Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 1913/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - refuz soluționare cerere -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1913
Ședința publică din 5 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Turculeț Ana Maria
JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 3: Artene
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta - prin reprezentant legal, ambii cu domiciliul în com., jud. împotriva sentinței nr. 791 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr. 2040/E/40/2009).
La apelul nominal a răspuns reprezentantul recurentei, lipsă fiind aceasta și pârâții intimați Primăria com., și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind, reprezentantul recurentei arată că nu mai are de formulat cereri și nu are studii juridice.
nstanța, constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul reclamantei recurente a depus la dosar memoriu scris și o serie de înscrisuri în copie și a solicitat admiterea recursului, pentru motivele invocate și având în vedere memoriul depus azi, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu precizarea subsidiară că greșit instanța de fond a reținut că s-au transmis actele solicitate, care apreciază că sunt un atribut al funcționarilor publici și că prima instanță nu a valorificat probele și dovezile administrate. Referitor la procesul verbal de punere în posesie și certificatul solicitate de reclamantă, apreciază că greșit tribunalul a reținut că se află la 45 și 47 ds. Totodată, arată că s-au încălcat disp. art. 129 alin. 5 și 6 din Codul d e proc. civ. Cu obligarea pârâților la daune morale, daune materiale și cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Botoșani și înregistrată la data de 04.05.2009, reclamanții și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria com., și obligarea acestora să soluționeze cererile înregistrate la primărie sub nr. 485/02.02.2009 și nr. 706/16.02.2009, referitoare la eliberarea unui certificat privind validarea reclamantei cu suprafața de 3,44 ha și respectiv, eliberarea unei copii de pe procesul verbal de punere în posesie pentru suprafața de 2,94 ha teren, acte necesare în dovedirea acțiunii ce constituie obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Săveni.
Au mai solicitat reclamanții și obligarea pârâților la plata despăgubirilor materiale în sumă de 3.690 lei și daune morale de câte 50.000 lei pentru fiecare dintre pârâți.
Tribunalul Botoșani, prin sentința nr. 791 din 24 iunie 2009, a respins acțiunea reclamanților, ca nefondată, reținând, în esență, că nu pot fi reținute elementele refuzului nejustificat soluționării cererilor reclamanților, întrucât nu există dovada excesului de putere al autorităților locale care, prin actele emise, au răspuns în modalitatea posibilă, în funcție de evidențele Comisiei locale de fond funciar.
Împotriva sentinței tribunalului, au declarat recurs reclamanții, arătând că s-au încălcat disp. prev. la art. 129 (5) și (6) Cod proc. civ. și că nu s-au aplicat disp. art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, că instanța nu și-a exercitat rolul activ, apreciind greșit dovezile existente la dosar.
Astfel, arată recurenții, pârâții au refuzat în mod nejustificat să le elibereze certificatul solicitat pe numele reclamantei, conform Anexei nr. 2.A, că potrivit nr. 45/15.08.1991 figurează cu suprafața de 3,44 ha teren, că procesul verbal de punere în posesie din 3.VII.1998 atestă că reclamanta a fost pusă în posesie cu suprafața de 0,50 ha, iar în Anexa nr. 2A figurează cu suprafața de 3,44 ha teren.
În fine, mai arată recurenții, emiterea certificatului solicitat și al procesului verbal de punere în posesie reprezintă o obligație a Comisiilor, refuzul eliberării acestora reprezentând o încălcare și a art. 1 din Protocolul adițional la CEDO.
Recursul este nefondat.
Astfel, potrivit disp. art. 2 alin. 1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, prin persoană vătămată se înțelege "orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri"
În speță, nu se poate vorbi despre un refuz de soluționare a cererii reclamanților din partea autorității publice și nici despre o nesoluționare în termen a acesteia, ci reclamanții recurenți sunt nemulțumiți de răspunsul dat cererii lor.
Ori, această nemulțumire a reclamanților nu poate face obiectul unei analize în acest cadru procesual, ei având la dispoziție, cum în mod corect a reținut și tribunalul, alte mijloace procesuale pentru a-și valorifica drepturile pretinse în ce privește suprafața de teren în discuție.
Prin urmare, nu se poate reține că instanța de fond nu și-ar fi exercitat rolul activ prev. de art. 129 alin. 5) Cod proc. civ. sau că nu ar fi hotărât asupra obiectului dedus judecății, tribunalul reținând în mod temeinic și legal că nu poate obliga autoritatea publică să le dea reclamanților răspunsul pe care ei și-l doresc sau care pretind că este în conformitate cu realitatea.
Nu poate fi reținută nici motivarea referitoare la faptul că instanța de fond nu ar fi aplicat disp. art. 18 alin. 2) din Legea nr. 554/2004, acest text nefiind incident în cauză, întrucât răspunsul dat reclamanților de către autoritatea publică nu constituie un act administrativ în sensul art. 2 alin. 1) lit. c) din lege pentru a fi analizată de către instanță și legalitatea operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.
Așa fiind, și cum nici motive de casare din oficiu nu au fost reținute, instanța, constatând că sentința tribunalului este legală și temeinică, în baza art. 312 alin. 1) Cod proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - prin reprezentant legal, ambii cu domiciliul în com., jud. împotriva sentinței nr. 791 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. NV
Jud
Tehnored. MM
2 ex. - 12.11.09
Președinte:Turculeț Ana MariaJudecători:Turculeț Ana Maria, Nechifor Veta, Artene