Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 196/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 196
Ședința publică din 29 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
GREFIER: ---
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU - SERVICIUL PENTRU AL JUDEȚULUI C, având ca obiect litigiu privind regimul străinilor.
Dezbaterea cauzei s-a făcut cu participarea reprezentantului legal al PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, procuror.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, personal și asistat de avocat -, cu împuternicire avocațială la fila 2 din dosar și reprezentantul pârâtului Oficiul Român pentru - Serviciul pentru al județului C, consilier juridic, cu delegație la fila 17 din dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la al doilea termen de judecată, este legal timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,50 lei timbru judiciar, precum și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentanta reclamantului relevă că a intrat în posesia întâmpinării pe care a studiat-o și declară că nu are alte cereri sau probe.
De asemenea, reprezentantul pârâtului Oficiul Român pentru - Serviciul pentru al județului C și reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj declară că nu au alte cereri.
Curtea, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra fondului cauzei, cu mențiunea că a pus în vedere reprezentantei reclamantului să dezvolte motivele pentru care arată că reclamantului nu îi sunt aplicabile prevederile art. 11 din OUG nr. 194/2002, urmând ca părțile să-și exprime punctul de vedere și asupra excepției inadmisibilității petitului având ca obiect prelungirea dreptului de ședere al reclamantului în scopul desfășurării de activități comerciale, astfel cum a fost aceasta invocată prin întâmpinare.
Reprezentanta reclamantului învederează faptul că în ceea ce privește excepția inadmisibilității, o lasă la aprecierea instanței, în condițiile în care acest petit a fost formulat dată fiind situația disperată în care se afla reclamantul la data emiterii deciziei de returnare. că personal a explicat reclamantului care sunt condițiile rămânerii pe teritoriul României, respectiv fie dezvoltarea unui plan de afaceri, avizat din partea organelor din B, fie căsătoria cu un cetățean român. Solicită a se lua act că reclamantul a intrat la data de 17.07.2008 pe teritoriul României, iar decizia de returnare a fost emisă la data de 9.03.2009, astfel încât consideră că nu s-a împlinit termenul maxim de un an vizat de textul art. 11 din nr.OUG 194/2002. În ce privește inaplicabilitatea art. 11 alin. 2 din nr.OUG 194/2002, afirmă că reclamantul nu a depășit termenul de un an prevăzut de acest text legal. Reclamantul înțelege care este situația și modalitățile în care are posibilitatea de a rămâne pe teritoriul României, însă raportat la faptul că desfășoară activități comerciale prin intermediul unei societăți comerciale este prejudiciat în primul rând de dispoziția cuprinsă în hotărârea atacată referitoare la instituirea interdicției de intrare pe teritoriul României. Consideră că această dispoziție este cea care îi afectează acestuia drepturile și interesele legitime rezultate din dobândirea calității de asociat în cadrul unei persoane juridice române.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtului Oficiul Român pentru - Serviciul pentru al județului C arată că interdicția de intrare nu a fost contestată expres, discutăm de o chestiune devenită tardivă. În orice caz, chiar dacă interdicția de intrare nu a fost motivată în fapt, acest lucru nu atrage după sine caracterul abuziv al întregului act. Susține excepția inadmisibilității cu precizarea că se referă la solicitarea de prelungire a dreptului de ședere al reclamantului pe teritoriul României. Solicită respingerea contestației și menținerea deciziei de returnare pentru argumentele expuse în întâmpinare și cele dezvoltate în fața instanței. că măsura interdicției intrării în țară putea fi contestată prin altă cale, respectiv prevederile art. 105 alin. 5 din nr.OUG 194/2002, cale de care reclamantul nu a înțeles să uzeze.
Pe fondul cauzei arată că art. 105 alin. 1 din nr.OUG 194/2002 prevede expres că se poate lua și măsura interdicției în condițiile legii, condiții legale care există.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
La întrebarea instanței, reprezentanta reclamantului arată că nu poate indica textul legal care ar interzice reclamantului să-și exercite drepturile și obligațiile ce rezultă din calitatea de asociat într-o societate comercială, în condițiile în care nu va putea intra în țară pe o perioadă de 6 luni, în situația în care actul atacat se va menține ca legal, inclusiv prin desemnarea unui mandatar.
Reprezentantul pârâtului Oficiul Român pentru - Serviciul pentru al județului C arată că reclamantul a înființat societatea comercială împreună cu un văr de-al său, pe care îl va putea mandata, precizând că scopul intrării în România era unul turistic, iar desfășurarea unei activități comerciale nu se circumscrie acestui scop.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj solicită admiterea în parte a contestației formulate de reclamant.
În ceea ce privește primul punct, într-adevăr din dosar rezultă că au fost încălcate prevederile art. 11 alin. 2 din NR.OUG 194/2002, situație în care împotriva reclamantului s-a luat în mod corect măsura returnării de pe teritoriul țării.
În ceea ce privește interdicția intrării în țară, potrivit art. 105 din nr.OUG 194/2002 se poate lua față de străinul care a încălcat legislația și această măsură. Apreciază că această măsură se poate lua în situații extreme, astfel încât sub acest aspect contestația este întemeiată. Cu privire la prelungirea dreptului de ședere afirmă că acest atribut nu este dat în competența acestei instanțe.
Reprezentantul pârâtului Oficiul Român pentru - Serviciul pentru al județului C arată că în cazul șederii ilegale, durata măsurii interdicției este dată de perioada acestei șederi.
Reprezentanta reclamantului solicită a se lua în considerare că personal reclamantul s-a deplasat la pârât pentru a anunța că dorește prelungirea șederii în țară.
Reclamantul, personal, arată, la solicitarea instanței, că vorbește limba română și că a înțeles tot ce s-a discutat, că i-au fost explicate de către avocat consecințele actului și prevederile legale ce îi sunt aplicabile, nemaiavând nimic de adăugat în privința situației sale personale.
CURTEA:
Prin contestația înregistrată sub nr. de mai sus la data de 18 martie 2009, reclamantul a solicitat anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. - din 09.03.2009 emisă de către pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU prin SERVICIUL PENTRU AL JUDEȚULUI C, precum și prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României, în scopul desfășurării de activități comerciale.
În motivare a arătat că a intrat legal pe teritoriul României în scop turistic, devenind asociat al unei societăți comerciale care are activitate, fiind încheiat în acest sens un contract de închiriere pe o perioadă de un an.
În acest sens, s-a deplasat personal la instituția pârâtă, pentru a i se indica condițiile în care i se poate prelungi viza, în scopuri lucrative.
Ulterior, i-a fost întocmită decizia de returnare contestată, cu toate că nu îi sunt incidente prev. art. 11 alin. 2 din nr.OUG 194/2002 și că îndeplinește cerințele dispozițiile art. 13 din același act normativ, pentru a se dispune prelungirea dreptului de ședere.
La termenul de astăzi, reprezentanta reclamantului a solicitat să se constate că actul atacat îl lezează pe acesta mai ales din perspectiva faptului că s-a dispus instituirea interdicției pe teritoriul României pe o perioadă de 6 luni de la data ieșirii din țară, fără o justificare în fapt și în drept corespunzătoare.
Pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii și relevând că decizia emisă este temeinică și legală, având în vedere prev. nr.OUG 194/2002, șederea reclamantului pe teritoriul României devenind ilegală la data de 16 octombrie 2008.
De asemenea, s-a invocat excepția inadmisibilității petitului privind prelungirea dreptului de ședere al reclamantului, relevându-se și că măsura interdicției de intrare în țară nu a fost contestată în conformitate cu procedura instituită de art. 105 din nr.OUG 194/2002.
Analizând actele dosarului, Curtea reține următoarele:
La data de 09.03.2009 a fost emisă de către pârât decizia de returnare de pe teritoriul României a reclamantului, cetățean israelian, născut la data de 04.11.1977.
Temeiul legal al acestui act administrativ îl constituie prev. art. 11 alin. 2, art. 82 alin. 3 lit. a pct. i, precum și art. 106 alin. 1 lit. a pct. (ii) din nr.OUG 194/2002, dispunându-se ca reclamantul să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei, în condițiile în care șederea sa pe teritoriul României a devenit ilegală începând cu data de 16 octombrie 2008.
Pârâtul a dispus și instituirea interdicției de intrare în țară a reclamantului, pentru o perioadă de 6 luni de la data ieșirii din țară.
La dosarul cauzei au fost depuse actele care au stat la baza emiterii acestei decizii, respectiv referatul cu propunerea de emitere a actului, nota de sintetizare și evaluare, procesul-verbal de depistare și declarația reclamantului, dată la data de 09.03.2009.
La termenul de astăzi, reprezentanta reclamantului a relevat că acesta are cunoștință de prevederile legale și este conștient de faptul că a depășit perioada de ședere legală pe teritoriul României, însă, având în vedere faptul că a demarat o afacere, este prejudiciat mai ales prin instituirea interdicției de intrare în țară, care nu se justifică, raportat la situația personală a petentului.
Acesta a fost întrebat personal dacă dorește să releve instanței și alte aspecte decât cele surprinse de pledoaria avocatului desemnat, răspunsul fiind unul negativ.
Din probațiunea administrată în cauză rezultă că reclamantul a intrat pe teritoriul României în data de 17 iulie 2008, în scop turistic, regimul călătoriilor cetățenilor din Israel nefiind condiționat de obținerea unei vize, potrivit reglementărilor comunitare.
Pârâtul relevă în mod corect în întâmpinare faptul că această împrejurare nu îl îndreptățește pe reclamant la un tratament distinct, el supunându-se rigorilor impuse de nr.OUG 194/2002, conform prev. art. 2 lit.
Ca atare, are obligația să respecte scopul și durata șederii pe teritoriul României, stabilite prin aceste reglementări speciale, cu referire la textele art. 4 și 11 din nr.OUG 194/2002.
Astfel, conform alin. 11 alin. 2 " străinilor care nu au obligația obținerii vizei pentru a intra în România, li se permite accesul pe teritoriul Statului Român și pot să rămână până la 90 de zile, în decurs de 6 luni, începând cu ziua primei intrări în țară".
Aplicând aceste prevederi, s-a stabilit în mod corect că șederea reclamantului a devenit ilegală începând cu data de 16 octombrie 2008.
Deși reclamantul a învederat în contestație că nu îi sunt aplicabile aceste prevederi legale, poziția sa procesuală nu a fost sprijinită pe argumente de fapt sau de drept pertinente, cu atât mai mult cu cât textele legale mai sus arătate au o natură imperativă și se aplică tuturor persoanelor care intră sub incidența prev. art. 2 lit. a din nr.OUG 194/2002.
Petentul a relevat că a fost încunoștințat asupra acestor prevederi legale și că intenția sa a fost de a desfășura activități lucrative, în acest sens încercând inițial să se angajeze ca medic și, nereușind, a înființat o societate comercială cu sediul în C-N, care desfășoară în prezent activitate.
Sunt reale susținerile pârâtului referitoare la faptul că reclamantului îi este imputabilă, în ultimă instanță, situația referitoare la depășirea duratei șederi legale în România, cu atât mai mult cu cât nu s-a prezentat instanței vreo dovadă a faptului că ar fi fost demarată efectiv procedura de prelungire a dreptului de ședere.
De asemenea, petentul nu a contestat aceste aspecte, arătând însă în declarația sa că a rămas pe teritoriul României din dorința de a se angaja și de a-și proteja investiția pe care a făcut-o în demararea unor activități comerciale, chestiuni care, din perspectiva nr.OUG 194/2002, nu se constituie în nici unul dintre motivele de tolerare a rămânerii pe teritoriul României sau de acordare a dreptului de ședere.
Pentru toate aceste considerente, se apreciază că șederea reclamantului pe teritoriul României este nelegală, motiv pentru care dispoziția de returnare este considerată ca fiind luată cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 82 alin. 3 lit. a pct. i din nr.OUG 194/2002, fiind menținută.
Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare și împrejurarea că reclamantul avea obligația de a respecta nu numai durata, ci și scopul vizitei, în cazul desfășurării unor activități lucrative, trebuind să obțină un document special în acest sens.
Contestația va fi considerată întemeiată însă în privința petitului având ca obiect reanalizarea dispoziției referitoare la interdicția de intrare în țară, adoptată pentru o perioadă de 6 luni.
Instanța consideră că nu pot fi reținute apărările pârâtului conform cărora motivele de nelegalitate ale acestei măsuri nu au fost invocate în termenul prev. de art. 105 alin. 5 din nr.OUG 194/2002, întrucât contestația reclamantului îndreptată împotriva deciziei de returnare a fost introdusă în interiorul termenului legal, declanșându-se astfel o procedură de verificare a legalității actului administrativ, în întregul său, procedură în cadrul căreia este permisă invocarea unor excepții de nulitate absolută oricând, în conformitate cu dispozițiile art. 108 alin. 1.pr.civ.
De asemenea, instanța a respectat drepturile procedurale ale părților, în condițiile în care la termenul de astăzi, li s-a dat posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la toate motivele de nelegalitate invocate, inclusiv C privind măsura interdicției de intrare în țară.
Pe fondul solicitării reclamantului, se reține că relevante sunt disp. art. 105 alin. 1 din nr.OUG 194/2002, conform cărora autoritatea pentru străinipoatedispune, în condițiile legii, interzicerea intrării în România, pentru o perioada determinata, a unui străin care a fost îndepărtat de pe teritoriul statului
Din analiza acestui text legal rezultă că, în concepția legiuitorului, interzicerea intrării în România nu este o măsură care trebuie luată de către autorități în toate situațiile, ci acestea au posibilitatea de a aprecia, de la caz la caz, oportunitatea unei astfel de interdicții.
În speță, Curtea consideră că acest drept de apreciere a fost exercitat abuziv, prin încălcarea drepturilor și libertăților reclamantului.
Astfel, în susținerea apărărilor formulate, s-a arătat de către pârât că măsura este justificată și legală, fiind prevăzută expres de textul legal mai sus arătat, că durata ei este, de asemenea, stabilită de către legiuitor, nefiind edictată în mod arbitrar, însă, având în vedere că este vorba despre o dispoziție supletivă, aplicarea ei în concret trebuie a fi justificată și din perspectiva situației personale a reclamantului, în documentația aferentă actului atacat neexistând astfel de referiri.
Or, instanța apreciază că fundamentarea în fapt și în drept a actelor administrative de autoritate emise în temeiul atribuțiilor legale conferite organelor administrației publice, este o componentă esențială în aprecierea legalității acestora, prezumție în temeiul căreia astfel de acte se bucură de putere executorie.
Prin Rezoluția Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei nr. (77)31 cu privire la protecția individului în relația cu actele autorităților administrative, s-a recomandat statelor membre să se ghideze în dreptul și practica lor administrativă de anumite principii enunțate în rezoluție, în scopul protecției persoanelor, fizice sau juridice, în procedurile administrative.
În implementarea acestor principii, cerințele unei administrații bune și eficiente, precum și interesele terților și interesele marelui public trebuie să fie în mod adecvat luate în considerare, pentru a asigura C mai ridicat grad posibil de echitate, în principiul IV din Rezoluție fiind inserată obligația de prezentare a motivelor care stau la baza actului.
De asemenea, potrivit art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 721. pr. civ. dispozițiile Codului d e procedură civilă alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă și comercială; ele se aplică și în materiile prevăzute de alte legi în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții potrivnice.
Așadar, în privința conținutului motivării, art. 261. pr. civ. impune ca hotărârea să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților; C puțin aceste elemente trebuie aplicate și în cazul motivării actului administrativ.
Procesul de deliberare al administrației nu poate fi considerat efectiv decât dacă temeiurile care se găsesc la baza solicitării sunt într-adevăr examinate de organul administrativ. Curtea consideră că în speță, având în vedere faptul că în discuție sunt drepturi ocrotite de Declarația Universală a Drepturilor Omului, se pot prelua cerințele stabilite pentru motivarea hotărârilor judecătorești.
Prin urmare, atât după dreptul intern, cât și potrivit angajamentelor internaționale asumate de România, obligația de motivare a administrației nu diferă esențial sub aspectul conținutului de cea a autorității judecătorești, C puțin nu atunci când este vorba despre un drept fundamental al omului, ocrotit pe plan internațional, cum este dreptul la libera circulație și dreptul la garantarea și ocrotirea proprietății.
Lipsa motivării împiedică orice cenzură judiciară a legalității măsurii atacate și constituie un viciu fundamental și o cauză de nulitate parțială a actului administrativ.
Ca atare, se va admite în parte contestația, conform dispozitivului iar pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare și situația personală a petentului, respectiv integrarea sa în comunitate și, în special, dorința sa de a-și proteja investiția făcută prin demararea unor activități comerciale.
În privința petitului având ca obiect prelungirea dreptului de ședere al reclamantului pe teritoriul României, instanța reține că acesta este inadmisibil, urmând a fi respins în consecință, în condițiile în care petentul avea obligația de a solicita pe calea administrativă specială acordarea acestui drept, cale de care nu a înțeles să uzeze.
Astfel, din analiza prev. art. 50 și urm. din nr.OUG 194/2002, rezultă că procedura prelungirii acestui drept este reglementată expres și imperativ și în cadrul ei se analizează respectarea anumitor condiții anterioare indispensabile, solicitarea reclamantului excedând prezentului cadru procesual.
Pentru toate aceste considerente, contestația reclamantului va fi admisă în parte, cu consecința înlăturării din cuprinsul deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. - din 09.03.2009 emise de către OFICIUL ROMÂN PENTRU prin SERVICIUL PENTRU AL JUDEȚULUI C, a dispoziției referitoare la instituirea interdicției de intrare a reclamantului pe teritoriul României, pentru o perioadă de 6 luni de la data ieșirii din țară, fiind menținute celelalte dispoziții ale actului administrativ atacat.
Totodată, va fi respins ca inadmisibil petitul având ca obiect dispunerea prelungirii dreptului de ședere al reclamantului pe teritoriul României.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU prin SERVICIUL PENTRU AL JUDEȚULUI C, având ca obiect litigiul privind regimul străinilor și în consecință:
Înlătură, din cuprinsul deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. -/09.03.2009, emise de către OFICIUL ROMÂN PENTRU prin SERVICIUL PENTRU AL JUDEȚULUI C, dispoziția referitoare la instituirea interdicției de intrare a reclamantului pe teritoriul României, pentru o perioadă de 6 luni de la data ieșirii din țară.
Menține celelalte dispoziții ale actului administrativ atacat.
Respinge, ca inadmisibil, petitul având ca obiect dispunerea prelungirii dreptului de ședere al reclamantului pe teritoriul României.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2009.
JUDECĂTOR, GREFIER,
- - -
Red.
Dact./2 ex./15.05.2009.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu
