Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 337/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ nr. 337/2009
Ședința publică din data de 30 iunie 2009
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, având ca obiect refuz acordare drepturi - Legea nr.189/2000, respectiv anularea hotărârii nr. 5408/12.12.2008 emisă de către pârâtă.
La apelul nominal se prezintă pentru pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, consilier juridic Prian.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a prezentat referatul cauzei constatându-se că s-au înregistrat la dosar declarațiile scrise ale martorilor și, aceștia solicitând judecarea cauzei în lipsă deoarece sunt suferinzi și au atașat ca dovadă, adeverințe medicale, cu diagnostic ce relevă că nu este posibilă deplasarea acestora în instanță.
Reprezentantul intimatei solicită să se facă aplicarea art. 170 alin. 3. civ.
Instanța, constată că, deși pentru acest termen de judecată au fost emise mandate de aducere pentru cei doi martori, aceștia nu s-au prezentat în instanță ci au depus adeverințe medicale în motivarea imposibilității de a se prezenta pentru audiere, iar reclamantul nu s-a prezentat pentru a se discuta în condiții de contradictorialitate cererea de suplimentare a probatoriului, motiv pentru care, decade reclamantul din proba încuviințată, închide etapa probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra fondului.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea contestației, menținerea hotărârii emise de pârâtă pentru motivele arătate în întâmpinare, precizând că, din probatoriul administrat în cauză nu reiese că reclamantul îndeplinește condițiile pentru recunoașterea calității de refugiat.
CURTEA,
Reclamantul prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 29 aprilie 2009 promovată în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S a solicitat instanței să dispună anularea hotărârii nr. 5408 din data de 12 decembrie 2008 emisă de pârâtă prin care s-a dispus respingerea cererii formulate în baza Legii nr. 189/2000.
Acțiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că hotărârea emisă de pârâtă este netemeinică și nelegală și se impune anularea acesteia având în vedere că în ciuda probatoriului administrat aceasta a refuzat recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Reclamantul a mai arătat în motivarea acțiunii sale că din înscrisurile prezentate și din declarațiile martorilor audiați pârâta trebuia să rețină calitatea sa de persoană care este îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000 întrucât a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supus de către autoritățile care s-au instaurat în urma de la Viena.
Pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea contestației promovată de reclamant iar în justificarea poziției procesuale adoptate a relevat că la baza recunoașterii statutului de refugiat în cazul în care nu există un document oficial stau declarațiile notariale a doi martori astfel că pornind de la această împrejurare comisia a încercat să obțină dovezi care să nu fie ușor de falsificat și reținând că acești martori au dat până în prezent declarații în favoarea mai multor petenți cu situații individuale diferite a manifestat serioase rezerve față de declarațiile existente având în vedere spre exemplu faptul că cei doi martori au atestat refugiul pentru persoane care se afirmă că au plecat din localități situate pe tot teritoriul județului și în județele învecinate în diferite localități care nu se aflau în teritoriul ocupat.
Probatoriul administrat în cauză cu respectarea principiului nemijlocirii relevă următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29 iulie 2008 înregistrată sub nr. 243 reclamantul a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării drepturilor prevăzute în cuprinsul Legii nr. 189/2000 depunând în probațiune act de stare civilă, declarații ale unor martori autentificate de către notarul public.
Pârâta prin hotărârea nr. 5408 din 12 decembrie 2008 urmare examinării cererii înregistrate sub nr. 243 din 29 iulie 2008 analizând actele de stare civilă, adeverințele eliberate de Arhivele Naționale sub nr. 661 din 2 iunie 2008 și declarațiile autentificate a doi martori a respins cererea reținând că au fost prezentate date contradictorii în dovedirea calității de beneficiar.
Analiza prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 relevă că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Condițiile pentru acordarea drepturilor instituite în cuprinsul Legii nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri sunt așadar enumerate în textul legal enunțat și impun ca persoana respectivă să fie cetățean român fără a se face vreo distincție în raport de etnia acesteia, ca persoana să fi suferit persecuții etnice provenind de la autoritățile regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite de dispozițiile art. 129 alin 5 Cod procedură civilă a pus în discuție necesitatea audierii nemijlocite de către instanță a martorilor a căror declarații autentificate de către notarul public au fost prezentate în probațiune în procedura urmată în fața comisiei pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000.
Apreciind ca fiind incidente dispozițiile art. 188 alin 2 Cod procedură civilă potrivit cărora în pricinile urgente se poate dispune aducerea martorilor cu mandat de aducere chiar de la primul termen, s-a dispus emiterea mandatelor pentru martorii care au de dat declarații în fața notarului public.
În ciuda acestui fapt, martorii nu s-au prezentat în instanță ci dimpotrivă au depus acte medicale din care rezulta imposibilitatea prezentării iar reclamantul nu a manifestat o conduită diligentă pentru a-și dovedi pretentiile deduse judecății deși instanța în baza rolului activ i-a pus în vedere necesitatea administrării probei cu martori. Față de această situație în speță, urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 170 alin (3) Cod procedură civilă în sensul decăderii din proba cu martori.
Drept urmare, probatoriul administrat nu a confirmat îndeplinirea condițiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 respectiv faptul că reclamant deși cetățean român ar fi fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de unul din regimurile instaurate în intervalul 6 septembrie 1940-6 martie 1945.
Considerentele evidențiate au format convingerea instanței asupra netemeiniciei acțiunii formulată de reclamant astfel că apreciind-o ca neîntemeiată în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 va respinge acțiunea reclamantului în contencios administrativ împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul domiciliat în nr. 87 județul S împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S cu sediul în Z- județul
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 30.06.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
4 ex./2.07.2009
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu