Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 48/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința nr. 48/F/2009 Dosar nr-

Ședința publică de la 6 martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Ioniche judecător

GREFIER - - -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea acțiunii formulate în temeiul Legii contenciosului administrativ de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C, având ca obiect refuzare drepturi conform Legii 189/2000.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 2 martie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru 6 martie 2009.

CURTEA

Asupra acțiunii de față, constată că,

La data de 21.01.2009, reclamantul Gaf ormulat acțiune în contencios administrativ, solicitând instanței de judecată anularea hotărârii nr. 2241/29.12.2008, a pârâtei Casa Județeană de Pensii C, ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.

Reclamantul a susținut că, în fapt începând cu data de mai 1941-1945, familia sa și alte familii de locuitori români din C au fost nevoiți să părăsească localitatea de domiciliu și să se refugieze în alte părți, datorită persecuțiilor, amenințărilor, fricii de autorităților vremii, de regimul hortist.

Se arată că a fost amenințată familia sa, au fost sparte geamurile de la casă, nopțile au dormit de frica jandarmilor în pădure.

a fost din C în Î Buzăului și apoi în

În concluziile scrise, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii și recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c din Legea nr. 189/2000, cu acordarea drepturilor prevăzute de lege, anularea hotărârii atacate, emise de pârâtă.

În probațiune a depus copie de pe Hotărârea atacată nr.2241/29.12.2008, (23 dosar).

Față de acțiunea reclamantului, pârâta Casa Județeană de Pensii Caf ormulat Întâmpinare (12-13 dosar) solicitând respingerea acțiunii reclamantului și menținerea hotărârii atacate emisă de acesta ca fiind legală și temeinică.

În apărare pârâta a depus înscrisuri ( 14-20 dosar), respectiv actele ce au stat la baza emiterii hotărârii atacate și anume:

- cererea nr. 13332/23.12.2008; certificat de naștere nr. -; carte de identitate seria - nr. -; declarația de martori autentificate sub nr. 109/12.11.2008 date de către și; adresa nr. C 1243/19.12.2008 și Hotărârea nr. 2241/29.12.2008.

Pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Față de actele dosarului instanța a încuviințat și proba cu cei doi martori care au depus notariale și anume și, declarații consemnate la fila 22-23 dosar.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, Hotărârea atacată nr.2241/29.12.2008, emisă de pârâtă, prin prisma motivelor invocate de reclamant în acțiune și față de prevederile legale aplicabile în cauză Legea nr. 189/2000, modificată, și Legea nr. 554/2004, constată acțiunea reclamantului ca întemeiată și legală.

Astfel, se reține că:

La data de 23.12.2008, reclamantul Gaf ormulat cererea nr. 13332/2008, adresată Casei Județene de Pensii C, în vederea recunoașterii calității sale de refugiat (15) privind perioada mai 1941-1945.

Se constată că reclamantul s-a născut la data de 28.04.1939 în localitatea C (16-17).

Conform declarației de martori notariale (19 și 20) și celor date în fața instanței (22-23 dosar), rezultă că în fapt familia reclamantei s-a refugiat pentru motive de persecuție etnică în perioada mai 1941 - 6.03.1945, din localitatea de domiciliu C - în Î Buzăului, și apoi mai departe spre B, ca urmare a amenințărilor, și fricii de autorităților hortiste.

Familia sa se ocupa cu oieritul, impozitele erau prea mari, dările în lână la stat, erau prea mari și amenințările suferite, faptul că erau nevoiți să plece și să doarmă cu copii în pădure, astfel încât neputând suporta aceste persecuții, familia s-a refugiat cu copii printre care și reclamantul G (minor), doar cu căruța și cu alte bagaje de mână.

Cum domiciliul reclamantului - minor - se afla la părinți, conform legii desigur că acesta se încadrează în prevederile legii art.1, lit. c pentru perioada precizată mai sus.

În esență, se reține ca justificată și legală acțiunea reclamantului, și ca nelegală și neîntemeiată Hotărârea atacată nr.2241/29.12.2008, motiv pentru care urmează a fi anulată.

În consecință, va fi obligată pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să i se recunoască calitatea de refugiat, cu acordarea drepturilor legale începând cu data de 1.01.2009.

În ce privește apărarea formulată de pârâtă prin întâmpinare, aceasta urmează a fi înlăturată, față de considerentele de mai sus, reținând că hotărârea dată de pârâtă este nelegală și neîntemeiată, impunându-se anularea ei și emiterea unei noi hotărârii conform legii și conform dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G cu domiciliu în localitatea C,- A, jud. C în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C cu sediu în Sf. G,-, județ C și în consecință:

Anulează hotărârea nr.2241/29.12.2008, emisă de pârâtă și,

Obligă pârâta să emite o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat conform art.1, lit. " c" din Legea nr.189/2000, modificată, pentru perioada 1 mai 1941 - 6.03.1945, cu acordarea drepturilor cuvenite începând cu data de 1.01.2009.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2009.

Președinte Grefier

- - - -

Red. I-6.03.2009

. -9.03.2009 /2 ex.

Președinte:Maria Ioniche
Judecători:Maria Ioniche

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 48/2009. Curtea de Apel Brasov