Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 274/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 274/2008

Ședința publică din data de 03 martie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Augusta Chichișan

JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, având ca obiect anularea hotărârii nr. 5079 din data de 06.09.2007 emisă de pârâta.

La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 04.02.2008 și respectiv 28.02.2008 s-au înregistrat la dosarul cauzei înscrisuri din partea martorilor și, prin care au susținut că, nu se pot prezenta în instanță din motive de sănătate și au solicitat să fie luate în considerare declarațiile notariale pe care le-au dat, referitoare la perioada de refugiu a reclamantei și care au fost anexate întâmpinării depuse de pârâtă.

Curtea, în urma deliberării, revine asupra probei testimoniale încuviințată în cauză și în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA:

deliberând reține că,

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 08 octombrie 2007, reclamanta a chemat în judecată pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S și a solicitat anularea hotărârii nr. 5079 emisă de pârâtă la data de 06 septembrie 2007.

În motivarea cererii a arătat că în mod neîntemeiat prin hotărârea contestată i-a fost respinsă cererea pentru constatarea statutului de persoană refugiată și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât a făcut dovada cu martori și cu acte de stare civilă depuse la dosar că a fost refugiată din motive etnice împreună cu familia sa.

Prin întâmpinare, pârâta Sas olicitat respingerea acțiunii, arătând în susținerea poziției sale procesuale că reclamanta nu a dovedit prin înscrisuri oficiale persecuțiile etnice suferite, iar declarațiile martorilor sunt neverosimile și au un caracter general, fără a preciza motivul refugiului și persecuțiile la care a fost supusă familia reclamantei.

Din probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17 iulie 2007 sub nr. 264, reclamanta a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat, cu consecința acordării tuturor drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000, depunând în probațiune acte de stare civilă și declarațiile martorilor și ( 11, 12).

Prin hotărârea nr. 5079 din 06 septembrie 2007, pârâta respinge cererea reclamantei, apreciind că aceasta nu se încadrează în disp. Legii nr. 189/2000.

Analizând dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, se constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Probele existente la dosar, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor și precum și actele de stare civilă ale reclamantei, atestă cu caracter unitar împrejurarea că aceasta din urmă, împreună cu familia sa s-au refugiat în cursul lunii octombrie 1940 din localitatea de domiciliu, sat, jud. S, în localitatea T, jud. C, ca urmare a persecuțiilor etnice, reîntoarcerea având loc în cursul lunii aprilie a anului 1945.

Se poate observa, așadar, că probele testimoniale existente la dosar confirmă strămutarea reclamantei din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, urmare a persecuțiilor etnice instituite în localitatea de domiciliu a acesteia, astfel încât ipoteza normei legale instituite prin art. 1 din Legea nr. 189/2000 este incidentă.

În consecința, instanța va aprecia acțiunea reclamantei ca fiind fondată și în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/12004 va dispune anularea hotărârii nr. 5079 din 06 septembrie 2007 pârâtei și, pe cale de consecință, va obliga pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada 15.10.1940 - 6.03.1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 august 2007.

Pentru a dispune astfel instanța a avut în vedere că în practica relativ recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 4754 din 06 decembrie 2007 de exemplu) s-a statuat că declarațiile martorilor date în condițiile art. 4 din nr.HG 127/2002 constituie probe care fac dovada refugiului iar "în ceea ce privește motivul schimbării domiciliului, situația de fapt trebuie apreciată în funcție de realitățile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuțiile etnice exercitate asupra populației române de către trupele maghiare".

De asemenea, Curtea a avut în vedere și împrejurarea că probele testimoniale provin de la persoane care la rândul lor sunt beneficiare ale prevederilor Legii nr. 189/2000, fiindu-le recunoscută calitatea de refugiat prin hotărâri similare ale pârâtei iar această împrejurare a fost apreciată ca fiind suficientă în susținerea și dovedirea persecuțiilor etnice ale persoanelor pretins refugiate (decizia nr. 4050 respectiv nr. 4049 din 24 octombrie 2007 ).

În consecință, Curtea a apreciat acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată și a admis-o astfel cum a fost formulată.

Nu se poate susține, însă, că aceste ultime afirmații sunt suficiente pentru ca acțiunile de acest gen să fie admise întrucât există decizii ale care afirmă contrariul ( decizia nr. 4183 din 01 noiembrie 2007, 3738 din 04 octombrie 2007) fără a indica, însă, existența unor criterii obiective și rezonabile pentru care deși s-au administrat aceleași categorii de probe acțiunile au fost respinse.

Este cunoscut, însă, faptul că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat România pentru divergențele de jurisprudență existente chiar la nivelul Înaltei Curți de Casație și care au fost apreciate drept contrare principiului siguranței publice (cauza Beian împotriva României). Cu același prilej s-a subliniat și faptul că "dacă statele decid mai întâi să adopte legi pentru a despăgubi victimele nedreptăților comise în trecut, acestea trebuie să fie puse în practică cu o claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați. În această privință trebuie subliniat că incertitudinea, indiferent dacă este legislativă, administrativă sau jurisdicțională este un factor important care trebuie luat în calcul pentru a aprecia conduita statului(a se vedea, mutatis mutandis, împotriva Poloniei, împotriva României).

În consecință, pentru a preveni o condamnare previzibilă a României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reținând că pentru persoane aflate în situații similare instanțele le-au recunoscut părților dreptul de a beneficia de privilegiile Legii nr. 189/2000 în condițiile administrării aceluiași probatoriu, Curtea va admite acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanta domiciliată în com., sat, nr. 1, jud. S împotriva pârâtei CASA JUDETEANA DE PENSII S, cu sediul în Z, B-dul -, nr. 85, jud. S și, în consecință:

Dispune anularea hotărârii nr. 5079 din 06.09. 2007 emisă de pârâtă.

Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 august 2007.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 3 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - -

Red.

Dact./4 ex/05.03.2008.

Președinte:Augusta Chichișan
Judecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 274/2008. Curtea de Apel Cluj