Refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului). Sentința 167/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- SENTINȚA NR. 167/F-

Ședința publică din 16 Octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Dumitru judecător

Grefier - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare în primă instanță, acțiunea formulată, potrivit Legii contenciosului administrativ, de reclamantul, domiciliat în Câmpulung,-, județ A în contradictoriu cu pârâtul COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR CU handicap PENTRU ADULȚI - cu sediul în B, sector 3,- și AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP - B, sector 1,-, cauză venită prin declinare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată acțiunea în stare de judecată și trece la soluționarea acesteia.

CURTEA:

Constată că la 16.10.2008 a solicitat obligarea "Comisiei de Evaluare a persoanelor cu handicap pentru Adulți" să refacă Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 6319/2008, deoarece nu respectă legea nr. 448/2006, modificată în 2007 în sensul că trebuie să o încadreze în gradul de handicap grav, în loc de handicap accentuat.

În motivare se susține că în anul 2002 reclamantul a suferit un accident vascular cerebral în urma căruia a rămas paralizat pe partea dreaptă (hemiplegie pe dreapta; și că în luna mai 2006 Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap i-a eliberat certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 4101, grad accentuat. Reclamantul mai susține că modificările legii permit încadrarea acestuia în grade de "handicap grav".

Prin sentința nr. 589/CA din 28 nov 2008 Tribunalul Argeș, Complet specializat contencios administrativ fiscal fost declinată competența de soluționare a cauzei la Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap B din cadrul Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap

La 11.09. 2008 Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a emis decizia de încadrare în grad de handicap nr. 8984 prin care i-a fost recunoscut reclamantului gradul de handicap "accentuat", în temeiul diagnosticului deficienței funcționale accentuată, cod Handicap 1.

La 11.05.2009 comisia arătată a depus întâmpinare și a înaintat și actele pe temeiul cărora a emis decizia.

Comisia solicită respingerea contestației deoarece boala reclamantului se încadrează în criteriile de la cap. 7 "Funcțiile neuro-musculo-scheletice și ale mișcărilor aferente, subcap. III; evaluarea grad de handicap în afectarea funcțiilor motorii, pct. 2 afecțiuni neurologice, litera b), unde se prevede acces la protecția specială numai pentru sechelele după accidente vasculare hemoragice, trombotice sau embolice, indiferent de vârstă și statut, care au drept cauze:

- malformații congenitale vasculare cerebrale, valvulopatii reumatismale contractate precoce sau congenitale, angiocardiopatii congenitale, cardiomiopatii primitive (idiopatice sau primare), reno-vasculare; deficiențe motorii din afecțiunile hemoragipare, deficite motorii ale unor neoplazii - primar sau secundar cerebrale-de sistem nervos, osteoarticular, parți moi.

În speță, susține pârâta, reclamantul nu îndeplinește condițiile de mai sus, documentația depusă nu evidențiază nici una din situațiile prevăzute de actul normativ aprobat de instituții autorizate, avizat de Comisia de neurologie a Ministerului Sănătății, pe baza căruia se stabilește încadrarea în grad de handicap.

Pârâta mai arată că reclamantul invocă criteriile de la pct. 3 al aceluiași capitol și subcapitol "Afecțiuni demielinizante-degenerative, care se referă în fapt la leuconevraxita (scleroză în plăci), care nu are nicio legătură cu boala sa: accident vascular cerebral cu deficit motor de tip paretic crural și plegic brahial.

Prin sentința nr. 161/CA din 11 mai 2009 Tribunalului Argeș - secția civilă - a fost declinată competența de soluționare a cauzei la Curtea de Ape Pitești.

Analizând acțiunea, curtea constată următoarea situație de fapt și de drept.

I:Situația de fapt. Reclamantul este în vârstă de 70 ani fiind pensionar; și suferă de dreaptă spastică și elemente afazice motorii prin din 2002, dependentă de altă persoană, deplasabil cu însoțitor ( 15- 16). De asemenea, mai rezultă că în anul 2006-2007 acesta a beneficiat de drepturile și facilitățile acordate persoanelor cu handicap, în baza certificatului de încadrare în grad accentuat de handicap, emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulți din cadrul Consiliului Județean A; iar la revizuirea certificatului din 12.05.2008 comisia teritorială, prin certificatul nr. 6319/12.05.2008 a menținut același grad de handicap cu cod de boală (din ), care corespunde accidentului vascular cerebral, cod de handicap 1, cu valabilitate permanent.

În urma contestației formulată împotriva deciziei comisiei teritoriale, Comisia superioară, prin decizia nr. 8984/11.09.2008 a confirmat concluziile comisiei teritoriale cu diagnosticul: repetate, hemipareză dreapta spastică și elemente afazice motorii post hemoragic sechelar (2002), boală cardiacă ischemică, flutter parosistic convertit, cu motivarea: conform ordinului 762/31.08.2007 al și nr. 1992/19.11.2007 al

IIÎn drept. Curtea constată că reclamantul critică încadrarea greșită în gradul de handicap accentuat, dar nu aduce nici un argument de ordin medical.

Curtea, observând actele medicale depuse la dosar, constată că boala și handicapul creat de aceasta se încadrează în Ordinul nr.762/31.08.2007 al, cap. VII,intitulat Funcțiile neuro-musculo-scheletice și ale mișcărilor aferente, subcap. III, pct. 2, "afecțiuni neurologice" litera b ": hemoragice, trombotice sau embolice cu diverse localizări, cu deficite locomotorii secundare, disfazie/afazie, indiferent de vârstă sau de statut. Acestea sunt specifice la persoanele cu:

- sechele cu diferite cauze, deficite motorii din afecțiunile hemoragipare.

Având în vedere textul arătat, reclamantul se încadrează la gradul de handicap: "accentuat". Nu se încadrează însă la gradul: "grav" deoarece, potrivit criteriilor arătate, pentru această încadrare bolnavul trebuie să aibă deficiență gravă de locomoție, în sensul că: persoana nu se poate deplasa nici cu sprijin nici fără sprijin; fiind dependentă de un mijloc de transport adecvat sau este imobilizat la pat; nu se poate autoservi; necesită asistent personal.

Având în vedere că reclamantul nu are astfel de afectări ale sistemului locomotor, curtea consideră că încadrarea acestuia în gradul de handicap "accentuat" este corectă.

În concluzie, se va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în Câmpulung,-, județ A în contradictoriu cu pârâtul COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI - cu sediul în B, sector 3,- și AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP - B, sector 1,-.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.DV/20.10.2009

EM/5 ex.

Președinte:Dumitru
Judecători:Dumitru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului). Sentința 167/2009. Curtea de Apel Pitesti