Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 126/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Comercială și de Contencios

Administrativ și Fiscal

Dosar nr. -

SENTINȚA nr. 126/2009

Ședința publică din 29 iunie 2009

PREȘEDINTE: Sotoc Daniela

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ, primă instanță, formulată de reclamantul cu domiciliul ales la, comuna, sat, județul S în contradictoriu cu pârâții OFICIUL ROMÂN PENTRU - SERVICIUL PENTRU cu sediul în O- județul B și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - OFICIUL ROMÂN PENTRU cu sediul în B sector 1, strada -. -, nr. 50, având ca obiectregimul străinilor.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentantul pârâților SERVICIULUI PENTRU B și al OFICIULUI ROMÂN PENTRU, consilier juridic în baza delegațiilor depuse la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că acțiunea este legal timbrată cu 14 lei taxă de timbru - chitanța nr. -/ 12.05.2009 - plus 1 leu timbru judiciar, după care:

Reprezentantul pârâților SERVICIULUI PENTRU B și al OFICIULUI ROMÂN PENTRU depune la dosar un "referat cu propunere de emitere a decizii de returnare de pe teritoriul României" și un "proces verbal de predare primire", privindu-l pe reclamant. Solicită respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată de, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA D APEL

DELIBERÂND

Asupra acțiunii în contencios administrativ ce face obiectul acestei cauze, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la această instanță la data de 05.05.2001 reclamantul, în contradictoriu cu Oficiul Român pentru și Serviciul pentru B, a solicitat anularea Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. -/24.04.2009 emisă de Serviciul pentru B, cu motivarea că aceasta nu este legală.

De asemenea, reclamantul a mai solicitat suspendarea deciziei de returnare până la soluționarea cauzei deoarece în cauză sunt aplicabile prevederile art. 102 alin. 1 lit. a din OUG194/2002 republicată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Oficiul Român pentru a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în cauza dedusă judecății, având în vedere că emitentul actului administrativ contestat este Serviciul pentru

Serviciul Român pentru B, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea contestației, arătând că, în conformitate cu dispozițiile legale, s-a constatat că șederea reclamantului pe teritoriul României a devenit ilegală, deoarece reclamantul a intrat în România la 30.10.2008 în baza vizei nr. - emisă la 27.10.2008 de către Ambasada României la Istambul, valabilă de la 28.10.2008 până la 27.11.2008, iar la data de 24.04.2009 reclamantul a fost prins de către cadre ale B, încercând să treacă fraudulos frontiera de stat prin, folosind o carte de identitate Românească falsificată, acestuia întocmindu-i-se acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru tentativa de trecere frauduloasă a frontierei, fals și uz de fals.

Având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

Prin Decizia de returnare de pe teritoriul României nr. -/25.04.2009, emisă de Serviciul pentru B, reclamantul a fost obligat să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile, deoarece șederea acestuia a devenit ilegală, întrucât nu a părăsit teritoriul României până la data expirării dreptului de ședere, conferit prin viză, respectiv 14.11.2008, iar la data emiterii deciziei de returnare reclamantul avea o ședere ilegală de 161 de zile.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 106 alin. 4 din nr.OUG 194/2002, față de reclamant a fost instituită interdicția de intrare pentru o perioadă de 5 ani de la data ieșirii din țară.

Potrivit art. 11 din nr.OUG 194/2002 republicată "străinii aflați temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau permisul de ședere".

Conform art. 80 din același act normativ, "împotriva străinilor care au intrat ilegal, a căror ședere pe teritoriul României a devenit ilegală, - Oficiul Român pentru poate dispune măsura returnării de pe teritoriul României".

Constatând că perioada pentru care a fost acordat dreptul de ședere prin viză, a fost depășită cu 161 de zile, șederea reclamantului în România devenind ilegală, în mod corect Serviciul Român pentru a emis Decizia de returnare de pe teritoriul României.

De asemenea, din probele administrate nu rezultă că reclamantul s-ar afla în vreuna din situațiile prevăzute la art. 92 din OUG194/2002 care interzic îndepărtarea.

Cât privește cererea de suspendare a deciziei de returnare, aceasta este suspendată de drept în conformitate cu dispozițiile art. 84 alin. 3 din nr.OUG 194/2002 republicată.

Nu poate fi avută în vedere nici invocarea de către reclamant a art. 102 din nr.OUG 194/2002, deoarece acesta nu a făcut dovada acordării tolerării de către Oficiul Român pentru.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Oficiul Român pentru, aceasta urmează a fi admisă, deoarece emitentul deciziei de returnare contestată în cauză este Serviciul pentru

Pentru considerentele arătate, instanța va respinge contestația formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar față de pârâtul Serviciul pentru B, ca nefondată.

Văzând că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiul Român pentru.

Respinge contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge ca nefondată contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul SERVICIUL PENTRU B, împotriva Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. -/25.04.2009 emisă de SERVICIUL PENTRU

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 29 iunie 2009.

Președinte Grefier

- - - -

sentință /13.07.2009

2 ex./14.07.2009

Președinte:Sotoc Daniela
Judecători:Sotoc Daniela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 126/2009. Curtea de Apel Oradea