Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 194/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 194
Ședința publică din 29 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța Președintele secției
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000, respectiv anularea Hotărârii nr. 5539 din 12 decembrie 2008 emisă de pârâtă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta personal și fiul acesteia, lipsă fiind pârâta Casa Județeană de Pensii
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată, este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Se mai menționează că la data de 28 aprilie 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea pârâtei Casa Județeană de Pensii S, prin intermediul căreia solicită respingerea acțiunii și, totodată, judecarea cauzei în lipsă, întâmpinare însoțită de documentația care a stat la baza emiterii hotărârii atacate.
Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reclamanta.
Curtea, din oficiu, în temeiul rolului activ conferit de art. 129.pr.civ. pune în discuția reclamantei necesitatea audierii nemijlocite a martorilor care au dat declarații autentice în fața notarului, și
Reclamanta arată că martorii sunt prezenți solicitând audierea acestora.
Curtea, în urma deliberării, încuviințează administrarea probei testimoniale.
La solicitarea instanței de a preciza religia sau cultul religios pe care îl împărtășește, martorul G arată că este adept al cultului baptist, astfel încât nu pune mâna pe sau pe cruce.
În conformitate cu prevederile art. 193 alin. 6 și 8.pr.civ. se procedează la audierea martorului G, declarațiile acestuia fiind consemnate în procesul-verbal atașat la dosarul cauzei.
De asemenea, la solicitarea instanței de a preciza religia sau cultul religios pe care îl împărtășește, martorul arată că, la rândul său este adept al cultului baptist, astfel încât se procedează la audierea martorului potrivit art. 193 alin. 6 și 8.pr.civ. declarațiile acestuia fiind consemnate în procesul-verbal atașat la dosarul cauzei.
Nefiind alte cereri sau probe Curtea, în temeiul art. 150.pr.civ. găsește lămurită cauza, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părții prezente pe fond.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii, anularea hotărârii Casei Județene de Pensii S și obligarea acesteia la a-i recunoaște statutul de refugiat.
CURTEA
Reclamanta prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 19 martie 2009 promovată în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S a solicitat instanței să dispună anularea hotărârii nr. 5539 din data de 12 decembrie 2008 emisă de pârâtă prin care s-a dispus respingerea cererii formulate în baza Legii nr. 189/2000.
Acțiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că hotărârea emisă de pârâtă este netemeinică și nelegală și se impune anularea acesteia având în vedere că în ciuda probatoriului administrat aceasta a refuzat recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Reclamanta a mai arătat în motivarea acțiunii sale că din înscrisurile prezentate și din declarațiile martorilor audiați pârâta trebuia să rețină calitatea sa de persoană care este îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000 întrucât a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de către autoritățile care s-au instaurat în urma de la Viena.
Pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea contestației promovată de reclamantă iar în justificarea poziției procesuale adoptate a relevat că la baza recunoașterii statutului de refugiat în cazul în care nu există un document oficial stau declarațiile notariale a doi martori astfel că pornind de la această împrejurare comisia a încercat să obțină dovezi care să nu fie ușor de falsificat și reținând că acești martori au dat până în prezent declarații în favoarea mai multor petenți cu situații individuale diferite a manifestat serioase rezerve față de declarațiile existente având în vedere spre exemplu faptul că cei doi martori au atestat refugiul pentru persoane care se afirmă că au plecat din localități situate pe tot teritoriul județului și în județele învecinate în diferite localități care nu se aflau în teritoriul ocupat.
Probatoriul administrat în cauză cu respectarea principiului nemijlocirii relevă următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 august 2008 înregistrată sub nr. 312 reclamanta a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării drepturilor prevăzute în cuprinsul Legii nr. 189/2000 depunând în probațiune act de stare civilă, declarații ale unor martori autentificate de către notarul public.
Pârâta prin hotărârea nr. 5539 din 12 decembrie 2008 urmare examinării cererii înregistrate sub nr. 312 /26 august 2008 analizând actele de stare civilă și declarațiile autentificate a doi martori a respins cererea reținând că au fost prezentate date contradictorii în dovedirea calității de beneficiar.
Analiza prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 relevă că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Interpretarea dispozițiilor legale enunțate și aplicarea acestora la starea de fapt relevată de probatoriul administrat a primit în fața instanțelor de recurs valențe diferite în raport de viziunea asupra cauzelor.
Astfel, în mod relativ constant ÎCCJ în practica mai recentă a reținut că declarațiile martorilor au făcut dovada în condițiile art. 4 din HG nr. 127/2002, că o persoană împreună cu familia s-au refugiat din localitatea de domiciliu, iar în ceea ce privește motivul schimbării domiciliului situația de fapt trebuie apreciată în funcție de realitățile istorice ale momentului fiind de notorietate persecuțiile etnice exercitate asupra populației române de către trupele maghiare (decizia nr. 4754/6 decembrie 2007 pronunțată în dosar nr-).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin HOTĂRÂREA din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva României a reamintit Convenția nu impune statelor contractante nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau prejudiciile cauzate înainte de a ratifica Convenția însă Cu toate acestea, dacă statele decid mai întâi să adopte legi pentru a despăgubi victimele nedreptăților comise în trecut, acestea trebuie să fie puse în practică cu o claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați. În această privință trebuie subliniat că incertitudinea, indiferent dacă este legislativă, administrativă sau jurisdicțională, este un factor important care trebuie luat în calcul pentru a aprecia conduita statului (a se vedea,mutatis mutandis,împotriva Poloniei[GC], nr. 31443/96, paragraful 151, CEDO 2004-V șiîmpotriva României, nr. 63252/00, paragraful 92, CEDO 2005-. (extrase)).
Practica neunitară este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea,mutatis mutandis,împotriva Poloniei, nr. 28358/95, paragraful 56, CEDO 2000-III).
Curtea relevă că pe baza articolului 14 din Convenție o distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (a se vedea în special,Hotărârea Marckx împotriva Belgieidin 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33).
Existența inegalității de tratament este evident o condiție a discriminării dat fiind că este imposibil să se discute despre discriminare atunci când o persoană nu este pusă într-o situație dezavantajoasă față de altul.
Diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat.
caracterului proporțional este importantă și în contextul în care intervine măsura în discuție, iar aplicarea unui tratament diferențiat în materia analizată doar în raport cu interpretarea dată unui probatoriu similar și prin aplicarea diferită a unor dispoziții legale menite să asigure tocmai egalitatea de tratament tuturor cetățenilor împotriva cărora au fost exercitate persecuții etnice ar determina o inegalitate de tratament care ar putea fi apreciată ca premisă a discriminării într-o predictibilă sesizare a Curții Europene.
Declarațiile martorilor audiați în instanță, martori care astfel cum au declarat și au dovedit prin prezentarea legitimației sunt la rândul lor beneficiari ai Legii nr. 189/2000 fiindu-le recunoscute drepturile de către pârâtă, coroborate cu înscrisurile prezentate în probațiune au relevat împrejurarea că reclamanta împreună cu familia acesteia au părăsit localitatea de domiciliucomunași s-au refugiat în localitatea B ca urmare a persecuțiilor etnice și a cedării de Nord în urma de la Viena.
Cu privire la perioada de refugiu Curtea a reținut că prin cererea adresată instanței,reclamanta a indicat ca perioadă de refugiu 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, însă prin cererea adresată pârâtei a solicitat recunoașterea statutului de prsoană refugiată pentru perioada noiembrie 1940 - octombrie 1944.
Depozițiile martorilor audiați au relevat nu pot preciza cu exactitate perioada în care reclamanta a fost refugiată și că la notar au menționat perioada pe care reclamanta le-a furnizat- Reclamanta, prezentă în instanță la audierea martorilor, nu a solicitat să pună întrebări martorilor în vederea clarificării aspectelor legate de perioada de refugiu și nici nu a depus alte probe cu care să facă dovada perioadei menționată în cererea adresată pârâtei sau cea menționată în cererea de chemare în judecată. În aceste condiții, și reținând afirmațiile martorilor în sensul că aceștia s-au întâlnit cu mama reclamantei în perioada în care erau la rândul lor refugiați, Curtea apreciază că intervalul cert în care reclamanta și mama ei au fost refugiate este cel corespunzător perioadei în care martorii au fost refugiați, interval care se situează între limitele menționate de reclamantă în cererea adresată pârâtei. Drept consecință, instanța va reține că părăsirea localității de domiciliu a avut loc în anul 1940, la 15 noiembrie, iar întoarcerea în localitatea de domiciliu a avut loc la 15 noiembrie 1944.
Considerentele evidențiate au format convingerea instanței asupra temeiniciei contestației formulată de reclamantă astfel că apreciind-o ca întemeiată în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 va admite acțiunea reclamantei și va dispune anularea hotărârii nr.5539/12 decembrie 2008 emisă de pârâtă.
Pârâta va fi obligată să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada - 15.11.1940-15.11.1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de-1 septembrie 2008, având în vedere momentul în care s-a formulat cererea de recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr 189/2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta domiciliată în com. nr. 333 județul S împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S cu sediul în Z- județul S și în consecință:
Dispune anularea Hotărârii nr. 5539/12.12.2008 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15.11.1940-15.11.1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1.09.2008.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - ---
Red./
4 ex./13.05.2009
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța
