Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 738/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR Nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 738/2008
Ședința publică din 26 noiembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 - Hotărârea nr.5269/12.03.2008emisă de către pârâtă.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă martorul, lipsă fiind părțile și martorul G, decedat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul a fost amânat în vederea emiterii unei adrese și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 14.11.2008 au fost depuse procesele verbale de executare a mandatelor de aducere, procesul verbal cu privire la martorul G întorcându-se cu mențiunea "decedat".
În conformitate cu prevederile art. 193 pct. 1 Cod pr.civ. sub prestare de jurământ, Curtea a procedat la audierea martorului prezent -, declarația acestuia fiind consemnată conform procesului - verbal anexat la dosar la fila 40.
Curtea de apel, după deliberare, constatând că reclamantul nu s-a conformat dispoziției date la termenul de judecată din data de 05.11.2008, respectiv obligației de a depune la dosarul cauzei certificatul de deces al martorului G și de a indica numele unei alte persoane care are cunoștință directă despre refugiul său, îl decade pe reclamant din dreptul de a propune alte probe, în conformitate cu dispozițiile art. 170 alin. 3. proc. civ.
Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată la data de 18 septembrie 2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, solicitând instanței anularea hotărârii nr. 5.269 din data de 12.03.2008 emisă de pârâtă, recunoașterea calității de refugiat din motive etnice și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile bănești conferite de nr.OG 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că în perioada septembrie 1940 - februarie 1945 fost nevoit ca, împreună cu părinții săi, să se refugieze din satul în localitatea M, jud. C, urmare a persecuțiilor etnice.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, pârâta s-a opus admiterii acțiunii, arătând că din actele depuse de reclamant nu reiese că ar fi fost persecutat din motive etnice de către regimurile instaurate în România în perioada 06.09.1940 - 06.03.1945, iar singura dovadă prezentată de reclamant sunt declarațiile martorilor care însă nu pot fi luate în considerare având în vedere faptul că pe raza jud. S s-a constatat existența a multor declarații false date de martori, astfel că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât nu sunt dovezi oficiale în susținerea cererii sale. ( 9 - 10).
Examinând cauza prin prisma probelor administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.02.2008, sub nr. 43, reclamantul a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, depunând în probațiune actele de stare civilă, precum și declarațiile martorilor G și, ( 19, 20) autentificate de notarul public.
Prin hotărârea nr. 5.264 din 12.03.2008, pârâta respinge cererea reclamantului, apreciind că nu s-au dovedit susținerile acestuia pentru încadrarea în situațiile prevăzute de nr.OG 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
La adoptarea acestei hotărâri, autoritatea emitentă a avut în vedere împrejurarea că declarațiile martorilor care au atestat refugiul reclamantului nu sunt în măsură să constituie temei al recunoașterii statutului de refugiat.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; a fost supraviețuitoare a trenului morții; este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din nr.OG 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act normativ.
În vederea aflării adevărului în cauză, prin încheierea din data de 05.11.2008, Curtea a pus în vedere reclamantului necesitatea de a indica numele unei alte persoane care are cunoștință directă despre refugiul său, având în vedere că martorul G, care a semnat declarația autentică, a decedat și de a depune certificatul de deces al acestuia.
Totodată, în privința martorului s-a dispus emiterea unui mandat de aducere cu executare efectivă, pentru a fi ascultat de instanță în calitate de martor.
La termenul de azi, Curtea a în conformitate cu prevederile art. 193 pct. 1 Cod pr.civ. sub prestare de jurământ, a procedat la audierea martorului ( 40).
Conform depoziției martorului, reclamantul s-a refugiat în M, în toamna anului 1940, împreună cu părinții săi, dar a stat în această localitate doar 2 - 3 zile, ca mai apoi să plece spre o altă destinație, fără a putea oferi mai multe detalii referitoare atât la împrejurările care au determinat refugiul reclamantului și a familiei sale, cât și la perioada de refugiu. De asemenea, martorul a mai declarat că nu poate indica care a fost, la acel moment, vârsta reclamantului și nici numele părinților acestuia, întrucât nu a cunoscut familia lui înainte de momentul refugiului.
Din ansamblul declarației consemnate la fila 40, Curtea apreciază că starea de fapt este confuză și nerelevantă, toate datele legate de refugiul familiei reclamantului bazându-se pe simpla împrejurare mai sus arătată, conform căreia s-a întâlnit un timp foarte scurt cu reclamantul și familia acestuia, neputând forma convingerea instanței că acesta este îndreptățit la acordarea drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000.
Pentru a determina intima convingere a judecătorului, mărturia trebuie să emane de la un martor de bună-credință și să fie veridică, să inspire judecătorului încrederea că reflectă în mod exact realitatea obiectivă.
Concluzia instanței se întemeiază pe aceea că martorul nu a dezvăluit o relație specială în timpul refugiului cu familia reclamantului, acesta neasistând personal la refugiul acesteia și nepercepând în mod direct cauzele care au determinat acest refugiu.
Toate aceste împrejurări au determinat instanța să aprecieze că această mărturie nu reflectă în mod exact realitatea obiectivă, martorul nefiind în măsură să detalieze întâmplările efective petrecute în timpul refugiului.
Mai mult, se constată că sunt juste apărările pârâtei, în sensul că drepturile conferite de Legea nr. 189/2000 sunt acordate în considerarea calității de refugiat din motive etnice, care este recunoscută doar în situațiile strict și limitativ prevăzute de lege, iar încadrarea în aceste ipoteze trebuie dovedită de către reclamant, în concret, iar nu prin referire la împrejurări generale sau la contextul istoric al epocii.
Or, martorul audiat de către instanța nu a fost în măsură să releve în ce au constat aceste persecuții, raportat la situația concretă a reclamantului, astfel de aspecte nefiind cuprinse nici în declarația autentică a martorului
De asemenea, Curtea a avut în vedere și faptul că reclamantul nu s-a conformat dispoziției date la termenul de judecată din data de 05.11.2008, respectiv obligației de a indica numele unei alte persoane care are cunoștință directă despre refugiul său, astfel că l-a decăzut pe reclamant din dreptul de a propune alte probe, în conformitate cu dispozițiile art. 170 alin. 3. proc. civ.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior expuse și având în vedere probațiunea administrată în cauză, Curtea va aprecia acțiunea introductivă ca nefondată și, întemeiat pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, raportat la art. 1169. civ. și la art. 18 din legea contenciosului administrativ, a respins-o ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, domiciliat în comuna, sat, nr. 208, jud. S, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în Z, B-dul -, nr. 85, jud.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2008.
JUDECĂTOR GREFIER
- - - -
Red.
Dact. /4 ex./ 28.11.2008
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu
