Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 213/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 22.04.2009
SENTINȚA CIVILĂ Nr.213
Ședința publică din 22 iunie 2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii A, având ca obiect refuz acordare drepturi - Legea nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă fratele reclamantului, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, fratele reclamantului învederează instanței că reclamantul nu se poate prezenta din motive personale. Instanța procedează la comunicarea întâmpinării cu fratele reclamantului, iar acesta depune note scrise din partea reclamantului.
CURTEA
Deliberând asupra prezentei acțiuni în justiție, constată:
1. Cererea de chemare în judecată:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 457/59/22.04.2009, reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii A, a formulat contestație împotriva Hotărârii nr.75 din data de 12.01.2009 a Casei Județene de Pensii A, solicitând ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, instanța să dispună anularea în totalitate a hotărârii mai sus menționate și, pe cale de consecință, să fie obligată această instituție să emită un act care să constate calitatea sa de persoană beneficiară a prevederilor OG nr.105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare.
În fapt, prin Hotărârea nr.75 din data de 12.01.2009 a Casei Județene de Pensii s-a respins ca nefondată cererea reclamantului prin care a solicitat stabilirea calității de beneficiar al OG nr.105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr.189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Comisia instituită în baza Legii nr.323/2004 a apreciat, în mod greșit, că reclamantul nu a făcut dovada cu înscrisuri oficiale a situației invocate în cerere, astfel cum condiționează dispozițiile art.4 alin.1 din HG nr.127/2002.
Așa după cum se poate observa art.4 alin.2 din HG nr.127/2002 prevede că "în lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori", or este de neînțeles de ce Casa Județeană de Pensii A nu a luat în considerare declarațiile autentice ale celor două martore și - care au declarat despre familia reclamantului și despre acesta faptul că "au fost persecutați fiind deportați, siliți să iasă din satul în luna iulie a anului 1944 în timpul celui deal doilea război mondial, întorcându-se după terminarea războiului în data de 6 martie 1945".
Reclamantul învederează faptul că familia sa ( și - părinți, precum și (), G, și - frați) și reclamantul au fost siliți să plece din satul, fiind persecutați pe motive etnice și deportați în și (ambele localități în județul A). După terminarea războiului s-au întors acasă în satul, sperând să-și reia viața în localitatea din care au plecat ca urmare a persecuției etnice, însă casa a fost devastată total, lucrurile gospodărești, alimentele și îmbrăcămintea le-au fost furate.
Dovada persecuției etnice au făcut-o atât cu declarații date pe proprie răspundere, cât și cu declarațiile celor două martore amintite anterior și care au fost de față când au fost forțați să-și părăsească locuința și să plece în altă parte, precum și cu declarația numitei, care a cunoscut faptul că în casa părinților săi (în prezent decedați) au locuit în mod forțat ca urmare a persecuției etnice, deoarece a fost singura familie d e etnie română din sat care a fost nevoită să-și părăsească locuința.
Reclamantul arată că a făcut demersuri la Primăria comunei și la Primăria comunei pentru dovedirea afirmațiilor sale, însă i s-a comunicat că nu dețin evidențe cu persoane refugiate.
Față de acest aspect, în condițiile în care HG nr.127/2002 la art.4 alin.2 prevede că se poate face dovada cu martori în dovedirea persecuției etnice, reclamantul apreciază că Hotărârea nr.75 din 12.01.2009 a Casei Județene de Pensii A este nelegală, motiv pentru care solicită admiterea contestației formulate.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, hotărârea nr.75/12.01.2009 a Casei Județene de Pensii A, copia plicului privind expedierea prin poștă a acesteia, declarația reclamantului autentificată sub nr.1827/27.11.2008, declarația fraților reclamantului, declarația autentificată sub nr. 1823/26.11.2008, declarația autentificată sub nr.489/10.04.2009 și adresa nr.5577/5.12.2008 emisă de Primăria Comunei, jud.
2. Argumentele pârâtei:
Prin întâmpinarea aflată la filele 11-14 dosar, pârâta Casa Județeană de Pensii Aas olicitat respingerea ca nefondată a acțiunii arătând că prin cererea înregistrată la.A sub nr.55280 din 9.12.2008, domnul lacob a solicitat, în temeiul art.1 lit.c) din nr.OG105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare, acordarea calității de beneficiar al drepturilor conferite de lege.
Reclamantul a susținut în cerere faptul că s-a născut în satul, com., jud.A la data de 7 iunie 1936, fiind fiul lui și, iar în luna iulie a anului 1944, fiind de naționalitate română, petentul, împreună cu familia au fost nevoiți să părăsească satul natal, "fiind persecutați și deportați căci a înaintat războiul venind unguri și sovietici".
Petentul nu precizează în cerere unde, în ce localitate s-a stabilit după plecarea din până în data de 6 martie 1945, când susține că s-a reîntors în satul natal.
