Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 3512/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.3512
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.10.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia
GREFIER - -
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că reclamantul a depus la dosar la data de 23.10.2009 concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, având în vedere că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.06.2009 reclamantul a chemat în judecată pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE solicitând obligarea pârâtului prin intermediul Ambasadei României la Chișinău să-i primească cererea și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române într-un termen scurt, rezonabil.
În motivarea acțiunii a arătat că în anul 2006 s-a prezentat la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău în vederea depunerii cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române dar fost refuzat pe motiv că trebuie să depună mai întâi o cerere de intenție pentru fi programat în vederea depunerii actelor. A depus o asemenea cerere, dar nu a fost programat peste 6 luni așa cum a promis responsabilul de la consulat.
La 28.02.2009 s-a adresat cu o cerere prealabilă în același sens cu rugămintea de a fi programat pentru depunerea cererii întrucât este discriminat față de foștii cetățeni români din alte țări, cum ar fi cei din Ucraina, care pot depune cereri la Consulatele României din și fără programare. La această cerere a primit un răspuns formal prin adresa nr./05.03.2009, pârâtul intenționat refuzând să-i primească cererea.
Reclamantul a apreciat că termenul de programare de 3 ani practicat de pârât este exagerat de și, în plus, Legea nr.21/1991 nu prevede o asemenea programare.
Prin acțiunile sale Ambasada României la Chișinău încalcă disp. art.12 alin.2 și 3 din Legea 21/1991.
Reclamantul a depus la dosar copia cererii adresată Ambasadei României la Chișinău, copia buletinului de identitate și copia adresei nr./05.03.2009.
Analizând actele aflate la dosar, Curtea reține în fapt că reclamantul a adresat în anul 2006 Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău o cerere prin care solicita depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române.
A revenit cu o nouă cerere pentru a depune cererea și actele necesare fără programare, iar prin adresa nr./05.03.2009, Secția Consulară a Ambasadei României în Republica M îi comunică reclamantului că există un număr foarte mare de solicitări, iar ambasada dispune de spații limitate pentru desfășurarea activității cu publicul, astfel încât efectuarea unor programări este o necesitate obiectivă. În momentul în care cererea sa va intra în faza de procesare, ambasada îi va trimite invitație pentru a se prezenta în vederea depunerii documentelor.
Curtea reține că potrivit disp. art.12 alin.3 din Legea 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prev. de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României. Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățeniei.
Se constată că potrivit acestui text de lege, solicitanții pot depune oricând cereri pentru redobândirea cetățeniei române, nefiind reglementată p procedură ca cea derulată de pârâtă, constând în programarea pentru depunerea cererii și a documentelor necesare.
Se înțelege din răspunsul pârâtului comunicat reclamantului că o asemenea procedură a fost determinată de numărul foarte mare al cererilor, de personalul redus al secției consulare și de insuficiența spațiului, dar aceste aspecte nu sunt imputabile reclamantului și nu pot constitui o justificare pentru depășirea unui termen rezonabil de soluționare a cererii.
Este adevărat că legea cetățeniei române nu prevede un termen în care pârâtul să proceseze cererile formulate pentru redobândirea cetățeniei române, ci doar împrejurarea că cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie, însă trecerea unui termen mai mare de 7 luni de la data depunerii primei cereri și până la data soluționării prezentei acțiuni are drept consecință imposibilitatea reclamantului de valorificare a dreptului prev. de Legea nr.21/1991.
Sunt lipsite, astfel, de efecte juridice disp. art.12 alin.3 din legea 21/1991, fiind relevant și faptul că depunerea cererilor și a actelor doveditoare constituie prima etapă în procedura redobândirii cetățeniei române, soluționarea efectivă a cererii de către Direcția cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și a Libertăților necesitând o perioadă mai mare de timp.
Curtea va avea în vedere și disp. art.10 din legea nr.396/2002, pentru ratificarea Convenției europene asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 06.11.1997 conform căruia fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.
Curtea apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - anul 2006 și data soluționării prezentei acțiuni, nu poate fi considerat un termen rezonabil în sensul dispozițiilor legale sus menționate și a practicii CEDO.
În consecință, răspunsul primit de reclamant în martie 2009 constituie, de fapt, o amânare la un termen nedeterminat a datei la care acesta va fi invitat să depună cererea de redobândire a cetățeniei române, reprezentând un refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul art.2 alin.1 lit.i din Legea nr.554/2004.
Față de aceste considerente, constatând refuzul nejustificat al pârâtului, Curtea, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, va admite acțiunea și va obliga pârâtul să stabilească în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, un termen scurt pentru depunerea de către reclamant a cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul ales în B,-, -.2,.4,.131, sector 5, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, cu sediul în B-, sector 1.
Obligă pârâtul să stabilească în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, un termen scurt pentru depunerea de către reclamant a cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.10.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red.
Gh./4 ex.
30.10.2009
Președinte:Canacheu ClaudiaJudecători:Canacheu Claudia