Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 2/2010. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA NR.2/F-
Ședința publică din 08 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță JUDECĂTOR 2: Fabiola Ion Grigorescu
- --- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare în primă instanță, acțiunea formulată de reclamanta cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocat din Pitești,-, -1,.D,.12, județul, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în B, Calea nr.202, sector 1.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns reclamanta reprezentată de avocat, lipsă fiind pârâta.
Procedura este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța înmânează apărătorului reclamantei copia întâmpinării de la dosar, depusă de pârâtă și acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, invocată de pârâtă în întâmpinare.
Apărătorul reclamantei arată că pârâta are calitate procesuală pasivă, fiind singura cu personalitate juridică, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor neavând personalitate juridică. Solicită respingerea acestei excepții.
De asemenea, precizează că există la dosar dovada plângerii prealabile.
CURTEA
Asupra acțiunii de față, constată că;
Prin acțiunea înregistrată la data de 7 decembrie 2009, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să o oblige pe pârâte să soluționeze de urgență dosarul nr.33866/CC/2007, prin emiterea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul acestei autorități, a deciziei de stabilire a despăgubirilor ce i se cuvin, pentru imobilul situat în Pitești,- B, compus din teren în suprafață de 481 mp. și construcții în suprafață de 47,77 mp. imobil ce a fost expropriat prin Decretul nr.181/1974 și pentru care s-a expediat notificare, la data de 1.08.2001.
Reclamanta solicită obligarea pârâtei și la plata unor daune cominatorii, în cuantum de 100 lei/zi întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data efectivă a emiterii deciziei de despăgubire, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, urmare a notificării nr.1036/2001 depusă de ea prin executor judecătoresc, a solicitat despăgubiri pentru imobilul menționat mai sus, iar Primăria Municipiului Pitești a emis decizia nr.1800/2007, prin care s-a propus pentru terenul menționat, acordarea de măsuri reparatorii în conformitate cu art.28 din Legea nr.10/2001, republicată, terenul fiind afectat de spații verzi, alei carosabile și parcare, aferente blocul L1, potrivit anexei care face parte din dispoziție; s-a dispus transmiterea dosarului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu dispozițiile art.16 alin.2 - Titlul VII din Legea nr.247/2005.
Susține că, deși a solicitat prin memoriile nr.-/24.09.2009, nr.-/13.10.2008, nr.80961/9.06.2009 și nr.-/10.08.2009, înaintate, aplicarea unui regim de celeritate cu privire la soluționare, până la data formulării acțiunii, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a emis decizia care se impunea, nerespectând dispozițiile art.29 din Legea nr.10/2001, republicată.
Arată că, a formulat plângerea prealabilă conform dispozițiilor art.7 din Legea nr.554/2004, însă nici acesteia nu i s-a dat curs favorabil, fiind nevoită să formuleze prezenta acțiune.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.8 din Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la filele 21-23 din dosar, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că, în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr.247/2005, nu a fost investită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, entitate cu atribuții în privința emiterii acestei decizii, atribuții care sunt exercitate în cadrul și după urmarea procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevăzute în Cap.V, Titlul VII.
Pe fond, pârâta a apreciat solicitarea reclamantei privind acordarea despăgubirilor ca neîntemeiată, precizând că în speță nu este vorba de refuzul de a emite titlul de plată și de conversie, având în vedere că reclamanta nu a formulat cererea de opțiune prevăzută de Cap.V, Titlul VII din Legea nr.247/2005; referitor la cererea de daune cominatorii, pârâta a susținut că aceasta este inadmisibilă, față de dispozițiile art.5802și art.5803Cod procedură civilă; de asemenea a solicitat respingerea cererii pentru plata cheltuielilor de judecată, susținând că nu are atribuții de evaluare a imobilelor.
Analizând cu prioritate, potrivit art.137 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă prin întâmpinare, Curtea constată că aceasta este întemeiată.
Prin Titlul VII din Legea nr.247/2005, este reglementată procedura administrativă privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, fiind indicate sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr.10/2001; în același titlu a fost reglementată și înființarea unei entități cu atribuții în privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Față de aceste considerente, Curtea reține că, în mod greșit, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, calitate procesuală pasivă în cauză având Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, entitate ce urmează să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, așa cum și reclamanta precizează în acțiune.
Așa fiind, urmează ca acțiunea formulată de reclamantă să fie respinsă, pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Cauza fiind soluționată pe excepție, este de prisos cercetarea în fond a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocat din Pitești,-, -1,.D,.12, județul, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în B, Calea nr.202, sector 1, pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 ianuarie 2010, la Curtea de Apel Pitești, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte,
Judecător - -
Grefier,
- ---
Red./18.01.2010
GM/4 ex.
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Fabiola Ion Grigorescu