Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 340/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ nr. 340/2009
Ședința publică din data de 30 iunie 2009
Completul este compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, având ca obiect cerere de suspendare a executării Ordinului nr. 385/23.04.2009 emis de pârât
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Pentru soluționarea cererii de suspendare reclamantul a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că s-a înregistrat la dosar în data de 16 iunie 2009, întâmpinare din partea MINISTERULUI MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE.
Reclamantul a solicitat cu ocazia formulării cererii de depunere a taxelor judiciare, judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2. civ.
Curtea, în urma deliberării, constată că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cererii de suspendare și lasă cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA,
Reclamantul prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la 28 mai 2009 chemat în judecată pârâtul MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI și PROTECȚIEI SOCIALE solicitând admiterea cererii și în consecință suspendarea executării Ordinului nr. 385 din 23 aprilie 2009 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anularea actului administrativ, iar în temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă solicită a se dispune obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în măsura opunerii la admiterea cererii de suspendare.
În dezvoltarea motivelor cererii, reclamantul arată că, prin Ordinul nr. 385 emis la data de 23 aprilie 2009 de MINISTERUL MUNCII, Familiei și Protecției Sociale, invocând în esență prevederile art III alin 1 ale OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, acesta a dispus desființarea funcției publice de conducere de director executiv la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului M, ocupată în mod legal, prin numire în funcție urmare concursului- dispoziție cuprinsă în art. 1 din Ordinul nr. 385/23 aprilie 2009-și totodată, sub art. 2 al aceluiași Ordin, "În conformitate cu prevederile art. 97 lit c, art. 99 alin 1 lit b din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată, cu modificările și completările ulterioare", se dispune că reclamantul ", director executiv-consilier I grad profesional superior, treapta de salarizare 1 la M îi încetează raportul de serviciu prin eliberarea din funcția publică de conducere, la data expirării termenului de preaviz".
Decizia atacată se fondează practic exclusiv pe prevederile modificatoare ale Legii nr. 188/1999 aduse prin OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrație publice.
Ordonanță care-la art. III alin 1- prevede că "funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență".
Reclamantul a respectat condiția prealabilă impusă de prevederile suscitate și prin înscrisul atașat în copie, însoțit de dovada comunicării acestuia cu autoritatea pârâtă, justifică a fi sesizat autoritatea emitentă cu o plângere împotriva actului administrativ, apreciind profund nelegal și netemeinic actul administrativ unilateral individual prin care s-a procedat la eliberarea sa din funcția publică de conducere, înaintând la data de 21 mai 2009 o plângere prealabilă prin care a solicitat revocarea în tot a Ordinului pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, obligație impusă de prevederile art. 106 alin 1 din legea nr. 188/1999 raportat la art 7 alin 1 din Legea nr. 554/2004.
Cum a statuat și ÎCCJ-Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 3015/23 septembrie 2009 "împrejurările de natură a crea o îndoială asupra legalității actelor administrativeatacate, în condițiile în care nu se pot antama în această etapă procesuală aspecte de fond, rezultă din, cel puțin aparențe, inconsecvențe de raționament ale organului emitent.
Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.
Așa fiindcazul bine justificat rezidă nu numai în simplele afirmații ale reclamanteidar și în argumentele juridice prezentate și sumar probate, aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială în ceea ce privește actele contestateși a căror legalitate nu a fost încă pe deplin confirmată".
Prin ordinul atacat emis în atingerea acelorași scopuri pentru care a fost emisă și OUG nr. 37/2009, nu urmărește decât înlăturarea de pe postul ocupat a reclamantului, sub aparența desființării funcției publice de conducere de director executiv- cât timp desființarea postului acestuia nu se justifică din perspectiva faptului că atribuțiile aferente specifice acestuia nu se modifică în proporție de peste 50 % și nici nu au fost modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii, condiții impuse de prevederile alin 4 al art. 100 din Legea nr. 188/1999.
Pârâtul MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI și PROTECȚIEI SOCIALE prin întâmpinarea depusă la 16 iunie 2009 solicită respingerea cererii reclamantului ca nefondată (18-21).
