Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 260/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția de contencios administrativ și fiscal -
DECIZIA Nr. 260/R/2009 Dosar nr-
Ședința publică din data de 7 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Marcela Comșa judecător
- - - - judecător
- - - - judecător
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatorul, împotriva Deciziei civile nr.184/R din data de 25 martie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV - Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul civil nr.4355/62/R/-./2007, având ca obiect "refuz soluționare cerere".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 31 martie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 7 aprilie 2009.
CURTEA:
Constată că prin decizia civilă nr 184/R/25.03.2008, Curtea de APEL BRAȘOV -Secția contencios administrativ și fiscal a dispus respingerea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr 2989/25.09.2008 a Tribunalului Brașov -Secția comercială și de contencios administrativ pronunțată în dosarul nr -. Totodată, a obligat reclamantul recurent să plătească intimatei pârâte Universitatea B-Facultatea de Drept, cheltuieli de judecată în recurs ( onorariu avocat ) în sumă de 1.000 lei.
Această decizie a fost rezultatul analizei recursului formulat de reclamant împotriva hotărârii de fond prin care s-a dat o soluție acțiunii civile introduse de acesta împotriva pârâtelor Universitatea din B Societatea Ateneul Român și Facultatea de Drept pentru refuzul nejustificat de a-i rezolva /soluționa integral, efectiv și punctual petiția sa din 4.04.2007 înaintată cu scrisoare recomandată nr 16053 cu confirmare de primire și lipsa răspunsului la petiție.
S-a apreciat de către instanța de recurs că, față de acțiunea reclamantului, în mod corect prima instanță a soluționat cauza pronunțandu-se asupra excepției în raport de prima pârâtă, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și pe fond în raport de cea de a doua pârâtă, în sensul respingerii acțiunii, având în vedere că petiția reclamantului viza contractul de școlarizare încheiat cu Facultatea de Drept din cadrul Universității din De asemenea, s-a mai stabilit că instanța de fond a reținut în mod corect situați de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
Reclamantul a expus punctual motivele căii de atac formulată, instanța de recurs expunând în aceeași manieră considerentele respingerii recursului.
Astfel, referitor la critica privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Universității din B Societatea Ateneul Român, s-a reținut că în mod corect aceasta a fost invocată și soluționată de instanța de fond, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a fost destul de explicit în formularea acțiunii sale, apreciindu-se de către instanța de recurs că din actele dosarului nu rezultă că reclamantul ar fi avut vreun raport juridic cu Societatea Ateneul Român, cu Universitatea -Facultatea de Drept de la care a solicitat răspuns la petiția sa.
Ca urmare, prima critică a fost înlăturată ca neîntemeiată dat fiind și faptul că în chiar motivarea recursului, reclamantul a arătat că nu ar fi chemat în judecată pârâta mai sus menționată.
Relativ la cea de a doua critică formulată în recurs, cu privire la greșita respingere a acțiunii prin interpretarea greșită a actului dedus judecății, prin încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța de recurs a stabilit că argumentele aduse de prima instanță în sprijinul soluției date sunt corecte, în sensul că plicul cu recomandată adresat reclamantului ca răspuns la petiția sa a fost dat reclamantului chiar dacă acesta nu a ajuns în termenul legal la destinatar, reținându-se că esențial este faptul că pârâta i-a răspuns la cererea sa.
În acest mod s-a dat o rezolvare și criticilor punctate la lit a, b, c și d ale celui de al doilea motiv de recurs avându-se în vedere înscrisurile existente la dosar care emană de la Poșta B și prin care se precizează că a fost sancționată persoana vinovată pentru păstrarea încă 10 zile a scrisorii precum și faptul că reclamantul a primit efectiv răspunsul de la pârâtă și cererea sa a fost soluționată printr-un răspuns scris. De asemenea, s-a arătat că obiectul cauzei în reprezintă obligația pârâtei să soluționeze petiția și nu analiza elementelor confirmării de primire ale recomandatei.
De asemenea, instanța de recurs a expus în considerentele deciziei și motivele respingerii ca neîntemeiată a criticii aduse la pct 2 lit e din recurs, și anume că legea nu-l sancționează pe cel care nu a răspuns în 30 de zile, ci reclamantul are dreptul să ceară daune dovedind prejudiciul creat prin această întârziere.
Un alt aspect analizat în recurs a fost acela referitor la formularea drept ciritcă a unei fraze în mod ambiguu cu două ipoteze, încercându-se de către recurent să solicite instanței de recurs pentru care ipoteză optează și invocând excepția de neconstituționalitate a art 2 al 1 lit h din Legea nr 554/2004, fără aom otiva. Ca urmare, Curtea de Apel a considerat că nu poate fi pusă într-o atare situație ci trebuie să se pronunțe asupra cererilor, probelor în conformitate cu prevederile legale invocate și aplicabile speței. Întrucât, deși i s-a pus în vedere recurentului să precizeze excepțiile pe care le menține și care au fost inserate in recurs și în nota de ședință fără a fi motivate în fapt și în drept, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, astfel că excepția de neconstituționalitate nu a mai fost pusă în discuția părților fiind considerată, alături de celelalte excepții invocate, apărări în recurs.
Și critica adusă la punctul 3 din motivarea recursului a fost înlăturată ca neîntemeiată, întrucât, față de conținutul său și anume motivarea instanței de fond bazată pe culpa reclamantului de a fi solicitat prelungirea termenului de avizare, aceasta nu poate conduce la admiterea acțiunii și la modificarea sentinței atacate tocmai pentru faptul că i s-a răspuns reclamantului la petiția formulată.
În privința punctului 4 din criticile aduse de recurent, punctual, instanța de recurs a arătat că soluționarea integrală a petiției și comunicarea integrală a acesteia a fost realizată potrivit probelor de la dosar, că prin respingerea acțiunii reclamantului de către prima instanță, au fost respinse integral toate petitele cererii, că nu se impunea acordarea penalităților de întârziere câtă vreme din probele dosarului nu rezultă culpa pârâtei în întârzierea primirii răspunsului la petiție de către reclamant.
Totodată s-a stabilit că înscrisurile depuse în recurs de către părți au avut rolul de a întări convingerea instanței de recurs că soluția adoptată de prima instanță este legală și temeinică.
Instanța de recurs a obligat recurentul, față de dispozițiile art 274 Cod procedură civilă, la plata către intimata pârâtă a cheltuielilor judiciare avansate de aceasta cu titlu de onorariu avocațial.
La data de 14.08.2008 s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL BRAȘOV, sub nr -, contestația în anulare formulată de recurentul reclamant împotriva deciziei civile mai sus prezentate, cale de atac extraordinară întemeiată pe următoarele motive:
1. Instanța de recurs a respins în mod greșit recursul formulat de contestator fără a soluționa excepțiile de nelegalitate și de nulitate invocate de acesta față de actele opozabile depuse de pârâte și emise de serviciul poștal.
2. Instanța de recurs nu a soluționat în mod real petitul 1 al acțiunii față de împrejurarea că pârâtele nu au soluționat nici până la data formulării contestației punctele 1 și 2 ale cererii sale formulată la 4.04.2007.
3. Instanța de recurs, procedând în mod greșit, mneține, ca și prima instanță, artificiala culpă și cheltuielile de judecată, fără a verifica actele de la dosar care nu au un conținut real, temeinic și legal.
4. Greșita imputare a cheltuielilor de judecată în sarcina reclamantului recurent în situația în care pârâtele nu au soluționat integral petiția acestuia, iar instanța de recurs a reținut în mod greșit conținutul obiectului acțiunii introductive.
5. Instanța de recurs a reținut în considerentele deciziei alte excepții decât cele invocate de reclamantul recurent, respectiv, deși acesta a invocat excepțiile de nelegalitate și de nulitate ale actelor opozabile emise de Poșta Română, instanța de recurs a făcut vorbire în considerentele hotărârii de excepția de nulitate și nelegalitate a art 2 din Decretul-Lege nr 167/1958. De asemenea, criticile aduse au vizat și faptul că instanța de recurs a avut în vedere la pronunțarea soluției tocmai actele contestate de recurent, fără a da curs solicitărilor acestuia de administrare a unor probe în susținerea excepțiilor invocate. În dezvoltarea acestui motiv, s-a arătat că s-a consemnat în mod greșit în încheierea de ședință din 11.03.2008 invocarea " excepției de nulitate și a excepției de nelegalitate a art 2 din Decretul-Lege nr 167/1958, deși recurentul ar fi atras atenția prin nota scrisă depusă la 7.03.2008 asupra acestei greșeli, repetată însă, conform susținerilor contestatorului, în încheierea din 25.03.2008 și apoi în decizia atacată.
6. Contestatorul a criticat și modul în care instanța de recurs a făcut precizări în cadrul considerentelor relativ la excepțiile invocate de recurent, în concret faptul că această instanță a cenzurat excepțiile invocate cu motivarea că, deși a pus în vedere recurentului să precizeze excepțiile, acesta nu s-a conformat, astfel că instanța nu a consemnat corect și concret excepțiile invocate, nu a stabilit ordinea discutării lor și nu a trecut la examinarea efectivă și pe baza probelor cerute de recurent.
7. La solicitarea instanței de recurs adresată recurentului reclamant privitor la precizarea excepțiilor, acesta a răspuns în sensul menținerii amândurora și a administrării probelor solicitate în dovedirea acestora.
8. Critica adusă deciziei atacate vizează și concluzia instanței de recurs potrivit cu care " esențial este că pârâta a răspuns la cererea reclamantului ", contestatorul considerând că instanța era datoare să oblige pârâtele să soluționeze efectiv cererea sa și să i-o comunice.
9. fost criticată și aprecierea instanței de recurs potrivit cu care " instanța nu este cea care să opteze între o ipoteză sau alta, după placul reclamantului ", arătându-se în motivarea căii de atac extraordinară că recurentul nu a cerut instanței să procedeze în acest sens, ci să examineze și să dezlege chestiunile de fapt și de drept în sensul de a stabili dacă art 2 al 1 lit h din Legea nr 554/2004 invocat de instanța de fond era sau nu aplicabil în cauză.
10. Instanța de recurs a consemnat în mod greșit faptul că excepțiile invocate de recurent nu au fost însoțite de temeiul de drept și de fapt al acestora, întrucât cererea prin care au fost invocate, depusă la data de 21.02.2008, precum și alte înscrisuri depuse la dosar, conțineau și aceste temeiuri și anume art 2 din Decretul nr 167/1958 și Legea nr 554/2004. În acest context a fost expus conținutul încheierii din 26.02.2008 în care s-a arătat că în cazul în care recurentul își menține excepția de nelegalitate, urmează a fi pusă în discuția părților și excepția de neconstituționalitate a art 4 din Legea nr 554/2004, precizându-se că răspunsul la excepția de neconstituționalitate a fost dat de recurent la pct 6 din nota de ședință depusă la 7.03.2008, care nu a fost consemnat în actele dosarului și căruia nu i s-a dat vreun răspuns.
11. Instanța de recurs nu a soluționat critica adusă hotărârii primei instanțe relativ la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, critică întemeiată pe considerentul că soluționarea de către autoritatea publică pe timpul procesului unei cereri ce i se adresase nu înlătură culpa autorității iar cetățeanul vătămat nu trebuie să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Ca temeiuri de drept, au fost invocate în susținerea contestației în anulare, dispozițiile art 318 Cod procedură civilă, art 21 din Constituția României, art 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Legea nr 554/2004, art 129 al 5 Cod procedură civilă și alte norme juridice.
S-au depus în susținerea căii de atac o serie de înscrisuri și anume copia sentinței civile nr 2560/19.06.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov -Secția comercială și de contencios administrativ, copia adresei emisă la data de 09.05.2007 de Universitatea din B către contestator.
Pentru termenul de judecată din data de 17.02.2009 contestatorul a depus o notă de ședință prin care a arătat că a formulat apărări la întâmpinarea depusă de pârâte la fond și că în cuprinsul acestora a solicitat înscrierea în fals.
De asemenea, o altă notă de ședință a fost depusă de aceeași parte la data de 30.03.2008, învederându-se cu această ocazie că nici până la acea dată pârâtele nu au dat o rezolvare punctelor 1 și 2 din cererea sa formulată la 4 aprilie 2007 și aducându-se alte critici modului de rezolvare a petiției sale. De asemenea au fost reiterate o parte dintre motivele contestației în anulare referitoare la nesoluționarea excepțiilor invocate, fiind invocată practică judiciară a instanțelor relativ la calitatea procesuală pasivă a Universității B Societatea Ateneul Român prin anexarea hotărârii mai sus menționate.
Analizând actele și lucrările dosarului, raportat la dispozițiile art 317 și următoarele Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Art 317 Cod procedură civilă stabilește două condiții pentru ca o hotărâre să poată fi atacată cu această cale extraordinară a contestației în anulare și anume să fie vorba despre hotărâri irevocabile și motivele enumerate limitativ de lege să nu fi fost invocate pe calea apelului sau recursului sau când aceste motive, deși invocate au fost respinse pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat pe fond. Aceste motive sunt următoarele: când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, și când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
De asemenea, conform art 318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de verificare sau de casare.
Deși contestatorul a invocat ca temei de drept numai dispozițiile art 317 Cod procedură civilă, prin natura motivelor expuse în calea de atac, prezenta contestație în anulare reclamă verificarea soluției date în recurs și prin prisma dispozițiilor art 318 Cod procedură civilă. De altfel, întreaga verificare la care instanța investită cu soluționarea contestației în anulare va proceda, se va realiza prin prisma identificării unor motive dintre cele prevăzute de ultimul text de lege menționat ( contestația în anulare specială ) întrucât la data judecării cauzei în recurs procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar instanța de recurs a fost legal investită din punct de vedere al competenței ( neexistând în cauză motive ale contestației în anulare de drept comun ).
Criticile aduse de contestator la pct 1- 10 se impune a fi analizate prin prisma tezei Iaa rticolului 318 Cod procedură civilă.
Contestatorul a înțeles să critice în esență modalitatea în care instanța de recurs a procedat la soluționeze cauza, respectiv prin respingerea recursului formulat de reclamant, fără soluționarea excepțiilor invocate, în condițiile consemnării greșite a acestora și a neadministrării unor probe solicitate în dovedirea excepțiilor și fără a ține cont de susținerile concrete ale reclamantului în raport de obiectul acțiunii introductive. Modalitatea în care instanța de recurs a apreciat asupra excepțiilor reprezintă o parte a modului de soluționare a recursului care, de altfel a fost respins, neputând fi caracterizată drept o greșeală materială întrucât instanța a făcut vorbire în conținutul hotărârii despre aceste excepții precizându-se că baza legală a formulării lor, potrivit susținerilor reclamantului este art 2 din Decretul-Lege nr 167/1958. La soluționarea recursului instanța a supus analizei toate actele existente la dosar, atât prin prisma legalității cât și a temeiniciei, luându-se act, prin încheierea din 11.03.2008, de poziția recurentului potrivit cu care nu a înțeles să atace articolul de lege menționat, ci actele indicate anterior, instanța de recurs exprimându-și poziția relativ la filtrul procedural aplicat acestora.
În consecință, criticile aduse sub acest aspect de către contestatorul nu reprezintă greșeli materiale de natură a determina o soluție eronată, instanța, în virtutea rolului activ, verificând cauză, astfel cum s-a arătat atât sub aspectul temeinicie cât și al legalității, iar soluția de respingere a recursului neputând fi influențată în sensul prevăzut de art 318 teza I Cod procedură civilă. Instanța de recurs a avut la dispoziție în vederea soluționării cauzei întregul material probatoriu și toate actele dosarului care se regăsesc și în prezent la dosarul de recurs, astfel că motivele invocate de contestator la punctele 1-10 din contestație care vizează greșeli de judecată tind a transforma calea de atac declarată într-o opoziție, neîncadrându-se în critici aduse unor greșeli de fapt, involuntare care pot fi cenzurate pe calea unei contestații în anulare.
Instanța de recurs a procedat la o analiză punctuală a motivelor de recurs, dând o rezolvare fiecăreia dintre acestea, iar în final, printr-o analiză în ansamblu a actelor și lucrărilor dosarului a soluționat cererea de recurs, astfel că, nici prin prisma celui de al doilea motiv prevăzut de art 318 Cod procedură civilă contestația în anulare formulată nu este fondată.
Obligarea reclamantului de către instanța de fond la plata cheltuielilor judiciare nu a constituit un motiv punctual de critică a sentinței civile, însă, menținând această hotărâre ca legală și temeinică, instanța de recurs a dat valență tuturor dispozițiilor cuprinse în hotărârea analizată.
Celelalte aspecte cuprinse în motivele contestației în anulare vizează modul de soluționare pe fond a recursului, respectiv de apreciere a probelor, ce nu poate fi cenzurat pe această cale pentru că, în caz contrar ar însemna să se deschidă părților dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac, asemenea unui recurs ordinar.
De asemenea, nici modul de soluționare a cererii formulate de intimata pârâtă privind acordarea cheltuielilor de judecată nu poate fi supus cenzurii decât în situația identificării unei greșeli de fapt sau ca o consecință a modificării soluției date în recurs. Nefiind incidente în cauză vreuna dintre aceste posibilități, nici această critică nu poate fi primită în cauză.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge contestația în anulare formulată de reclamantul și, în consecință, va respinge și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge contesta ția în anulare formulată de reclamantul cu domiciliul în B-,.1,. B,.1,. 5 împotriva deciziei civile nr. 184/R/25.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV -secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. -.
Respinge cererile de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.04.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
- - - - - -
Grefier
- -
Red. - 7.05.2009
Dact. T- 7.05.2009/2 ex.
Jud fond- M -
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Maria Ioniche, Lorența Butnaru
