Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 160/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 160/2008
Ședința publică din data de 11 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 21244 din 27.05.2007 emisă de pârâtă.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat reclamanta, asistată de avocat și martorii și, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este îndeplinita.
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, s-au audiat martorii și, sub prestare de jurământ, a căror declarații s-au anexat la dosarul cauzei la filele 28 - 29.
Reprezentanta reclamantei a învederat instanței că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune și a solicitat acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, a apreciat că, prezenta cauză este în stare de judecată, a declarat închisă faza probatorie și a acordat cuvântul reprezentantei reclamantei pentru dezbateri judiciare pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantei a solicitat admiterea acțiunii și acordarea reclamantei statutul de refugiat și a drepturilor prevăzute de lege, pentru motivele expuse în scris și susținute oral cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare pe fondul cauzei, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse la dosar fila 12.
CURT E A:
Prin cererea înregistrată în data de 20 noiembrie 2007, reclamanta a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea hotărârii nr. 21224 din data de 27 mai 2007 emisă de către pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de G nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 întrucât are calitatea de persoană refugiată, în sensul actelor normative menționate, fiind născută în perioada de refugiu a mamei sale, în data de 30 iulie 1943.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în urma de la Viena mama sa, de etnie maghiară, a suferit persecuții etnice din partea autorităților române, fiind nevoită să părăsească locul de domiciliul și să se refugieze la C, astfel că este îndreptățită la acordarea drepturilor prev. de art. 1 din Legea nr. 189/2000 pentru perioada 30.07.1943 - 06.03.1945, începând cu data de 1 noiembrie 2006, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, prin întâmpinare, s-a opus admiterii cererii arătând că localitatea din care a plecat reclamanta s-a aflat sub administrația Statului Român, astfel încât nu motivul persecuției etnice a fost cel care a determinat schimbarea domiciliului, iar în lipsa ocupației hortiste, nu se poate susține că a existat persecuție etnică în respectiva localitate, așa încât încadrarea în prev. art. 1 lit. c din Legea nr. 189/2000 nu se poate face în acest caz. ( 16)
Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 octombrie 2006, sub nr. 64306, reclamanta a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, depunând în probațiune actele de stare civilă precum și declarațiile martorilor și, autentificate de notarul public.
Prin hotărârea nr. 21224 din data de 27 mai 2007, pârâta respinge cererea reclamantei apreciind că nu s-au dovedit susținerile acesteia pentru încadrarea în situațiile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Analizând dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, se constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Prin acest act normativ legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice. Acesta este și cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții s-au refugiat ori au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
Din această perspectivă, copiii născuți în perioada refugiului părinților din motive etnice ori au fost strămutați, au suferit aceleași consecințe nefavorabile decurgând din această situație, iar dispozițiile legale aplicabile persoanelor strămutate nu prevăd în mod imperativ înlăturarea persoanelor născute în refugiu de la acordarea drepturilor bănești.
Totodată, în titlul nr.OG 105/1999, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 189/2000, se menționează că acest act normativ are în vedere acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6.09.1940 până la 6.03.1945 din motive etnice. Se poate aprecia deci că legiuitorul a avut în vedere întreg teritoriul României sub aspect geografic, în care au intrat, în egală măsură, atât teritoriile cedate temporar cât și cele păstrate în continuare de către Statul Român. În același context, trebuie privit și termenul de "regimuri instaurate" întrucât, în egală măsură, el privește regimurile instaurate în teritoriile cedate cât și în cele păstrate în continuare sub administrarea Statului Român.
Art. 1 alin. 1 din nr.OG 105/1999 menționează că beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana cetățean român care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6.09.1940 și până la 6.03.1945 a avut de suferit persecuții etnice.
Utilizarea termenilor "persoană, cetățean român", în contextul general al titlului actului normativ incident în prezenta speță, conduce la concluzia că legiuitorul a avut în vedere toți cetățenii români, indiferent de etnia lor, care aflați pe teritoriul Statului Român, fie în teritoriile cedate fie în cele păstrate în continuare sub administrația românească și care au avut de suferit o persecuție pe motive etnice, a determinat părăsirea localității de domiciliu, în sensul disp. art. 1 alin. 1 lit. c din nr.OG 105/1999. Sub acest aspect apărarea formulată de către pârâtă este nefondată.
În vederea administrării nemijlocite a probei cu martori, instanța a dispus în ședința publică din 10 decembrie 2007 prezența în sala de judecată la termenul următor martorilor și în vederea clarificării aspectelor concrete și împrejurărilor menționate în declarațiile date în fața notarului.
Astfel, în temeiul prev. art. 193 Cod pr.civ. sub prestare de jurământ, Curtea, la termenul de azi, a procedat la audierea martorilor și care prin declarațiile date în fața instanței confirmă calitatea de refugiați a familiei reclamantei.
Curtea, în analiza probei testimoniale administrată, constată că declarațiile martorilor sunt pertinente, având legătură cu obiectul cauzei.
Mai mult, prin hotărârea nr. 8160 din 08 ianuarie 2004 pârâta recunoaște martorului calitatea de refugiat.
Având în vedere întreaga stare de fapt, Curtea apreciază că reclamanta are calitatea de refugiat pentru perioada cuprinsă între data nașterii, 30 iulie 1943 și data încetării refugiului.
Drept urmare, instanța va aprecia acțiunea reclamantei ca fiind fondată și în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 va dispune anularea hotărârii nr. 21244 din 27 mai 2007 emisă de pârâtă și o va obliga pe aceasta din urmă să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada 30.09.1943 - 6.03.1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2006.
Pentru a dispune astfel instanța a avut în vedere că în practica relativ recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 4754 din 06 decembrie 2007 de exemplu) s-a statuat că declarațiile martorilor date în condițiile art. 4 din nr.HG 127/2002 constituie probe care fac dovada refugiului iar "în ceea ce privește motivul schimbării domiciliului, situația de fapt trebuie apreciată în funcție de realitățile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuțiile etnice exercitate asupra populației române de către trupele maghiare".
De asemenea, Curtea a avut în vedere și împrejurarea că probele testimoniale provin de la persoane care la rândul lor sunt beneficiare ale prevederilor Legii nr. 189/2000, fiindu-le recunoscută calitatea de refugiat prin hotărâri similare ale pârâtei iar această împrejurare a fost apreciată ca fiind suficientă în susținerea și dovedirea persecuțiilor etnice ale persoanelor pretins refugiate (decizia nr. 4050 respectiv nr. 4049 din 24 octombrie 2007 ).
În consecință, Curtea a apreciat acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată și a admis-o astfel cum a fost formulată.
Nu se poate susține, însă, că aceste ultime afirmații sunt suficiente pentru ca acțiunile de acest gen să fie admise întrucât există decizii ale care afirmă contrariul ( decizia nr. 4183 din 01 noiembrie 2007, 3738 din 04 octombrie 2007) fără a indica, însă, existența unor criterii obiective și rezonabile pentru care deși s-au administrat aceleași categorii de probe acțiunile au fost respinse.
Este cunoscut, însă, faptul că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat România pentru divergențele de jurisprudență existente chiar la nivelul Înaltei Curți de Casație și care au fost apreciate drept contrare principiului siguranței publice (cauza Beian împotriva României). Cu același prilej s-a subliniat și faptul că "dacă statele decid mai întâi să adopte legi pentru a despăgubi victimele nedreptăților comise în trecut, acestea trebuie să fie puse în practică cu o claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați. În această privință trebuie subliniat că incertitudinea, indiferent dacă este legislativă, administrativă sau jurisdicțională este un factor important care trebuie luat în calcul pentru a aprecia conduita statului(a se vedea, mutatis mutandis, împotriva Poloniei, împotriva României).
În consecință, pentru a preveni o condamnare previzibilă a României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reținând că pentru persoane aflate în situații similare instanțele le-au recunoscut părților dreptul de a beneficia de privilegiile Legii nr. 189/2000 în condițiile administrării aceluiași probatoriu, Curtea va admite acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliată în com., sat, nr. 394, jud. împotriva pârâtei împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C-N, str. - nr. 2 și, în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 21244/27 mai 2007 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 30.07.1943 - 06.03.1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 noiembrie 2006.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact./4 ex./13.02.2008.
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Augusta Chichișan
