Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 2261/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr.2261
Ședința publică de la 27.05.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Grecu Gheorghe G
GREFIER - - -
...
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 13.05.2009, când au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea 20.05.2009 și 27.05.2009, când a pronunțat următoarea sentință:
CURTEA,
Asupra cauzei civile de față constată că prin cererea înregistrată la Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția Contencios Administrativ sub nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR solicitând obligarea pârâtului să analizeze/soluționeze cererea privind redobândirea cetățeniei române în termen de maximum 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și să fie obligat pârâtul Ministerul Justiției la plata sumei de 1000 lei cu titlu de daune morale.
În motivarea în fapt a cererii reclamantul arată că în anul 2006 s-a adresat Ministerul Justiției-Comisia pentru Probleme de Cetățenie, după care timp de doi ani nu au primit nici un răspuns.
La data de 29.12.2008 s-a adresat Direcției Cetățenie, pentru a se comunica stadiul soluționării, completând dosarele cu acte, însă cererile tot nu au fost soluționate, comunicându-se verbal că volumul cererilor este foarte mare și că la cererea sa se lucrează.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.8 alin. 1 din Legea nr.554/2004, CEDO, Constituția României și Legea nr.554/2004.
În susținerea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei în, xerocopie, procuri; scrisoarea depusă la Direcția Cetățenie la datele de 29.12.2008, dovada publicării în Monitorul Oficial al României a cererii de redobândire a cetățeniei române.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei Note de ședință prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a depus toate actele necesare pentru redobândirea cetățeniei române.
nalizând actele și lucrările dosarului Curtea a reținut următoarele:
Reclamanta a susținut că s-au adresat încă din anul 2006 Comisiei de cetățenii din cadrul pârâtului solicitând redobândirea cetățeniei române, în temeiul Legii nr.21/1991, formându-se dosarul 3166/RD/2006, însă din actele dosarului nu rezultă că a atașat toate actele necesare.
Chiar dacă cererea reclamantei a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 29.01.2008, aceasta nu a făcut dovada că a revenit cu toate actele necesare, până la data de 29.12.2008, când, așa cum recunoaște în cererea de chemare în judecată, " a mai depus și unele acte la dosar". Este adevărat că timp de doi ani nu a primit nici un răspuns din partea autorității pârâte, însă acest lucru nu o exonera de obligația completării dosarului, pârâtul neputând soluționa cererea în lipsa acestor documente.
În mod corelativ obligației pârâtului de a soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române cu celeritate, într-un termen rezonabil îi corespunde și obligația reclamantei de a depune diligențele necesare pentru a completa dosarul în mod corespunzător.
Chiar dacă legea nu stabilește un termen înlăuntrul căruia Comisia să procedeze la soluționarea cererilor de dobândire sau redobândire a cetățeniei române, din analiza de ansamblu a dispozițiilor Cap. 3 din Legea nr.21/1991 fiind evident că legiuitorul a avut în vedere o procedură de soluționare a cererilor cu o durată rezonabilă.
Însă, procedura acordării sau redobândirii cetățeniei române presupune o procedură care se întinde pe o anumită perioadă de timp și de asemenea și nu poate fi ignorat faptul că Direcția de cetățenie are în evidență un număr mare de cereri și chiar dacă cererea de acordare a cetățeniei a fost publicată în anul 2007, Comisia nu a soluționat acest dosar nici până la data formulării acțiunii, întrucât dosarul nu era complet.
În speță, într-adevăr, durata de 2 ani de la depunerea dosarului nu poate constitui un termen rezonabil, însă nu se poate reține un refuz nejustificat al autorității pârâte în soluționarea cererii, în contextul în care, reclamanta nu a depus diligențe în a completa actele necesare, acte care au fost depuse la data de 29.12.2008, dată de la care nu se poate reține un refuz nejustificat, în contextul în care procedura presupune o analiză ce se întinde în mod pe o anumită perioadă, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 09.03.2009.
Prin urmare, Curtea, văzând dispozițiile art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, urmează să admită acțiunea și să oblige pârâtul să procedeze la soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate de reclamantă, într-un termen rezonabil.
În ceea ce privește capătul de cerere privind despăgubirile morale, Curtea îl va respinge ca neîntemeiată, pe cale de consecință, reclamantul nefăcând dovada unui prejudiciu moral.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta cu domiciliul ales la Cabinet Individual de Avocatură " " din mun. B-, -orp C,.1,.3 sector 1 împotriva pârâtului MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B, str. - nr.17, sector 5, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică azi 27.05.2009
PREȘEDINTE GREFIER
- - -
judecător GG/Ex.4.
Președinte:Grecu GheorgheJudecători:Grecu Gheorghe