Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 548/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 548/2008

Ședința publică din data de 03 martie 2008

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: Augusta Chichișan

JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț

JUDECĂTOR 3: Gheorghe Cotuțiu G -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN împotriva încheierii civile nr. 2395 din 07.12.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, cauza privind și intimatul SINDICATUL PUBLICUS, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru intimat, consilier juridic, lipsă fiind recurentul.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta intimatului a depus la dosarul cauzei, înscrisurile solicitate de către instanță la termenul anterior, respectiv: hotărârea nr. 162 din 2005, privind aprobarea acordului colectiv de muncă, care se referă la Hotărârea nr. 88 din 29.10.2007 a Consiliului Județean S ( 16 - 30) și a învederat instanței că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune solicitând acordarea cuvântului pe fond.

Curtea, în urma deliberării, constată că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei intimatei asupra recursului promovat în cauză.

Reprezentanta intimatului a solicitat respingerea recursului și menținerea suspendării executării Hotărârii Consiliului Județean S nr. 88/29.10.2007, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr-, dosar în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă, dar nu irevocabilă, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele expuse prin întâmpinarea depusă la dosar.

CURTEA

deliberând reține că

Prin încheierea civilă nr. 2395, pronunțată la data de 7 decembrie 2007 în dosarul nr- al Tribunalului Sălajs -a admis cererea reclamantului SINDICATUL PUBLICUS Z și s-a dispus suspendarea executării Hotărârii Consiliului Județean S nr. 88/29.10.2007 până la pronunțarea instanței de fond în dosarul nr- aflat pe rolul Tribunalului Sălaj.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt incidente întrucât ne aflăm în prezența unui caz bine justificat iar măsura se impune pentru a preveni o pagubă iminentă. S-a reținut că însuși președintele Consiliului Județean arată prin expunerea de motive că există doar îndoieli și dubii cu privire legalitatea unor clauze contractuale și de aceea a propus abrogarea lor pentru a da posibilitatea instanței să se pronunțe asupra unor drepturi de protecție socială acordate personalului iar sistarea imediată a acestor categorii de drepturi ar putea crea o pagubă iminentă în patrimoniul persoanelor îndreptățite.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Consiliul Județean S invocând disp. 304 și art. 3041.pr.civ. precum și disp. art. 14 alin. 4 din Legea nr. 554/2004, solicitând admiterea recursului, cu consecința respingerii cererii de suspendare a executării Hotărârii Consiliului Județean nr. 88 din 29.10.2007 ca fiind nefondată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat că în fapt prin încheierea recurată s-a dispus în mod nelegal suspendarea executării Hotărârii Consiliului Județean nr. 88 din 29.10.2007, deoarece adoptarea actului administrativ a cărui suspendare se solicită, s-a realizat în urma controlului efectuat de Camera de Conturi S la nivelul consiliului județean, prin care s-a constat că în Contractul - acord colectiv de muncă aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 162/2005 s-au cuprins clauze care contravin prevederilor legale în vigoare, în consecință autoritatea deliberativă nu avea altă opțiune decât să îndepărteze acele clauze din contractul-acord colectiv.

A mai precizat pârâtul și faptul că la emiterea actului administrativ, a cărei suspendare se solicită au fost respectate dispozițiile legate în vigoare, astfel Hotărârea Consiliului Județean S nr. 82/2007 a fost emisă cu respectarea art. 44, 97 și 98 din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală, republicată, iar în conformitate cu aceste textele legale, proiectele de hotărâre înscrise pe ordinea de zi a ședinței nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoțite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate, care este elaborat în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, precum și de raportul comisiei de specialitate a consiliului și se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți (în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare și funcționare a consiliului cere o altă majoritate), condiții îndeplinite în cauză.

Analizând recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 15 din același act normativ, suspendarea se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Prin urmare, pentru a fi justificată măsura suspendării executării actului atacat, trebuie să ne aflăm în prezența unui caz bine justificat iar adoptarea măsurii trebuie să prevină o pagubă iminentă.

Ca atare, orice soluție pronunțată de instanța de judecată trebuie să fie justificată, atât în fapt, cât și în drept ceea ce presupune că, de fiecare dată instanța analizează îndeplinirea cerințelor impuse de legiuitor.

In speță, cerințele impuse de legiuitor prin norme juridice cu caracter imperativ nu sunt îndeplinite. Astfel, împrejurarea că s-a adoptat un act administrativ pe care reclamantul l-a apreciat ca fiind nelegal și pe care l-a contestat în instanță nu echivalează cu existența unui caz bine justificat iar neplata unor drepturi potențiale către potențiali beneficiari nu poate fi apreciată drept o pagubă iminentă care trebuie prevenită prin suspendarea acestuia.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârât ca fiind fondat iar în temeiul art. 312.pr.civ. îl va admite, va casa încheierea atacată și va respinge cererea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul CONSILIULUI JUDEȚEAN împotriva sentinței civile nr. 2395 din 07 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică în sensul că respinge cererea reclamantului SINDICATUL "PUBLICUS" privind suspendarea executării Hotărârii Consiliului Județean S nr. 88 din 29 octombrie 2007.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 03 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - G - - -

Red./dact.MS/

3 ex./05.03.2008.

Jud fond:,.

Președinte:Augusta Chichișan
Judecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 548/2008. Curtea de Apel Cluj