Examinând cererea prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată următoarele:
Potrivit art. 14 alin (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
.-și cererea pe aceste dispoziții legale reclamantul solicită suspendarea executării Ordinului nr. 385 din 23 aprilie 2009 de către MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anularea actului administrativ.
În fapt, prin Ordinul nr. 385 din 23 APRILIE 2009 pârâtul a dispus desființarea funcției publice de conducere de director executiv la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului M ocupată prin numire în funcție urmarea concursului de către reclamantul.
Astfel cum se poate observa decizia atacată se fondează practic exclusiv pe prevederile modificatoare ale Legii nr. 188/1999 aduse prin OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, ordonanță care la art. III alin 81) prevede că "funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale prin unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la ordonanță și care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia.
În aceste condiții, reclamantul a sesizat o plângere prealabilă autoritatea emitentă apreciind actul administrativ unilateral profund nelegal și netemeinic prin aceea că s-a procedat la eliberarea sa din funcția publică de conducere și a solicitat revocarea în tot a deciziei pentru motive de nelegalitate și netemeinicie obligație impusă de prevederile art. 106 alin (1) din Legea nr. 188/1999 raportat la art. 7 alin (1) din legea contenciosului administrativ.
De aceea, instanța constată că prima condiție impusă de prevederile art. 14 alin (1) a fost îndeplinită de către reclamant.
O altă condiție ce trebuie îndeplinită pentru admisibilitatea cererii de suspendare în cadrul procedurii instituite de art. 14 din legea contenciosului administrativ este aceea a constatării existenței unui caz bine justificat așa cum este el definit în art. 2 alin (1) lit t din legea nr. 554/2004.
Cu alte cuvinte, reclamantul trebuie să dovedească existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.
Așa fiind, cazul bine justificat rezidă nu numai în simplele afirmații ale reclamantului dar și în argumentele juridice prezentate și sumar probate, aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială în ceea ce privește actele contestate și a căror legalitate nu a fost încă pe deplin confirmată.
Fără a intra în analizarea temeiniciei argumentelor aduse de reclamantului Curtea reține că prin plângerea prealabilă acesta a supus analizei organului emitent mai multe motive de nelegalitate evidentă a actului administrativ a cărui suspendare o solicită, de natură a ridica serioase îndoieli asupra valabilității acestuia.
Actul atacat este nelegal și netemeinic întrucât din punct de vedere formal, conform art. 74 alin 1 coroborat cu art. 62 alin 2 din Legea nr. 53/2003 se impunea ca decizia de concediere să cuprindă motivele care determină concedierea, precum și termenul în care poate fi contestată și instanța judecătorească competentă.
Ordinul menționat nu cuprinde nici motivele care au determinat desființarea postului, respectiv evidențierea clară că locul de muncă desființat este efectiv, fiind o consecință a unei cauzei reale și serioase.
De asemenea, lipsa mențiunilor privitoare la calea de atac și termenul, determină ineficacitatea actului administrativ în sensul nulității absolute invocând în acest sens și poziția exprimată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 506/2005 publicată în Monitorul Oficial nr. 982/4 noiembrie 2005, conform căreia "apărarea împotriva unor măsuri abuzive și nelegale, de îngrădire a exercițiului dreptului la muncă constituie un drept constituțional fundamental al salariatului, acest drept îl poate exercita numai în cunoștință de cauză, respectiv dacă este informat în mod corespunzător, despre motivele de drept și de fapt pe care angajatorul și-a întemeiat decizia și mijloacele procedurale prin care poate contesta măsura luată. Precizările cu privire la termenul de contestare și la instanța judecătorească competentă să soluționeze litigiul încă de la început, în cuprinsul deciziei de concediere contribuie la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil".
În contextul menționat mai sus, actul administrativ atacat nu poate fi verificat sub aspectul condițiilor impuse de art. 65 alin 1 întrucât nu are o motivare în fapt, iar necuprindere celorlalte elemente duce la încălcarea art. 20 din Constituție prin raportare la prevederile art. 6 pct 1 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale care recunoaște și garantează dreptul la muncă, precum și art. 44 din Constituție referitoare la dreptul de proprietate privată coroborat cu art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale prin care este consacrat și protejat dreptul de proprietate. Invocă în acest sens din jurisprudența CEDO, cauza Buchen contra Cehiei-2002 noțiunea de "bun" înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică astfel că dreptul la salariu este asimilat dreptului de proprietate.
Invocarea doar a dispozițiilor OUG nr. 37/2009 nu realizează o motivare eficientă, deoarece deasupra acestei jalnice expresii a Guvernului României, nu pot înfrânge normele constituționale precum și legi aplicabile în materie respectiv Codul Muncii și Statutul funcționarului public.
Nu în ultimul rând pentru admisibilitatea cererii de suspendare a actului administrativ se impune și îndeplinirea cerinței privind prevenirea unei pagube iminente așa cum a fost aceasta definită în art. 2 alin (1) lit ș din legea nr. 554/2004 respectiv "un prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea vizibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".
În dovedirea acestei cerințe reclamantul înțelege să se prevaleze de solicitarea de constatare a neconstituționalității OUG nr. 37/2009 care însă urmează a se formula odată cu sesizarea instanței cu soluționarea cererii în anulare a deciziei deoarece atât acest act administrativ cu caracter normativ cât și decizia care îl vizează și îl afectează în mod nemijlocit pe reclamantă au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 115 alin (6) din Constituția României, fiind de natură a afecta în modul cel mai grav cu putință drepturi, libertăți și îndatoriri prevăzute de Constituție.
În concret, aceste acte administrative sunt de natură a afecta grav drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă, dreptul la producția socială a muncii și dreptul la un nivel de trai decent, fiind apte a produce un important prejudiciu material dar și moral al reclamantului care se impune a fi evitat prin suspendarea executării acestei decizii.
Prin conținutul lor aceste drepturi complexe includ dreptul la salariul și dreptul la condiții rezonabile de viață de natură a asigura titularului lor un trai decent. Ori, menținerea efectelor actului administrativ atacat va avea drept consecință imediată încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului și pierderea de către acesta a tuturor drepturilor de natură salarială aferentă.
Pe de altă parte, eliberarea reclamantului din funcția publică de conducere pe care o ocupă este de natură a afecta grav imaginea și prestigiul profesional al acestuia iar în condițiile în care ulterior, în soluționarea cererii sale de anulare a actului administrativ s-ar constata nelegalitatea acestuia, repararea prejudiciilor create în plan moral va fi foarte dificilă în raport de specificul activității desfășurate de acesta.
În concluzie, suspendarea executării actului administrativ unilateral se impune a fi dispusă în cauză atât din perspectiva îndeplinirii cerințelor art 14 alin (1) din Legea nr. 554/2004 cât și datorită faptului că aceasta ar veni în acord cu nr. R (89) 8 adoptată la 13 septembrie de Comitetul de miniștri din cadrul Consiliului Europei referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
consideră că este de dorit să fie asigurată persoanele o protecție jurisdicțională provizorie și că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii, iar activitățile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor. a apreciat că, executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor cu un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.
Față de toate considerentele mai sus expuse, în lumina dispozițiilor art. 14 alin (1) raportat la art. 2 alin (1) lit ș și t din Legea nr. 554/2004 se impune a fi admisă cererea formulată de reclamant cu consecința suspendării executării ordinului nr. 385 din 23 aprilie 2009 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anularea actului administrativ.
Pârâtul aflându-se în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă va fi obligat să plătească reclamantului suma de 4,3 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul domiciliat în B-M- B județul
Dispune suspendarea executării Ordinului nr. 385/23.04.2009 emis de MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI și PROTECȚIEI SOCIALE cu sediul în B str. -. - nr. 2 B sector 1, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anularea actului administrativ.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 4,3 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 30.06.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
4 ex./2.07.2009
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu
