Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 201/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - refuz acordare drepturi -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 201
Ședința publică din 30 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Grosu Cristinel
Grefier - -
Pe rol, judecarea acțiunii în contencios administrativ având ca obiect " refuz acordare drepturi " formulată de contestatoarea, cu domiciliul în Cîmpulung M,-, -.4,. B,.29, jud. S și la Cabinet Avocat cu sediul în S,-, jud. S, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale cu sediul în municipiul S, str. - -.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat pentru contestatoarea (cu împuternicire avocațială) și consilier juridic (cu delegația nr. 35257/29.10.2009).
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Avocat pentru contestatoarea consideră că prin acțiunea formulată și-a precizat poziția față de întâmpinare; depune adresa nr. 42 din 20.01.2004 emisă de Institutul de Istorie " ", declarațiile numiților și, autentificate de -, sentința nr. 2236 din 20.10.2004 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 3182/2004 - un exemplar din aceste înscrisuri fiind comunicate reprezentantei pârâtei.
Întrebați fiind, reprezentanții părțile precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Instanța, verifică actele și lucrările dosarului, constată acțiunea în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea acesteia.
Avocat pentru contestatoarea, pune concluzii de admitere a contestației, anularea Hotărârii nr. 5302/07.05.2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr.189/2000 de pe lângă Casa Județeană de Pensii și alte drepturi de asigurări sociale S și pe cale de consecință să se constate că aceasta a fost persecutată din motive etnice. Nu solicită cheltuieli de judecată.
În susținere, precizează că și familia acesteia au fost persecutați etnic - determinat de mișcările frontului din perioada 1940 - 1945 și că beneficiază de dispozițiile art. 1 lit. "c" din Legea nr. 189/2000. Precizează că tatăl contestatoarei era notar în Câmpulung M, a fost evacuat din localitatea, fiind strămutat în localitatea și ulterior, refugiați - în funcție de mișcarea frontului, în localitatea, județul De altfel, în ordinul de serviciu emis de către Prefectura Județului T pentru, s-a menționat "notar evacuat în Câmpulung în anul 1944 și repartizat în județul T"
Înțelege să invoce decizia nr. 7559/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și decizia nr. 159/01.01.2003 unde s-a reținut că "strămutarea din localitatea de domiciliu într-o altă localitate din afara teritoriului ocupat, este o modalitate de persecuție etnică".
Întrebat fiind, precizează perioada de strămutare - anul 1944.
Consilier juridic pentru intimată Casa Județeană de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicită respingerea acțiunii ca nefondată, menținerea Hotărârii emisă de Casa Județeană de Pensii, întrucât nu rezultă din dosarele depuse la dosar că familia contestatoarei ar fi persecutată pe motive etnice; înțelege să invoce decizii ale prin care au fost respinse acțiunile reclamanților - în spețe similare cu prezenta cauză.
În temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise;
După deliberare,
CURTEA,
Asupra cauzei de față, constată:
Prin contestația adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr-, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii S, anularea Hotărârii nr. 5302 din 7 mai 2009 emisă de pârâtă.
În motivarea contestației se arată că a solicitat pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, întrucât, pe parcursul anului 1944, împreună cu tatăl său, notar în Câmpulung M au fost evacuați în localitatea, județul T, iar apoi refugiați, în localitatea e, județul
Precizează reclamanta că evacuarea forțată a familiei sale s-a datorat ocupației sovietice din anul 1944 asupra teritoriilor românești.
În drept, a invocat prevederile Legii nr. 189/2000, respectiv Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii Sas olicitat respingerea contestației întrucât din înscrisurile depuse de reclamantă la dosar nu rezultă că familia acesteia a fost refugiată în localitatea, județul T datorită persecuțiilor etnice, în sensul art. 1 din Legea nr.189/2000.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că acțiunea este întemeiată.
Astfel, din adresa nr. C 1352/28.11.2008 eliberată de Direcția Județeană Taa rhivelor naționale (fila 18 dosar) rezultă că numitul, notar evacuat din Câmpulung M în anul 1944 a primit ordin în vederea întoarcerii în pentru reluarea serviciului.
Din declarațiile autentificate ale numiților, respectiv, rezultă, de asemenea că reclamanta, împreună cu tatăl său, în perioada februarie 1944 - noiembrie 1944 au fost evacuați în localitatea, județul T -.
În fapt, probele administrate, atestă o realitate istorică și anume că în luna martie 1944, nordul, nordul și au fost ocupate de trupele rusești, intrând sub incidența jurisdicțiilor autorităților sovietice.
Ori sub ocupație sovietică, funcționarii printre care și tatăl reclamantei au renunțat la posturile deținute și s-au refugiat împreună cu familiile pe teritoriile românești neocupate, ceea ce echivalează cu "persecuția etnică" în sensul art. 1 din Legea nr.189/2000, întrucât putem vorbi de "etnie română" atâta timp cât conducerea administrativă a teritoriului ocupat era sub tutela sovietică.
În aceste condiții, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, se va admite contestația, se va anula Hotărârea nr. 5302 din 7 mai 2009 emisă de pârâtă și se va constata că reclamanta s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. "c" din nr.OUG 105/1999 în perioada 01.02.1944 - 01.11.1944.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂR ĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ având ca obiect " refuz acordare drepturi " formulată de contestatoarea, cu domiciliul în Cîmpulung M,-, -.4,. B,.29, jud. S și la Cabinet Avocat cu sediul în S,-, jud. S, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale cu sediul în municipiul S, str. - -
Anulează Hotărârea nr. 5302/07.05.2009 emisă de pârâta intimată.
Constată că reclamanta s-a aflat în situația prev. de art. 1 lit. "c" din nr.OUG 105/1999 în perioada 01.02.1944 - 1.11.1944.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2009.
Președinte, Grefier,
Red. - -
Tehnodact./04.11.2009/ 5 ex.
Președinte:Grosu CristinelJudecători:Grosu Cristinel