Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 155/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 155
Ședința publică din data de 08 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Leon Rus
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.Se prezintă martorii, și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că, pricina se află la primul termen de judecat. Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru iar părțile litigante au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, la data de 05.02.2008, pârâta a înregistrat întâmpinare, însoțită de documentația care a stat la baza emiterii hotărârii atacate, prin care solicită respingerea acțiunii promovate.
Instanța, din oficiu și în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar, apreciază că se impune suplimentarea probațiunii prin administrarea probei testimoniale cu martorii care au susținut declarații autentificate.
Totodată, în raport de dispozițiile art.192 pr.civilă coroborat cu dispozițiile art. 193.pr. civilă audiază martorii, și care au susținut declarații autentificate, filele 20-21 din dosarul cauzei.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă, rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 9 ianuarie 2008, reclamanta a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr.21831/09.07.2007 eliberată de pârâtă, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și ca atare se impune anularea acesteia, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declarații de martori și acte de stare civilă.
Pârâta Casa Județeană de Pensii C, prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii arătând în susținerea poziției sale procesuale că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr.189/2000 întrucât nu sunt dovezi în susținerea cererii sale.
Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.06.2006, sub nr.59241, reclamanta a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000, depunând în probațiune actele de stare civilă precum și declarații de martori, autentificate de notarul public.
Prin hotărârea nr.21831/09.07.2007 pârâta respinge cererea reclamantei, apreciind că nu s-au dovedit susținerile acestuia pentru încadrarea în situațiile prevăzute la art.1 din Legea nr. 189/2000.
Analizând dispozițiile art.1 din Legea nr.189/2000, se constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Probele existente la dosar, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor și atestă cu caracter unitar împrejurarea că familia reclamantei s-a refugiat din localitatea de domiciliu, jud. C în localitate T, jud. C în cursul lunii septembrie 1940, reîntoarcerea având loc în cursul lunii martie 1945. Și în fața instanței, martorii audiați, și care anterior au dat declarații autentificate, confirmă strămutarea reclamantei din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, urmare a persecuțiilor etnice instituite în localitatea de domiciliu a acestuia, ipoteza normei legale instituite prin art. 1 din Legea nr. 189/2000 fiind incidentă.
Drept urmare, instanța va aprecia acțiunea reclamantei ca fiind fondată și în temeiul art.18 din Legea nr. 554/2004 va dispune anularea hotărârii nr. 21831/09.07.2007 a pârâtei și va obliga pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada 06 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data formulării cererii 01.07.2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliată în localitatea nr.157, jud. C, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C cu sediul în localitatea C-N, str. - nr.2, jud. C și în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 21831/09.07.2007 emisă de către pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 06 septembrie 1940 - 6 martie 1945 să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 iulie 2006.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 8 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red./
4 ex./12.02.2008
Președinte:Sergiu Leon RusJudecători:Sergiu Leon Rus, Rodica Filip