Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 4780/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4780
Ședința publică de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " REPREZENTANT AL DE SINDICAT împotriva sentinței nr. 999 din 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI
La apelul nominal au lipsit recurentul reclamant reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " REPREZENTANT AL DE SINDICAT și intimații pârâți MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2 proc. civ, după care,
Curtea a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.999 din 11.03.2009, Tribunalul Mehedinția respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative (actualmente Ministerul Administrației și Internelor).
A respins acțiunea formulată de reclamanta reprezentată prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro " în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative (actualmente Ministerul Administrației și Internelor) și Inspectoratul Poliție Județului
La pronunțarea acestei sentințe, Tribunalul a reținut că reclamanta a avut calitatea de polițist și ca urmare de funcționar public civil, cu statut special, potrivit art.1 al Legii 360/2002 privind statutul polițistului până la data de 31.08.2008 și nu a beneficiat de norma de hrană 12B prevăzută de HG 65/2003.
Potrivit dispozițiilor art. 28 alin.1 lit.c din Legea nr.360/2002, polițistul are dreptul la uniformă, echipament specific,alocații pentru hrană, asistență medicală și psihologică, proteze, precum și medicamente gratuite, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Conform art. 1 din HG 65/2003 personalul aparținând structurilor Ministerului d e Interne căruia i se aplică Statutul polițistului beneficiază pentru perioada în care se află în activitate de o alocație de hrană zilnică, în limita unor plafoane calorice, diferențiate pe categorii care constituie norme de hrană.
În anexa la această hotărâre se arată că norma 12B se acordă personalului căruia i se aplică Statutul polițistului care încadrează în unitățile și subunitățile de poliție din structura Inspectoratului General al Poliției Române.
Ordinul nr.440/2003 adoptat de către Ministrul de Interne prevede în art.1 alin.1 că efectivele Ministerului d e Interne au dreptul la hrană gratuită, care în timp de se acordă potrivit normelor și regulilor cuprinse în acest ordin.
Art.6 din Ordinul Ministerului d e Interne nr.440/2003 stipulează că cei îndreptățiți la hrană potrivit normelor atunci când nu beneficiază de alimente primesc în locul produselor agroalimentare prevăzute de norme valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană la care au dreptul.
Art.24 din același ordin prevede că alocarea la drepturi de hrană a personalului Ministerului d e Interne care beneficiază de norme de hrană se face în toate situațiile nominal, prin ordin de zi pe unitate/dispoziția zilnică a șefului unității.
În cazul îndeplinirii condițiilor pentru acordarea normelor de hrană se întocmește un raport prin care se solicită alocarea la norma de hrană, iar în baza acestui raport se emite dispoziția zilnică a șefului unității de alocare la drepturi.
Potrivit pct.1 din Nota la Norma 12 suplimentul B de hrană se acordă gratuit, sub formă de hrană caldă sau, temporar sau permanent, polițiștilor care depun eforturi deosebite sau se află în situații speciale. Situațiile în care se acordă norma și efectivele care beneficiază de aceasta sunt prevăzute în tabelul nr. 1.
Față de dispozițiile enunțate anterior, s-a constatat că acordarea normelor de hrană nu se face pentru toate efectivele de polițiști, ci numai pentru cei aflați într-o situație specială sau care depun eforturi deosebite, ori reclamantul nu a dovedit că se află într-o asemenea situație.
Pe de altă parte, în lipsa rapoartelor pentru alocarea la norma 12 B și a dispozițiilor zilnice ale șefului IPJ în care erau nominalizate persoanele îndreptățite la acordarea suplimentului de hrană 12B și prin care se constată îndeplinirea condițiilor pentru alocarea acestei norme de hrană, instanța nu poate obliga pârâții la plata valorii financiare neimpozabile a normei de hrană 12 B, deoarece s-ar substitui șefului unității.
Împotriva sentinței Tribunalului Mehedinția declarat recurs SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " REPREZENTANT AL DE SINDICAT, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a făcut trimitere la pct.1 din "Norma 12", încă prevederile invocate se regăsesc în pct.1 din rubrica "Norma 12B" din HG65/2003.
S-a mai susținut că potrivit art.28 alin.1 din Legea 360/2002 privind Statutul Polițistului, acesta are dreptul la uniformă, echipament specific, alocații pentru hrană, asistență medicală și psihologică, proteze și medicamente gratuite în condițiile stabilite prin hotărâre a guvernului.
Recurentul reclamant a arătat că cele două acte nr.HG65/2003 și Ordinul MIRA 440/2003, datorită caracterului subsecvent Legii nr.360/2002 nu pot restrânge categoriile de polițiști care beneficiază de acest drept, întrucât legea stipulează clar că toți polițiștii au dreptul la alocații de hrană, condițiile de acordare fiind stabilite prin hotărâre de Guvern.
A invocat în susținerea recursului și prevederile din Anexa 1 HG 65/2003 și art.24 din Ordinul nr.440/2003.
Recursul este nefondat.
Reclamanta are calitatea de polițist și ca urmare este funcționar public civil, cu statut special, așa cum rezultă din art.1 al legii 360/2002 privind statutul polițistului.
Drepturile polițistului sunt reglementate în art.28 și următoarele din Legea 360/2002.
Astfel, în conformitate cu art.28 alin.1 lit. c din lege, polițistul are dreptul la alocații pentru hrană, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
În temeiul prevederilor art.28 alin.1 lit. c din Legea 360/2002, privind statutul polițistului, s-a adoptat de către Guvernul României Hotărârea nr.65/23.01.2003.
Această Hotărâre de Guvern constituie în baza art.28 alin.1 lit. c din legea 360/2002 cadrul legal în limitele căruia se acordă alocații pentru hrană polițiștilor.
Soluția rezultă din faptul că art.28 alin.1 lit. c din Legea 360/2002 prevede dreptul polițistului de a primi alocație pentru hrană, dar în condițiile ce se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Având în vedere textul legal aplicabil în materia alocațiilor pentru hrană, pentru a stabili dacă reclamantul are dreptul la alocație de hrană sau echivalentul acesteia, se va proceda la examinarea prevederilor HG 65/2003.
Articolul 1 al Hotărârii menționate precizează că personalul aparținând structurilor Ministerului d e Interne, căruia i se aplică statutul polițistului, beneficiază pentru perioada în care se află în activitate de o alocație de hrană zilnică, în limita unor plafoane calorice, diferențiate pe categorii, care constituie norme de hrană.
Normele de hrană zilnice și categoriile de personal cărora se acordă sunt prevăzute în anexa, care face parte integrantă din hotărâre.
În anexa la HG nr. 65/2003 se regăsește Norma 12 B care se acordă mai multor categorii de polițiști sau personal din cadrul Poliției Române, între acestea fiind și personalul căruia i se aplică statutul polițistului care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura IGPR.
La poziția Normei 12 B din anexa 1 HG nr. 65/2003 se specifică faptul că aceasta reprezintă supliment pentru eforturi deosebite sau situații speciale.
În cuprinsul HG 65/2003, care constituie cadrul legal general pentru acordarea normelor de hrană și a categoriilor de persoane beneficiare, se prevede în art.4 că normele de aplicare a hotărârii, precum și structura normelor de hrană se stabilesc prin ordin al Ministrului de Interne.
Ordinul nr.440/2003 adoptat de către Ministrul de Interne, în baza dispozițiilor art.4 din HG 65/2003, prevede în art.1 alin.1 că efectivele Ministerului d e Interne au dreptul la hrană gratuită, care în timp de se acordă potrivit normelor și regulilor cuprinse în acest ordin.
Anexa nr. 1 din ordin prevede normele de hrană și categoriile cărora se acordă.
Observând anexa ordinului se constată că Norma 12B reprezintă "suplimente de hrană".
Conform punctului 1 din Nota la Norma nr. 12, suplimentul B de hrană se acordă polițiștilor și salariaților civili care depun eforturi deosebite sau se află în situații speciale.
Situațiile când se acordă norma și efectivele care beneficiază de aceasta sunt prevăzute în tabelul 1 al notei de sub Norma 12.
Tabelul nr.1 din Notă cuprinde la poziția 8 polițiștii care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura IGPR, în vederea alocării suplimentului de hrană.
La punctul 3 din notă se stipulează că polițiștii care îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de suplimentul B de hrană se alocă la drepturi nominal prin ordin de zi pe unitate/dispoziția zilnică a șefului unității.
Din interpretarea logică a acestor texte Curtea reține că suplimentul de hrană 12 B se acordă polițiștilor din cadrul unităților și subunităților IGPR numai în situația în care depun eforturi deosebite, sau se află în situații speciale, iar dreptul de apreciere aparține șefului unității care face o alocare zilnică, prin ordin pe unitate.
Astfel, pentru a putea fi acordată norma 12 B se impunea a se face dovada că polițistul s-a aflat într-o situație specială sau a depus eforturi deosebite.
Stabilirea situațiilor speciale sau eforturilor deosebite aparține șefului unității, iar instanța nu se poate substitui acestui drept de apreciere.
Analizând prev. art. 25 alin. 4 din Ordinul 440/2003 Curtea constată că alocarea la dreptul de hrană a polițiștilor care beneficiază de normele de hrană suplimentare se face prin ordin de zi în care se menționează normele de hrană, locurile de muncă, perioada și modul cum se acordă.
Examinând și acest text coroborat cu celelalte enunțate mai sus se reține că acordarea normelor de hrană suplimentare nu se face pentru toate efectivele de polițiști din cadrul IGPR, ci numai pentru polițiști care se află într-o situație specială sau depun eforturi deosebite.
Dacă alocarea la normele suplimentare de hrană s-ar face pentru toți polițiștii din cadrul IGPR ar fi fără sens reglementarea cuprinsă în art. 25 alin. 4 după cum și în celelalte texte privind ordinul de zi de unitate și menționarea în acest ordin a normelor de hrană, a locurilor de muncă, a efectivelor și a perioadelor de acordare.
Astfel fiind, acordarea suplimentului norma 12 B, numai în cazul polițiștilor care depun eforturi deosebite sau se află în situații speciale este întemeiat, după cum și cel privind alocarea drepturilor de hrană prin ordin de zi al șefului unității.
Față de toate considerentele expuse mai sus, criticile formulate de reclamantul recurent sunt neîntemeiate, așa încât în baza art. 312 Cod pr. civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI D
Respinge recursul declarat de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " REPREZENTANT AL DE SINDICAT împotriva sentinței nr. 999 din 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. jud. -
Tehn.2ex/ 24 2009
Jud. fond
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Robert Emanoil Condurat, Gabriela