Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 46/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. 5/59/3.01.2008

SENTINȚA CIVILĂ NR. 46

Ședința publică din 27 februarie 2008

PREȘEDINTE: Pătru Răzvan

JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Casa Județeană de pensii C-S având ca obiect Legea nr. 189/2000.

La apelul nominal se prezintă reclamanta personal, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reclamanta învederează că martorii pe care trebuia să-i aducă în instanță nu se pot prezenta deoarece sunt în vârstă și netransportabili.

Nemaifiind formulate alte cereri, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și trece la soluționarea cauzei acordând cuvântul pe fond.

Reclamanta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

După dezbateri dar nu înainte de terminarea ședinței se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei care depune concluzii scrise.

CURTEA

Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamantul a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii C-S solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 449 din 9.11.2007, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, privind respingerea cererii prin care a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului - lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare; obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri prin care să-i fie recunoscute și acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000; în virtutea prevederilor art.5 din Legea nr. 189/2000, obligarea Casei Județene de Pensii C-S la plata indemnizației cuvenite începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii (adică începând cu data de 1.10.2007); obligarea pârâtei să îi plătească cheltuieli de judecată pe care le va face.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că la data de 21.09.2007 a depus la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, constituită în cadrul Casei Județene de Pensii C-S, cererea nr. 5684, prin care a solicitat drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, privind persoanele strămutate.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar un set de acte justificative, respectiv: acte de stare civilă, cupon pensie, adresa nr. C/1422/24.05.2007 emisă de Arhivele Naționale ale Direcției Juridice C, declarațiile martorilor și, potrivit cărora rezultă foarte clar că a fost strămutat în altă localitate,

Din actele depuse la Casa Județeană de Pensii, rezultă că, în perioada octombrie 1940 - martie 1945 reclamantul a fost refugiat împreună cu părinții din localitatea Județul S în comuna T, Jud. C, mai precizează că și frații acestuia, împreună cu care a fost refugiat în acea perioadă sunt beneficiari ai drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, drepturi acordate de Casa de Pensii din Jud.

Deși a sperat la o soluționare favorabilă a cererii sale, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și-a respins cele solicitate pe motiv că nu are calitate de persoană strămutată, ignorând astfel declara

Iile de la cei doi martori, dovada care, potrivit legii, trebuia luată în considerare, având în vedere faptul că Arhivele Naționale din C nu mai dețin în păstrare toate documentele din acea perioadă.

La termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2008, pârâta Casa Județeană de Pensii C-S a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii și menținerea Hotărârii nr. 449 din 9.11.2007.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Doamna s-a născut la data de 9.07.1935 în comuna, județ S și a locuit în această localitate până în anul 1940.

Din actele depuse de reclamantă la Casa Județeană de Pensii CSr ezultă că în perioada octombrie 1940 - martie 1945 doamna - având vârsta de 5 ani la momentul strămutării, s-a refugiat împreună cu părinții din localitatea, din județul S, în comuna T, din județul

Instanța reține că proba refugierii reclamantei din localitatea natală în localitatea T, din județul Coc onstituie declarațiile martorilor și, ale căror declarații autentificate sunt atașate în copie la filele 8 și 9 din dosar.

Instanța constată că drepturile reclamantei sunt reglementate prin Ordonanța de Guvern nr. 105 din 30 august 1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, ordonanță care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999.

După intrarea în vigoare, Ordonanța de Guvern nr. 105/1999 a fost modificată prin mai multe acte normative, respectiv prin Legea nr. 189/2000, prin care a fost aprobată cu modificări Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 242/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 367/2001; Legea nr. 367/2001; Legea nr. 319/2002; Legea nr. 586/2002, cu modificările ulterioare; Legea nr. 323/2004; Legea nr. 148/2005 și prin Legea nr. 204/2007, acest din urmă act normativ fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 467 din 11 iulie 2007.

Conform art. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999,"beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:

a) a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate;

b) a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare;

c)a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;

d) a făcut parte din detașamentele de muncă forțată;

e) a fost supraviețuitoare a trenului morții;

f) este soțul sau soția persoanei asasinate ori executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, dacă ulterior nu s-a recăsătorit;

g) a fost evacuată din locuința pe care o deținea".

Conform art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 - norme aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 127 din 14 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 139 din 22 februarie 2002 - "prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral".

În privința mijloacelor de probă ale acestor ipoteze, art. 61din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999 prevede că "dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".

În același sens, art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 stipulează următoarele:

"(1)Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, cum sunt:

- acte eliberate de Crucea Roșie Internațională;

- acte eliberate de lagărele de concentrare;

- livrete militare sau adeverințe eliberate de 02405 Pitești, pentru persoanele care au fost în detașamentele de muncă obligatorie;

- carnet/foi de pontaj privind zilele de muncă obligatorie;

- carnet de identitate privind pe cei deportați în;

- adeverințe eliberate de Arhivele Naționale Române sau de direcțiile județene ale acestora, ordine, dispoziții etc.;

- buletine de evidență a populației, eliberate de postul de jandarmi din localitatea respectivă din;

- acte eliberate de primăria orașelor respective;

- certificate sau adeverințe de la autoritățile militare ori civile românești;

- adeverințe eliberate de alte autorități din;

- alte asemenea acte oficiale.

(2) În lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori.

(3) În situația în care persoana în cauză dovedește cu acte oficiale data de la care a început perioada de persecuție pe motive etnice, fără să rezulte când încetează aceasta, se poate face uz de proba cu martori pentru stabilirea intervalului de timp pentru care se solicită drepturi conform legii".

În raport cu aceste reglementări, instanța consideră ca fiind nelegal refuzul Casei Județene de Pensii de a accepta dovada strămutării reclamantei prin declarațiile martorilor.

Dată fiind situația specială creată în urma de la Viena, care a determinat strămutarea unui număr mare de persoane din Transilvania de Nord în România, într-o perioadă de circa 15 zile, instanța consideră justificată absența unor evidențe oficiale complete a persoanelor strămutate. Legiuitorul a luat în considerare această situație excepțională și a acordat posibilitatea legală acestor persoane să facă dovada situațiilor respective prin audierea unor martori.

În aceste condiții, instanța consideră că ignorarea acestor depoziții de către Casa Județeană de Pensii CSa duc atingere dispozițiilor legale care reglementează admisibilitatea acestor mijloace de probă în dovedirea situațiilor prevăzute de art. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999.

Instanța constată că din declarațiile martorilor și, declarații atașate în copie la filele 8 și 9 din dosar, rezultă că doamna s-a refugiat - în perioada octombrie 1940-martie 1945, împreună cu părinții - din localitatea, din județul S, în comuna T, din județul Cei doi martori au declarat că s-au întâlnit cu reclamanta în localitatea în care s-a refugiat. Având în vedere vârsta reclamantei la momentul strămutării ei, în 1940 - când avea 5 ani - instanța apreciază ca fiind justificată concluzia că aceasta a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia în altă localitate decât cea în care s-a născut și a locuit inițial, respectiv din localitatea.

Dată fiind această situație, instanța apreciază ca fiind nelegală Hotărârea nr. 449/9.11.2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii C S, hotărâre prin care s-a respins cererea reclamantei de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999.

Constatând nelegalitatea acestei hotărâri, în raport cu starea de fapt reținută - din care rezultă că doamna a fost nevoită să se refugieze în perioada octombrie 1940-martie 1945 în altă localitate - instanța va admite acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C S și va anula Hotărârea nr. 449/9.11.2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii C

În consecință, instanța va obliga Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii C S să emită hotărârea de recunoaștere a calității reclamantei de refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999, începând cu data de 1.10.2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C

Anulează Hotărârea nr. 449/9.11.2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii C

Obligă Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii C S să emită hotărârea de recunoaștere a calității reclamantei de refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999, începând cu data de 1.10.2007.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședința publică din 27 februarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - LIBER -

GREFIER,

- -

Red./21.03.2008

Dact./ 4 ex./21.03.2008

Se comunică:

-reclamanta - Reșița str. - G, - 4,.2,. 2,.10 jud. C-

- pârâtă Casa Județeană de Pensii C-S - Reșița.- jud. C-severin

Com. 2 ex.

Președinte:Pătru Răzvan
Judecători:Pătru Răzvan, Claudia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 46/2008. Curtea de Apel Timisoara