Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 119/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR Nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 119/2008

Ședința publică din 30 ianuarie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Simona Szabo

JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș

GREFIER: - -

-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 - Hotărârea nr. 22231/16.08.2007 emisă de către pârâtă.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă martorii G și, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 08.01.2008 și la data de 09.01.2008 s-au depus procesele verbale privind executarea mandatelor de aducere pentru martori, prin care aceștia se obligă să se prezinte în fața instanței în vederea audierii. La data de 29.01.2008 pârâta a depus declarațiile pe care martorii le-au dat cu privire la refugiul altor persoane.

În conformitate cu prevederile art.193 pct.1 Cod pr.civ. sub prestare de jurământ, Curtea a procedat la audierea martorilor prezenți, declarațiile acestora fiind consemnate conform proceselor - verbale anexate la dosar la filele 57-58.

Curtea, în urma deliberării, în baza actelor și a probelor de la dosar apreciază dosarul în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și-l reține în pronunțare.

CURTEA:

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 27.09.2007 sub nr-, reclamantul, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, a solicitat instanței anularea hotărârii nr. 22.231 emisă la data de 16.08.2007 de pârâtă, obligarea acesteia la recunoașterea calității de refugiat pentru perioada dovedită și acordarea drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000.

În motivare, reclamantul susține că hotărârea emisă de pârâtă nu arată care ar fi datele considerate contradictorii, iar un motiv pentru care a fost respinsă cererea nu este relevat.

Răspunzând celor invocate, pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea fundamentat pe aceea că cele relevate prin declarațiile martorilor se impun a fi analizate cu rezerve întrucât acești martori au dat declarații în favoarea mai multor persoane cu situații diferite și cum o persoană nu puteau fi în două locuri deodată, nu putea odată refugiată să asiste la încă un refugiu.

Analizând cele susținute de părți, Curtea reține următoarele:

Prin hotărârea nr. 22.231 emisă la data de 16.08.2007 de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul, reținându-se că actele depuse conțin date contradictorii în dovedirea calității de refugiat.

Potrivit prev. art. 1 din nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 suferit persecuții, aflându-se în una din cele șase situații expres prevăzute de lege.

Din norma enunțată rezultă că pentru a beneficia de prevederile legii este necesar a se face dovada refugierii - proprii sau a părinților în cazul copiilor - refugiere materializată în varianta părăsirii domiciliului și dovada faptului că această părăsire este rezultatul persecuțiilor exercitate în perioada menționată.

Aceste condiții sunt dovedite prin declarațiile martorilor date în fața notarului dar și a instanței. Astfel, martorul G - beneficiar al dispozițiilor legii arătate - relevă că în perioada septembrie 1942, românii erau supuși persecuției etnice de către autoritățile maghiare, în aceea perioadă având loc refugieri în masă printre persoanele plecate fiind și reclamantul.

Martora, de asemenea beneficiară a Legii nr. 188/2000, pe lângă împrejurările arătate, a mai declarat că s-a întâlnit cu tatăl reclamantului în localitatea de refugiu, ca în acele vremuri soldații îi băteau pe români, fără nici o justificare.

Se poate așadar constata din acte că reclamantul împreună cu părinții s-a refugiat din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, urmare a persecuției, că a avut de suferit alături de părinți consecințele refugierii, context în care ipoteza normei legale instituite de art. 1 din Legea nr. 189/2000 este întemeiată.

Desigur, se susține că cele relatate de martori nu pot fi reținute în lipsa unei confirmări prin acte oficiale. Atare susțineri nu pot fi primite întrucât, în contextul dispozițiilor legii evocate mai sus și a normelor de aplicare, dovada se poate face prin orice mijloace de probă, inclusiv declarații de martori. Ori, martorii audiați de instanță relevă situația refugierii masive a populației ce a inclus între aceștia și familia reclamantului.

Ca atare, față de cele rezultate din acte, susținerile pârâtei sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.

Neîntemeiate sunt și celelalte susțineri ale pârâtei întrucât din declarațiile date în fața instanței nu rezultă contradicții cu privire la refugiere, iar pe de altă parte, cele relevate cu privire la situații de refugiere sunt cunoscute din refugiu.

Prin urmare, reținând că raportat la cele rezultate din acte susținerile reclamantului sunt întemeiate, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite acțiunea, va anula hotărârea pârâtei și, pe cale de consecință, va dispune obligarea la recunoașterea calității de refugiat și la acordarea drepturilor pentru perioada dovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, domiciliat în loc. Popești, nr. 160, com., jud. C împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C-N, str. -, nr. 2, jud. C și în consecință:

Dispune anularea hotărârii nr. nr. 22.231 emisă la data de 16 august 2007 și obligă pârâta să recunoască reclamantului calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 15.09.1940 - 06.03.1945 începând cu data de 1 august 2007.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - -

Red./Dact./4 ex./18.02.2008.

Președinte:Simona Szabo
Judecători:Simona Szabo, Floarea Tămaș

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 119/2008. Curtea de Apel Cluj