Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 494/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 494/2009
Ședința publică de la 22 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezenta cauză este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea aduce la cunoștința reclamantului faptul că pârâta, în cuprinsul întâmpinării, arată că acesta a mai formulat cerere pentru recunoașterea calității de refugiat în anul 2007, când pârâta i-a emis o hotărâre în acest sens, sens în care pune în discuția acestuia excepția tardivității.
Reclamantul arată că la acea dată nu se afla în țară, precizând că acea hotărâre nu i-a fost comunicată.
Curtea urmează să unească excepția tardivității cu fondul cauzei, astfel că, nemaifiind alte cereri de solicitat declară închisă faza dezbaterilor și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.
Reclamantul solicită admiterea contestației.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată în data de 24 iunie 2009, reclamantul a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea hotărârii nr. 5.846 din data de 30 mai 2009 emisă de către pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de G nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de persoană refugiată, în sensul actelor normative menționate.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în urma de la Viena a suferit persecuții etnice și pentru a face dovada refugiului s-a adresat Filialei Ca A rhivelor Naționale, această autoritate comunicându-i că nu deține documente din perioada respectivă, sens în care a făcut dovada refugiului cu declarații de martori autentificate la notar public, probă permisă de Legea nr. 189/2000, astfel că este îndreptățit la acordarea drepturilor prevăzute de actul normativ menționat.
Pârâta, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, prin întâmpinare, s-a opus admiterii cererii ca nelegală și netemeinică și solicitând respingerea ei ca nedepusă în termen.
În susținerea excepției de tardivitate, pârâta a arătat că există deja o hotărâre cu același obiect, respectiv hotărârea nr. 4.487 din 17.01.2007, comunicată reclamantului la data de 26 ianuarie 2007, împotriva căreia reclamantul a formulat contestație în instanță abia la data 24 iunie 2009, cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de lege, iar hotărârea nr. 5.846 din 30 mai 2009 reprezintă o formă mascată de recurs, fapt ce atrage respingerea acțiunii ca tardiv formulată.
Pe fond, pârâta a arătat că se impune respingerea acțiunii reclamantului deoarece, în dovedirea susținerilor sale, reclamantul nu a prezentat o dovadă cu acte în sensul art. 4 alin. 1 din nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 și, mai mult, declarațiile martorilor date în fața notarului public sunt sumare neconducând la concluzia existenței persecuției reclamantului și a familiei acestuia. ( 10)
Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Hotărârea atacată în prezenta cauză, respectiv nr. 5.846 din 30 mai 2009 fost adoptată în urma cererii reclamantului nr. 159 din data de 28.04.2009 ( 3).
Anterior acestei cereri, reclamantul a mai formulat o altă cerere adresată pârâtei, respectiv nr. 1.707 din 21 noiembrie 2006, cerere respinsă de către pârâtă prin hotărârea nr. 4.487 din 17 ianuarie 2007 ( 23).
S-a menționat în această hotărâre că cererea reclamantului a fost respinsă deoarece s-a născut în anul 1943 în teritoriul cedat și nu dovedește că a fost persecutat.
Față de această hotărâre, reclamantul avea deschisă calea acțiunii în instanță prev. de art. 7 al. 4 din Legea nr. 189/2000, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului.
Cu toate acestea, reclamantul nu s-a adresat instanței de contencios-administrativ, ci a preferat să formuleze o altă cere cu același conținut și întemeiată pe aceleași acte, cerere respinsă prin hotărârea nr. 5.846/2009.
Față de conținutul hotărârii nr. 4.487/2007 și în raport de data comunicării acesteia către reclamant, pârâta a invocat excepția de tardivitate întemeiată pe art. 7 al.4 din Legea nr. 189/2000.
Excepția de tardivitate urmează a fi respinsă de către instanță din următoarele considerente:
În raport de hotărârea atacată în prezenta cauză, respectiv nr. 5.846 din 30 mai 2009, instanța urmează a verifica îndeplinirea cerințelor legale referitoare la termenul de contestare, deoarece acesta este actul administrativ față de care s-a solicitat anularea prin intermediul prezentei cereri de chemare în judecată.
Reclamantul a înțeles să nu formuleze contestație împotriva hotărârii nr. 4.487/17.01.2007, astfel încât Curtea nu poate analiza o eventuală excepție de tardivitate în raport de acel act administrativ, deoarece nu acela este actul a cărui anulare se cere în prezenta cerere.
Referitor la fondul cauzei, Curtea constată următoarele:
Cererea reclamantului de acordare a drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000 a fost soluționată de către pârâtă pentru prima dată prin hotărârea nr. 4.487 din 17 ianuarie 2007. Față de acest act administrativ, reclamantul avea deschisă calea acțiunii în instanță, urmând ca apoi, în acel litigiu să se stabilească calitatea de refugiat a reclamantului sau, dimpotrivă, să se constate lipsa probelor necesare pentru dobândirea acestei calități.
Neexercitarea căii de atac împotriva primei hotărâri, împiedică accesul reclamantului la instanță prin intermediul prezentei cereri care nu face altceva decât să pună în discuție, într-o manieră ocolită, conținutul primei hotărâri.
Și prin hotărârea atacată în prezenta cauză, reclamantul a solicitat recunoașterea acelorași drepturi, în baza acelorași probe ca și în prima cerere adresată pârâtei.
Nu este permis deci a se analiza în instanță situația reclamantului în cadrul contestației realizată împotriva celei de a doua hotărâri, atât timp cât reclamantul a avut la dispoziție calea de atac împotriva primei hotărâri și nu a înțeles să uzeze de aceasta.
Față de cele menționate, se va respinge cererea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității formulată de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul domiciliat în comuna, sat, nr. 337, jud. S împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, cu sediul în Z, B-dul -, nr. 85, jud.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.
Dact./4 ex./03. 11.2009.
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac