Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 494/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 494/R/

Ședința publică din 09 mai 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu

JUDECĂTOR 3: Corina

Grefier: -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, sat, jud.V împotriva sentinței nr.269 din 19 februarie 2008,pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, intimată-pârâtă fiind PRIMĂRIA COMUNEI PRIN PRIMAR STAIU

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata prin consilier juridic, lipsă fiind recurenta.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei, achitată cu chitanța nr.-/2008 emisă de Primăria Mun. Pitești și cu timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Curtea, din oficiu, pune în discuție, excepția privind netimbrarea recursului, solicitând reprezentantului intimatei să pună concluzii pe acest aspect și pe fondul cauzei.

Reprezentantul intimatei, solicită în principal, anularea recursului ca netimbrat, iar dacă până la pronunțare se va timbra, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică. Depune concluzii scrise.

După strigarea cauzei și rămânerea în pronunțare, s-a prezentat recurentul care a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, precum și un borderou cu acte.

CURTEA:

Asupra recursului de față, deliberând:

Constată că la data de 19 decembrie 2007, reclamantul, cu domiciliul în comuna, sat Județul V, a chemat în judecată Primăria Comunei, prin primar Staiu G, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să-l oblige a-i comunica răspunsul solicitat prin sesizarea înregistrată sub nr.2950/17.08.2007.

În motivarea acțiunii se arată că la data de 17 august 2007 a depus la sediul Primăriei comunei o sesizare scrisă, sub nr. 2950, la care nu a primit răspuns în scris, deși a fost de mai multe ori în audiență la primarul Staiu G și ca atare se impune obligarea acestuia, pe cale judecătorească, să îi comunice răspunsul, să îi plătească daune morale, cheltuieli de judecată, iar persoanele vinovate să fie sancționate administrativ și penal.

După examinarea cauzei, Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 269/19.02.2008, prin care a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că la data de 17 august 2007 reclamantul a formulat o cerere pe care a adresat-o primarului comunei, pentru a-i comunica informații în legătură cu concursurile și licitațiile organizate de Comuna.

Urmare acestui fapt, cu adresa nr.154/16 ianuarie 2008, Primarul comunei a comunicat petentului informațiile solicitate.

Într-o atare situație, instanța a reținut că petentul a primit răspunsul la sesizarea formulată, iar în situația în care era nemulțumit de concursurile organizate în vederea ocupării unor posturi de funcționar public în cadrul primăriei, avea posibilitatea să le conteste în condițiile prevăzute de lege.

Împotriva sentinței, în termen legal a formulat recurs reclamantul, care a criticat-o prin aceea că nu i s-a răspuns punctual, iar dat fiind faptul că a primit răspunsul la data de 16.01.2008, după o perioadă îndelungată de la înregistrarea cererii sale și după promovarea acțiunii în instanță, persoanele vinovate trebuie sancționate administrativ și penal, lui cuvenindu-i-se atât cheltuielile de judecată cât și daunele morale de 10.000 lei.

Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 ind. 1 Cod proc. civilă, curtea constată că recursul este fondat, însă pentru următoarele considerente:

Într-o acțiune întemeiată pe prevederile Legii privind contenciosul administrativ, cum a fost cea de față, pârâtul datorează cheltuielile de judecată, dacă răspunsul a fost comunicat solicitantului după promovarea acțiunii în instanță.

Este drept că art. 275 Cod proc. civilă statuează că pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară doar de cazul în care a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată. Însă, în materia contenciosului administrativ, faptul că nu s-a comunicat răspunsul la o cerere în termenul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. din Legea nr. 554/2004 (30 de zile de la înregistrarea cererii), pasivitate care a determinat partea în cauză să se adreseze instanței de judecată, echivalează cu o punere în întârziere, ipoteză care se circumscrie tezei finale a art. 275 Cod proc. civilă.

În consecință, chiar dacă acțiunea a rămas fără obiect, prin comunicarea răspunsului la solicitarea sa, pârâtul datorează cheltuielile de judecată, în baza art. 275 Cod proc. civilă

În schimb, celelalte susțineri ale recurentului sunt nefondate.

Nu s-a arătat, în concret, care ar fi persoanele ce trebuie trase la răspundere și, oricum, pentru aplicarea unor asemenea sancțiuni legea pune la îndemână anumite căi, altele decât prezenta acțiune.

Nici pretenția sa de a i se plăti daune morale nu este fondată, pentru că nu a dovedit, printr-un minim de probe, că prin lipsa răspunsului în termenul legal ar fi suferit vreo vătămare.

De asemenea, așa cum s-a arătat și de instanța de fond, reclamantul avea posibilitatea să conteste prin căile specifice, reglementate de legea specială, rezultatele concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice din cadrul primăriei.

În concluzie, așa cum s-a arătat, recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, iar sentința va fi modificată, în sensul că acțiunea va fi admisă în parte, iar pârâta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată la fond de 4,3 lei, celelalte dispoziții ale sentinței fiind menținute.

Pentru că intimata - pârâtă este căzută în pretenții, va fi obligată, în temeiul art. 274 Cod proc. civilă, și la plata cheltuielilor dovedite a fi fost efectuate pentru soluționarea recursului (28-30), respectiv suma de 15 lei, reprezentând cheltuielile de transport. Contravaloarea timbrului judiciar nu se cuvine recurentului, dată fiind respingerea ca nefondată a criticilor ce privesc soluționarea celorlalte capete de cerere, pentru care se impunea plata taxei de timbru, știut fiind că motivul referitor la cheltuielile de judecată - singurul admis de instanța de control judiciar - este scutit de la plată, conform art. 14 din Ordinul nr. 760/C/1999.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de reclamantul, domiciliat în comuna, sat, jud. V împotriva sentinței nr.269 din 19 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, intimată-pârâtă fiind PRIMĂRIA COMUNEI PRIN PRIMAR STAIU

Modifică sentința în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pe pârâta la cheltuieli de judecată în sumă de 4,3 lei.

Menține în rest sentința.

Obligă pe intimata - pârâtă să plătească reclamantului 15 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

Red.

4 ex./28.05.2008

Jud. fond:

Gh.

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 494/2008. Curtea de Apel Pitesti