În susținerea cererii, petentul a anexat următoarele înscrisuri: declarația martorilor și -, dată pe propria lor răspundere și autentificată de notarul public la 26.11.2008; adresa-răspuns nr.5577/2008 a Primăriei., jud.
În baza actelor enumerate mai sus, Comisia Județeană A, instituită în baza Legii nr.323/2004 a emis Hotărârea nr.75 din 12.01.2009, prin care s-a respins cererea petentului pe motiv că dumnealui nu a făcut dovada cu înscrisuri oficiale a refugierii pretinse, astfel cum condiționează dispozițiile art.4 alin.(1) din HG nr.127/2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea nr.OG105/1999, iar, în ceea ce privește proba cu martori, declarațiile lor sunt neconcludente față de împrejurările descrise.
La pronunțarea hotărârii contestate, comisia a constatat faptul că petentul, deși a făcut demersuri în vederea obținerii unor înscrisuri oficiale care să-i probeze cele susținute în cerere (adresa nr.5577/2008 a Primăriei Com. ), nu deține vreo dovadă scrisă eliberată de către autorități.
Totodată, în respectarea dispozițiilor art.6 1 din nr.OG 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare, comisia, încuviințând proba cu martori, a constatat că declarațiile celor doi martori sunt neconcludente în ceea ce privește situația pretinsă de petent în cerere.
Art. 61din nr.OG105/1999: " situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate,cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de proba prevăzut de lege".
Pârâta susține că din declarațiile martorilor nu rezultă împrejurările care l-a determinat pe domnul lacob și familia sa să plece din satul și nici unde anume s-ar fi stabilit până la data de 6 martie 1945, când se declară că s-a întors în satul natal, ceea ce nu este lămuritor din punctul de vedere al modului în care ar fi fost persecutați și de către cine.
Or, această împrejurare, nefiind descrisă de martori, a condus comisia la concluzia că dumnealor nu cunosc motivul plecării petentului și familiei sale din loc. în iulie 1944 și, la fel de bine, se poate presupune că aceștia s-ar fi putut muta în altă localitate, în mod benevol, fără să fie constrânși să recurgă la părăsirea localității de domiciliu menită să preîntâmpine un pericol iminent ce le-ar fi putut pune viața în pericol.
Pârâta mai menționează faptul că, potrivit documentelor istorice, linia de frontieră dintre teritoriul României neocupate și teritoriul de Nord ocupat de către armata horthystă și cedat Ungariei în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, în urma de la Viena din 30 august 1940, fost demarcată pe teritoriul județului B în dreptul localității, care era punct de trecere a frontierei, localitate situată în jud.
Județul A și implicit satul s-a aflat sub administrație românească. Prin urmare, localitatea, jud.A nu a făcut parte din teritoriul vremelnic ocupat de armata horthystă și astfel, susținerea reclamantului formulată în cererea adresată comisiei, potrivit căreia satul natal ar fi fost ocupat de armata maghiară sau cea sovietică, poate fi cel mult probabilă, dacă nu, chiar îndoielnică raportat la Regimul strict al trecerii frontierei de stat, chiar și în acea perioadă.
Descrierea împrejurărilor de către martori sunt făcute în mod sumar, în maniera în care nu au avut ca rezultat convingerea membrilor comisiei asupra autenticității faptelor declarate, mai ales că martorii nu s-au aflat în aceeași situație de persoane refugiate care să dețină, la rândul lor, acte oficiale menite să probeze susținerile din declarații.
Martorii nu cunosc nici motivul plecării reclamantului din loc. și nici nu știu unde s-ar fi stabilit după părăsirea domiciliului.
Astfel, situația invocată nu se poate încadra în prevederile art.1 lit.c) din OG105/1999, aprobată și modificată prin Legea 189/2000, cu modificările ulterioare.
Prin urmare, pârâta consideră că hotărârea contestată este temeinică și legală drept pentru care solicită respingerea ca nefondată a acțiunii reclamantului.
În eventualitatea în care reclamantul înțelege să prezinte alte probe cu înscrisuri sau declarații de martori, solicită respingerea acestora ca inadmisibile întrucât astfel de probe nu au fost prezentate Comisiei, în procedura prealabilă reglementată de art.7 alin.(2) din nr.OG105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare care stipulează următoarele:" Cererile pentru stabilirea drepturilor prevăzute în prezenta ordonanță se depun la casa județeană de pensii sau,după caz, la Casa de Pensii a Municipiului B".
3. Analiza instanței:
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Domnul s-a născut la data de 7.06.1936 în satul din comuna, județ A și a locuit în aceeași localitate până în vara anului 1944.
În urma de la Viena din 30 august 1940, după ce localitatea de domiciliu a familiei reclamantului a fost ocupată de către armata și autoritățile maghiare, au început persecuțiile de natură etnică asupra populației de naționalitate română.
Ca urmare a acestei situații, familia reclamantului a fost nevoită să se refugieze în vara anului 1944 în satul din comuna, din județul A, reîntorcându-se ulterior, după data de 6.03.1945, în satul din comuna, județ
Instanța reține că proba refugierii reclamantului din localitatea natală o constituie declarațiile martorilor și, ale căror declarații autentificate sunt atașate în copie la filele 7 și 8 din dosar.
Instanța constată că drepturile reclamantului sunt reglementate prin Ordonanța de Guvern nr. 105 din 30 august 1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, ordonanță care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999.
După intrarea în vigoare, Ordonanța de Guvern nr. 105/1999 a fost modificată prin mai multe acte normative, respectiv prin Legea nr. 189/2000, prin care a fost aprobată cu modificări Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 242/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 367/2001; Legea nr. 367/2001; Legea nr. 319/2002; Legea nr. 586/2002, cu modificările ulterioare; Legea nr. 323/2004; Legea nr. 148/2005 și prin Legea nr. 204/2007, acest din urmă act normativ fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 467 din 11 iulie 2007.
Conform art. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999,"beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:
a) a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate;
b) a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare;
c)a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;
d) a făcut parte din detașamentele de muncă forțată;
e) a fost supraviețuitoare a trenului morții;
f) este soțul sau soția persoanei asasinate ori executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, dacă ulterior nu s-a recăsătorit;
g) a fost evacuată din locuința pe care o deținea".
Conform art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 - norme aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 127 din 14 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 139 din 22 februarie 2002 - "prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral".
În privința mijloacelor de probă ale acestor ipoteze, art. 61din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999 prevede că "dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
În același sens, art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 stipulează următoarele:
"(1)Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, cum sunt:
- acte eliberate de Crucea Roșie Internațională;
- acte eliberate de lagărele de concentrare;
- livrete militare sau adeverințe eliberate de 02405 Pitești, pentru persoanele care au fost în detașamentele de muncă obligatorie;
- carnet/foi de pontaj privind zilele de muncă obligatorie;
- carnet de identitate privind pe cei deportați în;
- adeverințe eliberate de Arhivele Naționale Române sau de direcțiile județene ale acestora, ordine, dispoziții etc.;
- buletine de evidență a populației, eliberate de postul de jandarmi din localitatea respectivă din;
- acte eliberate de primăria orașelor respective;
- certificate sau adeverințe de la autoritățile militare ori civile românești;
- adeverințe eliberate de alte autorități din;
- alte asemenea acte oficiale.
(2) În lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori.
(3) În situația în care persoana în cauză dovedește cu acte oficiale data de la care a început perioada de persecuție pe motive etnice, fără să rezulte când încetează aceasta, se poate face uz de proba cu martori pentru stabilirea intervalului de timp pentru care se solicită drepturi conform legii".
În raport cu aceste reglementări, instanța consideră ca fiind nelegal refuzul Casei Județene de Pensii de a accepta dovada strămutării reclamantului prin declarațiile martorilor.
Dată fiind situația specială creată în urma de la Viena, care a determinat strămutarea unui număr mare de persoane din Transilvania de Nord în România, într-o perioadă de circa 15 zile, instanța consideră justificată absența unor evidențe oficiale complete a persoanelor strămutate. Legiuitorul a luat în considerare această situație excepțională și a acordat posibilitatea legală acestor persoane să facă dovada situațiilor respective prin audierea unor martori.
În aceste condiții, instanța consideră că ignorarea acestor depoziții de către Casa Județeană de Pensii A aduc atingere dispozițiilor legale care reglementează admisibilitatea acestor mijloace de probă în dovedirea situațiilor prevăzute de art. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999.
Dată fiind această situație, instanța apreciază ca fiind nelegală Hotărârea nr. 75/12.01.2009 a Comisiei instituită în baza Legii nr. 323/2004 din cadrul Casei Județene de Pensii A, hotărâre prin care s-a respins cererea reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999.
Constatând nelegalitatea acestei hotărâri, în raport cu starea de fapt reținută - din care rezultă că domnul a fost nevoit să se refugieze în vara anului 1944 în satul din comuna, din județul A, reîntorcându-se ulterior, după data de 6.03.1945, în satul din comuna, județ A - instanța va admite acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii A și va anula Hotărârea nr. 75/12.01.2009 a Comisiei instituită în baza Legii nr. 323/2004 din cadrul Casei Județene de Pensii
În consecință, instanța va obliga Comisia instituită în baza Legii nr. 323/2004 din cadrul Casei Județene de Pensii A să emită hotărârea de recunoaștere a calității reclamantului de refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999, începând cu data de 1.01.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Anulează Hotărârea nr. 75/12.01.2009 a Comisiei instituită în baza Legii nr. 323/2004 din cadrul Casei Județene de Pensii
Obligă Comisia instituită în baza Legii nr. 323/2004 din cadrul Casei Județene de Pensii A să emită hotărârea de recunoaștere a calității reclamantului de refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999, cu începere de la data de 1.01.2009.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică din 22.06.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red./29.06.2009
Tehnored. /4 ex./29.06.2009
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru
