Refuz acordare drepturi conform nr.oug 214/1999( calitatea de luptator în rezistența anticomunistă). Sentința 40/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE A
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. 1295,-
SENTINȚA NR.40
Ședința publică din data de 11 martie 2009
PREȘEDINTE: Dinu Florentina
Grefier: - -
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată împotriva sentinței nr.13 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, formulată de contestatorul, domiciliat în P,-,.3.1,.A,.2,.9, cod poștal -, județ P, în contradictoriu cu intimați pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI - COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA, cu sediul în B,-, Sector 5, cod poștal -, STATUL ROMÂN - MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, Sector 5, cod poștal -.
Contestația în anulare fiind scutită de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul personal, lipsă fiind intimații Ministerul Justiției - Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența și Statul Român - Ministerul Economiei și Finanțelor
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că prin intermediul Serviciului Registratură la dosar s-a atașat dosarul nr- al Curții de Apel Ploiești.
Contestatorul depune la dosar note de ședință, concluzii scrise și un articol din cotidianul România Liberă.
Totodată, având cuvântul declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Contestatorul personal având cuvântul solicită admiterea contestației în anulare a sentinței nr. 13/17 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția Comercială și de Contencios Administrativ întrucât a formulat-o în scopul apărării unui interes legitim, în temeiul prevederilor imperative din Legea fundamentală, Constituția României și prev. art. 317 al.2 pr.civ.
În continuare susține că instanța a respins acțiunea fără aos oluționa pe fond, apreciind că este nulă, sub acest aspect invocă o serie de hotărâri din practica judiciară dec.723/2000
Arată că potrivit art. 317 alin. 2 tezele I și II instanța a respins acțiunea fără a se efectua verificările necesare, fără să fi fost judecată în fond.
Solicită admiterea contestației în anulare și fie modificarea, fie casarea sentinței nr. 13/17.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția Comercială și de Contencios Administrativ potrivit motivelor expuse oral și a celor aflate în scris.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 1295,-, contestatorul a formulat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției - Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor B, o contestație în anulare împotriva sentinței nr.13/17.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr-, împotriva Deciziei nr. 2321/05.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și împotriva sentinței nr. 213/20.10.2008 a Curții de Apel Ploiești
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 317-321.pr. civ. și art. 137 alin.2 pr. civ.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că motivarea trebuie să fie în concordanță cu actele dosarului, în caz contrar echivalează cu o nemotivare. Fără arătarea motivelor, instanțe de fond pronunță o soluție netemeinică.
Prin încheierea de ședință din 28 ianuarie 2008, Curtea a dispus disjungerea capetelor de cerere privind contestațiile în anulare formulate împotriva deciziei nr. 2321/05.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal precum și a sentinței nr. 213 din 20.10.2008 a Curții de Apel Ploiești - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și formarea a două dosare noi, întrucât hotărârile împotriva cărora s-a formulat contestație în anulare, sunt pronunțate de instanțe diferite și se află în stadii de judecată diferite.
În temeiul art. 115.pr.civilă, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată (filele 28-30).
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale ce au incidență în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin Sentința nr. 13/17 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploieștia fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției - Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența și Statul Român - Ministerul Economiei și Finanțelor B (filele 13-15).
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac și îmbracă două forme: contestația în anulare obișnuită sau de drept comun (art. 317.pr.civ.) și contestația în anulare specială (art. 318.pr.civ.). Contestația în anulare poate fi exercitată numai pentru motivele expres prevăzute de lege.
Contestația în anulare obișnuită poate fi exercitată pentru două motive: când procedura de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Art. 318.pr.civ. prevede două motive pentru exercitarea contestației în anulare specială, respectiv: dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale și respingând recursul sau admițându-l în parte, instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Prezenta contestație în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 317-321 și 137 alin.2 pr. civ., însă, întrucât contestația în anulare specială poate fi formulată doar împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs, iar hotărârea împotriva căreia se formulează prezenta contestație în anulare este o hotărâre a instanței de fond, vor fi analizate în continuare motivele contestației în anulare de drept comun.
Astfel, din dispozițiile art. 317 alin.1 pr. civ. rezultă că trebuie îndeplinite două condiții pentru admisibilitatea contestației în anulare de drept comun: hotărârea atacată să fie irevocabilă și motivele contestației să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
În cauza de față, sentința nr. 13/17 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal este irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin decizia nr. 2321/05.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.
Motivele contestației în anulare de drept comun, respectiv: 1. procedura de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și 2. hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, puteau fi invocate și în calea de atac a recursului, însă Curtea va face o analiză a acestora și în cadrul acestei căi extraordinare de atac.
În ședința publică din 17.01.2008 când Curtea de Apel Ploiești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința nr. 13, contestatorul a fost prezent personal, astfel cum rezultă din practicaua acestei hotărâri (fila 378, dosar nr- al CA P), situație în care nu se poate reține că procedura de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii. Cu privire la cel de al doilea motiv al contestației în anulare de drept comun, vizând faptul că hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, Curtea constată că potrivit art.6 din OUG nr. 214/1999, Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența este reprezentată în justiție de Ministerul Justiției, iar împotriva deciziei Comisiei, precum și în cazul refuzului nejustificat de a rezolva o cerere, persoana interesată poate introduce plângere la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit legii. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, itigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. Alineatul trei al aceluiași articol prevede că reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.
Întrucât Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența, reprezentată în justiție de Ministerul Justiției, este o autoritate publică centrală, competența materială aparține curții de apel.
Alegerea între curtea de apel d e la domiciliul reclamantului sau curtea de apel d e la sediul pârâtei a aparținut reclamantului, care a înțeles să investească cu soluționarea cauzei sale Curtea de Apel Ploiești.
Or, în aceste condiții, nu se poate reține că hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Pentru aceste considerente și în temeiul art. 320.pr. civ. Curtea va respinge contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată împotriva sentinței nr.13 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, formulată de contestatorul, domiciliat în P,-,.3.1,.A,.2,.9, cod poștal -, județ P, în contradictoriu cu intimați pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI - COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA, cu sediul în B,-, Sector 5, cod poștal -, STATUL ROMÂN - MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, Sector 5, cod poștal -.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 11 martie 2009.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red.DF/CMF
5 ex./16.03.2009
Președinte:Dinu FlorentinaJudecători:Dinu Florentina