Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 640/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVIL NR. 640

Ședința public de la 18 februarie 2009

Curtea compus din:

PREȘEDINTE: Petrovici Cristina

Grefier - -

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulat de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTȚILOR - DIRECȚIA CETȚENIE.

La apelul nominal fcut în ședinț public a rspuns reclamantul, prin avocat, cu delegație de substituire, lipsind pârâtul Ministerul Justiției și Libertților - Direcția Cetțenie.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, care a învederat faptul c pârâtul a depus la data de 10.02.2009, prin serviciul "registratur", cerere de amânare, pentru pregtirea aprrii.

Reclamantul, prin avocat solicit respingerea acesteia apreciind c a avut suficient timp pentru a-și pregti aprarea, citația fiind primit la data de 28.01.2009.

Curtea, dup deliberare, respinge cererea de amânare formulat de pârât faț de data citrii acestuia. Constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul pe fond.

Reclamantul, prin avocat solicit admiterea acțiunii, constatarea refuzului pârâtului de a soluționa cererea de redobândire a cetțeniei române, și obligarea la analizarea cererii deîndat. Depune practic judiciar. Solicit obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecat - onorariu avocat și tax judiciar de timbru și timbru judiciar.

CURTEA,

Asupra actiunii in contencios administrativ de;

La data de 12.12.2008 sub nr. 8087/2 s-a inregistrat cererea reclamantului prin care a chemat in judecata pe paratul MINISTERUL JUSTIȚIEI pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate refuzul nejustificat al paratului Ministerul Justitiei de a-i solutiona cererea de redobandire a cetateniei romane si sa fie obligat acelasi parat sa procedeze la analizarea cererii sale de indata.

In final a solicitat si acordarea unor daune morale de 1 leu.

In fapt, reclamantul a aratat ca a depus cererea de redobandire a cetateniei romane in anul 2003.

Comisia de cetatenie are obligatia sa solicite de la mai multe institutii avize, respective de la, MIRA, si Centrul de cooperare politieneasca Internationala - Biroul National Interpol.

A formulat mai multe memorii, insa pana in prezent cerera sa nu a fost solutionata.

Considera ca a indeplinit procedura prealabila prin cererea din octombrie 2008.

Referitor la dunele morale a aratat ca i s-a incalcat demnitatea umana si a fost privat de dpreturile legale si constituionale.

In drept, au fsot invocate art. 9 si 10 din Europeana a Consiliului Europei privind, Constitutia Romaniei, legea nr. 21/1991, legea nr. 554/2004.

In dovedirea cererii reclamantul a depus mai multe cereri adresate paratului Ministerul Justitiei.

Reclamantul a depus la 18.02.2009 inscrisuri, practica judiciara

Analizand actele si lucrarile dosarului, curtea retine urmatoarele:

Prin cererea sa reclamantul a solicitat sa fie obligat paratul sa-i solutioneze cererea de redobandire a cetateniei romane de indata.

Din actele dosarului si sustinerile reclamantului reiese ca aceasta a facut o cerere de redobandire a cetateniei romane inca din 2003.

Completarea dosarului s-a facut in 2008.

de aceasta imprejurare si de necesitatea obtinerii a numeroase avize de la mai multe autoritati (, MIRA, si Centrul de cooperare politieneasca Internationala - Biroul National Interpol), instanta apreciaza ca cererea reclamantului nu poate fi solutionata de indata ci intr-un termen rezonabil de solutionare a cererii adica o luna.

Astfel avizele necesare nu pot fi acordate intr-un termen mai scurt.

Paratul nu a solutionat cererea reclamantului, neaducand nici o justificare in aceasta privinta.

Mai mult se constata ca acesta nici nu a raspuns solicitarilor ulterioare ale reclamantului de a i se solutiona cererea.

Aceasta din urma atitudine ii creaza reclamantului un prejudiciu moral constand in desconsiderarea sa prin faptul ca nu i s-a raspuns cererilor sale in termenul legal de 30 de zile prevazut de OG nr. 27/2002 si legea nr. 554/2004.

Asa fiind se constata intemeiata in parte cererea reclamantului, urmand ca in baza art. 1, 10 si 18 din legea nr. 554/2004 si art. 10 din Conventia Europeana asupra cetateniei ratificata prin legea nr. 396/2002, sa admita in parte actiunea si sa oblige paratul sa examineze cererea reclamantului in termen de o luna.

De asemenea in baza art. 998-999 cod civil si a art. 18 al 3 din legea nr. 554/2004, va obliga paratul la plata daunelor morale solicitate de 1 leu.

In baza art. 274 Cod procedura civila va obliga paratul si la plata cheltuielilor de judecata, constand in onorariu de avocat conform chitantei nr. 7/26.05.2008 si taxa de timbru si timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite in parte actiunea reclamantului cu domiciliul in Republica M, Raionul, com de si cu domiciliul ales la. Av. in Romania, B,-,. corp C,. 1,. 3 sector 1 in contradictoriu cu paratul MINISTERUL JUSTIȚIEI Directia cu sediul in B,-, sector 5.

Obliga paratul sa analizeze si sa solutioneze cererea reclamantului de redobandire a cetateniei romane in termen de 1 luna.

Obliga paratul sa plateasca reclamantului daune morale de 1 leu si 724,3 lei cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 18.02.2009.

PRESEDINTE,

- - GREFIER,

- -

Red. CP -4 ex.

Președinte:Petrovici Cristina
Judecători:Petrovici Cristina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 640/2009. Curtea de Apel Bucuresti