Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 739/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 739/2008
Ședința publică din 26 noiembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 - anularea Hotărârii nr. 5348/08.09.2008.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă martorul, lipsă fiind părțile și martora.
Procedura de citare este legal îndeplinită, lipsa procesului verbal de executare a mandatului de aducere cu privire la martorul fiind acoperită prin prezența acestuia în fața instanței.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul a fost amânat în vederea administrării probei testimoniale și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 24.11.2008 reclamantul a depus un înscris prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, arătând că nu se poate prezenta în fața instanței din motive obiective.
La data de 26.11.2008, a fost depus procesul-verbal de executare a mandatului de aducere cu privire la martora prin care se arată că aceasta se află în imposibilitate de a se deplasa și că nu îl cunoaște pe reclamantul.
În conformitate cu prevederile art. 193 pct. 1 Cod pr.civ. sub prestare de jurământ, Curtea a procedat la audierea martorului prezent -, declarația acestuia fiind consemnată conform procesului - verbal anexat la dosar la fila 26.
Constatând că la data de 26.11.2008 a fost depus-procesul verbal de executare a mandatului de aducere cu privire la martora prin care se arată că aceasta se află în imposibilitate de a se deplasa și că nu îl cunoaște pe reclamantul, Curtea face aplicarea dispozițiilor art. 188 pct. 3. proc. civ. și pășește la judecată.
Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată la data de 07 octombrie 2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, solicitând instanței anularea hotărârii nr. 5.348 din data de 08.09.2008 emisă de pârâtă, recunoașterea calității de refugiat din motive etnice și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile bănești conferite de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că, deși a dovedit prin acte de stare civilă, înscrisuri emanând de la Arhivele Naționale și declarații autentice a 2 martori, faptul că a fost persecutat din motive etnice, pârâta i-a refuzat recunoașterea statului de refugiat.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, pârâta s-a opus admiterii acțiunii, arătând că din actele depuse de reclamant nu reiese că ar fi fost persecutat din motive etnice de către regimurile instaurate în România în perioada 06.09.1940 - 06.03.1945, iar singura dovadă prezentată de reclamant sunt declarațiile martorilor care însă nu pot fi luate în considerare având în vedere faptul că pe raza jud. S s-a constatat existența a multor declarații false date de martori, astfel că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât nu sunt dovezi oficiale în susținerea cererii sale.
Examinând cauza prin prisma probelor administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 01.07.2008, sub nr. 213, reclamantul a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, depunând în probațiune actele de stare civilă, precum și declarațiile martorilor și, ( 14, 15) autentificate de notarul public.
Prin hotărârea nr. 5.348 din 08.09.2008, pârâta respinge cererea reclamantului, apreciind că nu s-au dovedit susținerile acestuia pentru încadrarea în situațiile prevăzute de nr.OG 105/1999.
La adoptarea acestei hotărâri, autoritatea emitentă a avut în vedere împrejurarea că declarațiile martorilor care au atestat refugiul reclamantului nu sunt în măsură să constituie temei al recunoașterii statutului de refugiat.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; a fost supraviețuitoare a trenului morții; este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din nr.OG 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act normativ.
În vederea aflării adevărului în cauză, prin încheierea din data de 05.11.2008, Curtea a dispus administrarea probei testimoniale, astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 186.pr.civ. cei 2 martori care au dat declarațiile notariale au fost citați cu mandate de aducere cu executare efectivă.
Față de aceste împrejurări, la data de 26.11.2008 a fost depus procesul-verbal de executare a mandatului de aducere cu privire la martorul prin care se arată că aceasta se află în imposibilitate de a se deplasa și că nu îl cunoaște pe reclamantul, astfel încât, în privința acestei persoane, Curtea a făcut aplicarea prev. art. 188 alin. 3.pr.civ. constatând întemeiate motivele pentru care nu s-a prezentat în fața instanței și că reclamantul nu a propus o altă persoană care să aibă cunoștință directă de împrejurările refugiului său și care să înlocuiască martorul care nu s-a putut prezenta.
De asemenea, la termenul de azi, Curtea a procedat la audierea în ședință publică a martorului.
Conform depoziției martorului, reclamantul s-a refugiat în M, în toamna anului 1940, împreună cu părinții săi, dar a stat în această localitate doar 2 - 3 zile, ca mai apoi să plece spre o altă destinație, fără a putea oferi mai multe detalii referitoare atât la împrejurările care au determinat refugiul reclamantului și familiei sale, cât și la perioada de refugiu. De asemenea, martorul a mai declarat că nu poate indica numele părinților reclamantului sau vârsta acestuia din urmă, întrucât nu a cunoscut familia lui înainte de momentul refugiului.
Din ansamblul declarației consemnate la fila 26, Curtea apreciază că starea de fapt este confuză și nerelevantă, toate datele legate de refugiul familiei reclamantului bazându-se pe simpla împrejurare mai sus arătată, conform căreia s-a întâlnit un timp foarte scurt cu reclamantul și familia acestuia, neputând forma convingerea instanței că reclamantul este îndreptățit la acordarea disp. Legii nr. 189/2000.
Pentru a determina intima convingere a judecătorului, mărturia trebuie să emane de la un martor de bună-credință și să fie veridică, să inspire judecătorului încrederea că reflectă în mod exact realitatea obiectivă.
Concluzia instanței se întemeiază pe aceea că martorul nu a dezvăluit o relație specială în timpul refugiului cu familia reclamantului, acesta neasistând personal la refugiul reclamantului și nepercepând în mod direct cauzele care au determinat acest refugiu, el mai declarând că plecarea acestuia s-a datorat faptului că a avut "probleme cu niște unguri".
Toate aceste împrejurări au determinat instanța să aprecieze că această mărturie nu reflectă în mod exact realitatea obiectivă, martorul nefiind în măsură să detalieze întâmplările efective petrecute în timpul refugiului.
Mai mult, se constată că sunt juste apărările pârâtei, în sensul că drepturile conferite de Legea nr. 189/2000 sunt conferite în considerarea calității de refugiat din motive etnice, care este recunoscută doar în situațiile strict și limitativ prevăzute de lege, iar încadrarea în aceste ipoteze trebuie dovedită de către reclamant, în concret, iar nu prin referire la împrejurări generale sau la contextul istoric al epocii.
Or, martorul audiat de către instanța nu a fost în măsură să releve în ce au constat aceste persecuții, raportat la situația concretă a reclamantului, astfel de aspecte nefiind cuprinse nici în declarația autentică a martorei.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior expuse și având în vedere probațiunea administrată în cauză, Curtea va aprecia acțiunea introductivă ca nefondată și întemeiat pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, raportat la art. 1169. civ. și la art. 18 din legea contenciosului administrativ, o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, domiciliat în comuna, sat, nr. 215, jud. S, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în Z, B-dul -, nr. 85, jud.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2008.
JUDECĂTOR GREFIER
- - - -
Red.
Dact. /4 ex./ 28.11.2008
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu
