.09.1940 și ca atare nu avea posibilitatea de a cunoaște evenimentele petrecute în Popești, localitatea de unde mama și reclamanta susține că a fost persecutată și obligată a se refugia.

S-a învederat totodată că aceste mărturii nu au aptitudinea de a aproba faptul refugiului reclamantului.

Această apreciere a declarațiilor s-a făcut prin prisma condițiilor obiective și subiective în care martorii au perceput faptele relatate, a duratei timpului care a trecut de la data producerii faptului la care martorii au declarat că au asistat.

Autoritatea emitentă a actului atacat a apreciat aceste mărturii drept neveridice.

S-a relevat că acești martori au relatat că au mai asistat și la refugiul altor persoane din localități răspândite în tot județul C, din coroborarea tuturor acestor mărturii rezultând că ele nu pot forma intima convingere referitoare la reflectarea în mod exact a realității obiective.

În vederea aflării adevărului în cauză, Curtea a încuviințat administrarea cu respectarea principiului nemijlocirii a probelor testimoniale, procedând la audierea în ședință publică a martorului.

Conform depoziției acesteia la momentul refugiului său din localitatea în localitatea T, martora avea 9 ani. Martora a relevat că știe de refugiul mamei reclamante și aceasta de la mamă.

Față de cele relevate, Curtea a solicitat martorei să precizeze în ce măsură își aduce aminte și poate da detalii cu privire la refugiul tuturor persoanelor pentru care, în vederea obținerii statului de refugiat, a dat declarații în fața notarului public.

La întrebările puse punctual de către instanță martora a dat niște răspunsuri evazive, declarând că nu își mai aduce aminte exact numele persoanelor al căror refugiu l-a atestat prin declarațiile date înaintea notarului public, nemaiamintindu-și de numiții,.

Conform înscrisurilor anexate, martora a atestat refugiul următoarelor persoane:,.

Pentru a determina intima convingere a judecătorului, mărturia trebuie să emane de la un martor de bună-credință și să fie veridică, să inspire judecătorului încrederea că reflectă în mod exact realitatea obiectivă.

Cercetând mărturia depusă în corelație cu celelalte probe de la dosarul cauzei, instanța a apreciat că aceasta nu reflectă în mod exact realitatea.

Instanța a pus la încercare sinceritate martorei prin mijloace adecvate, punând întrebări asupra unor fapte cunoscute din alte probe de la dosar și de care martora avea cunoștință, spre a vedea dacă aceasta le relatează exact sau în mod vădit deformat.

Lipsa de sinceritate a martorei a rezultat din felul în care aceasta și-a făcut mărturia. Astfel, ea a relatat fapte dintr-un trecut mai îndepărtat în legătură cu refugiul reclamantei, cu o precizie și un lux de amănunte care au dat de bănuit, expunând împrejurări favorabile acesteia în timp ce nu a fost în măsură să dea referiri la fel de exacte despre refugiul celorlalte persoane pentru care a dat declarație înaintea notarului public.

Măsura în care martora a păstrat în memorie faptele percepute în legătură cu refugiul reclamantei, dar și măsura în care aceasta nu a mai păstrat în memorie faptele percepute în legătură cu refugiul altor persoane pentru care a dat declarații înaintea notarului public nu a putut fi pus pe seama factorului subiectiv al facultății de memorizare a martorei. Timpul care s-a scurs de la întâmplarea faptelor și condițiile în care martora care le-a perceput și le-a putut păstra în memorie, a fost același.

Nu s-a dovedit că păstrarea în memoria martorului a percepției unor fapte privind pe reclamantă a fost mai durabilă întrucât ar fi avut loc în legătură cu fapte referitoare la persoana însăși a martorei.

Martora nu a asistat personal la refugiul reclamantei, nu a perceput în mod direct cauzele care au determinat acest refugiu, ea declarând că știe faptul că refugiul s-a datorat persecuțiilor etnice, din spusele mamei sale.

selectivă și relatarea faptelor cuprinse în depoziție numai în ceea ce privește refugiul reclamantei a determinat instanța să aprecieze că această mărturie nu reflectă în mod exact realitatea obiectivă.

Se poate așadar observa că situația de refugiu a familiei nu este dovedită, context în care ipoteza normei prev. de art. 1 din Legea nr. 189/2000 nu este întrunită.

Prin urmare, constatând că în raport cu cele rezultate din acte, corect s-a reținut de pârâtă că în cauză nu sunt întrunite cerințele prev. de Legea nr. 189/2000, Curtea urmează a da o soluție de respinge a acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliată în loc. Popești, nr. 33, com., jud. C împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C-N, str. -, nr. 2, jud.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 9 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - -

Red.Dact./4 ex./04.02.2008.

Președinte:Simona Szabo
Judecători:Simona Szabo, Floarea Tămaș

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 10/2008. Curtea de Apel Cluj