Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 668/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 668/2008
Ședința publică din 20 octombrie 2008
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 23193 din 23.07.2008 emisă de pârâtă.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat reclamanta, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 14.10.2008 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea pârâtei, prin care a solicitat respingerea pretențiilor reclamantei, la care s-au anexat înscrisurile care au stat la baza emiterii hotărârii contestate, din care un exemplar s-a comunicat cu reclamanta.
Reclamanta a arătat că, nu are de formulat alte cereri în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, deliberând, constată că, nu mai sunt de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă reclamantei cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta a solicitat admiterea acțiunii, întrucât s-a născut în refugiu, iar mama sa este beneficiara a prevederilor legii privind refugiați.
CURTEA:
deliberând, reține că:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 30 septembrie 2008, reclamanta a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, să se dispună anularea hotărârii nr. 23193 din data de 23 iulie 2008 emisă de pârâtă, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și netemeinică și, ca atare, se impune anularea acesteia întrucât s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi în localitatea T, suferind prejudiciile ce decurg dintr-o refugiere forțată.
De asemenea, reclamanta a relevat și faptul că pârâta a recunoscut mamei sale statutul de persoană refugiată, condiții în care este îndreptățită la recunoașterea calității de refugiat.
Pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C ( 9), prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii, arătând în susținerea poziției sale procesuale că reclamanta nu și-a schimbat domiciliul, fiind născută în localitatea de refugiu, din părinți care s-au refugiat anterior nașterii sale în localitatea respectivă, nesuferind persecuții din motive etnice, astfel încât nu se încadrează în dispozițiile expres și limitativ prev. de Legea nr. 189/2000.
Din probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 iulie 2008 sub nr. 42095, reclamanta a solicitat pârâtei Casa Județeană de Pensii C recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, depunând în probațiune acte de stare civilă precum și hotărârea nr. 5.014/04.11.2002 prin care pârâta recunoaște mamei sale statutul de refugiat
Prin hotărârea nr. 23193 din 23 iulie 2008, pârâta respinge cererea reclamantei apreciind că nu se încadrează în situațiile prev. de art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Analizând dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, se constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Conform art. 100 din Codul familiei, copilul minor locuiește la părinții săi.
Coroborând dispozițiile legale enunțate anterior se poate conchide că beneficiază de prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000 și copiii minori ai persoanelor refugiate - în înțelesul legii - întrucât aceștia nu aveau posibilitatea stabilirii unui alt domiciliu, iar privațiunile impuse părinților aflați în refugiu au afectat implicit și pe copiii lor minori. Se poate observa, de altfel, că nici legiuitorul nu a dorit înlăturarea acestor persoane de la aplicarea legii întrucât nu le-a inclus în categoria excepțiilor menționate expres.
Mai mult, prin hotărârea 5.014/04.11.2002 pârâta recunoaște mamei sale, calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000.
Față de această stare de fapt, instanța apreciază că și reclamanta are calitatea de refugiat pentru perioada cuprinsă între data nașterii, 12.03.1944 și data încetării refugiului, iar atâta timp cât mama sa beneficiază de prevederile actului normativ menționat, aplicarea unui tratament discriminatoriu între membrii aceleiași familii este inechitabil având în vedere prejudiciile suferite.
Drept urmare, în temeiul art. 18 din Legea nr. 544/2004, instanța va dispune anularea hotărârii nr. 23193 din 23.07.2008 emisă de pârâtă și o va obliga pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 12.03.1944 -06.03.1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobate prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulteriore, începând cu data de 01.08.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanta domiciliată în C-N, str. Gh., nr. 4/21, jud. C împotriva pârâtei CASA JUDETEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C-N, str., nr. 2, jud. C și, în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 23193 din 23.07.2008 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 12.03.1944 - 06.03.1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulteriore, începând cu data de 01 august 2008.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- -
Red.
Dact./4 ex./23.10.2008.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat