Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 36/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 36/2008
Ședința publica din data 14 ianuarie 2008
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, având ca obiect anularea hotărârii 21933 din 09.07.2007 emisă de pârâtă.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat martorul, lipsă fiind martorul și părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 04.12.2007 s-a înregistrat la dosarul cauzei două procese-verbale încheiate în data de 03.12.2007 de către lucrătorul de poliție privind punerea în executare a mandatelor de aducere întocmite pe numele martorilor: și, precum și o cerere de reexaminare a încheierii din data de 03.12.2008, în sensul exonerării de plata amenzii aplicate lucrătorului de poliție, la care s-au anexat o serie de înscrisuri justificative ( 48 - 52).
În data de 20.12.2008, martorul a depus la dosarul cauzei un înscris prin care a învederat instanței că, nu se poate prezenta în proces din motive de sănătate, respectiv că, nu se poate deplasa, la care a anexat o adeverință medicală eliberată din data de 19.11.2007 și de asemenea, martorul a depus un înscris, cu același conținut și la care a anexat o justificare medicală tot din data de 19.11.2007.
În data de 14.01.2008 s-a înregistrat la dosarul cauzei o cerere de înlocuire a martorilor: și, întrucât este imposibil să fie prezentați din motive medicale, cu martorul.
S-a prezentat lucrătorul de poliției, care la însoțit pe martorul, ca urmare emiterii mandatului de aducere pe numele său, pentru acest termen și a depus la dosarul cauzei procesul-verbal încheiat în data de 14.01.2008, cu privire la mandatul de aducere emis pe numele martorului.
Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de înlocuire a martorilor, formulată de reclamantă, față de punerea în executare a mandatului de aducere față de unul din martori și a procedat, la audierea martorului, sub prestare de jurământ a cărei declarație s-a atașat la dosarul cauzei la fila 59, iar în ceea ce privește pe martorul se va face aplicarea prevederilor dispozițiilor art. 188 alin. 3.pr.civ.
Martorul a prezentat instanței, un înscris medical referitor la soția sa, despre care a susținut că, are nevoie permanentă de îngrijire, pentru a justifica lisa sa de la celelalte termen.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
A:
Asupra prezentei acțiuni în contencios administrativ constată:
Prin cererea înregistrată sub nr- din data de 11.10.2007, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, anularea hotărârii nr. 21.933 din 9.07.2007 emisă de Comisia pentru aplicarea prev. Legii nr. 189/2000 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să se recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta a pretins că în mod greșit i-a fost respinsă cererea, atâta timp cât din declarațiile martorilor și date în fața notarului, rezultă că soacra sa, decedată, de origine evreică, convertită la religia evanghelică-luterană de frică să nu fie deportată în ghetou, a fost refugiată din anul 1942 din C pe teritoriul Statului Român, în localitățile și T unde l-a născut pe fostul său soț, -, la rândul lui decedat, care ar fi fost înregistrat clandestin la Primăria din C la data de 1.12.1944, reîntorcându-se din refugiu la 1.04.1945.
La rândul său, pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii în lipsa oricăror înscrisuri oficiale doveditoare, a datelor contradictorii rezultate din declarațiile martorilor și mai ales, faptului că martorii în cauză nici măcar nu puteau cunoaște personal situațiile invocate de reclamantă, atâta timp cât în perioada respectivă s-au aflat în alte localități de refugiu și nu aveau nici o legătură cu familia reclamantei.
Totodată, au fost depuse la dosar actele care au stat la baza hotărârii de respingere a cererii reclamantei ( 16 - 27).
În temeiul art. 129 alin. 5.pr.civ. instanța a stăruit față de apărările invocate în ascultarea nemijlocită a martorilor, în final martorul fiind prezentat instanței ca urmare a punerii în executare a unui mandat de aducere.
În declarația dată în fața instanței sub jurământ, martorul a arătat că nu o cunoaște pe reclamantă, nu a cunoscut-o nici pe soacra acesteia și nici pe fiul ei, -, iar declarația sa dată la notar a semnat-o doar în alb și nu a scris nimic pe ea din cele pretinse de reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că reclamanta s-a adresat cu o cerere pârâtei C - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 pentru recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de acest act normativ, deoarece este soția supraviețuitoare a soțului său, -, decedat în anul 1997 și care ar fi fost strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice la care a fost supusă mama sa după de la Viena, în perioada decembrie 1944 - martie 1945.
În lipsa unor înscrisuri doveditoare și cum declarațiile notariale ale martorilor și conțineau numeroase contradicții și situații pe care nu aveau cum să le cunoască, cererea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată prin hotărârea contestată.
Este adevărat că beneficiază de prevederile acestui act normativ, cetățenii români care în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere din 06.09.1940 până la 06.03.1945 au suferit persecuții din motive etnice și în cazul în care conform art. 1 lit. c din nr.OG 105/1999 au fost strămutați în altă localitate decât cea de domiciliu și, de asemenea și soțul supraviețuitor al celui decedat, dacă îndeplinește cerințele primului text legal, avându-se în vedere disp. art. 3 din același act normativ.
Or, în cazul de față, reclamanta nu a fost în măsură să dovedească, fără dubii, îndeplinirea condițiilor cerute de lege, situație în care hotărârea comisiei nu poate fi anulată, ea nefiind contrară legii.
Mai mult, chiar susținerea reclamantei vizând situația invocată că soacra sa ar fi fost nevoită să se refugieze din cauza persecuțiilor etnice și că în perioada refugiului și în localitatea în care a fost nevoită să se refugieze l-ar fi născut fiul său -, nu poate fi luată în considerare atâta timp cât certificatul de naștere, de căsătorie și de deces arată că fostul soț al reclamantei s-a născut chiar în localitatea C, care era localitatea de domiciliu la data de 1.12.1944.
Reclamanta nu a dovedit în nici un mod, așa cum a pretins că este îndreptățită să beneficieze de drepturile prev. de Legea nr. 189/2000, astfel încât având în vedere și disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, prezenta acțiune urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliată în C-N, str. -, nr. 12, jud. C în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C-N, str. -, nr. 2, jud. C, vizând anularea hotărârii nr. 21.933 din 09.07.2007.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
G - - - - -
Red.Gh.
Dact./4 ex./24.01.2008.
Președinte:Gheorghe CotuțiuJudecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan