Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 571/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 571

Ședința publică din 11 noiembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Hrudei

GREFIER: ---

S-a luat spre examinare, în rejudecare, acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000, respectiv anularea Hotărârii nr. 23116 din 23 iulie 2008, emisă de pârâtă.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la al 5-lea termen de judecată, este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.

Față de depoziția martorului care a fost audiat la termenul precedent Curtea a considerat necesară suplimentarea probațiunii, sens în care a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a indica încă un martor în susținerea pretențiilor sale, sub sancțiunea prevăzută de art. 1551.pr.civ. însă nu s-a conformat dispozițiilor instanței, motiv pentru care dosarul va fi suspendat în conformitate cu prevederile legale mai-sus indicate.

Se prezintă numiții și care învederează instanței că se prezintă în calitate de martori deoarece cunosc împrejurări legate de refugiul reclamantei.

Curtea redeschide dezbaterile și constatând că martorul a fost deja audiat procedează la audierea martorului, sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnate în procesul-verbal atașat la dosarul cauzei la fila 30.

Curtea găsește cauza în stare de judecată și, în raport de obiectul acesteia și înscrisurile existente la dosar, o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 15.09.2008, reclamanta a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 23.116 din data de 23.07.2007 emisă de pârâtă, cu consecința obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, arătând în susținerea poziției sale procesuale că nu există dovezi certe care să susțină solicitarea reclamantei, iar declarațiile martorilor sunt neverosimile, întrucât, în general, la nivelul jud. C au fost întocmite sute de dosare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către persoane ale căror declarații au fost depuse în dosarele prin care s-a solicitat acordarea drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000.

La baza soluției de respingere adoptată de către pârâtă a stat convingerea comisiei asupra falsității declarațiilor celor doi martori, ale căror declarații au fost invocate de către reclamantă, respectiv și.

Din probele administrate în cauză, instanța a reținut, prin SC 693/2008, următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18.07.2008, sub nr. 42.153, reclamanta a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de soț supraviețuitor al unui refugiat, cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, depunând în probațiune actele de stare civilă precum și declarații de martori, autentificate de notarul public.

Prin hotărârea nr. 23.116 din data de 23.07.2008, pârâta respinge cererea reclamantei apreciind că nu sunt datele sunt contradictorii în dovedirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Analizând dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, s-a constatat că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Probele existente la dosar, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor și ( 18 - 20), primul fiind beneficiar al unei hotărâri prin care i se recunoaște statutul de refugiat, au atestat împrejurarea că soțul reclamantei, numitul, împreună cu părinții săi s-au refugiat din localitatea de domiciliu, urmare a persecuțiilor etnice instituite, într-o altă localitate, în luna octombrie 1940, reîntoarcerea având loc în cursul lunii aprilie 1945.

În vederea administrării nemijlocite a probei cu martori, instanța, făcând aplicarea prev. 129 alin. 4 și 5.pr.civ. a dispus, din oficiu, prin încheierea din 15.10.2008, audierea martorilor și.

Curtea, în urma analizei probei testimoniale administrate, a constatat că declarația martorului este pertinentă, având legătură cu obiectul cauzei. De asemenea mărturia testimonială este concludentă în cauză, martorul arătând instanței detalii ale refugiului soțului reclamantei, împreună cu familia acestuia, relatând fapte pe care le-a cunoscut direct și în care a fost implicat personal.

Mai mult, această probă trebuie analizată în contextul istoric al epocii, care este de notorietate și prin prisma intervalului de timp scurs de atunci, coroborate cu gradul redus de instruire al martorului, acestea fiind în măsură să explice micile neconcordanțe existente între cele relatate în fața notarului și cele relevate instanței.

De remarcat este și faptul că în jurisprudență s-a stabilit că efectele refugiului se produc direct și nemijlocit și asupra persoanelor care, la acea dată, erau minore, în considerarea prev. art. 93 Cod civil, conform cărora copilul minor are domiciliul la părinții săi, prevederi reluate în cuprinsul art. 100 alin. 1 din Codul familiei, vârsta fragedă a soțului reclamantei fiind relevantă pentru a statua în sensul în care efectele strămutării l-au afectat pe aceasta în mod negativ.

Drept urmare, instanța a apreciat acțiunea reclamantei ca fiind fondată și în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 a dispus anularea hotărârii nr. 23.116 din data de 23.07.2009 emisă de pârâtă.

Prin DC 2172/10.04.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, casând hotărârea atacată și trimițând cauza, spre rejudecare, Curții de Apel.

În îndrumările date, Curtea a învederat faptul că probele administrate sunt insuficiente și contradictorii, doar unul dintre martori având calitatea de beneficiar al prevederilor OG 105/1999 ( ), impunându-se suplimentarea probațiunii în acest sens.

În rejudecare, acțiunea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr-/RJ.

Au fost audiați martorii -6 și -30, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

Depoziția martorului audiat în ședința publică din 21.10.2009 a fost înlăturată de la stabilirea situației de fapt, martorul declarând că nu o cunoaște pe reclamantă.

Din probele suplimentare administrate în cauză, Curtea reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15.09.2008 sub nr-, reclamanta a solicitat pârâtei stabilirea drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare a numitului, decedat la data de 27.09.1995, depunând în probațiune acte de stare civilă ( certificat de naștere reclamantă seria - nr. -, certificat de căsătorie reclamantă serai C8 nr. -, Bi reclamantă seria - nr. - și certificat deces seria - nr. -) precum și hotărârea nr. 23116 din 23 iulie 2008 emisă de pârâta C prin care i-au fost respinse solicitările referitoare la recunoașterea drepturilor și a statutului conferit de 189/2000.

Analizând dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, se constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

În vederea administrării nemijlocite a probei cu martori, în rejudecare, instanța a dispus audierea martorilor și ( acesta din urmă beneficiar al legitimației de refugiat nr. 401, conform hotărârii CJP C nr. 11213/2003 ).

Declarațiilor acestora li se adaugă cele relatate de către martorul, potrivit declarației autentificate de BNP G & - & prin încheierea nr. 1629/5.06.2008 ( de asemenea, beneficiar al prevederilor OG 105/1999.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din 189/2000, soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia, începând cu data de 1 lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, de o indemnizație lunară dacă ulterior nu s-a recăsătorit,

Din interpretarea textului de lege menționat, instanța apreciază că, pentru admisibilitatea cererii reclamantei, se cer întrunite cumulativ urmatoarele conditii:

- să existe o persoană beneficiară a drepturilor prevăzute de 189/2000;

- persoana beneficiară a acestor drepturi sa fie decedată;

- soțul supraviețuitor sa formuleze cerere;

- soțul supraviețuitor să nu se fi recăsatorit.

În speță, curtea constată ca toate aceste condiții sunt întrunite, existand actele de stare civilă aferente: certificat de naștere reclamantă seria - nr. -, certificat de căsătorie reclamantă serai C8 nr. -, Bi reclamantă seria - nr. - și certificat deces seria - nr. -.

De asemenea, se constată ca reclamanta a formulat, la data de 18.07.2008, o cerere de acordare a drepturilor recunoscute de lege, în calitate de soție supraviețuitoare -8 dosar -, cerere respinsă prin hotarârea nr. 23116/23.07.2008.

Pe de altă parte, din declarația reclamantei rezultă faptul că aceasta nu s-a recăsătorit.

Probele existente la dosar, respectiv actele depuse de reclamantă atestă cu caracter unitar că acesta se încadrează în prev. Legii nr. 189/2000, fiind soție supraviețuitoare al celui refugiat ( ).

De asemenea, depozițiile martorilor, si au atestat împrejurarea că soțul reclamantei, numitul, împreună cu părinții săi s-au refugiat din localitatea de domiciliu, urmare a persecuțiilor etnice instituite, într-o altă localitate, în luna octombrie 1940, reîntoarcerea având loc în cursul lunii aprilie 1945.

Drept urmare, în temeiul art. 18 din Legea nr. 544/2004, instanța va admite acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei C, va anula hotărârea nr. 23.116/23.07.2008 emisă de pârâtă și o va obligă pe aceasta să-i recunoască reclamantei drepturile cuvenite soțului supraviețuitor, potrivit art. 3 din Nr.OG 105/1999, ca urmare a decesului soțului, drepturi cuvenite reclamantei începând cu 1.08.2008 ( luna urmatoare celei în care a formulat cererea ).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta.în com. nr.266 jud.C, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C cu sediul în CNs tr.- nr.2 jud.

Anulează Hotărârea nr. 23.116/23.07.2008 emisă de pârâtă.

Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei drepturile cuvenite soțului supraviețuitor, potrivit art. 3 din OG Nr. 105/1999, pentru perioada 15.10.1940-6.03.1945, ca urmare a decesului soțului, drepturi cuvenite reclamantei începând cu data de 1 august 2008.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 11.11.2009.

REȘEDINTE GREFIER

- - ---

RED.MH/MB

26.11.09/4 EX.

Președinte:Maria Hrudei
Judecători:Maria Hrudei

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 571/2009. Curtea de Apel Cluj